Învăţământul românesc suferă ca un cal de povară. Adică el e sănătos, în putere, da-i vai de capu’ lui! Trebuie să tragă până cade în genunchi. Iarăşi se ridică, iar e pus la ham, iar i se încarcă în spinare pietre de moară. În cazul de faţă pietrele de moară sunt factorii de decizie din minister. Unde, bineînţeles, cel mai „greu” este ministrul. Uneori chiar cel mai greu de cap.
N-am nimic personal cu Remus Pricopie. Da’ mă enervează! Ce anume? Totul. Parc-ar fi un tocilar la ora de sport. Învăţământului românesc îi trebuie vână, are nevoie de vitamine, pentru că în ciuda aparenţelor este suprasolicitat. Salarii de mizerie, logistică zero, harababură la manuale, degringoladă în programa şcolară, colac peste pupăză presa îi percheziţionează pe profesori şi face din şcolari vedete porno… diferenţele de statut social în rândul elevilor şi între unii dintre ei şi profesori sunt atât de mari încât demoralizează. Toată povara asta este de multe ori zdrobitoare pentru întregul sistem. Nemaivorbind despre copiii care se pierd fiindcă persoana desemnată de un partid să reprezinte statul român în relaţia cu nişte oameni care vor şi trebuie să înveţe este abulică.
Revin şi spun: învăţământul românesc are nevoie de autoritate şi clarviziune. Nu merge aşa, telelee-lee. Nu, într-adevăr, Remus Pricopie nu a greşit fundamental pentru că nu a făcut nimic. Vrea să introducă a doua limbă străină din clasa a treia. Foarte bine. Pe vremea lui Ceauşescu eu am făcut spaniola din clasa a doua. Deci, care-i treaba? Cică, trebuie să calculeze, mai durează vreun an-doi. Ce să calculezi? A, da, banii, că-ţi mai trebuie nişte profesori sau, eventual, celor care sunt deja trebuie să le plăteşti ore suplimentare. Aşa. Şi?! Ce face toată liota aia de funcţionari din Ministerul Educaţiei Naţionale? Să le cumpere calculatoare de alea cu baterii solare, Casio, 37 de lei unu, şi în şase zile de lucru, 6×8=48 de ore, fo cinci grăsani ajung la un rezultat. Chiar dacă transipraţi. După aia cu cifra rezultată te duci în plic la colegul de partid – nu spui cine, persoană importantă – şi vezi ce se întâmplă: se bagă a doua (limbă străină) dintr-a treia ori ba? Lui Remus Pricopie îţi vine să-i plângi de milă când îl vezi în conferinţele de presă, dacă aş putea i-aş goni pe toţi ziariştii ăia din jurul lui. E nevinovat. Cu clasa pregătitoare o bibileşte atâta de ţi se face şi ruşine că asişti. Lugu-lugu, de la grădiniţă la clasa întâi şi înapoi, avem loc în bancă sau nu?, poate că reuşim să ne mai înghesuim niţel, Remus Pricopie e ca un adolescent care vrea să-şi sărute iubita, da’ nu ştie cum.
Fac o paranteză. Mie mi-a plăcut Andrei Marga şi este singurul ministru al învăţământului care a reuşit o reformă fundamentală – a transformat Bacalaureatul în ceea ce trebuie să fie, adică cel mai important examen din viaţa unui adolescent. Punct. Şi a relaxat regimul de selecţie, deci de stres, pentru copiii cu vârste mai mici. Încă o dată punct. Am închis paranteza.
Despre reforma curiculară se poate vorbi mult şi în contradictoriu. Toţi miniştrii învăţământului au avut ambiţia de a-şi lăsa amprenta asupra acestui domeniu. Într-un fel este firesc să vrei să-ţi impui un anumit fel de a preda anumite cunoştinţe elevilor. Personal sunt adeptul sistemului care oferă posibilitatea de a alege dintr-o paletă cât mai largă de materii, prezentate generic, urmând ca specializarea, detaliile, să urmeze gradual.
