Anul 2004 a debutat optimist pentru Uniunea europeana – sau cel putin asa reflecta starea de spirit a conducatorilor sai. În cuvintele presedintelui Comisiei, Romano Prodi, “anul care a trecut a fost dificil, dar anul acesta va fi unul al recuperarii.” Responsabilitatea acestei recuperari va reveni Irlandei, unul dintre statele mici ale Uniunii, dar cu ambitii mari. Presedintia irlandeza si-a anuntat programul si prioritatile pe semestrul din 2004 în timpul caruia îsi va asuma conducerea celui mai înalt for de decizie din cadrul Uniunii.
În ciuda fiasco-ului ultimului summit tinut în decembrie pentru adoptarea Constitutiei menite sa corijeze poticnelile manifeste din aparatul decizional si institutional al Uniunii, atitudinea participantilor la finalul lucrarilor, cel putin la nivel de declaratii, a fost una mai degraba pozitiva. Va fi interesant de urmarit daca acesta este începutul sfârsitului pentru coeziunea europeana sau daca membrii extrem de eterogeni ai comunitatii vor sti sa treaca peste asperitatile diferentelor ce îi despart. 2004 este, fara doar si poate, anul care va dezvalui aceasta.
A privi în globul de sticla al posibilului viitor european, chiar si pe termen scurt, este o provocare, dat fiind gradul destul de mare de incertitudine dictat de fluiditatea evenimentelor ce se succeda în plan european. Fara doar si poate, 2004 va ramâne în istorie ca momentul celei mai mari extinderi a Uniunii, de la înfiintarea ei si pâna astazi. Astfel, mai mult ca sigur, principalele tendinte care se vor manifesta în politica europeana în 2004 se vor referi, pe plan intern, la extindere si la consecintele acesteia asupra Uniunii, la rearanjarile în planul balantei de putere dintre principalele institutii europene -Comisia versus Consiliu în disputa privind Pactul de Stabilitate -, iar pe plan extern, la rolul noii Uniuni în lume si, mai ales, la felul în care UE va alege sa re-netezeasca drumul pe Atlantic spre partenerul strategic SUA.
Extinderea spre Est
Nu se va vorbi anul acesta despre extinderea Uniunii fara a pomeni despre implicatiile ei în plan functional, si de aici despre Constitutie. De succesul sau esecul acesteia vor depinde, în mare masura, dezvoltarea si forta Uniunii pe viitor. Dar odata încheiat, acordul va trebui ratificat de parlamentele statelor membre, unde noi surprize ar putea aparea. Astfel, apar o serie de întrebari carora anul 2004 le va gasi de o maniera sau alta raspuns.
Va avea Europa doua viteze?
Presedintia irlandeza a anuntat deja ca se va concentra pe demararea cât mai urgenta a unor discutii cu fiecare dintre statele membre si în special cu cele care s-au aratat cele mai inflexibile în atingerea unui compromis, în scopul gasirii, pâna la Consiliul de primavara din martie, unei solutii convenabile. Romano Prodi a avertizat ca neîncheierea acordului asupra Constitutiei înainte de finele lui 2004 va face inevitabila abordarea în doua viteze a politicilor Uniunii, întrucât încheierea acordurilor pe diferite chestiuni va deveni aproape imposibila.
Se vor accentua divergentele dintre tabara pro-integrationista si cea pro-atlantista?
Unii specialisti apreciaza ca UE va fi trasa în doua directii opuse de catre diferitele grupuri de state, unele presând pentru “o uniune tot mai strânsa” (statele din nucleul initial), în timp ce altele vor milita pentru pastrarea unei independente pronuntate a politicilor ne-comunitarizate.
Integrarea noilor state va atrage dupa sine noi angoase privind Rusia si apropierea ei de frontierele Uniunii si de Balcani.
Totodata, tabara pro-atlantista va fi întarita si va câstiga în greutate, cu Polonia alaturându-se Marii Britanii ca lideri ai pro-americanismului. Problemele deja evidentiate de criza irakiana si de divizarea statelor europene în aceasta privinta ar putea fi doar vârful unui aisberg al neîntelegerilor propagate în cadrul politicii comune externe si de aparare.
Se va intensifica lupta pentru resurse în interiorul Uniunii?
