În fiecare an, India îşi ţine respiraţia pentru a vedea dacă musonul va aduce ruina sau belşugul agriculturii. Asta deşi agricultura are doar o pondere de 25% din PIB, însă 70% din populaţie trăieşte în zonele rurale. În anul acesta, creşterea economică depinde însă de un alt factor: vor creşte sau nu cheltuielile corporatiste pentru investiţii, în special cele în domeniul IT?
Puţină istorie
Creşterea economică a Indiei din anii ’80 a fost printre cele mai rapide din lume. Progresele în materie de alfabetizare, grad de şcolarizare, scăderea ratei de îmbolnăviri şi a mortalităţii s-au îmbunătăţit în mod constant, iar gradul de sărăcie a scăzut rapid din anii ’70. Cu toate acestea, sărăcia rămâne o problemă, numărul persoanelor afectate de acest flagel fiind peste 300 de milioane, adică de două ori mai mult decât în Africa subsahariană.
Conform unui studiu al Băncii Mondiale, rata sărăciei a scăzut foarte puţin, în special în zonele rurale, acolo unde trăieşte aproape 70% din populaţie.
Una dintre probleme este ritmul inegal de reducere a sărăciei între statele indiene, constatându-se întârzieri mari în special în statele din nord, acolo unde trăieşte 40% din populaţie, întârzieri care datează chiar din anii ’70.
O parte din probleme se datorează şi unor inconsistenţe statistice, care pun oarecum sub semnul întrebării datele, ceea ce creează necesitatea unor studii riguroase şi consistente care să stea la baza realizării unor politici-cadru corecte şi coerente.
O altă explicaţie apare din creşterea mai rapidă a inflaţiei în anii ’90 faţă de anii ’80, mai ales în ceea ce priveşte produsele alimentare. Există astfel temeri că modelul de dezvoltare a agriculturii poate produce o creştere mai mică a numărului locurilor de muncă şi o scădere mai lentă a sărăciei.
O altă diferenţă apare în nivelul calităţii actului administrativ. Unele state au fost astfel capabile să profite de avantajele stabilităţii şi reformelor, crescând viteza de dezvoltare, în vreme ce altele au încetinit ritmul dezvoltării din cazuza administraţiei proaste, infrastructurii insuficient dezvoltate sau a resurselor umane deficitare, precum şi a inadecvării politicilor fiscale şi bugetare.
Exporturile şi investiţiile în IT, motorul economiei indiene
Investiţiile reprezintă călcâiul lui Achile pentru economia indiană. Există un consens general asupra faptului că investiţiile, ca pondere din PIB, trebuie să crească de la 25-25% în prezent la 30-32% pentru ca nivelul accelerat al creşterii economice să se păstreze şi pe viitor la nivelul de 8%, procent care ar permite să se reducă semnificativ ponderea sărăciei.
“Numai investiţiile pot aduce creşterea acestei ţări”, a spus în Parlament Palaniappan Chidambaran, ministrul de Finanţe. În vreme ce guvernul federal şi cele ale statelor luptă din greu să reducă deficitul combinat sub 10 procente din PIB, analiştii economici consideră că numai investiţiile sectorului privat pot aduce suficient combustibil pentru alimentarea economiei. Şi adevărul este că sectorul privat a reacţionat pozitiv. Singura problemă care se pune acum este nivelul cheltuielilor pe care îl pot face companiile. Un studiu recent arată că nu mai puţin de 70% din companiile indiene vor majora cheltuielile IT anul viitor. Spre deosebire, în alte ţări din zona asiatică media este de 35%, iar în Japonia doar 22%.
Sunt nenumărate dovezi că cheltuielile de investiţi cresc, spune Ajit Ranade, economistul-şef al grupului Aditya Birla din Bombay. Creşterea exporturilor indiene confirmă acest lucru, mai spune el. La multe din marile companii indiene, exporturile cresc foarte rapid. “Sentimentul de entuziasm creat de exporturi, de faptul că firmele pătrund pe pieţe externe, este de natură să crească cheltuielile de investiţii”, spune Ajit Ranade. De asemenea, Neeraj Gambhir, manager general al ICICI Bank din Bombay, confirmă că o mare parte din corporaţii se gândesc să crească cheltuielile de investiţii în următoarele 12-18 luni.
