Home » Cover story » Ceaiul Indian “Chippewa” vindecător de cancer

Ceaiul Indian “Chippewa” vindecător de cancer

Datorită dezvoltării fără precedent a industriei farmaceutice şi a forţei sale economice, medicina actuală trece prea uşor peste valoarea terapeutică a alimentelor naturale, deşi însuşi Hipocrat, părintele medicinii europene, spunea: “Hrana pe care o mănânci să-ţi fie medicament”.
Încă de la începutul anilor “80, aşa cum recunosc şi Organizaţia Mondială a Sănătaţii (Oms) şi Organizaţia Mondială a Agriculturii (Fao), numeroase cercetari au scos în evidenţa influenta nefastă a unor produse alimentare în producerea cancerului. Sunt incriminate, în special, carnea şi grăsimile de origine animală, mezelurile, brânzeturile grase şi fermentate, margarina, zahărul, conservanţii şi aditivii alimentari etc., care fie conţin substante toxice cancerigene, fie favorizează formarea unor metaboliţi chimici care iniţiază şi întreţin carcinogenoza. De aceea, astfel de alimente otravitoare nu trebuie consumate nici de bolnavi, dar nici de oamenii sănătoşi, care ţin să-şi protejeze sănătatea, pentru că ele inhibă funcţiile sistemului imunitar.

Ceaiul indian Chippewa reprezinta un tratament indian pe baza de plante. Rene Caisse, o soră medicală din Canada a recunoscut acest tratament în timp ce trata o pacientă în vârstă, din Anglia, pe la începutul anilor 1920. Pacienta a fost tratată cu ceai Chippewa pentru cancer de sân de către un vraci indian cu 30 ani in urmă. Când femeia i-a spus lui Rene despre cum tumoarea a fost eliminată de această formulă, ea a întrebat-o pe aceasta care este formula.

Rene a început să trateze pacienţi bolnavi de cancer în stadiu terminal la mijlocul anilor 1920, începând cu matuşa ei, care fusese diagnosticată cu cancer la stomac şi la ficat şi îi fuseseră date înca 6 luni de trăit. Mătuşa ei a mai trăit încă douzeci şi unu de ani fără să-i reapară cancerul.

 

 Rene si Dr. R.O. Fisher au început apoi să experimenteze cu ceai Chippewa într-un laborator improvizat in subsolul casei mamei sale. După ce un grup de opt doctori a fost martor la miraculoasa vindecare a unui pacient  (la solicitarea doctorilor), doctorii au trimis o petiţie la Ottawa cerând guvernului să-i furnizeze lui Rene spaţii amenajate pentru tratament. Nu numai că petiţia a fost respinsă, dar Rene aproape ca a fost arestată pentru practicarea medicinei fără licentă! Numai pentru că tratamentul era oferit gratuit a scăpat fără să fie arestată.Pe la sfârşitul anilor 1920 Rene a făcut experimente împreună cu Dr. W.C. Arnold pe şoareci. Şoarecii erau injectaţi cu Rous Sarcoma şi apoi trataţi cu ceai Chippewa. Aceştia au trăit cu cincizeci şi două de zile mai mult decât ceilalţi din experiment, pe care s-a încercat orice alt tratament.

Rene a renunţat la a mai fi soră medicală în 1929 şi şi-a dedicat tot timpul cercetării ceaiului indian Chippewa, în apartamentul său din Bracebridge, Ontario. A înregistrat un succes remarcabil în tratarea pacienţilor cu cancer terminal, oameni care din punct de vedere medical erau ca şi morţi. Medicii nu le mai dădeau mult de trăit. Ea a intrat de mai multe ori in atenţia publicului şi mass-mediei pentru următoarele şapte decade şi a încercat să evite persecutarea publică. În mai multe rânduri autoritaţile au încercat să o aresteze, dar de fiecare dată eforturile lor au fost inutile.

Rene a protejat foarte mult formula deoarece se temea să nu cadă în mână comercianţilor fără scrupule şi să fie exploatată de aceştia sau să fie îngropată în cercetări medicale fără finalitate şi fără intenţia de a descoperi valoarea tratamentului. În mai multe rânduri, ea a refuzat să divulge formula deoarece se îndoia de sinceritatea motivelor celeilalte părţi cu care trebuia să colaboreze. În 1977, ea a semnat un document cu Resperin Corp din Canada, pentru formula cu patru plante, în care se stipula că aceştia să facă teste complete asupra formulei. Dacă nu făceau acest lucru, formula trebuia să ajungă la Dr. C. Brush, cu care ea a facut teste clinice pe ceaiul Chippewa in anii 1960. Compania din Canada nu a finalizat testele, dar dintr-un motiv încă necunoscut formula a rămas la ei.

Dr. C. Brush, cândva medicul personal al lui John F. Kennedy a invitat-o pe Rene la centrul său de cercetari, in 1959. El spune ca Rene i-a dat numai lui “adevarată formula” care conţinea patru plante în plus. Brush a facut studii clinice timp de opt ani şi a consumat-o el însuşi când s-a îmbolnavit de cancer. El pretinde că numai ceaiul Chippewa şi nimic altceva a fost ceea ce l-a vindecat de cancer.

Dr. C. Brush si Caisse au efectuat teste pe şoareci şi au tratat pacienţi cu cancer în faza terminală sub supravegherea a 18 medici. Dupa trei luni de cercetări, Brush şi directorul sau de cercetari, Dr. Charles McClure au ajuns la concluzia că ceaiul Chippewa “a arătat că poate cauza o recesiune a masei canceroase” la şoareci. Mai mult chiar, Brush afirmă că “Din punct de vedere clinic, pacienţilor ce suferă de cancer dovedit patologic, li s-a redus durerea şi li s-a micşorat masa celulară canceroasă; pacienţii au luat în greutate şi au arătat o îmbunătaţire a stării generale a sănătaţii… Rezultate benefice remarcabile au fost obţinute şi pentru cazuri de pacienţi ce erau “la sfârşit de drum”, unde s-a dovedit că prelugeşte viaţa şi calitatea vieţii. Doctorii nu afirmă că ceaiul Chippewa este un tratament garantat dar spun că este benefic.”.

Printre alte alimente sanatoase , benefice organismului medicii recomanda:fibrele vegetale din cereale(graul,hrisca),legumele,fructele,vitamina C naturala din sucul fructelor,usturoiul,polenul,laptele de capra, s.a

Cristina BETERINGHE

© 2010 REVISTA CADRAN POLITIC · RSS · Designed by Theme Junkie · Powered by WordPress