„Reprofesionalizarea României” – lansarea unui proiect naţional

La începutul anilor 1970, o delegaţie română a vizitat câteva unităţi-cheie ale industriei aeronautice din Marea Britanie, printre care şi uzinele Concorde. Din grupul restrâns făcea parte şi profesorul Henri Coandă. Designerii şi inginerii britanici i-au prezentat o problemă complexă la care lucrau, cerându-i sfatul. Căutau soluţia pentru reducerea nivelului de zgomot pe care avionul îl genera la decolare şi la aterizare, cu depăşirea limitelor admise de noile reglementări internaţionale. Coandă a rămas puţin pe gânduri, şi le-a răspuns: „Ce-ar fi să gândiţi invers, nu reduceţi zgomotul, ci ridicaţi-l dincolo de nivelul de percepţie al urechii umane.”

Acesta este genul de gândire creatoare novatoare de care este nevoie. Atunci când ne împotmolim, când procedeele clasice nu mai dau rezultate, trebuie să avem tăria şi îndrăzneala de a aborda lucrurile total altfel, conceptual altfel, radical altfel. Acest tip de gândire care sparge tiparele este promovat de „Repro­fesionalizarea României” – pro­iect naţional dedicat rolului capitalului uman în procesul dezvoltării, lansat acum trei ani de Institutul de Proiecte pentru Inovaţie şi Dezvoltare (IPID).
Anul acesta, ceea ce a fost doar schiţat în 2008 din perspectiva istorică în primul raport al institutului prinde contur prin apariţia volumului „Şansa României: oamenii. Repro­fesio­naliza­rea României II”, al doilea raport IPID. Spre deosebire de primul studiu, raportul din 2009 conţine contribuţii distincte din partea unor nume cu rezonanţă ale ştiinţei româneşti, oferind nu doar un diagnostic sever al stării de fapt actuale, ci şi recomandări concrete de acţiune la confluenţa factorilor demografici, educaţionali şi de cercetare-inovare.
Aşa cum a fost definit de Călin Georgescu, directorul executiv al insti­tutului, scopul lucrării este de a lansa „o chemare la o amplă dezbatere naţională asupra rolului şi funcţiunilor sociale ale profesioniştilor din toate domeniile, inclusiv din cel politic şi administrativ, la orizontul următoarelor două decenii”.

Criza ca oportunitate

Volumul a fost lansat în Aula Academiei Române în data de 11 martie şi a prilejuit un prim exerciţiu de dialog între politicieni, savanţi şi reprezentanţi ai societăţii civile –, oameni care ar trebui să se întâlnească mult mai des. Pentru că una din practicile viciate din România este „opacitatea instituţională”, apelul preşedintelui Academiei Române, Ionel Haiduc, a fost în favoarea unei comunicări permanente între lumea ştiinţifică, care deţine expertiza şi are continuitate, şi lumea politicienilor, care e în continuă schimbare şi se concentrează adesea pe problemele de interes imediat.
La 11 martie s-a vorbit mult şi despre criză, subiectul-vedetă al mo­mentului, nu doar ca despre un pericol, ci si ca o oportunitate. Într-a­devăr, oricât de dureros s-ar ma­nifesta, criza oferă un moment propice pentru a regândi radical direcţia de dezvoltare a României.
Politologul  Cristian Pîrvulescu a accentuat faptul că la noi această criză este multiplă, o criză morală, o criză de ideal şi o criză politică în aceeaşi măsură în care ea este una eco­no­mică. El a avertizat că, dacă „pro­fe­sionalismul nu va învinge incom­pe­tenţa, riscurile ca din această criză să ieşim prost sunt foarte mari”. Situaţia în care ne aflăm în prezent ne arată, fără posibilitatea de a cosmetiza sau eluda realitatea, faptul că în contextul crizei mondiale evoluţiile de la noi au şi trăsături tipic româneşti. Chiar dacă suntem membri ai Uniunii Europene, nu vom depăşi cu bine perioada critică fără să avem propriile soluţii pe care numai reprofesionalizarea ni le poate oferi. Necesitatea unui proiect naţional coerent concentrat pe factorul uman a căpătat o maximă urgenţă întrucât, aşa cum sublinia actorul şi regizorul Dan Puric, „trebuie să redăm acestui popor rostul”.
Rolul covârşitor al elitelor naţionale şi al modelelor de urmat a fost subliniat şi de ASR Principele Radu, care a pus accentul pe fondul moral şi tăria de caracter de care au dat dovadă profesioniştii autentici pe parcursul istoriei României.

