“Travaliul Casei Regale, din 1866 până astăzi, a fost unul de punere împreună a energiilor bune, a talentelor şi a oamenilor pricepuţi ai ţării.
În ultimii douăzeci de ani, sistemul a depins mereu, prea mult, de comportamentul şi de acţiunile indivizilor, de multe ori incompetenţi. Mercantilismul şi superficialitatea au menţinut mediocritatea în spaţiul public, au instalat modele false, cu grave consecinţe sociale.”
Alteţă, candidatura dumneavoastră a fost o surpriză foarte mare. Care sunt resorturile ei, ce v-a îndemnat să candidaţi?
Cu aproape 150 de ani în urmă, Carol I a construit Statul român pe principiul profesionalismului. Instituţiile moderne s-au făurit, atunci, pe temeiul calităţii profesionale şi al meritului. A fost timpul unei aspiraţii către Binele Naţional.
Travaliul Casei Regale, din 1866 până astăzi, a fost unul de punere împreună a energiilor bune, a talentelor şi a oamenilor pricepuţi ai ţării.
În ultimii douăzeci de ani, sistemul a depins mereu, prea mult, de comportamentul şi de acţiunile indivizilor, de multe ori incompetenţi. Mercantilismul şi superficialitatea au menţinut mediocritatea în spaţiul public, au instalat modele false, cu grave consecinţe sociale.
Nu sunt astăzi în faţa alegătorilor să promit miracole. Nu am ieşit înaintea ţării să aduc paradisul promis de alţii la ieşirea din comunism. Candidatura mea cheamă să fim împreună la deşteptarea acestei ţări. Să punem ordine şi demnitate în treburile României, să respectăm instituţiile, Constituţia şi legile, să ne respectăm pe noi înşine, în fiecare zi, de dimineaţă până seara, chiar şi atunci când nu ne priveşte nimeni.
Alteţa Voastră vine din structura societăţii civile, candidatura dumneavoastră este susţinută de o serie de ONG-uri. Cum va fi asigurată logistica campaniei electorale având în vedere faptul că nu aveţi structura teritorială pe care o are candidatul unui partid?
Contez mult pe voluntari, pe oameni animaţi de valorile propuse de mine. Oameni care cred şi sunt entuziasmaţi, nu oameni cu interese care sunt plătiţi. Este un privilegiu să fac acest exerciţiu, pe care îl consider o victorie prin simplul fapt că el există. Ne-am cucerit Independenţa pentru că am stat împreună. Am făcut Marea Unire pentru că am fost împreună. Am început să facem o ţară modernă pentru că am fost împreună. Am depăşit crize şi am ieşit până la urmă bine din războaie pentru că am fost împreună. Nu este nici un secret aici. Oamenii de calitate, profesioniştii nu divizează, nu distrug. Profesioniştii inspiră, construiesc şi unesc. Aduc valoare breslei lor, aduc valoare epocii şi ţării lor, lucrând împreună. Profesionistul uneşte, diletantul dezbină!
Campania electorală presupune un efort financiar foarte mare. Care sunt sursele de finanţare pe care vă sprijiniţi în timpul derulării acesteia?
Voi încerca să adun fonduri de la cât mai mulţi oameni, cu contribuţii modeste. Doresc acest lucru pentru a obţine nu doar bani, ci şi solidaritatea oamenilor în proiectul nostru comun. Cine investeşte 50 RON în candidatura mea va considera că succesul meu este şi succesul lui şi se va simţi angajat. Va purta ideile mele cu spirit de răspundere, cu generozitate şi le va susţine ca pe ceva făcând parte din fiinţa lui.
Alteţă, aţi prezentat o strategie de dezvoltare a României pe 30 de ani. Care sunt liniile principale ale acestei strategii?
Viziunea pe 30 de ani nu este un program al candidaturii la Preşedinţie, ci un legământ al generaţiei regale reprezentată de Principesa Margareta şi de mine. Un preşedinte nu poate fi ales pentru 30 de ani, deci viziunea nu ar avea cum să se suprapună peste exercitarea mandatului de preşedinte al României.