Discutiile asupra Constitutiei au scos deja la suprafata tensiunile, existente înca de la nastere, din sânul noii Uniuni. Dar aceste tensiuni nu se vor manifesta doar în planul distributiei voturilor si al influentei asupra mecanismului decizional, ci si mai ales în privinta împartirii resurselor financiare ale comunitatii. Prin extindere, falia dintre cei mai bogati si cei mai saraci va creste dramatic, cu unele din statele membre foste sarace pierzând dintr-odata dreptul la fondurile ce le erau, pâna de curând, destinate în mod preferential.
Presedintia irlandeza marcheaza totodata debutul dezbaterilor asupra perspectivei financiare pentru perioada 2007-2013. Putin îndoielnic este faptul ca aceste discutii vor da nastere unor noi dispute în cadrul Uniunii, în special date fiind evenimentele ce au succedat esecului Conferintei asupra Constitutiei, când principalii contributori la bugetul UE – Franta si Germania – si-au anuntat intentia de a adopta o pozitie bugetara mai “prudenta”, ca masura de retaliere pentru necooperarea manifestata în negocieri de statele care se bucura cel mai mult de fondurile comunitare.
Vor demara sau nu negocierile cu Turcia – primul stat majoritar islamic din Uniune?
Luna decembrie a anului 2004 reprezinta o data cheie pentru un alt eveniment de proportii ce ar putea schimba fata Europei: UE a promis ca se va decide pâna atunci daca va demara sau nu negocierile cu Turcia – stat de proportii relativ mari pentru Europa, majoritar musulman. Tot în discutiile privind viitorul Europei, majoritatea covârsitoare a Statelor Membre au votat pentru mentinerea în Constitutie a unei referiri la sorgintea crestina a civilizatiei europene, lucru ce dovedeste atasamentul înca puternic, în ciuda laicizarii vietii publice, a europenilor fata de credintele lor.
Desi a perseverat cu stoicism înca din 1959, încercarile Turciei de intrare în Uniune au fost, de o maniera sau alta, tergiversate. În urma consiliului de la Copenhaga însa, premierul turc a primit asigurari ca, daca tara- sa va dovedi existenta unor ameliorari substantiale în domeniul drepturilor omului, tratamentului minoritatilor si controlului civil asupra fortelor armate, negocierile ar putea fi deschise.
Dar acceptarea eventuala a Turciei în Uniune va ridica, la rândul ei, întrebari în legatura cu frontierele Europei si la ce alte tari s-ar mai putea extinde posibilitatea candidarii. Accentul s-ar muta, în acel caz, de pe criteriul existentei unor valori comune, pe consideratii de ordin geografic.
Pactul de stabilitate
La începutul lui ianuarie, Comisia a dat în judecata Consiliul Ministrilor de Finante pentru încalcarea Tratatelor, în cazul deciziei de a nu amenda Franta si Germania- pentru nerespectarea marjelor impuse de Pactul de Stabilitate. Multe se speculeaza si în aceasta privinta, majoritatea analistilor fiind de parere ca ea nu va duce decât la accentuarea divergentelor dintre institutiile cele mai proeminente ale Uniunii, cu putine sanse reale de câstig din partea Comisiei, care s-ar putea eventual alege cu autoritatea si mai sifonata. Mai ironic, Consiliul de Ministri de Finante este cel care va trebui, conform atributiilor stipulate de acquis, în cazul în care Curtea de Justitie îl va gasi culpabil, sa fixeze si sa aprobe amenda care sa i se aplice…
Întrebarea fundamentala pe care o ridica însa problemele aparute în cadrul pactului, ramâne aceea a felului în care se poate mentine o moneda unica între state cu politici fiscale extrem de incongruente si cum este influentata moneda euro si ratele de dobânda stabilite în zona ei, de faptul ca un stat sau altul acumuleaza datorii publice care ating cote periculoase. Poate ca anul 2004 nu va fi suficient pentru a raspunde acestor chestiuni, dar el va oferi liderilor europeni ragazul de a decide asupra directiei spre care sa se îndrepte politica Uniunii în urmatorii ani.
