Gestul PNL de a exclude din partid doi foşti preşedinţi a fost analizată în fel şi chip de către mass-media. Majoritatea opiniilor au fost negative. Vezi, Doamne, în acest fel este încălcată democraţia de partid. Vreo câţiva analişti au catadicsit totuşi să admită că, poate, e o idee bună (dar pe termen scurt, să nu cumva ca liberalii să şi-o ia în cap).
Să ne reamintim desfăşurarea faptelor. O dată ce preşedintele Băsescu a început să atace PNL – chiar de la primul interviu -, s-a format o adevărată “coloană a V-a” în PNL, formată din Theodor Stolojan, Raluca Turcan, Mona Muscă, Valeriu Stoica şi Cristian Boureanu. După ce Tăriceanu a refuzat alegerile anticipate, această grupare s-a poziţionat ostil faţă de conducere şi a început să o critice pe oriunde găsea o ureche dispusă să o asculte.
Gruparea disidenţilor
Stolojan a început să colinde filialele în încercarea de a căuta adepţi pentru “răsturnarea” actualei conduceri. Prima încercare de puci s-a dovedit un eşec. A doua încercare, vara aceasta, a eşuat şi mai penibil, după numai două-trei vizite.
Astfel, gruparea disidentă a avut la dispoziţie cel puţin un an pentru a construi o platformă alternativă solidă, bazată pe un sprijin real în partid. Or, ce s-a întâmplat? În afară de cei cinci, NIMENI nu a mai marşat la acest proiect. Dacă el s-ar fi bazat pe o audienţă reală în rândul membrilor de partid, ar fi apărut MĂCAR ÎNCĂ O PERSOANĂ alături de ei, una singură, de sămânţă. Oricât de dictator ar fi Tăriceanu, în ditamai partidul se găsea măcar unul dispus să-l critice. Însă aşa ceva nu s-a întâmplat. Nu numai că nu li s-a alăturat nimeni, dar, într-un an de zile, cei cinci nu au fost nici măcar în stare să emane o platformă-program alternativă la Tăriceanu. Singurele idei sunt “să se dea Tăriceanu la o parte ca să vin eu să conduc partidul şi să facem uniune cu PD-ul”.
Lăsând la o parte lovitura decisivă primită de grupul disident din partea Monei Muscă, nici Stolojan nu este cel mai în măsură să emită vreo pretenţie. Încă nu a explicat în mod coerent ce a fost cu acel episod de boală – personal, la vremea respectivă, auzisem că este vorba de un cancer la rinichi – şi nici ce este cu şantajul de care vorbea Traian Băsescu. Apoi, a preferat să critice partidul şi conducerea de pe postul călduţ de consilier la Cotroceni, întărind imaginea de “portavoce a lui Băsescu”. În mod normal, ar fi trebuit să renunţe la această poziţie, măcar numai pentru a căpăta o oarecare credibilitate, fiindcă, totuşi, de un an şi mai bine, Traian Băsescu a tot lovit în PNL.
Este însă foarte posibil ca Stolojan să-şi fi păstrat funcţia tocmai pentru a da impresia că vorbeşte în numele lui Traian Băsescu şi a obţine astfel o legitimitate prin ricoşeu, asemenea Elenei Udrea, un alt personaj insignifiant care a căpătat greutate numai şi numai fiindcă presa a presupus că vorbeşte în numele preşedintelui.
Despre Valeriu Stoica nu are rost să vorbesc, deoarece el şi-a încheiat cariera de om politic de multă vreme şi ar fi trebuit să rămână ca şi până acum, pe margine. Cât despre cei doi tineri liberali, Boureanu şi Turcan, ei sunt doar victime colaterale ale unui joc pe care nu sunt convins că îl înţeleg.
Deci, în condiţiile în care cei cinci au avut la dispoziţie mai bine de un an de zile pentru a construi o platformă alternativă, a vorbi de lipsă de democraţie internă la liberali mi se pare pur şi simplu o dovadă de rea-voinţă din partea unui analist politic. Adică, totuşi, nimeni nu a cutezat să spună ceva despre lipsa de democraţie în PD, de exemplu când brusc, după şaisprezece ani de social-democraţie, partidul semnalizează dintr-o dată dreapta şi devine popular, fără ca cineva din tot partidul să protesteze.
