In ultimii ani, in special dupa destramarea Uniunii Sovietice si caderea regimurilor politice autoritare din Europa Centrala si de Sud- Est, la nivel international, realitatea geopolitica a Regiunei extinse a Marii Negre a devenit un subiect din ce in ce mai sensibil. Fapt cauzat in mare de aparitia unor problematici noi (ce tin de politica, de securitate si de economie) care au modificat semnificatia geopolitica a bazinului pontic si au presupus intensificarea eforturilor actorilor strategici internationali si regionali in tentativa de a le solutiona conform propriilor interese. De multe ori insa interesele actorilor (statali sau non- statali) au fost (si sunt in continuare) divergente si drept urmare au transformat Regiunea extinsa a Marii Negre intr-un spatiu de disputa geopolitica, intretinut indeosebi de Federatia Rusa, SUA si Uniunea Europeana (UE).
In prezent, cuvantul stabilitate (in raport bineinteles cu istoria recenta zbuciumata) caracterizeaza situatia din regiune, insa aceasta este inselatoare, fiindca problemele de fond nu au fost rezolvate. De aceea insistenta UE si noilor sai membri pe aspectul cooperarii in detrimentul rivalitatii trebuie incurajata si sustinuta de toti actorii internationali si regionali, inclusiv de Moscova.
Istoria a fost generoasa cu bazinul pontic. Pe acest spatiu situat intre Europa si Asia timpul a curs parca mai repede si mai intens. De-a lungul a mii de ani in bazinul Marii Negre numeroase popoare si-au gasit salasul, foarte multi comercianti au descoperit taramul prosperitatii, iar diferite formatiuni politico- statale si-au disputat interesele, astfel incat acest spatiu nu a fost niciodata acelasi, cunoscand permanente mutatii politice, economice si etno- culturale. In consecinta, dupa cum adesea se intampa in asemenea cazuri de evolutie milenara, trecutul istoric incarcat a dat nastere unui prezent nebulos.
Dimeniunile conflictului geopolitic de la Marea Neagra
Sfarsitul Razboiului Rece a transformat regiunea Marii Negre intr-o suma de state, de amenintari si de interese. Transformare care, in mod logic, a oferit noi dimensiuni realitatii geopolitice din acest spatiu.
O nebulozitate de state
Prabusirea Uniunii Sovietice si caderea regimurilor politice autoritare din Europa Centrala si de Sud- Est au inmultit numarul statelor riverane Marii Negre si au modificat esential mediul politic din zona. Bulgariei, Romaniei si Turciei s-au alaturat alte trei state Federatia Rusa, Georgia si Ucraina, toate nascute in urma decesului U.R.S.S. De mentionat ca pe langa statele riverane orice referinta la Marea Neagra nu trebuie sa excluda Armenia, Azerbaidjan, Grecia si Republica Moldova, state care completeaza cadrul extins al spatiului pontic. In toate tarile sus- mentionate anul 1990 a produs transformari majore. Unele dintre ele au trecut de la autoritarism la o democratie incipienta, altele de la subjugare la independenta, insa aceasta trecere brusca le-a gasit complet nepregatite si cu o sumedenie de probleme re/descoperitate.
Pentru toate statele Regiunii extinse a Marii Negre, cu o mica exceptie Grecia, anii ’90 al secolului trecut au fost tulburi, dominati de conflicte armate (Armenia- Azerbaidjan, Federatia Rusa, Georgia, Republica Moldova), de miscari identitare (Turcia), de neintelegeri diplomatice si de consolidare a democratiei (Bulgaria si Romania). Un adevarat mozaic de state slabe, corupte, aproape de esec, cu diverse identitati, asperitati si ritmuri de dezvoltare inegale situate in mijlocul unui triunghi ce se cristaliza din ce in ce mai evident intre civilizatiile rusa, europeana si islamica.