În special cresc cheltuielile IT. În anul 2004, cheltuielile IT au crescut la 4,5% din PIB şi pot ajunge până la 6,1% în 2007, foarte puţin faţă de procentul de 9,1% cât a fost în anii ’90, în plin avânt al economiei indiene.
De altfel, IT-ul este motorul dezvoltării indiene, companiile din domeniu atrăgând şi investiţii majore – de exemplu Microsoft plănuind să dubleze numărul de angajaţi din India.
Noile tehnologii sunt la mare preţ, numai în industria GSM activând peste 60 companii, pentru 2009 preconizându-se o cifră de afaceri de peste 29 miliarde de dolari, cea mai mare creştere din zonă.
Cu ochii la China
Dacă principala problemă a Chinei este că atrage prea multe investiţii străine, cea a Indiei este că atrage prea puţine. Din cele 2,2 procente ale deficitului comercial indian, numai 0,2% se datorează importului de bunuri şi servicii.
Deşi sunt anunţate investiţii masive, în special în sectorul mineralelor şi metalurgie, experienţa trecută a demonstrat că numai o parte din acestea ajung să se materializeze efectiv. “Despre aceste investiţii se tot vorbeşte de luni de zile, dar nu s-a materializat nimic”, declară un oficial al filialei indiene a PricewaterhouseCoopers. De altfel, şi oficialii guvernamentali sunt surprinşi că investiţiile nu au crescut cum se estima.
Faptul că actualele rate sunt inferioare ciclului anterior de dezvoltare nu îngrijorează deoarece sistemul bancar se scaldă în bani.
Pentru a limita creşterea monetară excesivă, precum şi creşterea creditului neguvernamental, banca naţională (Reserve Bank of India, RBI) sterilizează sume imense (în prezent este vorba de 17 miliarde de dolari).
Reprezentantul ICICI spune că, “dacă RBI va vedea că creditarea generează investiţii, poate va fi dispusă să lase o parte din aceşti bani să reintre în sistem şi să accepte o creştere mai robustă a creditului. Este clar că rata dobânzii va creşte, însă RBI trebuie să se asigure că această creştere este sănătoasă şi în paşi predictibili, nu bruscă, sub forma unor dinţi de fierăstrău.”
Nu totul străluceşte
“India străluceşte”, a fost echivalentul indian al românescului “economia duduie” şi a făcut guvernul precedent să provoace alegeri anticipate şi să le piardă. Un studiu făcut de actualul guvern a arătat că în iulie creşterea economică a fost aproape nulă. De asemenea, producţia de petrol, cărbune şi minerale a scăzut. Căderi ale reţelei electrice şi probleme în transporturi pot limita pe viitor creşterea economică.
Ceea ce îngrijorează majoritatea analiştilor economici este aparenta incapacitate a guvernului de a continua şirul reformelor. Coaliţia de guvernământ, condusă de Partidul Congresului, trebuie să se sprijine pe o serie de partide de sorginte comunistă care se opun majorităţii reformelor. În luna septembrie, ele au forţat guvernul să renunţe la planul de privatizare a unui număr de 13 companii de stat la investitori strategici.
Pe lângă beneficiile inerente aduse de privatizare, guvernul va pierde şi veniturile pe care le preconiza din privatizare în lupta sa împotriva deficitului bugetar. Problemele bugetare i-au făcut pe mulţi economişti să fie îngrijoraţi de soarta unor reforme iniţiate tocmai cu sprijinul întregului spectru politic, şi anume garantarea unui membru al fiecărei gospodării a 100 de zile de muncă pe an pentru proiecte publice în 200 din cele 600 de districte indiene, plan care urmează a fi extins la toate districtele în următorii cinci ani.
Pentru promotorii săi, precum Sonia Gandhi, liderul Partidului Congresului, angajarea garantată reprezintă o soluţie vizionară de reducere a sărăciei şi schimbare a structurii sociale oferind putere şi drepturi celor mai săraci. Pentru criticii săi însă, nu este decât o formă de a drena bani publici…
Publicat în : Economie de la numărul 30
