“România va răspunde întotdeauna prompt oricăror solicitări de sprijin din partea Republicii Moldova şi ori de câte ori va fi nevoie”, declara preşedintele Traian Băsescu la încheierea întâlnirii avute la Chişinău cu preşedintele Republicii Moldova, Vladimir Voronin. La prima sa vizită oficială în afara ţării, preşedintele României a lansat un mesaj pe cât de neaşteptat, pe atât de important pentru orientarea viitoare a politicii noastre vizavi de Moldova.
Motto: “Comunismul înseamnă electrificarea plus puterea sovietelor.”
V.I. Lenin
Moldova, de la Lenin la Uniunea Europeană
Vizita, cu o mare încărcătură simbolică, intervine într-un moment sensibil pentru politica zonei, în contextul unei tensionări a relaţiilor dintre Rusia şi statele ex-sovietice din vecinătatea Moldovei. După victoria lui Victor Iuşcenko în Ucraina, ca urmare a eşecului Moscovei de a-şi impune protejatul în cursa prezidenţială, Rusia a făcut un pas înapoi şi, mai mult decât atât, dă impresia că este dispusă la compromisuri. Dacă dăm crezare declaraţiei preşedintelui Estoniei, Arnold Ruutel, care l-a vizitat recent pe preşedintele Putin, acesta din urmă a susţinut că are în vedere anularea protocolului secret al Pactului Ribbentrop-Molotov, semnat la 23 august 1939 la Moscova. Acest protocol definea împărţirea sferelor de influenţă între Rusia sovietică şi Germania nazistă, în baza sa România primind ultimatumul prin care era forţată să cedeze nu numai străvechea provincie românească, dar şi Bucovina de Nord.
Care ar putea fi deci consecinţele acestor declaraţii şi în general ale evoluţiilor din regiune? Un semnal încurajator, care arată că problemele nu sunt doar conjuncturale şi că declaraţiile nu s-au oprit la nivelul presei, este preocuparea arătată de oficialii europeni care au dezbătut îndelung situaţia din Moldova şi din Transnistria în recenta reuniune a Comitetului de politică externă al Parlamentului European. Javier Solana, responsabilul cu politica externă a Uniunii, a pus accentul pe înnoirea relaţiilor dintre Republica Moldova, România şi Ucraina, care ar permite creşterea stabilităţii politice în zonă, o temă centrală pe agenda politicii externe a Uniunii.
Vântul schimbării
După alegerile din decembrie, vântul schimbării din Ucraina a ajuns la Bruxelles mult mai rapid decât era de aşteptat. Victor Iuşcenko, după ce a mers în solie de pace la Kremlin şi s-a plecat în faţa ţarului Putin, s-a grăbit spre Bruxelles pentru a da de veste că se va întoarce de-acum înainte cu faţa spre Europa. Oprindu-se mai întâi la Strasbourg, unde a ţinut un discurs la Consiliul Europei, preşedintele ucrainean a declarat în termeni foarte tranşanţi că obiectivul său strategic este integrarea în Uniunea Europeană. Aşadar, eforturile diplomatice ale lui Iuşcenko arată că nu avem de-a face doar cu ofrande aduse celor care l-au sprijinit în mod semnificativ – în special Javier Solana – prin medierea conflictului postelectoral, ci este vorba de o nouă orientare strategică a Ucrainei.
Parlamentul European a dat deja semne că este în favoarea unei demarări a discuţiilor cu Kievul în privinţa aderării, iar Comisia Europeană, deşi mult mai reticentă, a propus un plan de acţiune în 10 puncte prin care să se dea un nou avânt relaţiilor cu Ucraina. Planul menţionat se referă deocamdată la aspecte comerciale, legate de regimul vizelor şi de adaptarea legislaţiei la standarde europene. Din punct de vedere politic însă, elementul cel mai interesant pentru România este accentul pus pe relaţiile de bună vecinătate ale Ucrainei cu Moldova care va deveni în scurt timp ţară de graniţă a Uniunii Europene.
