Deschiderea de anul acesta a Adunării Generale a Naţiunilor Unite nu promitea să fie altfel decât de obicei. Şi totuşi… întâlnirea liderilor lumii la New York a prilejuit atât o relansare a discuţiei despre rolul organizaţiei în noua ordine mondială, dar şi o etalare a argumentelor marilor jucători. Nu în ultimul rând, sesiunea ONUa permis organizarea de discuţii bilaterale şi contacte până acum evitate cu mare grijă.
După doi ani de la atentatele din 11 septembrie
Deschiderea de anul acesta a Adunării Generale a Naţiunilor Unite nu promitea să fie altfel decât de obicei. Şi totuşi… întâlnirea liderilor lumii la New York a prilejuit atât o relansare a discuţiei despre rolul organizaţiei în noua ordine mondială, dar şi o etalare a argumentelor marilor jucători. Nu în ultimul rând, sesiunea ONUa permis organizarea de discuţii bilaterale şi contacte până acum evitate cu mare grijă.
Primul a ieşit la rampă preşedintele Statelor Unite, George Bush, care, printr-un discurs fulminant a lansat o adevărată provocare la adresa organizaţiei dar şi a comunităţii internaţionale. În primul său discurs în faţa Naţiunilor Unite de la sfârşitul războiului din Irak, preşedintele Bush a reamintit tragedia americană de acum doi ani şi traumele pe care lumea întreagă, de la New York la Mombasa şi de la Riyadh la Ierusalim, le traversează din cauza terorismului internaţional.
Preşedintele american a reamintit celor care uitaseră că lumea este angajată într-un război cu un inamic puternic, perfid şi lipsit de scrupule. Un inamic care nu ezită să facă victime în rândul civililor, mai mult, care face victime tocmai în rândul civililor pentru a stârni panică, teroare, haos.
Şeful administraţiei americane a reamintit tragedia petrecută recent la Baghdad unde, în urma unui atentat cu bombă şi-a pierdut viaţa chiar şeful misiunii ONUîn Irak, Sergio Vieira de Melho. Un om care nu avea altă vină decât că participase la misiuni umanitare în Bangladesh, Cipru, Mozambic, Liban, Cambodgia, Africa Centrală, Kosovo şi Timorul de Est. Prin moartea sa, de Melho a dovedit că terorismul vizează tocmai ordinea internaţională, umanitatea în ansamblul său.
Preşedintele S.U.A. a stabilit astfel clar parametrii mesajului său: comunitatea internaţională, şi nu numai Statele Unite, este în război, un război care se poartă între cei care doresc ordine şi pace şi cei care doresc haos şi moarte. George Bush a spus-o clar la sediul ONUdin New York: nu există alternativă, toate guvernele care susţin terorismul sunt complici la războiul împotriva civilizaţiei.
O nouă politică internaţional
Preşedintele Statelor Unite a lansat o amplă iniţiativă de politică internaţională structurată pe trei direcţii fundamentale. Prima – reconstrucţia Afganistanului şi a Irakului – primele ţări care au plătit un preţ greu pentru cooperarea cu terorismul. Dacă în cazul Afganistanului lucrurile sunt relativ simple, în cazul Irakului situaţia se complică. Deosebirile dintre americani şi europeni, dintre Washington şi tandemul franco-german se menţin. Chair dacă discuţiile bilaterale prilejuite de sesiunea ONUau permis reluarea dialogului la nivel de lideri între Germania şi Statele Unite, bunăoară, cele două tabere apărute înaintea şi mai ales în timpul războiului din Irak rămân pe poziţii opuse. Cancelarul Gerhard Schroder a spus că Germania va contribui financiar la reconstrucţia Irakului dar nu va trimite trupe, aşa cum şi-ar dori Statele Unite. Nu vor trimite trupe nici Franţa, Rusia ori China, principalele puteri care contestă geometria unipolară a sistemului internaţional dominat de Statele Unite.
Aşa cum se anticipa, preşedintele Bush a solicitat ONUsă joace un rol mai mare în reconstrucţia Irakului, în special în elaborarea unei constituţii, în pregătirea funcţionarilor civili şi în organizarea de alegeri libere şi democratice. George Bush a sugerat comunităţii internaţionale că succesul reconstrucţiei politice a Irakului ar fi un model foarte bun pentru alte state arabe din Orientul Mijlociu.
