Preşedintele George W. Bush se confruntă cu una dintre cele mai mari provocări din întreaga perioadă petrecută în fruntea administraţiei americane. Aflat la cel de-al doilea mandat şi la mai puţin de un an de la victoria sa în alegeri, ocupantul fotoliului de la Casa Albă trebuie să facă faţă unei tirade de critici şi unui val de nemulţumiri fără precedent, apărute după ce uraganul Katrina a devastat coastele sud-estice ale Statelor Unite.
Un altfel de9/11
Apreciind corect riscurile majore la care-şi expune planurile politice şi imaginea publică, George W. Bush şi-a asumat, pentru prima oară, responsabilitatea pentru modul ineficient în care autorităţile federale au reacţionat într-o situaţie de criză majoră. Lipsa de previziune şi, mai ales, lentoarea inexplicabilă de care au dat dovadă agenţiile federale au fost asumate de către preşedinte într-un discurs adresat naţiunii, la două săptămâni după dezastrul natural.
Conştient că mitul conducătorului invincibil, creat cu atâta sudoare după atentatele din 11 septembrie 2001, a fost puternic zdruncinat în doar câteva zile, Bush a încercat să îşi refacă aura de preşedinte ferm şi puternic.
Recunoaşterea rapidă a greşelilor comise pare să fi fost determinată de scăderea drastică a popularităţii în rândul americanilor. Reacţia lui George W. Bush este o confirmare clară a faptului că populaţia a identificat corect vinovaţii pentru confuzia şi încetineala care au caracterizat acţiunea guvernamentală.
În sondajele de opinie, Bush a înregistrat un minim istoric în privinţa încrederii populaţiei în politicile sale. În domeniul luptei împotriva terorismului, altădată punctul-forte al preşedintelui republican, încrederea publicului s-a “scufundat” de la 90% – după atentatele din 2001, la 50% – după uraganul devastator. Publicul american se exprimă în proporţie majoritară pentru reducerea efectivelor militare din Irak şi a cheltuielilor de război în favoarea refacerii zonelor calamitate. Nici măcar politicile economice nu mai sunt apreciate de americani, deşi, în ultimii doi ani, au apărut semnele unei revigorări de durată. Din punct de vedere electoral, asumarea acestui eşec poate fi considerată o pierdere limitată şi uşor de surmontat în pespectiva alegerilor prezidenţiale din 2008. Prin comparaţie, un atac terorist pe teritoriul naţional sau o tragedie de proporţii în rândul trupelor americane dislocate în Irak ar fi determinat o pierdere de credibilitate iremediabilă şi o inevitabilă piatră de încercare pentru următorul candidat republican.
Bătălia politică
Administraţia republicană a reuşit să respingă atacurile democraţilor, care nu au ratat prilejul de a readuce în discuţie temele preferate din campania electorală: oportunitatea prezenţei militare în Irak şi deficitul comercial galopant. O solicitare a senatorului Hillary Clinton a fost respinsă de republicani. Senatorul democrat a încercat, însă fară succes, să creeze o comisie independentă de investigare a capacităţii de răspuns la dezastru din partea agenţiilor federale. Ca şi în 2001, când a fost creată o comisie bi-partizană, şi de această dată Partidul Republican şi-a impus punctul de vedere cu fermitate şi a blocat o anchetă independentă. Acest demers poate fi considerat o victorie importantă, care salvează administraţia Bush de eventualele explicaţii stânjenitoare în legătură cu incoerenţa şi confuzia manifestate la cel mai înalt nivel în primele zile ale catastrofei. O a doua înfrângere suferită de democraţi a fost respingerea înfiinţării unei agenţii independente de dezvoltare după modelul celei create în urmă cu 70 de ani, în valea Tennessee, destinată administrării programului de control al inundaţiilor şi al furnizării de electricitate. Democraţii nu l-au menajat pe George W. Bush şi i-au reamintit că naţiunea nu mai are bani pentru acoperirea nevoilor interne de reconstrucţie din cauza cheltuielilor-record – 300 de miliarde de dolari – destinate menţinerii trupelor americane în Irak. Preşedintele a dat asigurări că vor exista suficiente fonduri şi chiar a promis că Guvernul federal va reface toată infrastructura publică distrusă de uraganul Katrina.
Bush a parat cu lejeritate inclusiv propunerile unor congresmeni republicani, care fie au evaluat costurile dezastrului la astronomica sumă de 200 de miliarde de dolari, fie au susţinut numirea unui nou “ţar” la conducerea unei viitoare agenţii federale de refacere a zonelor calamitate. Casa Albă a evitat să cuantifice pierderile totale şi a agreat doar ideea înfiinţării unei autorităţi care să supravegheze cheltuirea judicioasă a celor 62,5 de miliarde de dolari alocate de către Guvern reconstruirii zonelor afectate.
Efectele uraganului au depăşit graniţele Statelor Unite
Şocul cel mai mare al uraganului Katrina s-a produs însă pe plan economic. Atât pentru americani, dar mai ales pentru europeni, efectele dezastrului sunt puternice şi, din nefericire, de lungă durată. Deşi statele americane afectate de dezastru sunt creditate cu mai puţin de un procent din totalul vânzărilor de retail la nivel naţional, influenţa în termeni reali a determinat o cădere asemănătoare cu cea înregistrată în noiembrie 2001, imediat după atentate. Un alt semn defavorabil a apărut recent, când s-a anunţat că rata şomajului a înregistrat un maxim record pentru ultimul deceniu. Până la sfârşitul anului, experţii americani prognozează diminuarea produsului intern brut şi a producţiei industriale. Previziunile sunt însă contradictorii cât timp aceiaşi analişti apreciază că economia americană va continua creşterea în 2006 la parametrii stabiliţi în rapoartele organismelor financiare specializate. Nu acelaşi lucru se poate spune despre ţările din zona euro care vor suferi serios în urma oscilaţiilor economiei americane. La efectele provocate de Katrina se adaugă explozia preţului barilului de petrol, care a atins un prag istoric – 70 dolari în zilele de după catastrofa naturală. Spre deosebire de Statele Unite, ale căror pierderi zilnice la rafinare (aproape un milion de barili) sunt suplinite din rezervele strategice şi din pomparea de cantităţi suplimentare dinspre Canada, economiile europene contabilizează negativ căderea pieţei petrolului. Previziunile FMI pentru anul viitor în privinţa creşterii economice au fost revizuite şi sunt în scădere faţă de cifrele anunţate înaintea producerii uraganului. Cele mai afectate ţări sunt Marea Britanie, Germania, Franţa şi Italia, adică motoarele economice de pe bătrânul continent. Astfel de prospecţii sumbre au determinat Agenţia Internaţională pentru Energie să recurgă la un plan de urgenţă pentru prevenirea unei posibile crize petroliere la nivel mondial.
Publicat în : Politica externa de la numărul 30
