Un proverb spune că “nu vine muntele la Mahomed”. În schimb, marea a venit la bănăţeni. Graţie modului superficial şi incompetent în care autorităţile centrale şi locale au tratat inundaţiile din vestul ţării. Acum este necesar să ne ridicăm problema suportării costurilor din bugetul de stat. Tragedia este imensă pentru că acolo sunt afectaţi mii de oameni, nu doar câţiva. Dezastrul este uriaş pentru că este vorba nu doar de case, ci şi de infrastructură: drumuri, căi ferate, sistemul energetic etc. România este obligată să suporte de la buget aceste costuri (aproape) singură şi aceasta cât mai repede. Lipseşte cineva din ecuaţie – societăţile de asigurări.
Henry Ford spunea că SUA nu ar fi ajuns atât de departe fără asigurări, zgârie-norii nu s-ar fi construit fără ca investitorii să-şi asigure clădirile, iar muncitorii nu ar fi lucrat la asemenea înălţimi gândindu-se că fără asigurări de viaţă le-ar fi rămas copiii pe drumuri.
În România începutului de mileniu trei, piaţa asigurărilor nu este încă ajunsă la maturitate. Cauzele sunt multiple, dar în principal este vorba de lipsă de cultură, de educaţie chiar. Obişnuinţa deceniilor comuniste, în care practic nici nu se punea problema asigurărilor, afectează încă mentalitatea românilor. Atât la persoanele fizice, cât şi la cele juridice, sărăcia şi respectiv lipsa acumulării brute de capital sunt de înţeles, dar până la un punct. E ridicol să raportăm asigurările la pensionari cu o pensie mai mică decât întreţinerea sau la magazinele de scară de bloc cu câştiguri sub nivelul salariului mediu pe economie. Dar la fel de ridicol este să ai proprietăţi de zeci şi sute de mii de dolari şi să nu le asiguri.
(D)Efectele cotei unice
Instabilitatea legislaţiei româneşti este proverbială. Şi din acest motiv, România este astăzi în coada multor clasamente economice europene. La multitudinea de exemple consacrate, adaug pe cea a excluderii deducerii din impozitul pe venitul global a asigurărilor de locuinţe în limita a 200 de euro. Introducerea cotei unice de impozitare, 16%,nu are sau nu trebuia să aibă nici o legătură cu această deducere, dar şi cu altele similare, cum ar fi cele privind reabilitarea locuinţelor, prin acestea încurajându-se dezvoltarea unor importante sectoare economice, care, prin crearea de locuri de muncă, aduc noi venituri la buget.
Practic, deducerea cheltuielilor de asigurare a fost valabilă doar în anul 2004. Beneficiile creşterii acestui tip de asigurare se pot face simţite pe termen lung, nu printr-o măsură meteorică, dezvoltarea acestui sector spre nivel occidental putând duce la suportarea mai uşoară de către bugetul statului a unor dezastre naturale de tipul celor din Banat, în special pentru că România este ţară seismică.
Creşterea “e mică, dar e a noastră”
Creşterea Produsului Intern Brut şi a asigurărilor se determină şi se influenţează reciproc. Explozia vânzărilor de autoturisme din 2004 a menţinut asigurările auto în postura de fruntaş, generând o creştere a ponderii acestora în total cu circa 7,5%. Competitivitatea şi diversificarea produselor oferite de instituţiile de credit atrag noi clienţi, aceştia fiind obligaţi – firesc – la asigurări CASCO. Astfel se explică cum Allianz-Ţiriac şi-a luat partea leului în 2004, cu circa 180 milioane euro, ceea ce reprezintă 20% din totalul primelor de asigurare încasate la nivel naţional, mult în faţa principalului competitor, Asirom, aflat pe locul 2 cu 134 milioane, pe locul 3 şi 4 aflându-se Omniasig şi ING. Date fiind previziunile de creştere a segmentului cu 25-30%, bătălia este abia la început, competitorii lansându-se în a oferi diverse bonusuri, de la tractări non-stop şi facilităţi în caz de reparaţii, până la recenta şi controversata poliţă de asigurare antiradar.
Este bine că piaţa asigurărilor are un trend favorabil, simţindu-se prin creşterea ponderii în PIB de la 0,9% în 2001 la 1,44% în 2004, volumul primelor de asigurare încasate ridicându-se anul trecut la 0,9 miliarde euro. Prognozele pentru anul 2005 prevăd depăşirea pragului de 1 miliard de euro şi atingerea unei ponderi de 2% din PIB, precizează Nicolae Crişan, preşedintele Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor.
Dar este rău că suntem încă departe. Ponderea industriei asigurărilor în Uniunea Europeană este de 8%. Cehia, Slovacia şi Slovenia au depăşit 4%, iar Ungaria are un procent dublu decât cel al României. Iar în termenul rămas până la integrare, trebuie reglementate şi aplicate importante aspecte specifice care trebuie corelate cu standardele europene. Aici, cum stă bine românilor, se vorbeşte mult şi se face puţin; amintesc doar impactul important asupra poliţelor de asigurare obligatorie auto RCA.
Pieţe inegale
Unele asigurări sunt obligatorii, altele nu. Pe lângă uzitata poliţă RCA, mai există alte zone unde asigurările sunt (aproape) obligatorii: asigurări maritime, aviatice, medicale pentru călătorii în străinătate etc. Societăţile de asigurări au ştiut să profite de pe urma pieţei auto româneşti, dar nu acelaşi lucru se poate spune despre celelalte segmente.
