Recentele atentate de la Madrid, soldate cu aproape 200 de morti si peste 1500 de raniti, sunt deja considerate echivalentul european al atacurilor teroriste din 11 septembrie 2001. Dupa toate probabilitatile, autorii provin din aceeasi retea Al-Qaeda, al carei lider, Osama ben Laden amenintase, cu ceva timp în urma, pe toti cei care s-au aliat cu Statele Unite în razboiul din Irak. Mai mult decât atât, guvernul Aznar fusese direct vizat, mentionându-se explicit ca un atac terorist asupra Spaniei înainte de alegeri ar declansa furia opiniei publice si ar determina înlocuirea guvernului Aznar cu un guvern socialist, defavorabil razboiului.
Recentele atentate de la Madrid, soldate cu aproape 200 de morti si peste 1500 de raniti, sunt deja considerate echivalentul european al atacurilor teroriste din 11 septembrie 2001. Dupa toate probabilitatile, autorii provin din aceeasi retea Al-Qaeda, al carei lider, Osama ben Laden amenintase, cu ceva timp în urma, pe toti cei care s-au aliat cu Statele Unite în razboiul din Irak. Mai mult decât atât, guvernul Aznar fusese direct vizat, mentionându-se explicit ca un atac terorist asupra Spaniei înainte de alegeri ar declansa furia opiniei publice si ar determina înlocuirea guvernului Aznar cu un guvern socialist, defavorabil razboiului.
Planul se pare ca a functionat perfect. În ciuda încercarilor lui José Maria Aznar, care în ziua de dupa atentate telefona personal cotidianelor spaniole insistând ca acestea sa publice informatia ca organizatia separatista basca ETA se afla în spatele atentatelor, votul de blam nu a putut fi evitat. Socialistii au câstigat alegerile, urmare a unei schimbari spectaculoase a preferintelor electoratului, în decurs de doar doua zile. A doua zi dupa alegeri, bursele europene au scazut, iar pretul petrolului a crescut.
Toate acestea par desprinse dintr-un film de fictiune politica; însa, din pacate, este vorba de efecte cât se poate de reale ale actiunilor unei organizatii teroriste. Cum s-a ajuns aici? Care sunt pârghiile ascunse prin care exploziile de la Madrid au declansat rasturnarea guvernului spaniol si perturbarea pietelor financiare europene?
Raspunsul la aceste întrebari trebuie legat inevitabil de razboiul declansat de Statele Unite împotriva Irakului, de Orientul Mijlociu si de uriasele interese privind controlul asupra petrolului. Într-un interviu acordat recent canalului BBC, Donald Rumsfeld, secretarul de stat american, a fost nevoit sa recunoasca existenta unei circulare interne a Casei Albe, în care se afirma ca nereusitele la scara globala ale razboiului contra terorismului au depasit asteptarile. Activarea unui numar crescând de celule Al-Qaeda, atentatele din Irak asupra soldatilor americani si întreaga situatie din Orientul Mijlociu par sa sugereze ca Statele Unite au deschis o adevarata cutie a Pandorei, din care raul terorist se revarsa din ce în ce mai mult.
Înseamna atunci ca interventia în Irak a fost o greseala? Este gresita pozitia Americii fata de lumea araba? Judecatile realiste nu pot ajunge decât la o singura concluzie: scenariul a fost inevitabil! America nu a avea alta optiune. Miza economica enorma a controlului asupra rezervelor de petrol face ca orice judecata care ignora acest element sa fie superflua. America, singura super-putere mondiala la ora actuala, “jandarmul planetei”, este sclavul petrolului. Or, atât timp cât bunastarea poporului american si siguranta nationala depind de petrol, orice actiune politica sau militara pentru evitarea unei crize este nu doar justificata, ci si vitala.
Sa ne amintim doar ca în 1998, Osama ben Laden, descendent al unei familii de industriasi sauditi, sugera într-o interventie înregistrata si transmisa pe canalul al-Jazeera, adoptarea unei politici comune a petrolului de catre tarile arabe, prin impunerea unui pret “corect” de 144$ per baril. Acest pret ar fi adus în primul rând imense câstiguri tarilor exportatoare de petrol si în plus ar fi dat o lovitura fatala Americii.