Rolul UE în lume
Primul ministru, Bertie Ahern anunta în programul sau promovarea multilateralismului, prin relatiile cu ONU, ca o prioritate a presedintiei irlandeze. Razboiul din Irak si esecul întâlnirii de la Cancun- a OMC au deschis o noua dezbatere asupra guvernarii globale si a legilor internationale. La deschiderea sesiunii Adunarii Generale ONU din 2003, secretarul general Koffi Annan a avertizat asupra pericolelor slabirii autoritatii ONU si a altor institutii ale multilateralismului. Strategia de Securitate prezentata de Javier Solana Consiliului European din iunie 2003 sublinia tocmai importanta ca UE sa actioneze pentru consolidarea institutiilor guvernarii globale. El anunta astfel implicit intentia Europei de a-si înteti rolul pe scena mondiala. Stabilirea unei pozitii de Ministru de Externe a Europei, care sa reuneasca sub umbrela sa atât partea de politica de aparare, aflata în atributiile Consiliului, cât si cea de politica externa, comunitarizata, ar constitui cheia pentru depasirea prezentului handicap al Uniunii. Din nou, forma în care va fi finalizata Constitutia va decide si asupra acestui aspect.
Relatia transatlantica
O chestiune cruciala pentru Europa lui 2004 o va reprezenta gasirea unei solutii pentru aplanarea disensiunilor dintre SUA si UE, adâncite mult în 2003. Pe agenda Uniunii în primul semestru al anului se afla intentia de a pune bazele unui summit UE-SUA pentru revitalizarea relatiilor transatlantice.
Principalul punct de discordie îl reprezinta diferenta de vederi dintre SUA si UE în privinta asigurarii securitatii mondiale. Prezenta administratie de la Washington si-a aratat de o maniera nedisimulata dispretul fata de sistemul multilateral, a carui eficienta redusa nu numai ca nu ajuta, dar chiar constituie, prin mecanismele sale greoaie si birocratice, o piedica în calea politicii americane împotriva terorismului.
De la bun început, stâlpul relatiei transatlantice l-a constituit Alianta Nord Atlantica. NATO reprezinta interfata dintre UE si SUA, nerv al apararii comune fara de care Europa nu ar fi rezistat Razboiului Rece. Pentru Statele Unite, intentia UE de separare de structurile de comanda ale acesteia reprezinta o dovada de neloialitate fata de acest parteneriat, însa pentru europeni, ea ar fi cheia spre afirmarea Uniunii ca actor la scara globala. Astfel, presedintele Chirac a anuntat deja ca pe un mare succes acordul dintre Franta, Germania si Marea Britanie privind demararea unei cooperari structurate în domeniul politicii comune de aparare si securitate, care ar putea constitui un pas înainte în crearea unei identitati europene de aparare, identitate careia Statele Unite i se opun cu vehementa.
Concluzie
Pe plan intern, expansiunea cu 10 noi state din Europa Centrala si de Est completeaza viziunea mult dorita a unei Europe- unite. În acelasi timp, urmarind evolutiile din interiorul sau în ultima perioada, aderarea acestor tari la “vechea Europa” este foarte probabil sa modifice însasi ideea de Europa, asa cum a fost ea vazuta de multi dintre cei care au contribuit la construirea ei, poate rupând-o definitiv cu imaginea Statelor Unite ale Europei. Ne putem astepta la o intensificare a metodei interguvernamentale în detrimentul celei comunitare. Este de asemenea de prevazut ca noii membri se vor opune formarii unei avangarzi care sa-i plaseze pe o pozitie secunda în ierarhia de putere a UE.
În plan economic, colapsul de facto al pactului de stabilitate ar duce la o crestere substantiala a tensiunii politice, dat fiind faptul ca state ca Olanda sau Spania au facut eforturi enorme pentru a se mentine în limitele impuse de disciplina financiara si bugetara a spatiului euro. Totodata, ar duce la o pierdere a credibilitatii Uniunii pe plan extern, prin încalcarea vadita a propriilor legi. Caderea pactului ar putea avea, oarecum neasteptat, anumite consecinte benefice asupra mediului economic european: aflata deja în recesiune de câtiva ani, o politica fiscala de stimulare ar putea constitui impulsul de care multe din economiile europene au nevoie pentru a iesi din recesiune.
Pe plan extern, va fi interesant de urmarit felul în care Europa va încerca sa-si mentina relatiile amiabile cu SUA, perseverând totodata, în ciuda presiunilor acesteia, în consolidarea unei pozitii de jucator, mai degraba decât de donator dezinteresat, pe scena mondiala. (A. L.)
