Domnule academician Mircea Maliţa, este cunoscut faptul că printre preocuparile dumneavoastră ştiinţifice se numără şi studiile de prospectivă. Când aţi avut primul contact cu cercetarea viitorului?
În 1966, citind o carte a lui Herman Kahn, şeful şcolii americane de studii prospective, am încercat să văd dacă se poate întrezări viitorul lumii la o distanţă de o generaţie întreagă (n.r. – 30 ani) şi am scris cartea „Cronica anului 2000“. Nu pot să spun ca tot ce am scris acolo s-a împlinit; reuşita a fost mai mare pentru previziunile tehnice şi mai puţin mare în domeniul social. Am rămas cu impresia că ştiinţa este mai previzibilă decât cultura. Cartea s-a tradus în cinci limbi (spaniolă, maghiară, poloneză, germană şi slovacă) şi a creat noi legături pentru şcoala de studii prospective înfiripată la noi în ţară.
Aţi vorbit mai devreme de şcoala românească de studiere a viitorului. Când şi-a început activitatea?
Preocupările legate de studiul viitorului sunt destul de vechi la noi în ţară, vorbesc doar de ultimele decenii. Primul moment pe care l-aş evoca este înfiinţarea la sfârşitul anilor 1960 a unui Centru de Studii Prospective legat de Universitatea Bucureşti – acesta a obţinut repede recunoaşterea publicului tânăr şi a început să întreprindă cercetări, să ţină cursuri de prospectivă şi să aibă contacte cu instituţii similare din alte ţări. Astfel că în câţiva ani Bucureştiul figura pe harta oraşelor europene cu activităţi de cercetarea viitorului. Ne-am bucurat de vizita lui Bertrand de Jouvenel care a primit titlul de Doctor Honoris Causa la Universitatea Bucureşti.
Ce şcoală de gândire v-a fost mai apropiată în cercetările privind studiul viitorului?
Relaţiile cu francezii fiind cordiale, cercetătorii noştri au recurs cu predilecţie la metoda scenariilor şi la teoriile lui Jouvenel. Nu era chiar în armonie cu viziunea oficială să accepţi teza lui Jouvenel care susţinea că există mai mulţi viitori şi aceştia prezintă interes din momentul în care sunt posibili şi dezirabili. Sigur că faţă de tezele oficiale care considerau că există un singur viitor – al socialismului –, viitorul la plural a fost utilizat cu o anumită grijă.
Nici cealaltă metodă cultivată de americani în special, a tendinţelor, nu a fost neglijată mai ales când aveam de-a face cu studii de natură economică. Până în 1972 Centrul Român de Studii Prospective s-a consolidat în aşa măsură încât a făcut gestul îndrăzneţ de a convoca la Bucureşti primul Congres de Ştiinţe a Viitorului. Cele mai mari personalităţi ale domeniului au fost prezente în aula Academiei de Ştiinţe Economice care găzduia cea mai distinsă elită a epocii. S-a obţinut şi un rezultat palpabil, a apărut ideea unei federaţii mondiale de studii a viitorului care s-a înfiinţat la scurt timp după aceea şi funcţionează până astazi – World Federation of Future Science.
Domnul Herman Kahn a fost invitat la Congres?
Da, a fost prezent şi a ţinut o expunere. Studenţii erau foarte curioşi să-l vadă şi să-l asculte pe Kahn. O amintire despre Mugur Isărescu este pertinentă aici. Mergând la conferinţele ţinute de somităţi, a asistat şi la expunerea lui Kahn pe care un student l-a întrebat cum procedează când studiază probabilităţile unui eveniment viitor, la care probabilitate se opreşte. Şi Kahn a răspuns: „La probabilitatea cea mai mică de realizare“. Pe plan mondial ce ar însemna asta? Care va fi ţara cu realizarile cele mai importante? Şi el a răspuns China. Cum situaţia din China părea a fi deplorabilă la acea dată, asistenţa a zâmbit şi un student a venit cu întrebarea: „Dar Japonia?“ – ale cărei realizări economice erau pe prima pagină e ziarelor. Kahn a înlăturat ideea cu un gest din mână şi a spus: „Japonia? Nu.“
Ştiu că cercetarea privind studiul viitorului s-a mutat la Academia Română.
În anii 1970 cadrul universitar nu a excelat în a fi prietenos pentru acest gen de studii. O altă iniţiativă paralelă, aceea a unui Centru de Studii a Sistemelor, s-a bucurat de o primire mai favorabilă. În jumătatea a doua a anilor 1970, am încercat să mut sediul cercetărilor privind viitorul pe un teren mai solid şi aşa s-a născut Comisia de Studiu a Viitorului la Academia Română. Da data aceasta membrii secţiilor Academiei şi cercetătorii manifestau interes. Metoda aleasă a fost aceea a unor conferinţe largi, tematice, consacrate unor probleme vitale pe plan internaţional şi importante pentru ţara noastră. De data aceasta erau antrenate şi ministerele de resort, primele conferinţe de succes tratând problemele agriculturii şi energiei. Rezultatele erau publicate în volume destul de substanţiale; în următorii 10 ani au apărut circa 15 volume într-o serie intitulată „Problemele globale ale omenirii“.
Care este activitatea actuală în acest domeniu?
Sunt foarte bucuros că, după o perioadă de activitate mai redusă, Comisia de Studii Prospective este de data aceasta condusă de preşedintele Academiei Române care are un plan de dezbateri asupra unor probleme esenţiale cu un ritm lunar, deschis tuturor celor interesaţi din cadrul şi din afara Academiei. În primele două luni ale acestui an au fost dezbătute sub titlul „Emergenţa Asiei“ probleme de relaţii internaţionale şi noi concepte intrate în uz, ca economiile emergente. Bineînţeles că toţi cei care participă la relaţiile externe ale ţării noastre, oficiale şi neoficiale, sunt interesaţi de tabloul global.
Următoarele dezbateri privesc viitorul educaţiei şi al cercetării ştiinţifice şi se vor desfăşura în lunile martie şi aprilie 2011.
Pentru acest an sunt prevăzute şi vizitele unor specialişti străini care vor ţine şi ei prelegeri. Este de semnalat că actuala criză economică, care încearcă omenirea pe o scară foarte largă, a lăsat mai multe urme în preocupările cercetătorilor.
Interesul pentru studiile prospective a crescut foarte mult. Îmi amintesc că tot în anii 1970 la Bucureşti funcţiona un centru internaţional privind metodologiile de cercetare a viitorului. Acum panoplia s-a lărgit foarte mult, Uniunea Europeană acordă o importanţă mare capitolului „foresight“ şi organizează reuniuni periodice pentru statele membre.
La reuniunile noastre s-a examinat şi valoarea informaticii şi a progresului ei pentru realizarea unor studii cu mai mare acurateţe care intresează mult ţările mici; un domeniu care încercă să formuleze strategii de succes într-o lume cu un grad de complexitate şi competiţie atât de ridicat.
S-a schimbat ceva în modul de studiere a viitorului?
Acum pasul generaţiilor s-a micşorat. Trebuie socotite patru generaţii la un secol. Ritmurile schimbărilor se accelerează.
Interviu realizat de Virginia Mircea
