Albert Nobel (1833-1896), pasionat chimist şi industriaş suedez, este cunoscut nu doar pentru inventarea dinamitei, dar şi pentru instituirea celui mai prestigios premiu ştiinţific internaţional. Premiul Nobel se acordă în fiecare an din 1901 la Institutul Kalinskaia din Stockholm, Suedia persoanelor cu cea mai însemnată contribuţie adusă în domeniile chimie, fizică, medicină şi fiziologie, literatură, activitate de promovare a păcii în lume şi, din 1969, ştiinţe economice.
Scurt istoric
În realitate, pentru medicină şi fiziologie premiul a fost acordat pentru prima dată în anul 1904. Primul deţinător al acestui premiu a fost Ivan Petrovici Pavlov (1849-1936)pentrudescoperirea reflexului condiţionat. În tot acest interval premiul a fost decernat anual, exceptând o perioadă denouă ani (1915-1918, 1921, 1925, 1940-1942), din timpul celor două războaie mondiale , c ând banii au fost tezaurizaţi în fondul principal alfundaţiei .
Până în anii ’40, premiul a fost predominant individual, pentru ca mai apoi, treptat, să fie acordat mai multor cercetători în fiecare an.Această schimbare de atitudine reflectă modul în care s -au modificat caracteristicile muncii de cercetare care în prezent este realizată mai ales în echipă şi beneficiază de acces mult mai rapid şi extins la informaţia ştiinţifică.
Descoperirileconsacrate prinacest premiu sunt o istorie pe scurt amodernizării medicinei,interesul cercetătorilor alunecând treptat de la aspectele macroscopice la cele microscopice. Anul 1974 marchează o cotitură în acest sens, premiul răsplătind contribuţia adusă în domeniul organizării structurale şi funcţionale a celulei. Anulrespectiv este important şi pentru români, deoarece în grupul laureaţilor, alături de Albert Caudaşi Christian deDuve, seaflă singurul compatriot al nostru deţinător al acestui premiu. George Emil Palade (n. 1912, Iaşi), cercetător american de origine română, a absolvit Facultatea de Medicină din Bucureşti şi a devenit cercetător în domeniul biologiei celulare în SUA, fiind descoperitorul, în anul 1953, a ribozomilor, organite celulare responsabile de sinteza de proteine.
Anul 2004
Anul acesta, Premiul Nobel pentru Medicină şi Fiziologie are o semnificaţie aparte pentru că se împlineşte un secol de când a fost acordat pentru prima dată.Dacă în istoria sa topul laureaţilor este de departe dominat de bărbaţi, de data aceasta recunoaşterea a fost împărţită în mod egal între un bărbat (Richard Axel) şi o femeie (Linda B. Buck). Şi tot ca o particularitate, pentru prima dată premiul este acordat pentru cercetarea într-un domeniu practic ignorat până acum : cel al sim ţului mirosului (olfacţia).
Cei doi cercetători de origine americană au fost distinşi pentru descoperiri referitoare la receptorii olfactivi şi organizarea sistemului olfactiv.
Laureaţii, pe care-i desparte doar un an ca vârstă, au lucrat o vreme împreună. În 1991 au publicat în Revista “Cell” un articol consistent prin care făceau publică identificarea a circa 1000 de gene ale olfacţiei. După acel an şi -au continuat cercetările separat, Richard Axel în New York, iar Linda B. Buck în New York şi Boston şi ulteriorîn Seattle. Rezultatele obţinute în paralel clarifică mecanismele de percepere de om a peste 10.000 de mirosuri.
Richard Axel
Richard Axel, născut pe 2 iulie 1946 în New York, SUA, a absolvit în 1967 Colegiul de Medicină şi Chirurgie al Universităţii Columbia, New York, devenind medic trei ani mai târziu ca licenţiat al Universităţii John Hopkins din Baltimore, SUA. În1978aînceput să predea la Catedra de Patologie şi Biochimie a Universităţii Columbia. În 1984 devine cercetător la Institutul de Medicină Howard Hughes al aceleiaşi universităţi pentru ca din 1999 să fie profesor universitar. De la vârsta de 33 de ani începe să câştige diverse premii şi distincţii ca recunoaştere a muncii sale de cercetare. În prezent este cercetător în biologie moleculară şi histologie umană la Universitatea Columbia, New York. Totodată este membru al mai multor asociaţii ştiinţifice şi academice printre care şi al Societăţii Americane de Filosofie. Împreună cu Linda B. Buck a descoperit o familie mare de gene, circa 1000 de gene diferite (ceea ce reprezintă aproximativ 3%din numărul total de gene umane), care generea ză un număr echivalent de receptori olfactivi. Receptorii, responsabili de perceperea diferitelor mirosuri, se găsesc localizaţi pe celulele olfactive de pe epiteliul nazal superior. Acest epiteliu este situat pe peretele cavităţii nazale. El conţine circa 5 milioanede neuroni olfactivi al căror rol este de a transmite mesaje direct la bulbul olfactiv din creier. Bulbul olfactiv este sediul cerebral pentru miros. El se găseşte în zona frontală şi se află în relaţie cu sistemul limbic care generează stările emoţionale.
Linda B. Buck
Linda B. Buck, născută pe 29 ianuarie 1947 în Seattle, SUA, este a şaptea femeie care a primit Premiul Nobel pentru medicină şi fiziologie în cei 100 de ani de când acesta se acordă.
Este dublu licenţiată în psihologie şi microbiologie, absolvind ambele facultăţi în 1975 la Universitatea Washington din Seattle . În 1980 devine doctor în imunologie la Universitatea Texană din Dallas .
Colaborarea sa cu Richard Axel datează din perioada 1980-1984, când Linda B. Buck a beneficiat de o bursă postdoctorală la Institutul de Medicină Howard Hughes al Universităţii Columbia din New York. Aici, şeful laboratorului, Richard Axel, se ocupa de câţiva ani de un proiect privid studierea receptorilor olfactivi. Ideea acestui proiect a prins-o repede şi pe Linda B. Buck care a contribuit semnificativ la descoperirile realizate în acel laborator. Rezultatele au fost publicate în reviste de prestigiu din domeniul biologiei celulare şi histologiei, iar valoarea lor a fost recunoscută prin acordarea a numeroase distincţii şi premii care au culminat cu Premiul Nobel de anul acesta.
Între timp, aşa cum era de aşteptat, cariera sa a avut un traiect ascendent. În anii de după bursa postdoctorală a devenit profesor asociat la Catedra de Neurobiologie a Universităţii de Medicină Harvard, Boston, continuând munca de cercetător în cadrul Institutului de Medicină Howard Hughes.
Din 2002 este membru al Diviziei de Ştiinţe Fundamentale a Institutului de Cercetare a Cancerului Fred Hutchinson din Seattle, Washington. Totodată este membru a mai multor asociaţii ştiinţifice, printre care Academia Naţională de Ştiinţe din SUA.
Publicat în : Sanatate de la numărul 21
