De trei ani Legea Camerelor Agricole pune pe jar lumea satului şi Guvernul. Deşi proiectul se doreşte a fi unul de coeziune şi solidaritate între administraţia centrală şi agricultori, el a creat mai multe dispute decît acorduri. Totuşi, ministrul Dacian Cioloş insistă ca acesta să fie aprobată până la finalul mandatului acestui Guvern fie ca Lege de către Parlament fie prin Ordonanţă de urgenţă.
Proiectul de lege face parte din strategia de descentralizare a guvernului 2007-2009 dar nu este o iniţiativă a lui Cioloş ci a fostului ministru Gheorghe Flutur. Mai mult, acest proiect reia un desen instituţional care a funcţionat în România interbelică şi care există în diferite formule şi în multe state ale Uniunii Europene. Ca un argument forte al susţinerii acestei legi, la a cărei formulă actuala s-a ajuns cu mare greutate, Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale spune că fără aceasta nu vom putea fi performanţi în sistemul agricol comunitar. Aşa să fie?
Cît este de necesară reforma
Foarte necesară. Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale este compus în prezent dintr-o caracatiţă instituţională care eşuează de multe ori atunci cînd trebuie să dea dovadă de flexibilitate faţă de nevoile agricultorilor. Este vorba mai ales de Agenţia Naţională de Consultanţă Agricolă (ANCA) care oferă consiliere şi pregătire pentru agricultori şi Oficiile sale judeţene, de Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit care se ocupa cu finanţările europene venite prin FEDR şi Direcţiile pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (DADR), organism de reglementare şi certificare.
Statutul Agenţiei Naţionale de Consultanţă Agricolă nu permite ca angajaţii ei să primească fonduri europene pentru consultanţă în proiecte blocându-i în statutul rigid de funcţionari publici. Condiţie care este departe de a stimula implicarea lor în proiecte locale şi urmărirea performanţei.
Bugetul Agenţiilor dependent de Bugetul de stat şi fără posibilitatea de a atrage noi surse de finanţare este de ani de zile o problemă. Nu vorbim aici despre salariile demnitarilor care au fost recent luate la analiză de presă ci la marea masă a angajaţilor din judeţe care trebuie să facă practic treabă împreună cu fermierii. Salarizarea slabă îi descurajează şi pe tinerii absolvenţi de Agronomie să se îndrepte spre sectorul public. Nu este de mirare că în structurile ANCA lucrează numai 1094 specialişti deşi ar fi nevoie de trei ori mai mult.
Specializarea acestora pentru a lucra cu noi instrumente financiare şi legi lasă de dorit. Programele MAKIS au stimulat parţial pregătirea profesională dar suntem departe de a fi ajuns şi la un nivel mediu de pregătire profesională.
Pe de altă parte, aceste numeroasele structuri teritoriale – ONCA, DARD, APDRP – care au sau nu au sedii, îi determină pe agricultorii să nu mai ştie unde să meargă atunci cînd doresc o informaţie, aprobare sau sprijin. Fie că ceea ce doresc ei nu e în atribuţiunea instituţiei vizitate, fie că un specialist de care au nevoie nu e disponibil sau sunt prea departe de cei care îi pot ajuta.
La nivel de judeţ toate aceste instituţii au nişte atribuţiuni primite în nediferenţiat prin lege iar flexibilitatea lor la specificul zonei este foarte redus. Ar trebui ca specificul cerealier, sau zootehnic chiar pe anumite rase să se regăsească şi în numărul specialiştilor judeţeni şi al strategiilor locale. Asta în cazul în care există aşa ceva.
Organizarea producţiei, investiţii şi finanţare, management agricol sunt doar nişte cuvinte frumoase de care beneficiază deocamdată doar câţiva norocoşi care s-au întâmplat să aibă banii, cunoştinţele şi capacitatea de a practica o agricultură de nivel ridicat. Petru restul rămân blocajele, marginalitatea şi subzistenţa. Pentru aceştia şi nu numai Ministerul a pregătit o lege a Camerelor Agricole care pare un târâm al făgăduinţei în agricultură.
Reprezentarea intereselor agricultorilor
Proiectul înfiinţării Camerelor Agricole se găseşte încă de la început în Programul de Guvernare 2005-2008, iar informările asupra acestei teme au început din august 2006. Anul 2008 a însemnat însă elaborarea unui nou concept al Legii Camerelor Agricole şi o campanie naţională pentru popularizarea conţinutului acesteia pentru testarea reacţiei şi colectarea propunerilor din toate regiunile.
