Home » Interviu » „Nimeni nu ştie cum se vor schimba structurile de putere în Orientul Mijlociu“ – interviu cu Steve LeVine

„Nimeni nu ştie cum se vor schimba structurile de putere în Orientul Mijlociu“ – interviu cu Steve LeVine

De obicei, oamenii tind să asocieze numele dvs. cu Rusia (probabil şi datorită succesului cărţii „Labirintul lui Putin“). Totuşi, ţinând cont de expe­rienţa dvs. de corespondent în Orientul Mijlociu, aş vrea să ne axăm în această discuţie pe evenimentele din lumea arabă. Pentru egipteni încă e un mo­ment de euforie. Însă care ar fi motivele de îngrijorare pentru marile puteri şi actorii zonali? Cum se vede viitorul pen­tru Egipt şi în extenso, pentru lumea arabă?
După cum s-a putut observa, ana­liş­tii sunt reticenţi în a face predicţii, deoarece nimeni nu ştie ce tip de sis­tem guvernamental va rezulta în urma plecării lui Mubarak, şi  modul în care Egiptul va interacţiona cu vecinii săi. De fapt, aceasta este valabil pentru toate ţările arabe care se confruntă cu proteste masive. Vorbim despre un con­text care generează o serie întrea­gă de întrebări pentru care, din păcate, nu există răspunsuri şi există foarte puţine indicii. Pe Egipt, de exemplu, aces­­tea includ următoarele aspecte: ce garanţii există că Armata va orga­niza alegeri libere care să reflecte voinţa reală a alegătorilor? Sau aceste alegeri vor reflecta viziunea generalilor săi care cred că opţiunea militară este „cea mai bună“ pentru Egipt, indiferent de popularitatea lor? Apoi, oricare ar fi formula noului guvern, cum va reuşi să satisfacă aşteptările foarte ridicate ale poporului egiptean? Pe probleme exter­ne, Egiptul va continua să fie un me­diator proactiv în conflictele din Orien­tul Mijlociu? Şi în mod specific privind relaţiile sale cu Israel şi Palestina – va continua să fie un broker onest între ideile antagoniste ale acestora?
Majoritatea jurnaliştilor se întreabă: Cine, ce urmează? Va exista un efect de domino pentru întreaga lume arabă? Sigur, poate nu cu aceeaşi rapiditate de propagare…
Cred că este dificil de făcut prognos­ticuri. După Egipt, despoţii ră­maşi din regiune ştiu că Tunisia nu a fost un eveniment one-off –  şi că toţi sunt acum în potenţial pericol. Muba­rak nu pare să fi crezut că este vul­nerabil şi asta a fost decisiv. Acum ei toţi ştiu că sunt în pericol de a pierde puterea şi se pregătesc să reacţioneze ca atare. Cu toate acestea, niciunul nu poate eluda realitatea că într-adevăr asistăm la o reală schimbarea popu­lară în lumea arabă. Aşa cum am şi scris recent despre acest lucru, vedem iată ce se întâmplă liderilor din Bahrain şi Yemen.
Cum se poate interpreta în acest context declaraţia premierului Benja­min Netanyahu potrivit căreia armata israeliană e pregătită pentru orice, în func­ţie de cum se vor derula eveni­mentele în continuare? Ce opţiuni are Israelul în acest moment?
Evenimentele din Egipt au creat agitaţie privind geopolitica şi secu­rita­tea Israelului. Palestinienii s-ar putea mani­festa într-un mod mult mai agresiv, cu ajutorul aliaţilor din Liban şi din alte părţi, de exemplu. Israelul fără îndoială are linii de comunicare des­chise cu armata egipteană pentru acest motiv. Este sigur că va dori în continuare un Egipt care să servească drept mediator în relaţia cu palestinienii.
În spatele vacarmului mediatic al revoltelor din Nordul Africii,  la Confe­rin­ţa de Securitate de la Munchen s-a pus ultima piesă din noul tratat START 2. Destul de discret, aş zice, având în vedere că a constituit o prioritate de prim rang pentru ambii preşedinţi – Obama şi Medvedev. Dincolo de retorica oficială, credeţi că va exista o schim­bare reală în abordarea la nivel mondial a programelor nucleare de tip militar?
Dacă te referi la atitudinea statelor-cheie cu programe nucleare de tip mili­tar – respectiv Rusia şi Statele Unite – şi ce au gând să facă mai departe cu arsenalelor lor nucleare, răspunsul este nu. Primul motiv este că şi dacă ţările în discuţie îşi reduc capacităţile nucleare, multe alte ţări au intenţia clară de a-şi spori arsenalul nuclear, deci câştigul obţinut prin reducerea armamentului celor două ar fi inutil. Un alt motiv este că acest tip de arma­ment este perceput ca un izvor de putere în ambele ţări, astfel că niciuna va renunţa în fapt. Deci, ei vor continua să ajusteze pe margini, chiar vor era­dica unele dintre armele deţinute. Dar în cele din urmă ambele vor păstra un arsenal nuclear foarte mare.
