Adrian Cioroianu: Eu am considerat potrivit să intru în politică abia atunci când aveam un rost, cum se spune, după ce realizasem ceva în domeniul meu de activitate. Ţin minte că în primăvara lui 1999, când am primit prima propunere de a intra în PNL, am spus dnei Mona Muscă şi dlui Valeriu Stoica, foarte sincer, că eu liberal sunt şi fără carnet PNL, aşa că să mă lase să termin doctoratul şi după aceea vom sta de vorbă serios. Ceea ce s-a şi întâmplat.
Domnule Adrian Cioroianu, sunteţi, în primul rând, un cunoscut istoric, şi abia apoi om politic. Credeţi că această imagine vă este de folos în cariera politică?
Eu am considerat potrivit să intru în politică abia atunci când aveam un rost, cum se spune, după ce realizasem ceva în domeniul meu de activitate. Ţin minte că în primăvara lui 1999, când am primit prima propunere de a intra în PNL, am spus dnei Mona Muscă şi dlui Valeriu Stoica, foarte sincer, că eu liberal sunt şi fără carnet PNL, aşa că să mă lase să termin doctoratul şi după aceea vom sta de vorbă serios. Ceea ce s-a şi întâmplat. În vara lui 2002 am terminat redactarea doctoratului, pe 29 august 2002 am intrat în PNL, apoi am plecat în Canada, unde pe 18 septembrie aveam susţinerea tezei. În legătură cu imaginea, sunt de acord că este foarte importantă în politică, dar mult mai important este ce faci concret. Pentru aceasta, legitimarea nu poate fi numai politică. În anul 2003, mi-am lansat ultima mea carte în 12 oraşe din ţara asta şi m-am bucurat că veneau la aceste întâlniri şi membri sau simpatizanţi PNL, dar şi oameni care în mod clar erau cu icoana preşedintelui Iliescu la cap. Cred că e foarte bine asta. Nu trebuie să politizăm totul. Deocamdată, în România nici nu avem politicieni de profesie. Vom avea, dar nu mâine, ci după 2008. Acum, cred că e foarte bine ca oameni cât de cât afirmaţi în alte domenii să intre în politică, să dea un alt chip politicii şi să o facă mai respectabilă decât este acum în ochii alegătorului.
Cum împăcaţi catedra cu politica? De pildă, ce faceţi cu acele cursuri care se vor suprapune perioadei campaniei electorale?
Nu este absolut nici o problemă. Avantajul mediului universitar este că programul are o elasticitate aparte, aşa că – în acord cu studenţii – poţi schimba, să zicem, un curs dintr-o zi a săptămânii în alta sau poţi recupera un curs pierdut din diverse motive. La câţi profesori universitari sunt în viaţa noastră politică, universităţile ar trebui să fie goale – or, nu sunt. Cei decişi să-şi facă bine treaba o fac în orice condiţii. Ba chiar cred că, în ceea ce mă priveşte, se va produce o simplificare a programului: după 1998, am avut în mod constant trei sau patru slujbe (joburi, cum se spune acum) în paralel, nu cu program plin, e drept, dar oricum destul de solicitante. Cum ele nu m-au împiedicat să-mi fac treaba la facultate, nu văd de ce ar face-o campania electorală, care e mult mai puţin cronofagă decât alte proiecte în care am fost prins. Oricum, indiferent de ce am făcut, din 1993 cartea mea de muncă este la Universitate şi sunt mândru de asta.
Ce legătură aveţi cu judeţul Timiş? De ce candidaţi tocmai acolo?
