Apropierea campaniei electorale pentru alegerile parlamentare a generat o serie de turbulenţe pe scena politică, în condiţiile în care fiecare partid caută deja formule care să-i permită accesul la putere. O certitudine pare să fie faptul că nici una dintre formaţiunile politice nu va putea forma singură guvernul. De aici o întreagă suită a declaraţiilor pe tema unor posibile alianţe post-electorale care să susţină o variantă sau alta pentru viitorul guvern.
Trebuie să spunem, de asemenea, că o particularitate semnificativă a sistemului actual de partide se referă la disponibilitatea principalelor trei partide – PSD, PDL, PNL – de a negocia în oricare format de două câte două, o variantă de guvern. De la cea mai discutată – PSD cu PNL – la cea care include PSD şi PDL, sau chiar PDL cu PNL. Fiecare dintre cele trei opţiuni poate constitui baza unei viitoare cooperări guvernamentale după alegerile din noiembrie 2008.
Configurarea actuală a scenei politice este, comparativ cu anii trecuţi, foarte diferită în sensul unei mai bune echilibrări a forţelor. Sistemul de partide s-a echilibrat. Nu mai avem un partid majoritar cu alte formaţiuni politice mici. Cele trei partide politice considerate cu şanse majore la alegeri – PSD, PDL, PNL – situate pe paliere ideologice diferite îşi împart procente semnificative de electorat. Situaţia politică s-a complicat foarte mult în ultimii doi ani după destrămarea Alianţei DA iar relaţiile dintre cei trei actori principali au fluctuat în funcţie de anumite împrejurări, dar cu păstrarea unui echilibru relativ. În fapt, niciunul dintre cele trei partide nu are o strategie de relaţionare cu celelalte pe termen lung. Aceasta se datorează faptului că în interiorul fiecăruia există dispute în legătură cu poziţionarea faţă de ceilalţi actori. De pildă, conducerea actuală a PSD a susţinut guvernul PNL din considerente ce ţineau de stabilitatea guvernamentală sau din nevoia unei contraponderi la PDL. Există, evident curente de opinie care susţin o apropiere de PDL, justificată prin afinităţi personale sau pur şi simplu, prin refuzul de a colabora cu PNL. Finalmente, orientarea PSD spre PNL sau PDL depinde de mulţi factori, între care şi de rezultatele pe care o grupare sau alta din PSD le va obţine în alegerile parlamentare.
În cazul PNL situaţia este mai complicată. Deşi presiunile politice au fost puternice în aceşti ani, Călin Popescu Tăriceanu a reuşit să se menţină la conducerea guvernului printr-un sprijin discret din partea PSD. O alegere pragmatică, o soluţie conjuncturală. Pe termen lung, însă, colaborarea cu PSD poate constitui o temă de atac eficientă din partea PDL şi, este ştiut, poate pune probleme electoratului liberal. Pe de altă parte, o apropiere de PDL este considerată o variantă de lucru, deşi grupările interne din PNL par mai orientate spre o colaborare cu PSD. Este dificil de apreciat în ce măsură liderii PNL iau realmente în calcul o reluare a dialogului cu PDL sau lansează această ipoteză în zona media doar ca o ameninţare la adresa PSD. PNL a reuşit o relansare politică în ultimii doi ani dacă ne raportăm la situaţia sa pe scena politică în perioada de dinainte de 2004. Călin Popescu Tăriceanu este bine susţinut în partid, deşi există grupări cu opinii diferite în ceea ce priveşte orientarea viitoare a PNL. Tăriceanu are o poziţie bună în partid dar, ca şi în cazul fostului premier Adrian Năstase, menţinerea sa depinde, în mare măsură, de rezultatul la alegerile din toamnă. Pe parcursul acestui mandat PNL a promovat o serie de lideri, cu precădere în eşalonul doi al partidului, principala sa problemă rămâne, însă, lipsa resurselor umane.
Opţiunile de colaborare politică ale PDL sunt, teoretic, mai limitate. Liderii democrat liberali au criticat deopotrivă PSD şi PNL, s-au postat într-o stare de autoizolare şi se consideră partidul care face adevărata opoziţie. Existenţa unor grupări în interiorul PDL cu interese diferite în ceea ce priveşte politica de alianţe va permite însă derularea negocierilor cu oricare dintre celelalte partide. Fuziunea prin absorbţie a Partidului Liberal Democrat condus de Theodor Stolojan a creat o serie de tensiuni dar nu de natură să împiedice reluarea colaborării cu PNL. Condiţionările reciproce care se fac între cele două partide – PDL ar colabora cu PNL dar fără Călin Popescu Tăriceanu pe de o parte şi PNL ar discuta cu PDL dacă se distanţează de Traian Băsescu, pe de alta – par să facă imposibilă orice refacere a fostei Alianţe DA. Înlăturarea unuia sau altuia dintre lideri este,însă, greu de prevăzut în condiţiile în care Călin Popescu Tăriceanu are o imagine bună şi a reuşit, printr-o strategie eficientă, să crească PNL în sondaje. De asemenea, o ruptură între PDL şi Traian Băsescu este dificil de imaginat, chiar şi fără Emil Boc la conducere. Putem specula, desigur, apreciind că doar o ameninţare comună la adresa PNL şi PDL i-ar putea determina pe liderii celor două formaţiuni să refacă dialogul politic. În acest moment, sondajele de opinie plasează PDL pe primul loc în opţiunile electoratului dar trendul este unul descendent. Între cele două partide situate pe primele două locuri – PSD şi PDL – diferenţa de procente este una variabilă, motiv pentru care atragerea celui de-al treilea, respectiv PNL, rămâne o miză importantă dar nu decisivă. Scenariile sunt conturate, dar pot surveni modificări. Rezultatele de la alegerile parlamentare din toamnă pot aduce surprize semnificative şi în acest caz, negocierile vor fi esenţiale.
Schema se complică, de asemenea, dacă luăm în calcul miza alegerilor prezidenţiale de anul viitor. Dificultatea stabilirii candidaţilor pentru funcţia prezidenţială în interiorul partidelor, faptul că Traian Băsescu se menţine în topul preferinţelor electoratului constituie aspecte ce nu pot fi ignorate în procesul de creare a unor strategii de alianţe. Am putea spune,chiar, că este un factor determinant în cazul PSD şi PNL, întrucât alegerea unui candidat presupune discuţii şi compromisuri între grupările interne din aceste partide.
În concluzie, este dificil de anticipat cum se vor poziţiona cele trei principale partide politice după alegerile din noiembrie. Cu certitudine, orice colaborare poate fi posibilă. În ciuda conflictelor care le separă, a disputelor electorale, există premise pentru ca orice alianţă guvernamentală să fie pusă în practică după noiembrie 2008.