Potrivit reputatului economist rus Vladislav Inozemtsev:
„Din punct de vedere economic, 2010 va fi pentru Rusia un an pierdut”.
– Domnule Vladislav Inozemtsev, deoarece contabilizăm încă pierderile aduse de criză anul trecut şi facem planuri pentru 2010, vă rog să ne spuneţi cum se prevede viitorul an pentru Rusia ? Desigur, va fi un an greu (ca pentru majoritatea ţărilor). Dar care sunt perspectivele concrete din punct de vedere economic ?
– Personal, nu privesc cu optimism la 2010 – criza economică va continua. Probabil nu la acelaşi nivel dramatic precum cel al anului trecut, dar schimbări esenţiale în economie nu vor fi – creşterea economică se va situa de la 0 la 1%. Investiţiile vor rămâne la nivelul existent sau vor creşte cu un procent insignifiant. Cred că din punct de vedere economic, 2010 va fi pentru Rusia un an pierdut. Şi nu mă aştept ca autorităţile să realizeze acele reforme economice notabile care ar putea forţa economia să pornească pe un trend ascendent.
– Sunteţi printre cei care au privit cu scepticism discursul preşedintelui Medvedev referitor la modernizarea Rusiei. E adevărat că există un oarecare liberalism cameleonic care ridică semne de întrebare, chiar dacă la nivel de discurs lucrurile sună bine. Între timp preşedintele Medvedev a oferit explicaţii suplimentare într-un interviu-fluviu la televiziunea naţională. S-a schimbat ceva în ceea ce priveşte atitudinea dvs. ?
– Am în continuare serioase îndoieli privitor la planurile de modernizare a ţării. Dacă dorim modernizare, atunci în primul rând e necesar să vorbim despre dezvoltarea industriei şi a infrastructurii, ambele aflate într-un important stadiu de înapoiere. Prima problemă care ar trebui abordată prioritar – asigurarea unui nivel al industrie măcar la nivelul mediu al standardelor europene. O astfel de problemă ar trebui rezolvată prin asigurarea unui fundament atractiv pentru modernizare. Am în vedere împrumuturile de tehnologii, atragerea investiţiilor străine, crearea acelei baze necesară investitorilor. O astfel de cale a fost urmată de Japonia, China, Taiwan, Coreea de Sud, iar rezultatele se văd. Astfel, va exista un start real în dezvoltarea industriei. După ce industria va începe să se dezvolte, vom putea vorbi de o tranziţie la economia bazată pe invenţie şi inovare – acel mastering al inovaţiilor, existent în străinătate, dezvoltarea cererii de noi tehnologii.
Preşedintele şi consilierii săi au o viziune contrară: consideră că noi ar trebui să ne dezvoltăm prin intermediul tehnologic, dar pe cont propriu. Ceea ce înseamnă o abatere de la modelul tipic de dezvoltare industrială. În opinia mea, este imposibil de realizat. Apoi, este inutil să investeşti în dezvoltarea tehnologiilor proprii în acest moment, pentru două motive. Primul – până când nivelul noilor tehnologii ruse va fi la standardele europene actuale, piaţa va opera deja cu noi standarde şi mai înalte. A te adapta la tehnologiile deja existente este o soluţie mult mai uşoară şi eficientă. Al doilea – pe piaţa industriei ruse însăşi nu există cerere pentru noile tehnologii de azi. În prezent, monopolismul din economie, ca urmare a fuziunii dintre cercurile de interese şi autorităţi, crează o stare de automulţumire cu baza tehnică existentă, prin urmare, cercetarea în domeniul inovaţiilor tehnologice este absentă.
Chiar dacă guvernul va reuşi să facă noi tehnologii, nu va exista o cerere reală pentru acestea şi nu vor putea fi folosite nici în ţara noastră. În concluzie, vorbim de o cheltuire absolut inutilă de bani. Consider că este necesară concentrarea resurselor pe introducerea de tehnologii, decât pe crearea lor. Producţia internă de tehnologie şi echipamente va deveni viabilă într-un interval de 10-15 ani, când industria Rusiei va creşte şi va exista şi o cerere, pe extern sau cel puţin pe plan intern.
– Sunt de acord cu dvs. când spuneţi că fără reformarea clasei politice nu poate exista reformare şi modernizare economică. Dar e doar o chestiune de voinţă politică ? Are clasa politică din Rusia suficiente resurse (în ea însăşi) pentru a face această reformă ?