Cu ajutorul eforturilor interne si implicatiilor externe o buna parte din problemele care riscau sa arunce in colaps spatiul Marii Negre au fost ameliorate, ajungandu-se la un fel de stabilitate aparenta. In ciuda faptului ca radacinile neintelegerilor nu au fost extirpate, aceste state cu o traditionala esenta “euroasiatica”, conform opiniei intemeiate a lui Zbigniew Brzezinski, au ales modelul de dezvoltare occidental in dauna celui oriental (de factura ruseasca), unicul considerat atractiv pentru elita politica din regiune, iar Occidentul a hotarat sa nu le refuze optiunea. Romania si Bulgaria au devenit membre NATO si UE, Turcia este in proces de aderare la UE (membra NATO din 1952), Georgia si Ucraina aspira la NATO si UE (in aceste state insa exista si factori politici influenti care se opun unei asemenea asperitati), Republica Moldova, dupa recenta schimbare a puterii politice, depune eforturi mai consistente in vederea apropierii de normele europene, iar Azerbaidjan si Armenia, manate de considerente economice, sunt interesate de aprofundarea relatiilor cu UE.
De fapt, din cauza acestor transfomari, probleme si asperitati zonale, regiunea extinsa a Marii Negre a devenit mai sensibila/seminificativa din punct de vedere geopolitic.
Re/descoperirea unor amenintari
Totodata, intr-un sistem international multipolar au fost re/descoperite si scoase in evidenta multe probleme inghetate sau inexistente pe vremea cand Uniunea Sovietica avea o influenta majora in acest spatiu.
Problemele redescoperite au fost cele interetnice. Stalin a avut ideea de a incurca lucrurile si a gandit sa faca cateva miscari considerate protective nu numai pentru epoca sa, dar si pentru cele care vor urma. Stramutarile populatiilor dintr-un loc in altul, modificarile granitelor republicilor sovietice, menite sa asigure stabilitatea U.R.S.S.- ului, au dus la implozia acestuia, la conflicte militare (intre Armenia si Azerbaidjan) si la neintelegeri ce tindeau sa escaladeze in lupte armate (intre Ucraina si Federatia Rusa). Si, de parca opera lui Stalin nu era indeajuns, Federatia Rusa si-a catapultat cadrele externe formate pe timpul Uniunii Sovietice in zone sensibile din punct de vedere istoric si etnic ale republicilor ex- sovietice, acestea autoproclamand acolo republici independente, insa nerecunoscute la nivel international. Din aceasta cauza, Georgia (cu Abhazia, Adjaria si Osetia de Sud) si Republica Moldova (cu Transnistria) s-au trezit in astfel de conflicte, menite sa distruga stabilitatea statala si sa mentina dependenta acestor state de Federatia Rusa, un alt stat care s-a luptat cu secesionismul. Constituind un amalgam de republici si regiuni diverse din punct de vedere identitar, Federatia Rusa s-a trezit cu intentia Ceceniei, o mica republica caucaziana islamica, de a parasi federatia. Puterea centrala a reactionat prompt, mai ales ca pericolul unor miscari asemanatoare in zona era imens si in urma a doua razboaie cecene a recastigat se pare influenta, insa viitorul este incert. In cele din urma, Turcia s-a vazut nevoita sa faca fata rebelilor kurzi. Un conflict care nici astazi nu si-a gasit solutionarea.
Astfel, Regiunea extinsa a Marii Negre s-a transformat intr-un cadru de conflicte interetnice si geopolitice permanente, ce presupune frontiere nesigure si state slabe, precum si numeroase amenintari la adresa securitatii europene si chiar internationale, cauzate fiind de traficul ilicit (armament si persoane) de armament si de proliferarea crimei organizate transnationale.
Alte amenintari au aparut insa odata cu modificarea sistemului international. La adresa securitatii occidentale si mondiale au fost identificati noi factori perturbatori, teroristii islamici si statele orientale care-i sustin, iar Marea Neagra a devenit un centru strategic esential pentru actiunile din acele zone, in vederea combaterii terorismului si democratizarii lor.