Cu un consum dependent în proportie de 55% de sursele externe, Statele Unite importa zilnic peste 11 milioane de barili de petrol. Orice eveniment politic important, de la o greva în Venezuela si pâna la o decizie a OPEC, afecteaza buzunarul americanului prin intermediul pretului petrolului. La nivel macroeconomic, efectele cresc exponential. De exemplu, recenta decizie a OPEC de a reduce productia cu 10%, determinând o crestere a pretului petrolului pâna la peste 37$ per baril, deja afecteaza balanta comerciala a SUA, amenintând cresterea deficitului de cont curent aflat actualmente la cota alarmanta de 530 miliarde dolari. Fiecare dolar în plus platit pentru barilul de petrol, are un imens impact negativ asupra economiei americane si asupra bugetului cetateanului.
Deprecierea dolarului în ultimii doi ani accentueaza impactul negativ al cresterii pretului petrolului. Mai mult decât atât, efectele se resimt si în nivelul general al preturilor. Galonul de benzina a urcat la pretul record de 1,74$, ceea ce afecteaza majoritatea preturilor pentru bunurile de consum. Chiar fara a socoti acest efect indirect, America a platit din luna mai a anului trecut si pâna în prezent, 50 miliarde de dolari doar pentru cresterea pretului petrolului.
Din aceste motive, administratia americana, indiferent de orientarea partidului aflat la putere, acorda o atentie deosebita situatiei importurilor energetice. Politica interna, ca si cea externa include petrolul ca o prioritate. În discursul de anul trecut asupra starii natiunii, presedintele Bush afirma fara sovaire : ” Dependenta de surse de petrol aflate în tari dusmane Americii, pune în pericol siguranta nationala”. În 1973, urmare a primului soc petrolier, presedintele Nixon insista, la rândul sau, ca viitorul Americii “depinde de câstigarea si mentinerea autonomiei energetice”.
Însa eforturile SUA de a-si asigura mult-dorita autonomie energetica s-au lovit puternic, mai ales dupa al doilea razboi mondial, de interesele tarilor din Orientul Mijlociu. Arabia Saudita, Irak si Emiratele Arabe Unite, primele trei tari în topul detinatorilor de rezerve, s-au gasit permanent pe agenda politica a SUA. Arabia Saudita detine aproape 262 miliarde de barili, respectiv 21,6% din rezervele mondiale, iar Irakul 112,5 miliarde de barili, adica 9,3% din totalul planetar descoperit pâna la aceasta ora.
Încercarile Americii de a scapa de sclavia petrolului din zona Golfului Persic, fie prin gasirea de noi surse în alte zone ale globului, fie prin identificarea unor alternative energetice, nu au avut prea mare succes în ultimele decenii. Mai mult decât atât, consumul american de petrol este în crestere constanta, estimându-se dublarea acestuia pâna în 2020. Deci în lipsa unor alternative viabile, controlul asupra petrolului din Golf este singura solutie pentru asigurarea securitatii energetice.
Aceasta concluzie, astazi ca si în anii ’40, a determinat reactii energice, fie ca a fost vorba de George W. Bush, fie de Franklin D. Roosevelt-. Manevrele politice, aliantele, interventiile militare sau actiunile acoperite ale C.I.A. au fost folosite în diverse situatii pentru a asigura controlul american asupra situatiei politice din Golf si implicit asupra petrolului.
La întoarcerea sa de la întâlnirea de la Yalta din 1945, unde se decisese si soarta României pentru urmatoarea jumatate de secol, Franklin Roosevelt, grav bolnav, facea o escala istorica în Arabia Saudita pentru a se întâlni cu regele Abdul Aziz Ibn Saud. Aceasta marca începutul unei serii întregi de interventii americane în politica Orientului Mijlociu, ale caror consecinte determina, în mare parte, relatiile actuale ale Americii cu lumea araba. Ce s-a discutat atunci si care au fost miscarile strategice ulterioare, vom vedea în numarul viitor.
