Pentru cititorii care n-au auzit niciodată de numele marilor matematicieni, tată şi fiu, descoperitori ai geometriei neeuclidiene, Bolyai nu reprezintă altceva decât discordie în învăţământul românesc. La Cluj se doreşte despărţirea Universităţii Babeş-Bolyai, iar la Târgu-Mureş, Liceul Bolyai a devenit, începând cu acest an, unitate de învăţământ cu predare exclusiv în limba maghiară.
Clasa politică a reuşit să atragă asupra acestei instituţii numeroase ocări. Paranoia naţionalistă a unor formaţiuni româneşti şi obsesia UDMR pentru recuperarea instituţiilor-fanion au deformat acest simbol al identităţii minorităţii maghiare, au cultivat ura şi intoleranţa printre tineri.
Din centrul Târgu-Mureşului, de la Ceasul cu flori, o străduţă cu aspect medieval urcă spre Biblioteca Teleki. Magazinele şi barurile înşirate de-a lungul străzii contrastează cu zidul sobru, ca al unei cetăţi reci, care se ridică deasupra lor. Este una dintre părţile laterale ale clădirii liceului. La intrarea pentru elevi, dinspre strada Târgului, zidurile sunt la fel de mohorâte. Îndrăgostiţi fără răbdare, majoritatea cu aspect de rockeri împătimiţi, îşi lipesc într-un sărut tandru iubita de zid. El pletos, cu inele şi cercei, cu haine de piele, ea cu haine lungi şi largi care îi ascund feminitatea de nici nu mai ştii care este băiatul şi care fata.
Acolo unde acum se sărută liceeni, fostul ministru al Educaţiei Ecaterina Andronescu făcea, în 2002, declaraţii confuze despre soarta liceului. Protocolul PSD-UDMR a fost însă mai puternic decât voinţa unor politicieni şi a rămas ca, din acel an, la Bolyai să se predea numai în limba maghiară.
Intri în clădirea rece şi la propriu, şi la figurat şi toţi cei din jur tresar nevrotic când spui “bună ziua”. Portarul te măsoară de ai senzaţia că ai intrat într-o biserică în costum de baie, după care te întreabă scurt şi stâlcit ce vrei. Dacă ai inspiraţia să răspunzi româneşte, dar cu accent de Bucureşti, eşti salvat, iar gradul de politeţe creşte direct proporţional cu scopul vizitei. Îi întrebi pe doi dintre îndrăgostiţii care nu se pot dzlipi dacă este mai bine aşa, fără colegii lor români. Se uită cu dispreţ prin tine şi, înainte de a-ţi întoarce spatele, aruncă un “nem tudom” sec. Apar alţi doi elevi, ea şi el, dar decenţi. Par doar colegi şi sunt plini de solicitudine. Ne aşezăm pe o bancă din părculeţul străjuit de statuia celor doi Bolyai, tată şi fiu. Noemi şi Levi vorbesc o limbă română foarte curată.
“România nu-i patria noastră. Dar nici Ungaria”
Cei doi tineri vorbesc fără patimă despre istorie şi dovedesc că o cunosc foarte bine. “Ştiţi cum este? Suntem la acest liceu pentru că este unul de elită. Însă în mod sigur nu mă gândesc să merg la Sapienţia (universitatea în limba maghiară – n.a.). Învăţ engleză şi germană pentru că vreau să plec din ţară. Nu, nu în Ungaria. Simt că România nu este patria noastră. Dar nici Ungaria. Asta o fi ţara copiilor lui Frunda, Tăriceanu, Borbely, Năstase, Verestoy sau Ţiriac, dar nu a mea; părinţii mei sunt doar nişte oameni simpli. În 1990 nu eram la şcoală, eram mic, dar auzeam că românii sunt duşmanii noştri. Am crescut şi am văzut că nu este aşa. În ultimii doi ani mi-a fost milă de colegii de la secţia română. Erau toleraţi în acest prestigios liceu, erau trataţi ca nişte rude venite în vizită, de care nu mai scapi. Da, clădirea aceasta a fost ridicată de strămoşii noştri unguri, dar de ce să ne cramponăm atât de mult de trecut? Sigur că o spun acum, dar nu am făcut nimic pentru a nu fi separaţi. Nici nu avea sens. Decizia a fost luată de sus. Colegii români s-au lăsat manipulaţi de PRM, iar noi am jucat cu succes rolul impus de politicienii UDMR. Cu siguranţă însă, istoria nu asta va consemna”. Este mărturisirea unui tânăr mult prea dezamăgit de tot ceea ce vede. “Am obosit să auzim mereu că românii sunt nişte puturoşi care vor să ne alunge din ţară, suntem uimiliţi să fim mereu acuzaţi că vrem Ardealul. Politicienii şi presa au perpetuat aceste obsesii, iar aşa-zişii luptători pentru democraţie au avut şi ei interesele lor”, a adăugat Noemi. Cei doi au plecat, iar în ochii lor s-a citit nu doar tristeţe, ci şi resemnare.