A doua direcţie strategică a discursului preşedintelui american este necesitatea adoptării unei politici împotriva proliferării armelor de distrugere în masă. Statele Unite, care au adoptat o Iniţiativă de Securitate împotriva Proliferării, la care sunt parte 11 ţări, ar dori ca aceasta să fie adoptată de O.N.U.
În fine, a treia propunere americană se adresează problemelor morale ale umanităţii. Statele Unite cer tuturor membrilor ONUsă participe la combaterea S.I.D.A., a foametei la scară globală, a traficului cu fiinţe umane, în general la eradicarea problemelor umanităţii.
Bush şi-a încheiat discursul prin reafirmarea ataşamentului Statelor Unite la principiile O.N.U., frază care închide un cerc şi reapropie administraţia americană de organismul internaţional.
Discursul preşedintelui, considerat de presa americană drept cel mai important pas de politică externă din mandatul său, a fost punctul de plecare al unor mari jocuri politice. Jocuri care, aşa cum aveau s-o demonstreze evenimentele din marea sală a Naţiunilor Unite dar mai ales cele desfăşurate în afara ei, vor influenţa decisiv următorii ani.
A venit vremea reformei la ONU
“Reformă” pare să fie cuvântul de ordine la New York. O cer mulţi membri ai organizaţiei, o cer Statele Unite, a cerut-o şi secretarul general al O.N.U., Kofi Annan, în discursul său care a urmat imediat celui rostit de preşedintele american. Un discurs care a fost într-adevăr o surpriză, prin critica violentă la adresa noii politici americane. Practic, Kofi Annan a devenit purtătorul de cuvânt al celor care se opun supremaţiei americane, sistemului mondial unipolar, politicii militare preventive.
Annan a recunoscut însă că a venit ora reformei, o reformă care ar putea însemna lărgirea Consiliului de Securitate prin includerea Japoniei, Germaniei şi, posibil, a unor state din Asia şi Africa, dar şi crearea unui “Consiliu de Securitate Economică” la scară globală. Propunerile enunţate de Kofi Annan sunt parcă formulate la Paris. De altfel, echipa preşedintelui Chirac a pregătit participarea la cea de 58-a sesiune a ONUcu foarte mare grijă. Pentru Chirac, umilit de Bush, a venit vremea revanşei… sau măcar a duelului. Învins ca lider al echipei ce se opunea războiului împotriva Irakului, preşedintele Franţei şi-a propus să devină liderul coaliţiei care se opune supremaţiei americane şi politicii dure a preşedintelui Bush. Care sunt coordonatele planului francez? Reconstrucţia Irakului prin participarea comunităţii internaţionale dar sub coordonarea ONUşi nu a Statelor Unite, transferul imediat al puterii la Baghdad către organisme irakiene, extinderea Consiliului de Securitate, crearea unui consiliu economic şi social global care să gestioneze marile probleme ale umanităţii. Chirac i-a deschis astfel preşedintelui Bush o capcană politică. Dacă acceptă poziţia franceză, Bush recunoaşte eşecul politicii americane în Irak, dacă nu o acceptă, Statele Unite vor trebui să continue singure efortul de reconstrucţie a Irakului, fără banii şi trupele altor mari puteri. În joc este, însă, nu politica americană în Irak ci statutul Americii în lume şi geometria sistemului internaţional.
Administraţia Bush trebuie să vină acum cu un răspuns foarte solid şi coerent pentru a-şi dubla supremaţia militară cu una politică. Gestul Washingtonului de a reveni cu faţa la Naţiunile Unite a fost privit cu interes şi… atât. În acest mare joc de şah al intereselor şi orgoliilor, deschiderea preşedintelui american a fost bună dar, anticipată de adversar, i-a creat avantaj celui din urmă. Este interesant care va fi următoarea mutare a Washingtonului. Poate un prim semnal va veni după întâlnirea dintre preşedinţii Bush şi Putin de la Camp David.
Miza partidei dintre Bush şi Chirac este rolul O.N.U., chiar supravieţuirea sa, geometria sistemului internaţional şi chiar răspunsul la întrebarea “ordine sau haos”? Poate că, în cele din urmă, din haos se va naşte ordinea.
