Cine va fi, din 2008, “moştenitorul” lui Vladimir Putin? Cum să fie folosite zecile de miliarde de dolari din Fondul de stabilizare? Cât va mai creşte preţul benzinei? Va dispărea, oare, o dată cu plecarea lui Putin, starea de stabilitate? Cam- acestea sunt întrebările care preocupă o parte a populaţiei ruse.
Când afirmăm “o parte” avem în vedere populaţia a cărei vârstă este cuprinsă între 40 şi 55 de ani. Segmentul tânăr al populaţiei ruse pare a avea rădăcini destul de firave în societatea rusă, valorile societăţii de consum guvernându-i, din ce în ce mai mult, acţiunile.
Forţa noului val
Sunt unanim cunoscute divergenţele dintre generaţia tânără şi cea matură. Cu emoţiile şi nerăbdarea sa şi lipsită de dorinţa de a juca după regulile impuse de cei bătrâni, generaţia tânără din Rusia îşi arată din ce în ce mai mult muşchii.
Peste aproape trei ani, când în Rusia se vor desfăşura alegeri parlamentare şi prezidenţiale, electoratul rus va fi sensibil mai tânăr decât acum. O bună parte a acelor alegători, crescuţi şi educaţi în perioada comunistă, şi, în consecinţă, ale căror simpatii se îndreaptă spre reprezentanţii stângii ruse, vor dispărea. Locul lor va fi luat de “copiii lui Gorbaciov şi Elţin”, adică acei tineri născuţi, crescuţi şi educaţi în anii glasnostului şi perestroikăi. Una dintre caracteristicile acestei generaţii este lipsa fricii în faţa puterii/autorităţii. O a doua: faptul că vremurile i-au determinat să nu aibă încredere în cuvinte, autoritate sau ratinguri, ci doar în forţele lor. Iar “clonarea” skinheads-ilor, a popularităţii de care se bucură membrii grupărilor naziste, a vitalităţii reprezentanţilor grupării neo-troţkiste “Che Guevara” şi a rolului jucat de tânăra generaţie în cadrul “revoluţiei portocalii” din Ucraina ar dovedi că ei, cei tineri, nu prea sunt dispuşi să-şi piardă timpul stând la McDonald’s. Mai nou, “generaţia Pepsi”, cum sunt denumiţi tinerii născuţi după 1985, a crescut şi s-a maturizat, iar pe acest fond a început să-şi revendice un loc pe scena politică rusă.
Un tineret mercantil
Una dintre caracteristicile acestei generaţii este dată de următoarea realitate: capitalismul rus i-a molipsit pe tineri de “dorinţa de a face bani”. Un argument ar putea fi numai faptul că cel mai tânăr miliardar rus, bancherul Andrei Melnicenko, are doar 33 de ani şi ocupă un onorabil loc 20 în topul miliardarilor ruşi pe anul 2005, alcătuit de revista Forbes, cu o avere de numai… 1,8 miliarde de dolari. Potrivit unor date oferite de Fond Obşestvennogo mneniia (Fundaţia pentru sondarea opiniei publice), circa 78%din tineri “ar dori să aibă mulţi bani”. Ei bine, tocmai acest “mercantilism” stimulează interesul tinerilor pentru politică. Iar noua tânără generaţie din Rusia este din ce în ce mai puţin doritoare să-şi încredinţeze soarta vreunui “tataie” politician, care face turul televiziunilor participând la talk show-uri şi care nu este capabil să-şi prezinte programul în mod clar şi articulat, sau acelor politicieni care nu sunt apţi să prezinte un plan coerent de folosire a sumelor foarte mari de bani, provenite din exportul de energo-resurse. Or, potrivit tinerilor, a-ţi încredinţa viitorul unor astfel de oameni politici înseamnă a trăi pe principiul “Merg acolo, dar nu ştiu unde”. Astăzi, tinerilor cu vârste cuprinse între 17 şi 20 de ani încă îl mai plac pe preşedintele care le conduce ţara. Încă le mai place faptul că Vladimir Putin este tânăr şi cool, are centura neagră la judo şi un câine preferat, pe nume Koni. Mâine, aceşti tineri cu siguranţă că vor dori mai mult de la conducătorul ţării. Vor dori ca pe lângă prestanţă şi dragostea faţă de sport şi animale să le explice mai clar politica pe care doreşte să o promoveze şi să le demonstreze viabilitatea argumentelor sale.
