Irak, Abu Ghraib – cuvinte care, multă vreme, au ţinut prima pagină a presei din întreaga lume; cuvinte care au stârnit indignarea întregii comunităţi internaţionale. În urmă cu doi ani, la Abu Ghraib, închisoarea situată în apropiere de Bagdad, mai mulţi militari americani din trupele coaliţiei şi-au manifestat fanteziile şi frustrările într-un mod lamentabil, mult prea greu de imaginat.
Un asemenea comportament dezgustător, mai ales pentru reprezentanţii celei mai solide democraţii din lume, nu ar fi fost niciodată cunoscut dacă protagoniştii nu şi-ar fi imortalizat “acţiunile” pe peliculă.
La limita realităţii
Experţii militari şi psihiatrii au păreri diferite asupra motivaţiei reale care i-a determinat pe militarii americani să recurgă la astfel de acte de tortură,sadism şi perversiuni sexuale. Specialiştii în interogatorii militare afirmă că abuzurile sexuale şi umilinţa comise în numele strângerii de informaţii sunt fără sens. Oricare ar fi datele sensibile obţinute în acest mod, valoarea lor este net depăşită de resentimentele şi ura induse deţinuţilor. Analizând motivaţiile expuse de cei în cauză, unii experţi în tehnica obţinerii de informaţii apreciază că metodele utilizate sunt amatoristice. Un manual secret al Pentagonului, menţionat de ofiţerii specializaţi în astfel de interogatorii, respinge tortura şi tehnicile de dezumanizare pentru simplul motiv că datele culese în acest fel au un grad redus de credibilitate. Rămâne, totuşi, un mister cum a fost posibilă implicarea în asemenea misiuni a unor militari nepregătiţi, în timp ce comanda închisorii Abu Ghraib fusese preluată de Brigada 205 – unitate specializată în strângerea de informaţii militare. Ulterior, un raport secret al armatei americane confirma că închisoarea Abu Ghraib devenise centru de interes în culegerea de informaţii, iar printre deţinuţi se aflau şi câţiva care cunoşteau coordonatele ascunzătorii dictatorului Saddam Hussein.
Psihiatrii au găsit însă o altă explicaţie pentru actele dezgustătoare ale militarilor americani. Antrenamentul inadecvat, excesul de zel şi actul de comandă defectuos nu justifică, în totalitate, tortura şi sadismul. Declaraţiile celor implicaţi şi rapoartele colaterale au atras atenţia asupra anxietăţii,condiţiilor de trai dificile şi asupra pericolului constant la care erau supuşi cei 450 de membri ai unităţii de pază a penitenciarului, care supravegheau peste 7000 de prizonieri.
Potrivit medicilor implicaţi în anchetă, un aspect neglijat de conducerea armatei a fost inexistenţa activităţii sexuale în rândul trupelor americane. Experţii susţin că scenele pornografice sau cu conotaţii sexuale surprinse în fotografiile de la Abu Ghraib exprimă clar frustrări ale militarilor, privaţi de viaţa sexuală.
Unii şi-au primit pedeapsa, alţii încă nu
A durat mai mult de un an până când faptele reprobabile şi inimaginabile să fie asumate şi clarificate prin intermediul justiţiei. Nouă militari, printre care şi o femeie – Lynndie England, devenită celebră după ce a apărut într-o fotografie ţinând în lesă un prizonier dezbrăcat -, au fost excluşi din armată sau condamnaţi la pedepse privative de libertate.
Scandalul tratamentelor inumane de la Abu Ghraib a dat o lovitură teribilă reputaţiei Statelor Unite. Administraţia Bush a încercat cu disperare să găsească metode de contracarare a acestui adevărat dezastru mediatic, însă nu a reuşit să-şi refacă credibilitatea în rândul opiniei publice mondiale. Contraofensiva de imagine a inclus câteva gesturi salutare cum ar fi: denunţarea la cel mai înalt nivel a comportamentului intolerabil din partea militarilor, eliberarea, în două etape, a peste 2000 de deţinuţi din închisoarea Abu Ghraib şi recenta aprobare în Senat a unui amendament care prevede că nici un prizonier aflat în custodie americană nu poate fi tratat cu cruzime sau într-un mod degradant.
Până acum însă nici un oficial american, cu excepţia noului comandant al penitenciarelor din Irak, generalul Geoffrey Miller, nu a prezentat scuze. Mai mult, este foarte cunoscut faptul că, în lumea musulmană, scuzele oficiale au o conotaţie semnificativă. Deşi poziţia Washingtonului este invariabil aceeaşi, şi anume că incidentul are un caracter izolat, provocat de un grup de militari scăpaţi de sub control, rapoarte diverse, mai mult sau mai puţin oficiale, atestă că astfel de tratamente s-au practicat şi în alte locuri de detenţie din Irak. Militarii găsiţi vinovaţi susţin că au primit ordine sau au fost încurajaţi de superiori să maltrateze deţinuţii. Comandanţii dau vina pe haosul din primele luni de la preluarea centrelor de detenţie, pe implicarea personalului în misiuni inadecvate pregătirii specifice şi invocă starea de pericol permanent în care se aflau unităţile de poliţie militară.
Organizaţia Human Rights Watch a cerut numirea unui procuror independent care să ancheteze posibila responsabilitate a secretarului american al apărării, Donald Rumsfeld, a fostului director al CIA, George Tenet, şi a altor comandanţi aflaţi în vârful ierarhiei militare a Statelor Unite.
Iniţiativa HRW nu a obţinut însă rezultatul scontat, şi anume sancţionarea celor care au permis comiterea abuzurilor. De altfel, organizaţia mondială a mai încercat să protesteze faţă de interpretarea pe care Guvernul american o dă anumitor prevederi ale Convenţiei de la Geneva privind tratamentul prizonierilor de război. Această dispută este deja riscantă pentru oficialii de la Washington, care, în repetate rânduri, îşi justifică acţiunile militare şi tratamentul faţă de deţinuţii din Afganistan, Irak şi de la baza din Guantanamo în termeni inacceptabili pentru o ţară semnatară a Convenţiei.
Nu este de mirare că în locurile de detenţie controlate de armata americană sunt raportate acte de tortură sau acţiuni contrare doctrinei militare şi legilor internaţionale. În aceste circumstanţe, decizia Senatului are cel mult efectul unei reiterări a obligaţiilor pe care militarii americani le au faţă de cei luaţi în custodie, fie ei deţinuţi de drept comun sau prizonieri de război. Politica inflexibilă a administraţiei Bush în această privinţă apare în mod evident în schimbul de replici dintre Casa Albă şi directorul executiv al HRW, Kenneth Roth. Guvernul american îşi explică metodele de interogatoriu şi de deţinere a prizonierilor prin prisma statutului incert al acestora. Administraţia Bush se fereşte să le acorde statutul prevăzut prizonierilor de război de teamă să nu piardă teren în lupta împotriva terorismului. În acest fel, o serie de prevederi ale Convenţiei de la Geneva sunt considerate de către Statele Unite, în mod unilateral, drept inaplicabile.
Organizaţia Human Rights Watch consideră nejustificate aceste interpretări atâta timp cât jurisprudenţa internaţională acoperă şi situaţiile invocate de partea americană. Mai mult, afirmă Kenneth Roth, a spune că aceste convenţii nu sunt aplicabile războiului împotriva terorismului este deosebit de periculos pentru că oricând ne putem imagina cum această excepţie ar putea fi folosită în conflicte armate viitoare îndreptate contra forţelor americane.