Cu România în pragul aderării, cu Moldova la poarta ei şi cu o strategie care pare că va transforma Ucraina într-un cap de pod către est, Uniunea Europeană ne dă semne încurajatoare privind disponibilitatea de a deveni un sistem de referinţă important în relaţiile dintre cele trei ţări. Din păcate însă, pârghiile pe care Bruxellesul le are la dispoziţie nu se ridică la înălţimea strategiilor preconizate. Deocamdată, se pare că rolul de mediator este nivelul maxim până la care Uniunea este capabilă să se implice în mod practic atunci când se pun probleme geostrategice în această zonă. Rusia, deşi retrasă pentru moment în bârlog pentru reconsiderări tactice, rămâne actorul principal atât pentru Ucraina, cât şi pentru Moldova.
Schimbare şi la Bucureşti
România şi preşedintele Băsescu personal au făcut un pas important prin trecerea de la declaraţiile diplomatice excesiv de prudente la un limbaj tranşant, dar din păcate fiecare mişcare politică trebuie deocamdată judecată prin prisma dependenţei economice a Moldovei de Rusia. Fraza-cheie prin care Traian Băsescu a pus degetul pe rană cu ocazia vizitei la Chişinău, de care vorbeam la început, a fost: “Vreau să ştiţi că nu vom permite vreodată ca Moldova să fie şantajată cu energia electrică.”
Într-adevăr, sistemul sovietic pus la punct cu un simţ diabolic de Lenin şi apoi de Stalin a făcut în perioada comunistă ca toate ţările satelite ale Moscovei să fie ţinute sub dependenţă energetică faţă de Rusia. Zona transnistreană, pe teritoriul căreia se găsesc cele mai importante platforme industriale moldoveneşti, câteva fabrici de armament foarte profitabile şi, cel mai important, faimoasa centrală electrică de la Cuciurgani (CE Moldovenească), este cordonul ombilical care leagă Moldova de Rusia. CE Moldovenească livrează peste 70% din energia consumată la Chişinău, aceasta fiind distribuită de compania spaniolă Union Fenosa. Spaniolii îşi exprimaseră intenţia de a achiziţiona centrala de la Cuciurgani, însă planurile le-au fost dejucate după ce conducerea politică de la Tiraspol a vândut-o integral unei firme fantomă ruso-belgiene în spatele căreia se găsesc aparent personaje-cheie din gigantul Gazprom.
Nu întâmplător, Gazprom este şi furnizorul gazelor cu care funcţionează centrala moldovenească, ceea ce face ca dependenţa energetică a Chişinăului să fie dublă: pe de o parte prin preţul gazului livrat de Gazprom la Cuciurgani şi pe de altă parte prin controlul rusesc total asupra centralei însăşi. Şi pentru a semnala clar cine deţine comanda, în vara anului trecut s-a şi exersat controlul asupra robinetelor şi întrerupătoarelor. După ce Gazprom a anunţat scumpirea gazelor livrate la Cuciurgani, iar CE Moldovenească – scumpirea energiei electrice livrate către Chişinău, compania de distribuţie Union Fenosa a fost ameninţată cu întreruperea livrărilor de energie electrică dacă nu se refăceau contractele la nivelul noilor preţuri. Compania spaniolă a anunţat guvernul de la Chişinău şi a sugerat căutarea unor surse alternative în Ucraina.
Iată deci cablul energetic prin care Moldova este deocamdată priponită de Moscova şi pe care nimeni nu-l poate ignora în discuţiile politice. În măsura în care declaraţiile preşedintelui Băsescu la Chişinău nu rămân doar o abilă lovitură de imagine, iar schimbările de la Kiev vor fi de bun-augur pentru Moldova în contextul noilor relaţii ale celor două ţări cu Uniunea Europeană, ne putem aştepta că Moldova va putea într-adevăr găsi o cale de relativizare a dependenţei energetice faţă de Rusia.
Sa sperăm că această şansă va conta în formularea opţiunilor electoratului moldovenesc ce va merge la urne la 6 martie. Posibilitatea eliberării de obsesia dependenţei energetice faţă de Rusia, corelată cu aerul proaspăt adus de revoluţiile portocalii din statele vecine ar putea însemna pentru Moldova crearea suflului necesar unei schimbări politice atât de necesare. Se va putea în sfârşit înlătura din Moldova sistemul leninist prin care comuniştii s-au legat cu cabluri electrice de scaunul puterii.
