Home » Politică externă » Ucraina şi geoterapia pentru Rusia

Ucraina şi geoterapia pentru Rusia

Unul dintre cele mai controversate subiecte care au preocupat minţile strălucite ale comunităţii transatlantice în legătură cu Rusia era cea mai bună strategie de urmat pentru stabilizarea şi integrarea colosului estic în sistemul internaţional, în special în componenta europeană a acestuia. Printre numeroasele soluţii oferite pentru problema rusă, s-a remarcat strategia propusă de şcoala tradiţionalist-istorică, criticată îndelung pentru conservatorism şi acuzată de perpetuarea logicii conflictuale din perioada Războiului Rece.

Cordonul sanitar

Raţionamentul exponenţilor acestei şcoli este foarte simplu: mediul extern poate fi un factor decisiv în schimbarea comportamentului intern şi extern al unui actor internaţional. Prin urmare, deoarece în ultimii cinci sute de ani Imperiul Rus a funcţionat după ecuaţia expansiune urmată de o perioadă de retragere, Occidentul trebuie să folosească momentul istoric de revenire a Rusiei în graniţele secolelor al XVII-lea-al XVIII-lea adoptând aşa-numita geoterapie. Aceasta constă în crearea unui mediu extern în jurul Rusiei care ar neutraliza în viitor orice tentaţie revanşardă şi ar reorienta elita rusă spre agenda internă a ţării. Ca precondiţii pentru integrarea cu succes a Rusiei în sistemul internaţional figurează componenta externă – lipsa spaţiilor gri în Europa şi componenta internă -, un sistem politic pluralist, construit contrar tiparului istoric tradiţional, de jos în sus.

Ca să revin la titlul articolului, care este până la urmă legătura Ucrainei cu geoterapia aplicată Rusiei? Din perspectiva şcolii tradiţionalist-istorice, Ucraina, ca interfaţă prin care Moscova comunică în primul rând economic cu Europa, este principala componentă a noului mediu extern care ar putea influenţa semnificativ evoluţiile interne din Rusia. De asemenea, luând în considerare locul istoric pe care l-a ocupat şi îl ocupă Kievul în continuare în dezbaterea rusă asupra identităţii, ancorarea definitivă a Ucrainei în structurile euro-atlantice ar grăbi durerosul proces de adaptare a Rusiei la statutul postimperial.

Nu în ultimul rând, Ucraina poate constitui o piesă importantă în asigurarea securităţii energetice a Europei prin demonopolizarea transportului de resurse naturale din Marea Caspică deţinut de Rusia. În contextul cererii sporite din Europa pentru resurse naturale, Ucraina a lansat şi a obţinut acordul la nivelul şefilor de state pentru crearea unui consorţiu internaţional germano-polonezo-ucrainean care ar conecta exploatările de gaze naturale din Kazahstan şi Turkmenistan la piaţa europeană.

Rezultatul alegerilor de la Kiev

Acestea sunt finalităţile care pot fi realizate pe termen mediu şi lung. Ce se poate spune despre consecinţele imediate ale alegerilor din Ucraina asupra Rusiei? În primul rând, falimentul scenariului “succesorului” în Ucraina a însemnat eşuarea modelului “democraţiei controlate” promovat de Kremlin cu efecte posibil similare în spaţiul ex-sovietic (vezi exemplul Kârgâzstanului), inclusiv în Rusia. Ucrainenii, dar şi mulţi ruşi care li s-au alăturat în Piaţa Independenţei din Kiev au protestat nu doar împotriva regimului semiautoritar din Ucraina, ci şi împotriva unuia similar, dar mai consolidat, din Rusia. Este de remarcat aici prezenţa, cu încărcătură simbolică, la Kiev în perioada protestelor de masă a unui lider liberal din Rusia, Boris Nemţov, care a criticat dur puterea de la Moscova pentru ingerinţele în procesul electoral din Ucraina. Boris Nemţov, fiind numit în funcţia de consilier pe probleme economice al preşedintelui Iuşcenko, a declarat că Ucraina trebuie să servească de exemplu pentru opoziţia democratică din Rusia în perspectiva 2007-2008.

În al doilea rând, evenimentele din Ucraina au provocat o dezbatere constructivă în sânul forţelor liberale din Rusia cu privire la crearea unei coaliţii democratice credibile. În acest sens, principalele partide liberale din Rusia, Iabloko şi Uniunea Forţelor de Dreapta, s-au prezentat deja la alegerile locale din unele regiuni ca o alianţă electorală. În luna martie a acestui an la şedinţa consiliului federal al Uniunii Forţelor de Dreapta a fost adoptată decizia de a răspunde pozitiv la iniţiativa partidului Iabloko cu privire la consolidarea forţelor democratice şi a începe negocieri în acest sens.

De asemenea, este semnificativă declaraţia fostului prim-ministru rus, Mihail Kasianov, care a criticat actuala putere pentru nerespectarea standardelor democratice, şi-a anunţat intenţia de a contribui la unificarea forţelor democratice de opoziţie şi nu a exclus posibilitatea de a participa la alegerile prezidenţiale din 2008. Având în vedere că a-ţi declara aspiraţiile la putere în Rusia poate echivala cu o condamnare, declaraţiile lui Kasianov nu sunt o farsă, ci un adevărat manifest politic. Tot mai mulţi liberali din Rusia îl văd pe Kasianov figura care ar putea reprezenta opoziţia democratică la alegerile prezidenţiale din 2008 şi capabilă de a concura cu succesorul care va fi desemnat de preşedintele Putin.

Şi, nu în ultimul rând, după eşecul în Ucraina, se pare că regimul politic monocentric construit cu atâta grijă de preşedintele Putin a început să dea semne de slăbiciune. Cum altfel se pot înţelege conflictul primului ministru cu miniştrii din blocul economic sau cu fracţiunea pro-prezidenţială din Dumă pe problema reformei sistemului de protecţie socială sau distribuţia banilor din fondul de stabilizare, nemulţumirea sporită din partea unor lideri regionali în legătură cu reforma administrativă exprimată în scrisoarea către preşedintele ţării (declaraţiile primarului Moscovei, Iuri Lujkov, o figură importantă în peisajul politic rus, sunt exemplificative în acest sens), cearta în familia silovikov care a constituit fundamentul regimului monocentric şi graba cu care Kremlinul s-a apucat să înfiinţeze organizaţia de tineret “Ai Noştri” care ar trebui să servească de contrapondere la orice manifestare de stradă a opoziţiei.

Desigur este prematur să vorbim despre o stare prerevoluţionară în Rusia. Însă se pare că evoluţiile democratice din Ucraina au sporit şansele ca în 2008 să asistăm în Rusia la o competiţie dintre mai mulţi “furnizori de servicii” publice populaţiei şi nu la o ofertă “autoritară” pe care nu o poţi refuza. Oare au avut dreptate cei care au considerat Ucraina componenta decisivă din mediul extern al Rusiei?

Publicat în : Politica externa  de la numărul 25
© 2010 REVISTA CADRAN POLITIC · RSS · Designed by Theme Junkie · Powered by WordPress