Competitia comerciala energetica
Si, ca o adevarata cireasa de pe tort, conflictul geopolitic de la Marea Neagra nu ar avea nici un farmec daca nu ar exista dimensiunea economica, capabila sa sustina o competitie intensa comerciala si diplomatica.
Regiunea Marii Negre s-a evidentiat in ultimii douazeci de ani ca un nod comercial important, asta datorita faptului ca se afla in apropierea bazinulului Caspic, extrem de bogat in combustibili. Drept urmare, in vederea mentinerii securitatii energetice Federatia Rusa, SUA, UE si statele regionale au demarat o competitie comerciala si diplomatica deosebita in jurul stabilirii traseelor hidrocarburilor.
Federatia Rusa, in calitate de important producator de petrol si gaze din regiune (si din lume), si de principalul furnizor de gaze al tarilor UE, este direct interesata in jocul energetic din bazinul Marii Negre. Pentru Moscova “arma energetica” reprezinta unicul mijloc de a tine sub presiune Europa si nu si-ar permite sa-l piarda.
In schimb, UE este exasperata in vederea asigurarii securitatii energetice si depune eforturi multiple in acest sens. Exasperarea europeana este cauzata de faptul ca Rusia a dovedit in dese randuri ca nu este un partener de incredere, fiindca in disputele cu vecinii (Ucraina si Belarus) a apelat la masuri dure sinonime stoparii livrarii de gaz. O noua ratiune impune UE diversificarea accesului la resursele energetice, iar bazinul Caspic reprezinta o solutie viabila in acest context. In efortul sau este sustinuta de SUA, care dupa ce a reusit asigurarea securitatii energetice a Israelului prin conducta Baku- Tblisi- Ceyhan, acum sustine proiectul gazoductului Nabucco pentru a reduce din potentialul de amenintare rus la adresa UE. Proiect care la momentul de fata este amenintat serios de o contraoferta ruseasca, South Stream, ce vizeaza transportarea gazului direct din Federatia Rusa prin Marea Neagra spre Bulgaria si cu ramificatii in Italia si Austria.
In acest conflict de interese energetice, cu profunde valente diplomatice si politice, in care Federatia Rusa nu concepe sa-si piarda suprematia, UE, cu ajutorul SUA insa cu nenumarate ezitari, vrea sa devina mai putin dependenta de gazul rusesc, Turcia, Romania si Bulgaria se simt actori regionali importanti, iar Georgia si Azerbaidjanul vor sa dea oarecum o palma Rusiei, Ucraina pare a fi lasata in afara tuturor proiectelor. Un lucru insa este cert, ca in ciuda tuturor intereselor private toti actorii implicati in regiune trebuie sa joace ca parteneri si nu ca rivali cum s-a intamplat pana acum.
Jucatorii strategici la Marea Neagra si interesele de securitate
Federatia Rusa este un jucator strategic relevant in cadrul Regiunii extinse a Marii Negre. In esenta, Federatia Rusa este un actor previzibil, cu o pozitionare distincta in raport cu statele si problemele din regiune. Conform traditiei diplomatice isi prezerva dreptul de influenta in zona Caucazului, Balcanilor si a Marii Negre. Pentru ea aceste zone sunt importante in vederea asigurarii securitatii si lupta pentru mentinerea statu-quo-ului actual. De aceea orice initiativa din zona straina Rusiei este rau perceputa si reactioneaza pe masura: cu intreruperi de gaz, cu propunerea unor proiecte alternative, cu mentinerea unor situatii geopolitice complicate (in cazul Georgiei si Republicii Moldova) sau cu tentativa de a impiedica apropierea NATO si UE de granitele sale.
SUA este interesata de zona Marii Negre mai ales din punct de vedere geostrategic. Pozitionarea sa in aceasta regiune s-a nuantat mai ales dupa 11 septembrie 2001. Declarand razboi impotriva terorismului, Regiunea extinsa a Marii Negre a constituit imediat un pivot catre statele din Orient care incurajeaza acest fenomen. Totodata SUA a fost interesata de solutionarea problematicilor regionale cu potential destructiv. In acest sens SUA a reusit treptat sa infiltreze NATO in regiune, sa asigure securitatea energetica a Israelului, sa-si instaleze baze militare in Romania si Bulgaria, sa ofere un stimul proceselor democratice din zona, iar pentru viitor mizeaza pe cartea independentei energetice a Europei.