Ce face Remus Pricopie mi se pare greu de înţeles. Pedeliştii au sărit ca ţaţa Anuţa din căruţă cu scandalul de la liceul Dimitrie Bolintineanu din timpul Bacalaureatului. Bre, ce treabă are ministrul învăţământului cu şpăgile pe care le fac unii profesori pe la colţul blocului? Nu, ministrul învăţământului are treabă cu felul în care un copil se formează ca om matur. Remus Pricopie dixit că în unele ţări copiii merg la scoală de la trei-patru ani. Daaaa??? Ok, bine, dacă zici tu…da’ e vorba de şcoală sau de grădiniţă, că aşa am fi şi noi în rândul lumii bune.
Domn’e, ia, atenţia încordată la maxim! Fac următoarea enumerare: Cristian Adomniţei, Pixelul Albastru şi Remus Pricopie. Întrebare: care este diferenţa dintre ei? Răspuns corect: niciuna. Ăla, Adomniţei, făcea pe şmecheru’ în faţa prichindeilor care-l informau câte state sunt în UE. Lu’ Funeriu îi dicta, în direct, consiliera, ce să spună la conferinţa de presă. Norocu’ lui că are auzul bun, că ar fi fost culmea să întrebe „ceee?”, ca moşii. Remus Pricopie vorbeşte cu „decât” în loc de „doar”. Stimaţi telespectatori…deci nu!, cum ar spune Dan Diaconescu. Nu ministrul Învăţământului. L-am înghiţit pe Mircea Geoană – pentru că nu voia să fie decât preşedintele României – dar nu ministrul învăţământului. Remus, lasă puţin treaba de la minister şi fii atent! Decât să merg pe jos mai bine iau autobuzul. Şi: au mai rămas doar doi elevi din cinci. Nu, au mai rămas „decât” doi elevi din cinci. Este, domn’ ministru? Este! Cu „datorită” şi „din cauza”, pot să vă ajut?
Remus Pricopie este politician. Unui politician i se iartă totul „a priori”. (Despre independenţa şi suveranitatea României nu se poate vorbi decât între paranteze.) Dar un ministru al Învăţământului trebuie să aibă ştaif intelectual. Vezi, ca exemplu de pesedist, pe Alexandru Athanasiu. Mai sunt şi alţii. Remus Pricopie a făcut Chimia. Ca şi…da….da…da…Da…niel Funeriu. Ăla i-a rupt cu bacu’, ăsta i-a trecut cu toptanu’. Un element de continuitate totuşi există. Camerele de supraveghere. Acum, mă întreb şi eu, ca un necioplit ce sunt. Ce s-ar fi întâmplat cu ele dacă, prin absurd, ar fi fost desfiinţate? Le-ar fi vândut Remus Pricopie la second-hand? Zic şi eu… De exemplu, personal, aş fi organizat în fiecare clasă o licitaţie pentru cumpărarea camerei de luat vederi. Vă daţi seama, pe la vreun liceu de ăsta mai bengos, şmecherul clasei, care coboară în faţa porţii din limuzină, ce ar mai fi îngroşat conturile ministerului!
E trist…e foarte trist. Nu suntem noi cea mai dezvolată pepinieră de inteligenţă, dar ca şi în India, şi aici există copiii excepţionali. La care Remus Pricopie se uită neputincios, de opt luni. Nu mă refer doar la excepţii – pentru că, spunea Nichita Stănescu, un om care are ceva de spus în viaţă o va face până la urmă – ci la mulţimea de elevi pentru care şcoala a devenit un fel de fortăreaţă inexpugnabilă. N-are Remus Pricopie o baghetă magică. Dar parcă n-are nici energie, nici strategie, nici talent şi nici chef. S-ar putea să greşesc eu din cauză că sunt sătul de chimişti la ministerul Învăţământului. Dar este limpede cristal că Remus Pricopie vorbeşte cu „decât” în loc de „doar”. E trist. Cred, sper!, că sunt foarte mulţi şcolari pe care îi zgârie pe ureche felul în care vorbeşte Ministrul Învăţământului. Cu cele 40 de milioane de lei primite la rectificarea bugetară poate dă o mână de vopsea și montează niște geamuri prin școli, că altfel… e trist!
