Imaginaţi-vă că vine sfârşitul lumii şi pe dumneavoastră vă doare măseaua. E, evident, nasol. Nu puteţi participa la această ocazie uriaşă pe care v-a oferit-o universul. Aveţi o problemă. Cam stupidă, dar e a dumneavoastră. N-aveţi cum scăpa de ea. Vă macină. Dar puteţi fi fericit, vine sfârşitul lumii şi scăpaţi de ea în mod natural alături de cei şapte miliarde de indivizi conlocuitori ai frumoasei noastre planete. Dar, dacă v-aţi duce la stomatolog? Oare el ar fi interesat să vă mai trateze? Că şi pe el îl apucă sfârşitul lumii cu sfredelul în gura dumneavoastră. Deci raţional ar fi ca dumneavoastră să vă abţineţi de la suferinţa dentară şi domnul doctor de la operaţie, căci la sfârşit pentru nimeni nu mai contează nimic, decât realitatea sfârşitului.
Cam aşa m-am simţit şi eu azi dimineaţă când structura birocratico-telefonică a Primăriei Municipiului Bucureşti ne-a comunicat – sibilinic- că cererea noastră de a face o demonstraţie paşnică şi totalmente civică împotriva comasării algerilor a foste respinsă. Ce mai contează democraţia dacă Uniunea Europeană se duce? Există viaţă după moarte? Vă rugăm verificaţi personal.
Pentru mine ca şi cetăţean ideea comasării alegerilor reprezintă un final al democraţiei. Comasarea în sine nu ar reprezenta o problemă dacă ea ar fi făcută regulat şi ca o normalitate. Deşi e anormală oriunde şi oricând. Dar pot exista (pe Marte, posibil) formule electorale în care se aleg toţi la grămadă – primar, consilier local, consiler judeţean, preşedinte de consiliu judeţean, deputat şi senator – deşi nu ştiu un asemenea model de alegeri pe Terra.
Şi din dorinţa de a nu experimenta posibilitatea vieţii într-o atmosferă de metan câţiva cetăţeni ai României s-au gândit la un mic protest într-un spaţiu bine oxigenat cum este Piaţa Universităţii. Ei bine PMB, prin structurile sale, le-a respins dreptul oarecum natural de a mai respira aburii oxigenaţi ai democraţiei împingându-i spre obişnuinţa cu metanul. Pe care ei o posedau din prima lor tinereţa marţiană, în care oricum alegerile nealegeri cu un singur candidat se petreceau la date diferite. Dar oricum alegeau acelaşi Mare OM holografiat într-o multitudine de ipostaze instituţionale.
Marele OM a sucombat, dar hologramele sale continuă să se manifeste, oriunde şi la orice nivel. Şi chiar şi atunci când holograma prinicpală e plecată la o reciclare la Bruxelles micile holograme se manifestă plenar. Interzic. Spun NU. Li se pare jignitor că avem păreri contrare. Ar trebui să stăm liniştiţi la locurile noastre.
Bref, acum o saptămână şi jumătate, mai exact pe 28 noimebrie, am depus o cerere la PMB pentru o demonstraţia paşnică pentru data de 15 decembrie a.c. împotriva comasării algerilor. Trebuie precizat că subiectul nu fusese inflamat nici de putere nici de opoziţie, dar el exista pe agenda politică de ceva vreme. Datele de idenficare sunt acestea: 28.11.2011, ora 15.18, nr de inreg: 1045273. ONG deponent: Centrul de Studii in Idei Politice (CeSIP), Str. Povernei, No. 6-8, Bucuresti. Ei bine, la solicitarea noastră nu s-a dat nici un răspuns timp de o saptămână şi ceva. Însă, la apelul telefonic de astăzi 8 decembrie 2011 referitor la cererea nostră ni s-a spus că nu am primit acceptul Comisiei. Fără motivaţie scrisă, fără întâmpinare, fără nimic. Ni s-a spus NU!
Dacă domnul Pleşu avea nevoie de o motivare pentru a afla de ce nu putem vorbi de democraţie reală în România, iată răspunsul. Libertatea de expresie şi implicit de contestare este una din libertăţile garantate atât de Drepturile Omului cât şi de Constituţia României. Poate nu avem dreptate, poate milioane de cetăţeni români sunt ahtiaţi după alegeri comasate. Acesta este visul lor. Să economisească douăzeci de milioane de euro pentru ţară, respectiv 4, 33 euro de alegător. Ce poate fi mai nobil?
Şi chiar dacă ar fi aşa cei o sută de cetăţeni care ar fi trebuit să participe la această demonstraţie nu ar fi fost şi ei în dreptul lor?
Aceasta reprezintă în opinia noastră o formă de cenzură democratică pe care o vom supune Curţii Constituţionale. Probabil că o decize ca atare va fi după ce se va fi adoptat prin asumarea răspunderii – o altă formă înaltă a democraţiei – această lege. Care, împotriva oricărui principu al dreptului este o lege particulară care se aplică doar unui singur an electoral. Dar ea va atârna ca o sabie a lui Damocles asupra legitimităţii alegerilor din anul viitor, dacă bineînţeles va fi adoptată.
Aceasta este democraţia în România: bunul plac al Puterii, cenzură cetăţeanească şi iresponsabilitate instituţională. Dar ce mai contează când Europa se poate duce pe apa sâmbetei şi locul oxigenului va fi luat de metan. Sunt mofturi, domnule.