La ora la care vă răspund listele sunt încă în faza de definitivare, dar posibila mea “legătură” cu Timişul pleacă din două motive: în primul rând, am avut mereu, din adolescenţă, o simpatie aparte faţă de “coasta de vest” a ţării. Craiovean fiind, urcam spre Turnu Severin şi Timişoara pentru a ne lua blue jeans, aspirină Bayer sau discuri de la vecinii sârbi, iar aceste oraşe reprezentau pentru noi, cei tineri, un colţ de Românie occidentalizat. Şi asta şi sunt. Bunăoară, Timişoara nu este un oraş ca oricare din România. Oraş cu tradiţie, oraş cu universitate şi studenţi, oraş cu o admirabilă societate civilă – dar totodată un oraş foarte mândru, care aşteaptă mai mult şi mai bine. Timişoara a fost prima care a spus NU dictaturii şi sunt convins că va fi tot prima care va spune DA României europene! Timişul, ca judeţ, are particularitatea lui: 70 la sută din populaţie trăieşte în mediul urban, are o cultură politică cu rădăcini încă din vremea Imperiului Habsburgic, mai are o anumită filozofie a muncii şi a eficienţei… Eu cred că românii trebuie să fie foarte mândri de timişeni – nu numai pentru decembrie 1989. Al doilea motiv e că la alegerile locale s-a întâmplat ca filiala locală a PNL să obţină un rezultat sub media pe ţară – drept care, deşi am primit propuneri de a candida şi de la colegi din Arad, Vrancea, Vaslui, Gorj sau Mehedinţi (judeţe pe care le preţuiesc foarte mult, de altfel), varianta Timiş am privit-o altfel. Aşa că, dacă va fi să candidez la Timiş, pentru mine va fi o provocare şi o onoare implicită.
Există, cred eu, două modele de politicieni: cei care se afirmă în viaţa politică în calitatea lor de membri ai unui partid şi alţii, persoane deja recunoscute public, care optează pentru activitatea de partid. A existat o oarecare animozitate în PNL din partea membrilor primei categorii referitoare la dumneavoastră?
Nu a fost nici o animozitate sau nu am simţit-o eu (ceea ce, în esenţă, e acelaşi lucru). Oscar Wilde spunea că nu există romane serioase sau romane frivole, ci doar romane bine sau prost scrise. Aşa trebuie să fie şi cu politicienii: indiferent de unde ai veni şi cum ţi-ai câştigat notorietatea, contează ce faci în continuare cu imaginea ta şi cu renumele tău. Nu e totuna să-l consiliezi pe dl Theodor Stolojan sau pe dl Gigi Becali, de exemplu. Electoratul român deja se maturizează, nu mai confundă notorietatea cu credibilitatea. Să fiu sincer, eu cred că alegerile locale din 2004 au fost tocmai semnul că electoratul s-a trezit înaintea unora dintre partidele noastre. De-asta peste vară au alergat toate să-şi primenească rândurile. Există o uzură politică, ea vine după ani de activitate (la unii mai repede, la alţii mai încet) şi cine nu pricepe asta nu numai că pierde el, dar trage în jos şi partidul care-l tolerează.
Presupunând că A.D.A. va câştiga alegerile, iar dumneavoastră veţi deveni membru al Parlamentului României, veţi renunţa la mandatul obţinut pentru o funcţie executivă?
Eu sunt o persoană foarte pragmatică, dar este un domeniu în care sunt idealist: nu cred că poate fi onoare mai mare decât aceea de a-ţi servi ţara-. Vă sună prăfuit? Ei bine, eu cred că e cazul să scuturăm de praf anumite sintagme şi să le restituim discursului public. Da, pentru că un om politic are servirea ţării drept datorie. Nu e ceva opţional! Când ai intrat în politică, ai făcut deja o alegere: să serveşti cetatea. Echipa ta politică e datoare să te folosească (în sensul bun al termenului) cum e mai bine pentru interesul comun. Asta e ceea ce cred. În rest, tocmai pentru că vă vorbeam de pragmatism, să nu ne grăbim cu presupunerile. De fapt, dacă-ţi faci treaba bine – repet -, îşi serveşti ţara- de oriunde: de la catedră, din Parlament, din executiv… Noi, ca români, trebuie să învăţăm să construim încet, dar temeinic, nu cu “hei-rup”-uri teribile, după care în schimb ne trece ploaia prin plafon. Să aşteptăm să câştige Alianţa D.A. şi apoi vedem.