O naţiune de oameni mai ambiţioşi

Reuniunea desfăşurată sub cupola Academiei Române a oferit şi prilejul pentru formularea unor declaraţii de substanţă din partea factorilor politici. Preşedintele Senatului, Mircea Geoa­nă, a salutat iniţiativa, relevând că şansa României o reprezintă, până la urmă, oamenii ca principală resursă a oricărei naţiuni. El a apreciat că rapor­tul supus dezbaterii publice reprezintă un semnal de alarmă şi, în acelaşi timp, un îndemn pentru a clădi „o na­ţiune de oameni mai ambiţioşi”. „Cel mai grav lucru ar fi să ne pierdem speranţa că România se poate trans­forma”, a conchis preşedintele Se­natului. Profesionalizarea politicii este o componentă intrinsecă a acestui curent de idei inovator. România are nevoie de mai multă responsabilitate şi clarviziune în urmărirea obiectivelor sale de dezvoltare ca ţară membră a Uniunii Europene.
Întrebarea-cheie e nu „Ce ştii?”, ci „Ce ştii să faci?”
Astfel formulează în raport aca­de­micianul Mircea Maliţa principala sfidare a societăţii secolului al XXI-lea bazată pe cunoaştere şi realizări prin muncă. Contribuţia sa demonstrează cu limpezime legătura şi interacţiunea reciprocă dintre programele de edu­caţie şi formare profesională continuă, pe tot parcursul vietii, şi cerinţele în perpetuă schimbare de pe piaţa muncii. Sporirea relevanţei învăţării pentru activitatea efectivă în folosul propriu şi al societăţii oferă, până la urmă, soluţia de ieşire din impasul în care ne aflăm în ceea ce priveşte capitalul uman.
Întregul proces de formare şi per­fecţionare ale capitalului uman în România are loc pe fondul unor tendinţe demografice îngrijorătoare. Profesorul Vasile Gheţău a explicat în raport care sunt starea de fapt şi consecinţele acesteia în viitorul apropiat, pornind de la faptul că în ultimii 20 de ani România a pierdut 10% din populaţie, mai ales datorită scăderii natalităţii. Consecinţele vor fi creş­terea numărului pensionarilor cu 60% şi scăderea populaţiei apte de muncă cu 33%. Jumătate din această populaţie împuţinată locuieşte în mediul rural, majoritatea fiind ocupată în agricultură, situaţie anacronică la nivelul unui stat membru al Uniunii Europene. „O economie naţională se dezvoltă şi în funcţie de capitalul uman pe care se poate baza, iar capitalul u­man este un stoc de educaţie, pregătire profesională sub variate for­me, conservarea şi ameliorarea sănătăţii”, avertizează profesorul Gheţău.
Evoluţiile demografice negative ar putea fi corectate prin calitatea educaţiei, dar şi aici stăm prost. În prezent, peste 50% dintre elevii de 15 ani se situează sub pragul alfabetizării ştiinţifice. S-a ajuns aici datorită lipsei de viziune şi de politici flexibile pe termen lung care să ţintească fondul problemelor, atât în mediul urban, cât, mai ales, în cel rural. Educaţia con­tinuă, interdisciplinaritatea, tipul de curriculum adaptat nevoilor reale ale societăţii sunt principii care trebuie să modeleze politicile publice în domeniul învăţământului şi formării profesionale, ţinând cont de contextul socio-economic aflat în schimbare continuă.
Ca o consecinţă a carenţelor din sistemul educaţional şi a subfinanţării cronice, în prezent numărul con­tri­bu­ţiilor cercetătorilor români la publi­ca­ţiile ştiinţifice principale şi al brevetelor supuse omologării este de 10-50 de ori mai mic decât al altor state din aceeaşi categorie. Ţările avansate tehnologic sunt cele în care conducerea politică şi societatea în ansamblu au înţeles că civilizaţia secolului al XXI-lea se va baza tot mai mult pe cunoaştere şi inovare permanentă şi au sporit investiţiile şi alocările bugetare pentru sectorul cercetării ştiinţifice şi dezvoltării tehnologice..

Solidaritatea competenţelor autentice

În condiţiile pierderilor cantitative generate de un declin demografic accentuat, educaţia şi inovarea repre­zintă soluţii reale pentru compensarea prin calitate a valorii capitalului uman în România. Fără ştiinţă, cercetare şi educaţie nu vom putea realiza racordarea deplină a României la standardele civilizaţiei europene. Fără reprofesionalizare nu ne vom putea adapta la schimbări şi nici dezvolta. Şansa pentru noi ca naţiune este să devenim mai buni, să investim în edu­caţie şi cercetare, să fim profesionişti.
Faptul că mişcarea spre afirmarea solidarităţii adevăraţilor profesionişti din toate domeniile s-a născut în rândul elitelor ştiinţifice a fost apreciat în cadrul reuniunii ca fiind un semnal pozitiv. Iar faptul că această mişcare a luat avânt în 2009, an al crizei mondiale, este o reacţie firească şi sănă­toasă a organismului social românesc.
Prin contribuţiile de înaltă ţinută ştiinţifică, autorii studiului îşi funda­mentează convingerea că profesioniştii încă nu au dispărut din România. Deşi puţini la număr faţă de nevoile de dezvol­tare ale ţării, aceştia îşi dovedesc disponibilitatea şi capa­citatea de a se angaja activ în rezolvarea problemelor dificile cu care se confruntă societatea românească. Iar în acest context, aşa cum spunea Cristian Pîrvulescu în ultima pagină a raportului, „rolul societăţii civile, în măsura în care aceasta chiar este acceptată ca instrument de inginerie civică, nu este doar acela de a limita un stat devenit abuziv ori de a ajuta un stat slab să se consolideze, ci de a permite gândirii critice şi alternative să existe”. Presiunea elitelor şi a societăţii civile lansează o provocare politicului pentru a colabora şi a corecta împreună sistemul instituţional românesc printr-o abordare radicală a tarelor structurale constatate şi prin curajul de a gândi altfel soluţiile optime pentru propăşirea României într-o Europă democratică şi prosperă.

Publicat în : Idei contemporane  de la numărul 65