Initial, UE nu a avut motive temeinice sa se orienteze catre problemele din spatiul pontic: contrabanda, traficul ilicit, democratii neconsolidate, frontiere nesigure. Insa ultima extindere, cu Bulgaria si Romania, a plasat-o in miezul acestor probleme, care prin esenta lor reprezentau un factor real de amenintare la adresa securitatii europene. In plus, resursele energetice ale bazinului Caspic si experientele neplacute cu Federatia Rusa (crizele gazelor) i-a determinat pe oficialii de la Bruxelles sa recurga la ideea diversificarii retelelor de alimentare cu gaze.
Adepta unor mijloace specifice liberalismului institutional, UE a recurs la aprofundarea cooperarii cu si intre statele Regiunii extinse a Marii Negre si promovarii valorilor si normelor europene. Mai concret, Bruxelles- ul a largit Politica Europeana de Vecinatate si a lansat doua proiecte menite sa contribuie la securitatea si consolidarea cooperarii regionale: Sinergia Marii Negre si Parteneriatul Estic. O alta actiune importanta a UE a fost si este in continuare monitorizarea si securizarea granitelor din proximitatea sa. Misiunea EUBAM, de la frontiera moldoveano- ucraineana a reprezentat un real succes in combaterea crimei organizate si traficului ilicit. Per ansamlu, implicarea UE in Regiunea extinsa a Marii Negre are efecte pozitive, insa chestiunea securitatii energetice europene inca nu a fost rezolvata. Drept dovada proiectul gazoductului Nabucco a inceput greu si ramane de domeniul viitorului.
Jucatorii regionali la Marea Neagra si consolidarea cooperarii
Bulgaria, Grecia, Republica Moldova, Romania, Turcia, Ucraina (luate in ordine alfabetica) si tarile caucaziene in mai mare sau mai mica masura sunt actorii regionali din zona extinsa a Marii Negre. Interesele acestor state sunt diverse: mentinerea securitatii (Georgia si Ucraina), intarirea pozitiei economice (Azerbaidjan si Turcia) sau afirmarea pozitiei la nivel euro- atlantic (Bulgaria si Romania). Cu toate acestea statele din Regiunea extinsa a Marii Negre converg spre un interes comun si anume intarirea cooperarii inter- regionale, destinata sa asigure stabilitatea, securitatea si prosperitatea zonei.
Organizatia Cooperarii Economice a Marii Negre (OCEMN) a constituit primul cadru de cooperare in bazinul pontic. Organizatia insa si-a dovedit rapid ineficienta din cauza factorului rus. In cadrul OCEMN Federatia Rusa are o pondere semnificativa si foloseste adeseori instrumentul consensului pentru a bruia luarea unor decizii. Numeroasele propuneri de a reforma organizatia sau de a stabili proiecte clare care sa consolideze cooperarea la Marea Neagra, inclusiv romanesti, nu au putut trece peste acceptul Moscovei. Totusi, in ultimul timp, statele membre OCEMN au reusit sa ia doua decizii importante in vederea crearii unui spatiu pontic integrator: autostrada inelara si magistrala Marii Negre. In afara proiectelor convenite in cadrul OCEMN, UE propune asistenta financiara pentru dezvoltarea “coridoarelor maritime”. O discutie pe acest subiect va avea loc in cadrul unei conferinte la Constanta si se asteapta ca unele state riverane Marii Negre sa devina mai interesate de initiativa europeana.
Tinand cont de un trecut istoric turbulent si de un prezent geopolitic pe masura, discutiile si proiectele integratoare comune sunt binevenite. Acestea pot pune cu adevarat bazele unui spatiu stabil in Regiunea extinsa a Marii Negre, iar Moscova cand va renunta la a spune “nu” va avea un rol determinant in acest sens.