Ca produs, asigurările de viaţă reprezintă o necesitate, dar pentru majoritatea românilor ele sunt un lux, primele anuale depăşind salariul mediu lunar. Iar o asigurare la un nivel scăzut nu are sens. Clienţii acestor produse sunt de multe ori firmele mari, multinaţionalele, care oferă gratis angajaţilor astfel de poliţe în cadrul pachetului de retribuire, precum şi cei din clasa de mijloc. Deci foarte puţini.
Cu toate că sondajele de opinie au arătat interesul ridicat al românilor faţă de maşini şi locuinţe, pentru ultimele situaţia este aberantă: cine vrea asigurare nu poate – vezi clădirile cu “bulină roşie” -, iar cine poate nu vrea. Există tendinţa ca proprietarii de case să subevalueze valoarea de asigurare pe principiul că sunt puţine cazuri de distrugere totală. Eforturile depuse de români în vederea achiziţiei de locuinţe sunt mari. În loc să se protejeze cât mai mult posibil, aceştia se focalizează aproape în exclusivitate pe preţul poliţei. Tragedia Banatului trebuie să-i conştientizeze în această direcţie.
Pe bună dreptate, la mijlocul anului trecut preşedintele Allianz-Ţiriac se plângea public că, deşi o astfel de poliţă costă “cât un rezervor de benzină”, cel mult 10% din locuinţe au asigurare. Nu că ar fi benzina ieftină…
Lipsa de educaţie şi de interes
Şi ajungem de unde am plecat – problema de educaţie pe care statul român a neglijat-o timp de un deceniu şi jumătate -, iar acum, când ne aflăm în pragul intrării în Uniunea Europeană, trebuie să o pună pe tapet. Asigurarea nu este un moft, ci o măsură împotriva riscurilor. Oamenii de rând privesc RCA ca pe o măsură fiscală obligatorie, ca un impozit menit să fie cheltuit din prima de Crăciun, nu ca un avantaj. Mai mult, au existat cazuri în care oameni ai lumii interlope i-au forţat pe nefericiţii cu care şi-au tamponat maşinile să-şi vândă casele pentru a le plăti contravaloarea limuzinelor lovite!
Una dintre explicaţiile faptului că asigurările nu au “priză la public” este şi faptul că nu există prea multe “succes story”-uri. Oamenii nu ştiu că pot câştiga bani frumoşi de pe urma asigurărilor. Nici firmele de asigurări nu s-au grăbit să mediatizeze despăgubirile spectaculoase plătite (dacă au existat!).
Beneficiarii sunt nu doar societăţile de asigurare şi clienţii lor, ci şi statul român. Imaginându-ne idealul – toate casele de pe fundul Mării Banatului asigurate -, realizăm că statul ar fi fost acum scutit de plata multor cheltuieli şi de consumarea multor energii.
Rolul statului în economia de piaţă este de a încuraja dezvoltarea, de creare a condiţiilor necesare. Economia de piaţă presupune pentru întreprinzători şi riscuri catastrofale, iar probabilitatea de risc creşte o dată cu afacerea. Fără alternativa asigurărilor, economia se dezvoltă cu frâna de mână trasă.
Integrarea în Uniunea Europeană presupune un minim de capital social, pe care o bună parte din societăţile care operează pe piaţa românească nu-l ating, iar viitorul se anunţă dificil. În 2004 procesul a fost gândit în trei etape la un curs mediu de 1 euro = 50.000 lei, conform spuselor preşedintelui CSA, Nicolae Crişan. Astăzi cursul euro este în continuă scădere, apropiindu-se de pragul de 36.000 lei. Realităţile anului 2005 diferă de previziuni, dar în economia de piaţă se descurcă bine cine se adaptează repede. La cererea companiilor de asigurări, normele au fost revăzute, acum prevăzându-se ca până la 30 iunie 2005 să aibă loc majorarea capitalului social la cursul de schimb de la data vărsământului. Iar la sfârşitul anului firmele sunt obligate să atingă anumite limite prevăzute în norme. Deşi unele societăţi au cerut amânări, Nicolae Crişan rămâne optimist.
Ofensiva austriacă
Deloc întâmplător, anul 2005 a adus semnale pozitive prin implicarea unor societăţi puternice pe piaţa românească. În luna ianuarie grupul austriac Grazer Wechselseitige Versicherung (Grawe) a achiziţionat compania Sara Merkur. Aceasta reprezenta un nume important pe piaţa asigurărilor de viaţă din România, acţionarii principali fiind Merkur Versicherung AG din Austriacu 94,7% şi Merkur Zavarovalnica din Slovenia cu 5%. O afacere austriacă.
Luna mai – alt grup austriac, altă societate românească. Grupul Wiener Staedtische a preluat pachetul majoritar de acţiuni de la Omniasig. Reamintesc: locul 3 pe anul 2004 în cadrul companiilor de profil.
Austria a devenit principalul investitor pe piaţa asigurărilor din România. În anul 2001 acelaşi grup Wiener Staedtische achiziţionase Unita. Iar Generali Asigurări are acţionar principal Generali Holding Vienna cu 72,88%.
Reaşezarea probabil va continua. De voie, de nevoie, societăţile trebuie să se alinieze la standardele europene. Guvernanţii români încă nu reuşesc. Principiile pe care ei le folosesc în administrarea afacerilor lor private trebuie utilizate şi în ceea ce priveşte administrarea statului român pentru că altfel riscăm să avem prognoza cheltuielilor bugetare precum prognoza meteo. Iar abaterile – similare. Sper ca acest articol să fie pentru guvernanţi un semnal de alarmă, nu o idee de afacere cu comision.
Publicat în : Economie de la numărul 26