În acest proiect de lege Camerele Agricole sunt concepute ca “organizaţii ne-guvernamentale, de utilitate publică, non profit cu personalitate juridică, create în scopul de a reprezenta şi promova interesele socio-economice ale populaţiei care derulează activităţi în domeniile: agricultură şi producţie alimentară, dezvoltare rurală, pescuit şi acvacultură, silvicultură, îmbunătăţiri funciare, cercetare ştiinţifică de specialitate, fitosanitar, optimizarea exploataţiilor şi conservarea solurilor”. Sunt prevăzute să se consituie 41 de Camere Agricole Judeţene şi o Cameră Agricolă Naţională cu un prim mandat doi ani, urmând ca apoi să fie extins la cinci ani. Structura judeţeană cuprinde atît organe deliberative ca Adunarea Generală cu 35 reprezentanţi aleşi, cît şi un corp tehnic, un birou de conducere cu şapte membri şi un Preşedinte şi un organ de control financiar. Fiecare camera agricolă judeţeană îşi va trimite preşedintele şi cîte doi reprezentanţi în Camera Agricolă Naţională din România care îşi va alege din rândul preşedinţilor judeţeni propriul conducător. Iar primul mandat va fi de doi ani tocmai pentru a observa eventualele disfuncţionalităţi ale instituţiilor.
Adrian Rădulescu şeful de cabinet al ministrului Cioloş a explicat la întâlnirile regionale că dacă producătorii români nu s-au descurcat în activitatea lor este şi pentru că a existat o fărâmiţare a structurilor agricole şi o lipsă de reprezentare a intereselor agricultorilor. Tocmai aceste deficienţe trebuie să le rezolve o Cameră Agricolă.
Dispute
Ideile se înlănţuie elegant în lege dar capitolele referitoare la alegeri, buget şi dotări pot pune sub semnul întrebării toată construcţia instituţională. În primul rând bugetul, care va fi alcătuit din sume de la bugetul de stat, bugetele judeţene, venituri din prestări servicii şi activităţi contractuale, din programe sau proiecte, finanţări europene pentru consultanţă, 2% din impozitul pe profit, 2% din impozitul pe terenul agricol şi forestier. Deşi Camera Agricolă îşi poate gestiona veniturile autonom totuşi cele mai mari temeri cu privire la independenţa reală a instituţiei provin de la finanţarea sa de către stat. Totuşi, Adrian Rădulescu a precizat că această finanţare bugetară va fi doar temporară până se stabilizează noua instituţie.
Apoi se pune problema organizării alegerilor în fiecare judeţ şi a felului în care agricultorii, provenind de la asociaţii, cooperative sau individuali îşi vor face campanie şi vor fi aleşi … Vor exista cu siguranţă probleme fiind vorba şi de o prima acţiune de acest gen total inedită pentru spaţiul rural.
Un element pozitiv este faptul că noile instituţii au fost gândite ca structuri puternice dar care nu aparţin statului şi nu sunt nici asociaţii de fermieri. Dar tocmai reprezentativitatea acestora în Adunarea Generală le va putea conferi un ton al vocii autorizat şi putere. Noul statut este de asemenea avantajos pentru a rezolva problema accesării fondurilor agricole pentru consultanţă agricolă şi a plăti mult mai bine corpul tehnic care rămâne până la urmă cheia succesului.
Dacă specialiştii Ministerului se tem că vor rămâne fără locuri de muncă – teamă nefundamentată în condiţiile în care necesarul de resurse umane este de 4000 în toată ţara – unor fermieri le e teamă de inaccesibilitatea noii instituţii solicită înfiinţarea camerelor agricole la nivel comunal
Toamna se numără restanţele
Viorel Morărescu, Directorul general ANCA, instituţia care va constitui baza corpului tehnic al viitoarelor Camere Agricole a declarat că înfiinţarea acestor camere este necesară pentru a fi alături de celelalte ţări europene, dar este foarte importantă construcţia lor pentru a nu repeta greşelile ungurilor şi polonezilor, unde acestea nu sunt funcţionale.
Fermierii şi specialiştii şi-au exprimat neliniştea că proiectul de lege al Camerelor Agricole nu va prinde contur. Suspiciunea este fondată, din moment ce la sfârşitul lunii noiembrie 2008 se organizează alegeri parlamentare. Reprezentanţii ministerului i-au asigurat însă ca până în toamnă proiectul va intra în dezbatere parlamentară dar până la începutul lunii noiembrie acesta nu se afla pe masa niciunei Comisii de specialitate.
