În fiecare zi suntem asaltati, prin intermediul buletinelor de stiri sau în paginile ziarelor, de termenul globalizare. Acest fenomen, care s-a intensificat în ultimele decenii, este prezentat într-o lumina ambivalenta, atât negativa (vezi imaginile cu demonstratii anti-globalizare care însotesc aproape fiecare summit al Organizatiei Mondiale a Comertului) cât si pozitiva (noi acorduri stabilite în cadrul multilateral al ONU), fapt ce creeaza si mai multa confuzie. Avalansa de informatii privind acest fenomen îl face pe omul de rând sa ramâna fara raspuns la întrebari de genul: Ce este de fapt globalizarea? Este benefica sau dimpotriva?
Ne îndreptam spre un “sat global”?
Ce este de fapt globalizarea? O întrebare la care înca nu s-a gasit o definitie unitara. Conform lui Giddens (1990) procesul de globalizare este o consecinta a modernitatii. Progresul tehnologic face lumea mai mica, micsoreaza distantele si eficientizeaza timpul. Astazi, datorita modernizarii si diversificarii mijloacelor de comunicare, putem conversa cu o persoana (prin intermediul retelelor de telefonie fixa si mobila, cu ajutorul internetului) indiferent daca ea se afla în acelasi oras sau în cel mai îndepartat colt al lumii. În fiecare minut putem afla, daca dorim, care sunt noutatile de pe Wall Street sau ce s-a mai întâmplat în Singapore.
Însa globalizarea nu este influentata doar de avansul tehnologic. Fenomenul are si un puternic aspect economic. Expansiunea economiei de piata si a capitalului, în principal occidental, a interconectat diferitele regiuni ale lumii într-o retea pe care astazi o numim economie globala. Aparitia banului electronic si suportul oferit de telecomunicatii au determinat marirea considerabila a numarului de tranzactii comerciale între diversele state, în prezent ele efectuându-se timp de 24 de ore pe zi. Conform unor studii, în 1994, valoarea tranzactiilor efectuate într-o singura zi depasea suma de 1.400 miliarde USD, în timp ce rezervele totale ale celor sapte state puternic industrializate (statele membre ale G7) se cifrau abia la valoarea de 390 miliarde USD. Economiile nationale au fost “fortate” sa se deschida sub presiunea puternicelor companii multinationale. Impulsionate de conditiile favorabile privind costurile mici de productie în economiile mai putin dezvoltate, acesti “giganti” economici si-au deschis reprezentante sau unitati de productie în diverse regiuni, nemaifiind limitate între frontierele unui singur stat. Suprematia respectivelor corporatii nu mai poate fi contestata. Ele iau decizii peste interesele statelor nationale, si asta deoarece ele controleaza si coordoneaza la nivel global toate aspectele legate de finantare, productie, management.
Evolutiile politice de dupa cel de-al doilea Razboi Mondial au favorizat, la rândul lor, accelerarea ritmului globalizarii. Organizatiile internationale care au aparut, în principal ONU dar si Banca Mondiala sau Fondul Monetar International, si-au largit agenda si au încercat, prin includerea a cât mai multor state, sa gaseasca solutii unanim acceptate pentru problemele umanitatii. Un nou prag a fost trecut în momentul încetarii Razboiului Rece. Acceptarea acelorasi principii (credinta în suprematia valorilor democratice si a economiei de piata, necesitatea luptei împotriva violentei si a terorismului) de catre majoritatea statelor i-a determinat pe unii sa vorbeasca nu doar despre sfârsitul ideologiei, dar si al istoriei.
Nu în ultimul rând, dezvoltarile culturale au jucat propriul rol. Folosirea la scara larga a limbii engleze în comunicatii, raspândirea si omogenizarea mass-media, inclusiv a artelor si a culturii populare, faptul ca aproape oriunde ai calatori ai putea urmari CNN-ul sau ai putea vedea un film hollywood-ian, sunt tot atâtea semne ale globalizarii.
Se poate spune ca toti acesti factori au “redus” lumea la dimensiunile unei comunitati locale. Valorile sunt aproape peste tot aceleasi, comunicarea este rapida, tranzactiile se efectueaza instantaneu. Am intrat în era “satului global”, chiar daca suntem doar într-un stadiu incipient.
Globalizarea: un rau necesar?
Globalizarea este sinonima cu intensificarea si multiplicarea interactiunilor, atât la nivelul indivizilor cât si între diversii actori participanti în sistemul global (state, corporatii multinationale, organizatii internationale).
Fara îndoiala ca fenomenul este însotit de efecte benefice. Prin raspândirea valorilor democratiei liberale si a economiei de piata, globalizarea este privita de multi drept motorul dezvoltarii politice în întreaga lume (universalizarea valorilor poate stimula stabilitatea si cooperarea internationala, oferind astfel organizatiilor internationale un plus de eficienta) si al prosperitatii economice. Cel putin în teorie, acest fenomen ar trebui sa genereze bunastare pentru toti si egalizarea standardelor de viata în sus (spre nivelul celor din Europa Occidentala, Statele Unite sau Japonia). Schimburile tehnologice si interactiunile de natura economica ar trebui, în principiu, sa permita statelor mai putin dezvoltate o accelerare a procesului de modernizare. Investitiile straine creeaza noi locuri de munca si genereaza noi venituri la bugetul de stat. Importurile de tehnologie îmbunatatesc serviciile si ridica standardele de viata.