Pentru mulţi dintre colegii dumneavoastră din PD, Parlamentul a constituit o excelentă “rampă de lansare” spre administraţie. Aveţi în vedere pentru viitor o traiectorie asemănătoare?
Deocamdată ursul este în pădure, nu-mi cereţi să vă vând blana lui, că nu ştiu ce preţ să vă cer pe ea!
Credeţi că liderii politici tineri, sau noi, în orice caz acele persoane care nu se mai revendică de la revoluţie, au ceva în comun? Există asemănări între oameni politici precum Guşă, Ponta, Boc, Boureanu etc.?
Da, în opinia mea bătălia pentru “noua politică” în România începe acum, în 2004, dar se va duce, pe larg, în 2008. Atunci d-nii Guşă, Boureanu, Motreanu şi alţii vor avea un cuvânt greu de spus. În general, tinerii au o energie notabilă şi o poftă de schimbare pe măsură. Dar eu nu judec oamenii numai după numărul anilor. Poţi să fii tânăr şi plin de ambiţii, dar aceste ambiţii să nu aibă nici un fundament. După cum poţi să fii mai în vârstă şi să nu fi învăţat nimic din viaţă. Eu prefer să judec mai puţin generaţiile şi mai mult indivizii. De exemplu, dl Ponta poate este mai tânăr decât dl Boc, dar cred că ultimul este mult mai de încredere şi mai viu – şi aici vârsta nu are nici un rol, ci caracterul şi onestitatea.
Este adevărat că după plecarea lui Cozmin Guşă din PSD, aţi propus cooptarea sa în PNL? Aţi proceda la fel, să spunem, dacă într-o situaţie asemănătoare s-ar afla Victor Ponta? Sau altfel: “Credeţi în lupii tineri?”
În ciuda unei legende şubrede, răspândite de cei care doreau să lovească simultan şi în mine şi în dl Guşă, adevărul este că eu nu i-am propus niciodată să vină la PNL. Cred că singurul om cu care am discutat acest scenariu a fost dl Stolojan – dar intra în atribuţiile mele să discut cu dânsul toate scenariile posibile. Este drept că mai ieşeam cu dl Guşă la o bere, avem relaţii absolut civilizate de când era la PSD, dar apoi nici dânsul nu mi-a zis că ar veni şi nici eu nu i-am spus să vină în PNL. Acest lucru era cunoscut de zvonerii de la PSD care au lansat “bomba”, dar ei se temeau că dl Guşă va veni spre adversari şi s-au gândit să compromită mutarea. Iată că nu s-au înşelat decât cu puţin: în loc de PNL a fost PD, dar eu nu am nici un amestec. Un om căruia în mod cert i-am propus să vină în PNL a fost prietenul Ionuţ Popescu şi cred că am făcut bine. Cât îl priveşte pe dl Ponta, nu am impresia că dânsul ar şti să facă şi altceva decât gură. În cazul cel bun se va maturiza şi va prinde ceva cheag intelectual şi caracterial, în cazul cel rău va rămâne aşa cum e acum. Nu-l văd în PNL. În rest, am toată preţuirea pentru lupii tineri sau mai puţin tineri – dar numai pentru cei responsabili şi care-s serioşi, nu pentru cei care latră la lună. Tinereţea e un atu, cu condiţia să-ţi joci bine şi restul cărţilor.
În încheiere puteţi să daţi un pronostic pentru revista “Cadran Politic” al scorului cu care se vor încheia alegerile generale?
Mă simt mai bine vorbind despre trecut decât despre viitor, dar ceva îmi spune că Alianţa D.A. va avea 3,8 procente în plus faţă de PSD.