Revenind la evenimentele din Egipt. Reacţia Casei Albe a contrariat multă lume şi a generat confuzie. Vorbim de o problemă de strategie pe Orientul Apropiat sau doar de deficienţe de comunicare?
Evenimentele din lumea arabă au prins pe toată lumea – inclusiv Casa Albă – cu garda jos. Nimeni nu ştia la ce să se aştepte sau ce să spună. Având în vedere ceea ce s-a întâmplat, cred a fost cea mai bună abordare, din punctul meu de vedere. Atâta timp cât nimeni nu s-a grăbit cu aplauze pentru vreo parte, nimeni nu putea pretinde mai târziu că a fost o instigare din exte­rior, acuzaţii care, după cum ştiţi au fost formulate împotriva altor revolte, în scopul de a le discredita. Vorbesc despre Ucraina, Georgia şi Kârgâzstan. Nu mai vorbesc de acuzele formulate acum pe conflictul din Libia, unde probabil în aceeaşi logică Statele Unite au preferate să nu fie în prim plan.
La momentul în care Mubarak demisiona, preşedintele Kazahstanului, Nursultan Nazarbayev (70 de ani şi doar 20 de când este la putere !) anunţa că va candida din nou (decizie salutată public de un înalt reprezentant al parti­dului la putere în Rusia). Vom asista la acelaşi tip de ipocrizie funcţională din partea marilor puteri care tolerează astfel de regimuri cât timp le sunt utile?
Se poate considera că în abor­da­rea occidentală există ipocrizie faţă de astfel de state; aceleaşi tip de atitu­dine se poate numi, deasemenea, rea­lism. Au cumva Statelor Unite rolul să reglementeze politica lumii? Dacă este aşa, atunci lista va fi foarte lungă şi va necesita foarte mult timp, într-adevăr. Între timp, politica externă trebuie să îşi continue activitatea. Ar trebui să se limiteze diplomaţia unei ţări doar la statele cu care se află pe aceeaşi lungime de undă? Evident nu. Există o linie aflată la marginea extremă şi care generează încearcarea de a izola un stat, atunci când acţiunile sale sunt extraordinar de nocive fie pentru pro­priii cetăţeni, fie pentru comu­nitatea internatională in integrum. Putem discuta mult timp care din aceste două opinii este sau ar putea fi corectă.
Modul în care comunitatea interna­ţională reacţionează faţă de eve­ni­mentele politice şi sociale de pe plan mondial pare a sugera că se întâmplă o redesenare a sferelor de influenţă, între principalii actori geopolitici existând o înţelegere tacită, atâta timp cât nu le sunt încălcate flagrant propriile interese. Dvs. cum vedeţi lucrurile?
Desigur, liniile de putere se schimbă, şi, la fel de important, acest lucru se face într-un ritm mai rapid decât se aştepta oricine (atunci când se vorbeşte despre China, de exemplu). Între timp, nimeni nu ştie cum se vor reaşeza structurile de putere în cele din urmă, unde va plasa această reaşezare Orientul Mijlociu în ecuaţia globală, şi atunci când se va definitiva acest lucru care va fi impactul asupra actorilor externi, cum ar fi Statele Unite, a căror influenţă este importantă acolo. Cred că există o percepţie generală asupra faptului că puterea marilor actori geopolitici se mută la Vest la Est. Există însă diferenţe de opinie asupra a ceea ce înseamnă aceasta în mod exact, mai ales că e vorba de schimbare care se derulează continuu sub ochii noştri. Dar toată lumea ştie că se întâmplă şi, în timp ce noile evoluţii pot să displacă unor actori, cum ar fi Statele Unite, aceştia trebuie să se obişnuiască cu ideea. În ceea ce priveşte înţelegerile tacite, aş spune că este exact aşa. După aceea, fiecare persoană este pentru ea însăşi. Naţiunile lumii ar dori să păstreze şi să extindă comerţul liber, pentru a menţine stabilitatea comercială, dar bogăţia şi puterea naţiunilor intră în relaţionare, şi fiecare are propria opinie cu privire la averea şi puterea cărui stat este cea mai benefică pentru restul umanităţii.

interviu realizat de Gabriela Ioniţă

Steve LeVine este editor la Foreign Policy şi autorul cărţilor «The Oil and the Glory» şi «Putin’s Labyrinth»

It also needs to contain details about the topic and present it in

As an example, the online term paper writing services can

When you are looking for a fantastic college essay author, there are a affordable-papers.net few points to consider.

provide pupils with the essential materials needed so as to arrange the topics that are required for the paper.

a succinct manner.

© 2010 REVISTA CADRAN POLITIC · RSS · Designed by Theme Junkie · Powered by WordPress