– Da, cred că este o chestiune de voinţă politică. Dacă nu încerci să transformi ceva şi te limitezi la nimic, tot nimic vei obţine. Aşadar este necesar să începi cu ceva. Cu toate acestea nu sunt de acord cu mulţi dintre liberalii noştri care au pus în directă dependenţă modernizarea ţării de nivelul de democraţie, sperând astfel că o totală liberalizare va însemna şi demontarea sistemului Putin. O astfel de abordare este eronată – multe ţări s-au modernizat cu succes, în condiţii de regim autoritar. Prin urmare, o economie performantă nu presupune obligatoriu o ţară democratică. Întrebarea este, mai exact, cât din elita Rusiei este pregătită pentru auto-disciplina democratică. O cuantificare precisă a problemelor reale este intrinsec necesară pentru modernizare. Elita modernă a Rusiei nu poate face faţă acestei cerinţe deoarece lipseşte viziunea pragmatică. Consider că planul de modernizare nu ar trebui conceput şi dezvoltat în cadrul Administraţiei prezidenţiale fără o transparentă colaborare cu experţi recunoscuţi, care înţeleg cu precizie modul în care a avut loc modernizarea în majoritatea ţărilor în curs de dezvoltare din ultimii ani. Dacă întregul plan de modernizare va fi dezvoltat în incinta Kremlinului, atunci este necesar ca preşedintele, premierul şi guvernul să înţeleagă exact că modernizarea reprezintă o perioadă de mobilizare la maxim a forţelor, o identificare clară a problemelor şi priorităţilor, asumarea responsabilităţii unor reforme nepopulare şi asumarea rezultatelor. Din păcate, disciplina şi auto-disciplina se află la un nivel catastrofal de scăzut în Rusia. Sarcina principală a preşedintelui – să cheme birocraţii la ordin. În acest timp ne întrebăm dacă se va schimba ceva la nivelul elitei politice, economice, administrative ? Eu cred că nu. Aceasta este cel mai probabil o chestiune de schimbare a paradigmei de dialog intern al elitei. Este o chestiune de control al sistemului existent. Este o chestiune despre dorinţa de a rămâne în top. În acest moment, perioada de desfrâu ar trebui să rămână în urmă, să ne suflecăm mânecile şi să trecem la treabă.
Desigur, elita birocratică de la Kremlin are toate condiţiile şi interesul de a păstra lucrurile aşa cum sunt. Vorbim ferm despre un management de top şi o reformă administrativă ? Elita nu a fost înlocuită în ultimii ani. Dar problema nu constă atât de mult în schimbare, cât în asumarea responsabilităţii. Funcţionarii noştri au îngrozit deja întreaga ţară prin iresponsabilitate. Vom putea vorbi de reforme în plan politic sau administrativ atunci când preşedintele îţi va impune propria voinţă şi va începe prin reforma de fond a personalului.
– După cum se ştie, Rusia a fost lovită serios de criză, deficitul ei bugetar crescând la 8%, iar inflaţia, la 12%. Potrivit oficialilor, aceste probleme vor fi atenuate prin împrumuturile externe si interne de catre stat in valoare de 36 de miliarde de dolari in 2010. În urmatorii trei ani se asteapta cresterea PIB-ului pana la 4,3 % si scaderea inflatiei pana la 7%. Deci lucrurile par a se îndrepta pe un drum bun. Dacă dvs aţi fi investitor, aţi investi în Rusia ?
– Spre deosebire de majoritatea ţărilor, în Rusia climatul de investiţii este unul ciudat. Dacă ne referim la Bursa de valori, o să vă spun în mod categoric “nu a existat aşa ceva”. Pentru că piaţa rusă de capital este supraestimată la maxim. Ce reprezintă ea astăzi ? Este o piaţă a câtorva zeci de companii. Să ne uităm la cifre. Înainte de criză “Gazprom”-ul a fost estimat la 340 miliarde dolari – aproximativ 29% din produsul naţional brut al Federaţiei Ruse. Şi să ne uităm la cea mai mare companie din Germania, “Volkswagen”, sau la cea mai mare companie din USA, „General Electric”. Evaluarea lor raportată cu produsul lor naţional brut face de la 1,5 până la 3% în consecinţă. În Rusia, o societate face 30% (!) din produsul intern brut al ţării. Cota de piaţă a Rusiei este un balon imens de spumă: pe de o parte, este supraestimată la dimensiunea economiei, pe de altă parte, este necesar să avem în vedere că un control al investitorilor asupra participaţiei la Gazprom, Rosneft, МВТБ sau Rosbank nu va fi posibil. În această chestiune de fapt, vorbim de acţiuni cu caracter speculativ. Categoric nu aş sfătui investitorii străini să cumpere acţiuni masiv la aceste societăţi.
