Scriitoarea şi militanta pentru drepturile clasei muncitoare Barbara Ehrenreich vede în actuala criză din Statele Unite nu doar rădăcinile adânci ale lăcomiei corporatiste şi ale “surorii ei vicleme, speculaţia”, ci şi o schimbare generală în societatea americană, care a transformat “optimismul iraţional” într-o parte componentă a mentalităţii americane. Pătrunzând în toate aspectele culturii americane, optimismul exuberant se bazează pe o încredere nestrămutată şi pe “vizualizarea” atingerii obiectivelor, şi nu pe o perspectivă realistă care ia în considerare şi posibilitatea eşecului sau pregătirea pentru evenimente neprevăzute. Acest mod de gândire vine în contradicţie absolută cu perioada de început a societăţii americane, când pesimismul calvinist susţinea că virtutea poate fi găsită doar în grija adecvată circumstanţelor, iar succesul nu poate fi garantat. Hegemonia culturală americană rămâne puternică în întreaga lume, chiar dacă politicile şi strategiile sale încep să fie puse sub semnul întrebării. Recursul încăpăţânat la optimism, refuzul de a adopta un mod de gândire realist şi practic ar putea continua să aibă repercusiuni la nivel global.
Lăcomia – şi sora ei vicleană, speculaţia – sunt vinovaţii recunoscuţi pentru criza financiară din Statele Unite. Dar un alt tip de comportament, mult mai admirat, ar trebui să fie învinovăţit în aceeaşi măsură: optimismul iraţional al gândirii pozitive tipic americane.
Gândirea pozitivă este un element intrinsec culturii americane – de la programele de slăbit la grupurile de sprijin pentru bolnavii de cancer –, iar în ultimele două decenii şi-a întins rădăcinile şi în lumea corporatistă. Toată lumea ştie că nu poţi obţine o slujbă cu un salariu de peste 15 dolari pe oră decât dacă eşti o “persoană pozitivă”, şi nimeni nu ajunge director executiv dacă lansează avertismente privind dezastre posibile.
Tomurile din secţiunea “business” a librăriilor din aeroporturi critică “negativitatea” şi sfătuiesc cititorul să fie întotdeauna optimist, tonic, plin de încredere în sine. Este un mesaj neîncetat accentuat de companii, care îşi tratează managerii de nivel mediu cu cursuri ţinute de specialişti în motivaţie şi cu evenimente menite să le reînvie motivaţia, în timp ce pe managerii de top îi trimit în locaţii exotice ca să le fie pompate discursurile unor guru ai succesului ca Tony Robbins. Cei care nu fac faţă programelor sunt supuşi la programe de “antrenament” personal… sau daţi afară.
Sectorul financiar, cândva atât de serios, nu mai este imun la astfel de lucruri. Pe site-urile lor web, specialiştii în motivaţie enumeră cu mândrie companii ca Lehman Brothers sau Merrill Lynch printre clienţii lor. Mai mult, pentru cei din vârful ierarhiei corporatiste, toată această gândire pozitivă trebuie să nu fi părut chiar deloc iraţională. Date fiind creşterile de salarii, şefii chiar puteau avea aproape tot ce îşi doreau, doar exprimându-şi dorinţa. Nimeni nu era pregătit psihologic pentru dificultăţi, pentru că, potrivit preceptelor gândirii pozitive, simpla idee că problemele sunt posibile provoca aceste probleme.
Americanii nu au fost de la început nişte optimişti iraţionali. Etosul iniţial, cel puţin în rândul coloniştilor protestanţi albi şi al descendenţilor lor, era un calvinism sumbru, conform căruia îmbogăţirea este posibilă doar prin multă muncă şi economii, şi chiar şi aşa nu există nici o garanţie. Poţi să munceşti din greu şi totuşi să eşuezi; şi cu siguranţă nu ajungi nicăieri adaptându-ţi atitudinea sau “vizualizând” visător succesul.
Calviniştii gândeau “negativ”, cum am spune astăzi, purtând o povară de vinovăţie şi presentimente rele care uneori le îngenunchea spiritul. Gândirea pozitivă a apărut – în rândul misticilor, al vindecătorilor laici şi al transcendentaliştilor – tocmai ca reacţie la această atitudine, în secolul al XIX-lea, cu mesajul foarte plăcut că Dumnezeu sau universul sunt de fapt de partea ta, că poţi fi într-adevăr tot ce îţi doreşti să fii, dacă îţi doreşti suficient de tare.
Atunci când vorbim de felul în care gândim, “negativ” nu este singura alternativă la “pozitiv.” Aşa cum demonstrează istoricul pacienţilor depresivi, pesimismul permanent poate fi la fel de nefondat şi de iraţional ca şi opusul său. Alternativa la ambele este realismul – să vezi riscurile, să ai curajul să dai veşti rele şi să fii pregătit şi pentru foamete, şi pentru abundenţă. Ar trebui să facem o încercare…
Din ultima lucrare publicată de Barbara Ehrenreich “This Land Is Their Land: Reports From a Divided Nation.” (“Această ţară este ţara lor: reportaje dintr-o naţiune divizată”)