Istoria Bolyai
Colegiul Reformat s-a născut la începutul Reformei religioase în 1557. Iniţial s-a numit Schola Particula şi a fost una dintre primele şcoli reformate din Transilvania. La început a funcţionat în vechea clădire a mănăstirii din Cetate, cedată de regina Izabella. Distrusă în urma devastărilor trupelor generalului Basta din 1601-1602, Schola a fost mutată într-o clădire de pe actualul loc al liceului. Clădirea a căpătat aspectul de astăzi la sfârşitul secolului al XIX-lea.
Încă de la înfiinţare nivelul instrucţiei a fost determinat de cultură şi civilizaţie, de ţinuta morală a corpului profesoral. Primii trei rectori au fost absolvenţi ai universităţii din Witenberg. În Schola Particula s-a pus accent deosebit pe instrucţia şi educaţia religioasă.
În timpul războiului de eliberare condus de principele Francisc Rakozi al II-lea, mulţi elevi şi profesori s-au înrolat sub steagul acestuia. În 1718 începe o nouă perioadă din istoria şcolii. Sunt primiţi şi elevii colegiului din Sarospatak, alungaţi în urma conflictelor religioase cauzate de răspândirea reformei religioase şi a contrareformei. Schola Particula devine şcoală superioară şi va purta numele de Colegiul Reformat. Ideile iluminismului au fost răspândite printre elevi de eminentul profesor Fogarasi Pap Jozsef, pe care Împăratul Iosif al II-lea, adept al iluminismului, l-a promovat la Buda ca profesor universitar. În 1807 renumitul profesor Koteles Samuel publică prima lucrare despre istoria de 250 de ani a colegiului. În 1794 se introduc în programa şcolară studiile juridice.
Prestigiul colegiului a crescut o dată cu preluarea catedrei de matematică de către Bolyai Farkas. Epoca Bolyai a colegiului a culminat prin activitatea matematicianului de geniu Bolyai Janos, fondatorul geometriei neeuclidiene.
În 1866 colegiul devine Academie de Drept.
În 1911 a fost inaugurată noua clădire a colegiului, însă nu peste mult timp, în timpul primului război mondial, elegantele săli erau folosite ca saloane de tratament ale spitalului militar. În perioada interbelică au început greutăţile, iar după al doilea război mondial cursurile au fost reluate numai cu şase profesori titulari, restul fiind pensionari şi suplinitori.
În 1948, regimul comunist, prin naţionalizare, a desfiinţat statutul de colegiu reformat al şcolii. Comuniştii nu s-au oprit aici şi i-au dat clădirii numele de Iosif Rangheţ, un luptător comunist. În 17 noiembrie 1956 guvernul comunist şi reprezentanţii puterii locale au redat denumirea liceului, respectiv Liceul Teoretic Bolyai Farkas, acesta funcţionând cu limbă de predare maghiara. Patru ani mai târziu a devenit mixt prin transferul unor clase româneşti de la Liceul Alexandru Papiu Ilarian. În anii 1980, după înfiinţarea claselor cu profil mecanic, nivelul procesului instructiv-educativ a scăzut. După 1990 aceste clase s-au desfiinţat. Tot atunci încercarea de revenire la statutul de liceu cu predare în limba maghiară a dus la conflictele etnice din martie. Biserica Reformată, proprietară de drept a liceului, a dus o luptă acerbă pentru redobândirea liceului şi reînfiinţarea colegiului reformat. Colegiul reformat funcţionează separat de liceu şi are 8 clase liceale cu 236 de elevi. La liceu învaţă 976 de elevi în clase liceale, primare şi gimnaziale.
Discriminarea
Desigur, o asemenea istorie justifică pe deplin reacţia minorităţii maghiare, popor cunoscut prin legătura puternică de valorile din trecut. Problema care intervine acum se referă tot la discriminare, însă de această dată a majorităţii. Un elev român nu poate studia la prestigiosul liceu decât în limba maghiară. Întrebată despre cum vede această situaţie, copreşedinta Ligii Pro Europa, Smaranda Enache, cunoscută ca militantă ferventă a cauzei Bolyai, a răspuns sec: “Dacă un elev român vrea să înveţe la Bolyai, să cunoască limba maghiară! Limba română nu este o religie”.