În ceea ce priveşte investiţiile directe, dimpotrivă, este un teren foarte favorabil de afaceri. Indicate sunt investiţiile în întreprinderile mijlocii, peste care este posibil să primească un control deplin. Aş menţiona aici comerţul cu amănuntul, afaceri bancare, întreprinderile mici şi mijlocii de produse alimentare, bunuri de larg consum, companiile de reţea, etc. Există o mare capacitate de consum în Rusia, prin urmare, cei care au investit în astfel de întreprinderi au şansa ca în doi-trei ani să-şi amortizeze investiţia şi să intre pe profit. De preferat este să se investească în acele întreprinderi care sunt create «de la zero». Nu este avantajos să fii acţionar minoritar la un holding de interes naţional, pentru că proprietarii de astfel de acţiuni sunt lipsiţi de drepturi civile în Rusia. Pe lângă aceasta, întreprinzătorii nu ar trebui să vizeze ramurile economice strategice pentru a nu intra în conflict de interese cu autorităţile centrale.
– Raportul “Noua realitate politico-economica din Rusia” elaborat de dvs. şi de către reputatul profesor Nikita Krichevsky a provocat o reacţie masivă la nivelul mass-media şi a publicului. Totuşi, dincolo de amploarea discuţiilor, ce s-a întâmplat concret după apariţia sa ? Ce s-a făcut concret pentru separarea intereselor statului de interesele structurilor oligarhice ?
– Nimic nu s-a schimbat, şi nu sunt semne în acest sens. Dimpotrivă – situaţia pare că se înrăutăţeşte. Iată, de exemplu, recent primul ministru Vladimir Putin a semnat un ordin prin care se permite deversarea în lacul Baikal a rezidurilor unui uriaş complex din industria hârtiei şi celulozei. Lacul Baikal, una din cele mai importante rezerve planetare de apă dulce, va fi poluat cu bună ştiinţă. În ciuda protestelor populaţiei. Din punctul meu de vedere, acesta e un semn clar că statul continuă să servească interesele oligarhilor. De altfel, nu este exclus, ca oficiali guvernamentali să aibă interese materiale cu caracter personal în aceste structuri de afaceri.
– După opinia dvs. ce ar trebui făcut pentru a se pune capăt controverselor ce au însoţit şi însoţesc în continuare privatizările şi re-privatizările din economia rusă ? Credeţi că există o soluţie sau vorbim doar de paleative ?
– Despre ce soluţii putem vorbi într-un spaţiu în care nimeni nu rosteşte o întrebare privind revizuirea privatizărilor ? Nimeni nu e interesat de aceasta. În ceea ce priveşte problemele care decurg în mod constant în jurul drepturilor de proprietate ale întreprinderilor, acestea se află în spatele cadrului în care s-au realizat privatizările care generează semne de întrebare. Concluzionaţi dvs.
– De ce există atât de multe discuţii în jurul tandemului Putin-Medvedev ? În orice ţară care are un preşedinte şi un premier, este normal ca aceştia să colaboreze. Anormal este când nu se întâmplă aşa. De ce ar trebui ca în Rusia lucrurile să fie invers ?
– Cred că mass media are”meritul” principal aici. Este firesc ca preşedintele şi prim-ministrul să lucreze împreună. Iar Rusia nu trebuie să fie o excepţie. În ceea ce priveşte presupunerile mereu actualizate că există contradicţii şi un posibil conflict între Medvedev şi Putin, nu văd pe ce se bazează astfel de speculaţii. Conflictele există între comandanţi, între diferite centre de comandă. Ori, în prezent, preşedintele nu are centrul său de comandă proprie, în mod similar cu cel pe care îl are primul ministru, deci nu există o bază pentru posibile conflicte.
– Ce ar trebui, în viziunea dvs. să facă preşedintele Medvedev pentru a scăpa (mai ales în plan intern) de statutul de marionetă a premierului Putin ?
– Pentru ca Dmitri Medvedev să reuşească creionarea unei imagini de politician independent este necesar ca acesta să realizeze, în opinia mea, două lucruri: în primul rând, să iniţieze crearea unei noi forţe politice, pe care dacă nu o va conduce, ar trebui cel puţin să o sprijine în mod deschis. În al doilea rând, principiul democratic de selecţie a personalului ar trebui să înceapă să devină o regulă. Iar numărul protejaţilor lui Vladimir Putin ar trebui să scadă din personalul de rezervă. Cam asta ar fi în primă instanţă.
Interviu realizat de Gabriela Ionita
