Evoluţia situaţiei din Orientul Mijlociu extins include o serie de permutări cu un impact considerabil asupra viitorului geopolitic regional. Egiptul reprezintă un stat cu o capacitate importantă, iar viitorul regim, ce va fi instalat la Cairo, va fi nevoit să decidă asupra unui număr important de chestiuni privind poziţionarea pe eşicherul regional şi internaţional.
Mişcarea populară din Egipt demonstrează vulnerabilitatea regimurilor din această regiune, iar ecoul evenimentelor şi-a făcut simţită prezenţa în foarte multe ţări din regiune. Mişcările de stradă din regiune au fost încurajate şi de facilităţile oferite de mediul on-line, comunicarea devenind din ce în ce mai uşoară. Putem spune ca mişcările cu un caracter, mai mult sau mai puţin revoluţionar, din ultimii ani au fost catalizate şi de dezvoltarea exponenţială a internetului. Una dintre măsurile de reacţie rapidă a regimului Mubarack în Egipt a fost tocmai limitarea accesului la serviciile de internet, încercare sortată cu un eşec lamentabil.
Regimurile autoritare au avut totuşi un rol considerabil în dezvoltarea anumitor state din Orientul Mijlociu, dar invariabil odată cu trecerea timpului şi datorită modului în care globalizarea acţionează de la nivel individual până la cel macro valorile autoritare încep să devină desuete.
Impactul acestor evoluţii asupra dosarului iranian poate fi considerat ca fiind important, dată fiind existenţa tensiunii putere-opoziţie în această ţară. În acelaşi timp posibilitatea unei situaţii similare ca la Cairo sunt destul de reduse. Regimul iranian deţine un control mult mai puternic asupra aparatului de stat şi implicit asupra forţei de coerciţie. Gărzile Revoluţionare reprezintă coloana vertebrală a regimului de la Teheran, iar puterea economică şi politică al acestui organism asigură o doză importantă de stabilitate regimului.
Schimbările de regim în Orientul Mijlociu pot apărea ca elemente surpriză, dacă ne referim la Yemen –ţară afectată de o criză agricolă dar şi de lipsa resursei specifice zonei şi anume petrolul. În acelaşi timp Yemenul prezintă încă un aspect specific- a fost singurul stat arab în care a existat un regim comunist, în perioada în care ţara era divizată sudul ţării a purtat denumirea de Republica Populară a Yemenului de Sud. Actualul preşedinte al Yemenului, Abdullah Saleh, are câteva puncte comune cu fostul preşedinte al Egiptului Hosni Mubarak – a lăsat unifroma militară pentru politică, guvernează de o lungă perioadă de timp fără rezultate pozitive de ansamblu asupra stării generale a populaţiei. Lipsa unor surse de venit coroborată cu disoluţia autorităţii în anumite localităţi de pe teritoriul ţării determină existenţa unor profunde instabilităţi şi incertitudini, ce asigură un spaţiu ideal pentru celulele Al-qaeda şi poate afecta stabilitatea regională. La o privire de ansamblu asupra situaţiei din această ţară putem spune că există perspectiva unei schimbări la nivel de guvernare.
Mulţi comentatori au atras atenţia şi asupra situaţiei din Arabia Saudită , dar totuşi putem observa diferenţe foarte importante. Regele Abdullah al Arabiei Saudite este un personaj îndrăgit de populaţie spre deosebire de cazul lui Hosni Mubarak. Arabia Saudită dispune de resursele financiare (spre deosebire de Egipt) pentru a asigura o dezvoltare de durată, iar pe de altă parte să nu uităm că pe teritoriul acestui stat se află nişte locaţii foarte importante pentru islam.
Au fost chiar încercări de reformare de factură socială privind un început de integrare a femeilor, iar atmosfera generală inspiră o anumită reducere a gradului de opresiune la nivelul general al populaţiei. În concluzie este puţin probabil ca această ţară să fie afectată de valul de schimbări ce afectează regiunea Orientului Mijlociu extins.
În Bahrain situaţia este de asemenea tensionată, dar există o serie de diferenţe majore faţă de evoluţiile din Egipt şi din Tunisia. În Bahrain clasa conducătoare şi forţele de securitate sunt în mare parte sunite pe când masa de protestatari este şiită. Bahrainul reprezintă un punct de interes atât pentru Arabia Saudită cât mai ales pentru Statele Unite ale Americii, aici aflându-se cartierul general al Flotei a V-a, evoluţiile putând forţa mâna americanilor să îşi mute amplasamentul militar. O astfel de mutare ar fi cel puţin contraproductivă, având în vedere încercarea Washingtonului de a izola Iranul. Poziţia oficialilor americani aduce unele în prim-plan o serie de contradicţii- nu cu mult timp în urmă administraţia americană a salutat reformele iniţiate în Bahrain, iar acum a condamnat acţiunile în forţă ale regimului împotriva manifestanţilor.
Pentru Arabia Saudită securitatea Bahreinului este o prioritate, datorită faptului că această ţară este geografic plasată în apropierea principalei zone a Arabiei Saudite de unde se extrage petrol.
Cauza nemulţumirilor o reprezintă tocmai diferenţa în proporţie dintre populaţia sunită şi cea şiită, precum şi faptul că minoritatea deţine toate pârghiile puterii şi majoritatea joburilor.
Libia fără speranţe?
Tentativa de răsturnare de la putere a dictatorului libian colonelul Muammar Gaddafi se încadrează într-un trend general, ce a afectat Orientul Mijlociu extins de ceva vreme. Este o chestiune de timp până când populaţiile răspândite pe suprafaţa a diferite state vor realiza lipsa de substanţă a dictaturilor şi lipsa de eficienţă a politicilor socio-economice a acestora.
Problema libiană este una cât se poate de clară- existenţa acestui stat după eventuala înlăturare de la putere a lui Muammar Gaddafi este pusă în pericol. De ce? Prezenţa colonelului Gaddafi a pus în umbră un număr important de grupări (triburi şi grupări în interiorul armatei), iar plecarea sa ar produce un val haotic ce poate duce la desfiinţarea statului libian.
Printre greşelile comise de Gaddafi putem aminti:
- Lipsa de atenţie acordată sărăciei, ce se manifestă la nivelul populaţiei libiene, în ciuda faptului că Libia este una dintre cele mai prospere state din Africa şi cu o populaţie mică; un s-au iniţiat măsuri pentru construcţia unei economii care să aibe şi alte surse de venit cu excepţia ţiţeiului.
- Lipsa de politici îndreptate către tineri (să un uităm că o mare parte a populaţiei libiene este sub 25 de ani), iar lipsa de grijă faţă de tineri determină apariţia unor probleme sociale grave- în special şomajul ridicat. Preşedintele libian a renunţat gradual şi la planul de reforme ce vizau modernizarea aparatului de stat, iar acest lucru a avut un impact important asupra evoluţiei Libiei per ansamblu.
Luptele ce se desfăşoară pe teritoriul libian sunt o consecinţă a lipsei de atenţie acordată propriului popor de către Gaddafi, dar în acelaşi timp reprezintă un simbol al faptului că epoca dictaturilor se apropie de final. Fenomenul este evident în toată regiunea Orientului Mijlociu extins, dar căderile regimurilor autoritare din această regiune sunt diferite de cele din fostul lagăr comunista.
Această evoluţie va fi greu de oprit, dar întrebarea fundamentală rămâne- Sunt statele din această regiune să facă faţă tulburărilor de după înlăturarea regimurilor autorizare? Vă invit să reflectăm puţin asupra acestui lucru.