Ca şi în România, în Rusia ultimilor 15 ani, politicienii ruşi au fost ocupaţi doar de asigurarea bunăstării lor (şi, evident, a familiilor lor), uitând, cu desăvârşire, de mai tinerii lor urmaşi. Ei au crezut că, dacă seara tinerii se mulţumesc să privească la televizor emisiunile de tip reality show prezentate şi animate de fete sexy sau să asculte muzica tinerilor “absolvenţi” ai Fabricii de staruri (Fabrika Zviozd), varianta rusă a Şcolii Vedetelor de la noi, pot face ce vor cu ei, “avându-i în buzunar”.
Şi a venit “revoluţia portocalie” ucraineană, care a dărâmat siguranţa politicienilor. Temători faţă de corul de voci contestatare, autorităţile de la Kiev (şi cele de la Moscova) au înţeles că până şi acei copii proveniţi din familii bogate, aparţinând clanurilor politice (şi care sunt denumiţi zolotaia molodioja, adică tinerii de aur), pot “încălca” regulile stabilite, încurcând, astfel, socotelile de dinainte făcute.
La vremuri noi, o propagandă nouă
Cu zeci de ani în urmă, în perioada “de construire a socialismului”, romanul lui Aleksandr Grina, Pânza roşie de corabie (Alîe parusa) a avut un succes nebun printre tineri, seducându-i pe aceştia cu eroismul romantic al personajelor. Stalin, pe cât de pragmatic în politică, pe atât de cinic în viaţă, avea să-l acuze pe scriitor că “distrage tineretul de la construirea socialismului”. Cu toate acestea, propaganda sovietică a folosit cu succes modelul propus de Grina: înclinaţia tineretului către romantism. Astfel, pionierii îşi aveau eroii lor: Stahanov, Valeri Cikalov (renumit aviator) sau Ivan Papanin (explorator polar sovietic). Cu ajutorul lor a fost posibil, mai târziu, ca milioane de komsomolişti să se înroleze în detaşamentele de voluntari şi să plece pe front, la construirea de diverse obiective civile sau industriale sau să “desţelenească pământul”.
Astăzi, politicienii ruşi se mai hrănesc cu iluzia că grupările de tineret “fabricate” în “laboratoarele” specialiştilor în PR politic vor acţiona la momentul potrivit după indicaţiile primite. Cercetările sociologice îi contrazic însă. Astfel, potrivit sondajelor efectuate de organizaţia sus-amintită, 80% din tineri nu au simpatii politice clare şi nu sunt în nici un fel atraşi de aripile tinere ale partidelor politice ruse (Nashi/Ai noştri, formaţiunea de tineret a Partidului Edinnaia Rossiia; Krasnîe/Roşii, tineretul comunist; “Liberalî/Liberalii, intelighenţia tânără, aparţinând Soiuz Pravîh Sil/Uniunea Forţelor de Dreapta sau Iabloko/Mărul). Neexistând nici o reprezentare privind opţiunile politice ale acestor tineri, ei reprezintă, în lumina alegerilor de la sfârşitul anului 2007, pentru politicienii ruşi o enigmă destul de serioasă.
Dacă avem în vedere că la o populaţie de 148 de milioane de locuitori (cât are Rusia în acest moment), 30 de milioane reprezintă copii şi tineri şi faptul că, anual, 1,5 milioane de tineri primesc certificat de maturitate, putem afirma că în cei 14 ani de capitalism numărul tinerilor a crescut cu aproximativ 15 milioane. Jumătate din aceştia au absolvit o instituţie de învăţământ superior. O bună parte însă au trăit nu atât pe bulevardele capitalismului, cât pe “strada felinarelor sparte” (titlul unui serial poliţist rusesc de la începutul anilor ’90, în genul celui american Străzile din San Francisco). Aceşti tineri – educaţi atât în universităţi, cât şi pe stradă – nu vor mai putea fi cumpăraţi cu “o jumătate de vodcă” sau “minţiţi cu televizorul”. Tocmai de aceea vânătoarea lor a şi început, partidele politice dându-şi seama de importanţa lor ca viitori alegători. Credem însă că preţul plătit de politicienii ruşi pentru a-şi subordona tânăra generaţie va fi unul foarte mare.(l. C.)
Publicat în : Politica externa de la numărul 30