Desi în teorie aceste beneficii ale globalizarii par de necontestat, în practica fenomenul este însotit de efecte “perverse”. Multi specialisti, printre care si Quah în 1996, au atras atentia asupra faptului ca, în realitate, globalizarea consolideaza polarizarea dintre statele bogate si cele sarace. Exista state care câstiga si state care pierd în aceasta competitie, la toate nivelele. Analizând comportamentul corporatiilor multinationale, afirmatia devine evidenta. Desi aceste corporatii deschid filiale în statele mai putin dezvoltate si creeaza noi locuri de munca, acest tip de activitate nu este una filantropica. Corporatiile urmaresc de regula scaderea costurilor de productie prin deschiderea unor filiale în statele în care materialele folosite pentru producerea unui bun sunt mai ieftine, iar salariatii se multumesc cu venituri mai mici. Profitul, mult mai mare în astfel de cazuri, este repatriat în statele în care corporatiile îsi au sediul central, de regula statele dezvoltate. Câstigurile sunt obtinute tot de statele bogate, iar deficitul de dezvoltare dintre acestea si statele sarace se adânceste.
Sustinatorii globalizarii au afirmat ca, în urma acestor transformari, statele sarace vor avea un ritm de crestere economica mai accelerat decât cel al statelor bogate, existând posibilitatea ca la un moment dat veniturile sa convearga la nivel global. Ca argument sunt dati drept exemplu “tigrii asiatici”, state care au avansat foarte rapid pe calea modernizarii intrând recent în clubul select al statelor dezvoltate, însa se uita prea usor de exemplele negative din Africa- sau America Latina. Aceasta problema, a distributiei inegale a profiturilor, poate degenera usor în conflicte regionale sau chiar la o scala mai mare.
Globalizarea a interconectat economiile nationale în ceea ce se numeste economia globala. Astazi, aproape orice economie nationala este influentata de evolutiile din alte economii, fiind astfel mult mai vulnerabila. Criza asiatica de la sfârsitul deceniului trecut a început în 1998 în Tailanda, iar apoi, prin efectul dominoului, a afectat toate economiile din Asia de sud-est si chiar economii stabile precum cea a Japoniei sau a Statelor Unite.
Fenomenul globalizarii are un impact negativ si la nivel politic. Suveranitatea statelor prinse în acest “joc” este din ce în ce mai redusa. Ele controleaza din ce în ce mai putin propriile economii. Pierderea controlului în favoarea unor forte externe poate crea frustrare atât în rândul liderilor politici cât si în rândul electoratului. Sa ne amintim de celebrul slogan “nu ne vindem tara-“. Mai mult, în multe regiuni, în special în lumea araba, globalizarea este privita si ca un instrument de impunere fortata a valorilor si traditiilor occidentale peste cele locale. În astfel de locuri deschiderea unui fast-food McDonald este înteleasa nu ca o activitate care creeaza locuri de munca ci ca o încercare de universalizare a stilului de viata american. Apare astfel un teren fertil pentru miscarile extremiste, fundamentaliste si atitudinile xenofobe.
Noua dilema: a fi sau a nu fi în “hora”
Asa cum sugereaza si numele, globalizarea este un fenomen care afecteaza toate regiunile globului si toate domeniile de activitate. Ea are o natura ambivalenta, generând atât efecte benefice cât si efecte negative. Nu este de mirare ca ea are atât sustinatori înfocati cât si critici pe masura. Cunoscându-i natura este poate greu sa te hotarasti de care parte a baricadei esti.
Statele sunt puse asadar în fata unei noi dileme. A intra în “hora” înseamna a dansa dupa reguli impuse din exterior si stabilite cu mult înainte de cei puternici. Înseamna a te bucura de beneficii, de la transferul de tehnologie pâna la îmbunatatirea situatiei economice. Dar în acelasi timp înseamna a accepta riscul unor pierderi, începând de la diminuarea suveranitatii si pierderea controlului absolut asupra economiei nationale si mergând pâna la diluarea traditiilor si valorilor în fata unor curente culturale mult mai puternice.
În realitate nu exista posibilitatea de a alege, iar exemplul Coreei de Nord este unul relevant. Neacceptând regulile jocului, acest stat a fost izolat în cadrul comunitatii internationale, a refuzat investitiile straine încercând sa implementeze o strategie de dezvoltare autarhica. Daca cu multe secole în urma o astfel de strategie ar fi putut fi viabila, în mileniul trei ea înseamna înnapoiere tehnologica, economie stagnanta, saracie, foamete.
Ramânerea în afara jocului este foarte periculoasa si nici un guvern responsabil nu poate alege o astfel de solutie. Exista însa o diferenta în modul în care decizi sa “dansezi”. Statele dezvoltate si bogate pot alege sa intre singure în joc deoarece sunt destul de puternice pentru a influenta regulile în favoarea lor. Pentru statele în curs de dezvoltare, cum este cazul României, singura alternativa ramâne gasirea unor aliati. De altfel, aceasta strategie a fost adoptata de foarte multe state, ea dând nastere unui nou fenomen, cel al regionalizarii, paralel cu cel al globalizarii si influentat de acesta din urma. Statele din diverse regiuni ale globului au constientizat faptul ca-si pot apara mai bine interesele prin intermediul unor organizatii regionale. Uniunea Europeana este un astfel de exemplu, însa ei i se alatura NAFTA (Acordul de Liber Schimb al Americii de Nord) si ASEAN (Asociatia Natiunilor Asiei de Sud-Est). Astazi, lumea devine din ce în ce mai unitara (se globalizeaza), dar în acelasi timp se diferentiaza din ce în ce mai mult (se regionalizeaza). Ramâne de vazut daca ne vom contopi cu totii într-un “sat global”, omogenizator, sau vom trai în “sate regionale”, care ne pastreaza si protejeaza specificitatea, interconectate la nivelul sistemului international.
Publicat în : Idei contemporane de la numărul 9