Viziunea se bazează pe câteva valori ale regalităţii, cum ar fi generozitatea, puterea exemplului personal, spiritul de răspundere, profesionalismul, loialitatea şi rolul de model. Ea aduce în atenţia societăţii româneşti de astăzi proiectele, direcţiile, principiile pe care noi le credem fundamentale pentru ca România să devină o ţară statornică. Toate acestea sunt de competenţa întregii societăţi româneşti. Noi nu intenţionăm să substituim instituţiile publice în acest demers, ci, dimpotrivă, să aducem o valoare adăugată.
Cum vă raportaţi candidatura faţă de ceilalţi candidaţi?
Douăzeci de ani am tot votat când dreapta, când stânga. Dar întotdeauna am votat împotriva a ceva, nu pentru ceva. Am negat mereu, nu am construit încă.
Eu nu sunt un candidat de stânga, nu sunt un candidat de dreapta, nu sunt un candidat politic. Nu sunt astăzi în faţa ţării pentru ca să arunc cu piatra în nimeni. Sunt astăzi aici pentru a pune o piatră jos, la temelia unei Românii respectate, pe care am uitat că o merităm.
Toate acestea mă deosebesc mult de toţi ceilalţi posibili candidaţi.
Care credeţi că sunt atuurile candidaturii Alteţei Voastre care vor determina electoratul nehotărât (acei 61% dintre români) să vină la urne în noiembrie 2009? Şi aici aş vrea să fac o paranteză pentru a preciza că de la 3% intenţie de vot pentru Principele Radu Duda la începutul lunii aprilie, la jumătatea lunii aprilie intenţia de vot a crescut la 10%.
Între timp, la 22 mai intenţia de vot a crescut la 12%.
Gestul pe care îl fac astăzi doreşte să deblocheze impasul politic şi instituţional la care s-a ajuns în România. Menţinerea şi escaladarea controverselor dintre principalii responsabili politici ai ţării riscă să împingă România spre haos politic, economic şi social, precum şi spre izolare internaţională.
Ca preşedinte voi garanta constituţional independenţa Justiţiei, domnia legii şi nu voi tolera nedreptăţile şi abuzurile. Valoarea dreptăţii în justiţie trebuie apărată permanent şi cu toate mijloacele. Românii trebuie să se simtă bine reprezentaţi şi protejaţi în ţara lor, în Europa lor şi în lumea largă.
România europeană, folosind fără complexe de inferioritate valorile care au fondat statul modern, va fi o ţară mai puternică, pragmatică şi capabilă să înfrunte timpuri care nu se anunţă nici liniştite şi nici paşnice.
Începând cu decembrie 2009, românii nu trebuie să îşi mai ascundă paşaportul, de ruşine. Respect şi lege în ţară, demnitate şi mândrie în afară. Capul sus în lume. Aceasta va fi România.
Sunteţi un candidat cu ”aură regală” şi la propriu, şi la figurat. Familia regală este făuritoarea României moderne, dacă Principele Radu Duda va fi preşedintele României, aşteptările vor fi foarte mari. Care ar fi primele trei lucruri pe cale le veţi face în cazul în care veţi fi ales preşedinte?
Voi restabili respectabilitatea şi efectivitatea exerciţiului de reprezentare statală a României. Confuzia dintre exerciţiul politico-administrativ şi cel de reprezentare prezidenţială a Statului este maximă.
Voi aduce coerenţa şi competenţa în Instituţia Preşedintelul României, ceea ce se va răspândi binefăcător, prin puterea exemplului personal pentru celelalte instituţii, care sunt democratice şi responsabile.
Voi porni imediat la încurajarea, întărirea şi eliberarea de complexe a comunităţilor locale, precum şi a profesiilor şi a elitelor lor.
Interviu realizat de Virginia Mircea