Totuşi, grupul celor cinci a avut la dispoziţie un an pentru a arăta ce poate. Şi nu au reuşit decât nişte cârcoteli de babe frustrate. Nu au arătat că sunt capabili să gândească ceva cu mintea lor, ci doar au repetat mesajele lansate de Traian Băsescu. Nu au fost capabili să găsească simpatii în partid, să adune adepţi… Cinci au fost, cinci sunt şi acum. Chiar nu văd de ce să nu fie excluşi din partid. Am serioase dubii că vor reuşi să construiască un partid alternativă la PNL. În cel mai fericit caz pentru ei, vor sfârşi în poziţii secundare în PD.
Ce pierde PNL?
S-a tot spus că liberalii pierd prin Stolojan şi Mona Muscă cei mai populari oameni ai lor. Mona Muscă, da, totuşi vorbim de o popularitate câştigată prin fraudă. Însă Stolojan niciodată. Nucleul de bază al electoratului liberal nu l-a privit niciodată cu ochi buni pe Stolojan, cu atât mai puţin acum. Chiar dacă pe moment PNL este un partid care pare în haos, incapabil de altceva decât să răspundă atacurilor venite de la Cotroceni, are perspective mult mai bune decât celelalte partide politice. În primul rând, scapă, de bună-voie sau silit de împrejurări, de oamenii şantajabili. În al doilea rând, o parte dintre ideile liberale se dovedesc bune, chiar dacă aplicarea lor nu a fost întotdeauna ideală: cota unică este un succes, retragerea din Irak nu este o idee rea, legile siguranţei naţionale sunt mult mai coerente şi corecte, modificările pe care vor să le aducă “Legii Ticu” pot aduce mai multă coerenţă actului de curăţire a spaţiului public, eliminarea publicităţii guvernamentale – cea care a atras ostilitatea generală a mass-media faţă de PNL – sunt doar câteva exemple. În al treilea rând, o dată cu echipa Stolojan, este tras pe linie moartă şi Dinu Patriciu – mai ales după ultimele sale ieşiri în favoarea unei colaborări cu PSD, dezavuate de conducerea partidului. Chiar dacă el nu se va alege cu eliminarea din partid, este evident că influenţa sa este în momentul de faţă este limitată. În fine, în al patrulea rând, spre deosebire de celelalte partide, PNL chiar dispune de un eşalon doi rezonabil, compus din tineri destupaţi la minte, cultivaţi şi, mai ales, neuzaţi de bătăliile interne sau externe.
Orice şut în fund, un pas înainte
Recentul gest al preşedintelui de a nominaliza un pesedist la conducerea SRI este încă un exemplu de şut în fund primit de liberali pe care îl pot capitaliza şi transforma în pas înainte. În primul rând preşedintele pierde electoratul de dreapta căruia nu are cum să-i explice colaborarea cu PSD. Totuşi, Traian Băsescu a fost ales de un electorat de dreapta exasperat de aroganţa şi furturile PSD. În al doilea rând, colaborarea cu PSD nu aduce nimic bun. Chiar şi sprijinul parlamentar este discutabil – deşi în general, acest partid acţionează “în haită” – deoarece în PSD sunt mai multe facţiuni, care au interese divergente. Totuşi, vorbim de un partid aflat în cădere liberă, lipsit de o conducere coerentă, mai aproape de dezintegrare decât de reformare.
Astfel, după ce Traian Băsescu şi PD s-au deplasat spre dreapta, acum par mult mai interesaţi de electoratul de stânga, al PSD-ului, lăsând PNL-ului culoar liber pe dreapta, acolo unde nu are practic concurenţă.
În plus, apropierea de PSD contaminează şi poate duce şi la pierderea electoratului de stânga oripilat de furturile şi corupţia fostului partid de guvernământ şi care aprecia la Traian Băsescu discursul justiţiar şi dorinţa de a face dreptate.
