Campania electorală a PSD s-a derulat în mod diferit faţă de cele precedente şi se poate aprecia chiar că a fost una atipică. Diferenţa a fost dată de ritmul mobilizării (mai alert doar în judeţe), dar şi de ruptura care s-a produs la Bucureşti (o situaţie neobişnuită prin modul în care s-a ales candidatul şi s-a derulat campania).
Prin comparaţie cu campania de la Bucureşti, cea din teritoriu a fost extrem de activă, iar mizele au fost puternice. Noutatea acestui scrutin – alegerea preşedinţilor de consilii judeţene prin vot uninominal – a reprezentat, de altfel, o miză semnificativă, în condiţiile în care aceştia urmează să gestioneze fonduri europene.
Campania pentru Primăria Generală de la Bucureşti a fost un punct nevralgic pentru PSD şi a afectat imaginea de ansamblu a campaniei la nivel naţional a partidului. Dezbaterile pentru desemnarea candidatului la Primăria Bucureşti, conflictele de la nivelul conducerii PSD pe această temă, speculaţiile pe tema unor înţelegeri obscure au alimentat imaginea unui partid în pragul sciziunii şi au afectat şansele de reuşită ale candidatului social-democrat la Primăria Bucureşti.
Discuţiile şi tensiunile de la Bucureşti au arătat că echilibrul de putere în PSD este departe de a fi rezolvat. Grupurile de putere s-au reconturat în ultimii ani, iar revenirea lui Adrian Năstase şi Miron Mitrea, precum şi implicarea din ce în ce mai activă a lui Ion Iliescu au accentuat criza de leadership. Aceste ultime evenimente au consolidat aripa considerată reformatoare, deşi este cunoscut că aceasta, la rândul ei, nu este una unitară.
Alegerea lui Cristian Diaconescu pentru Primăria Bucureşti a fost deopotrivă o soluţie de compromis pentru taberele din PSD. Deşi a obţinut susţinerea de jure a filialei PSD Bucureşti, Diaconescu a fost abandonat, din motive diverse – fie nu s-a crezut cu adevărat în şansele lui, fie s-a dorit compromiterea lui. Un procent bun la alegeri i-ar fi crescut influenţa în partid, fapt ce ar fi deranjat echilibrul de putere. Refuzul lui Sorin Oprescu de a se retrage din cursa pentru Primărie, ca urmare a susţinerii din partea lui Ion Iliescu, a fost apreciat ca o victorie a aripii conservatoare. În fapt, ca şi în anii trecuţi, se poate constata că pentru liderii PSD mai mult decât obţinerea unor demnităţi sau funcţii în instituţiile statului, miza câştigării puterii în partid rămâne mult mai importantă. Altfel spus, o grupare internă din PSD preferă mai degrabă ca partidul să piardă alegerile dacă victoria ar însemna victoria grupării adverse. Un eşec ar presupune nevoia schimbării conducerii şi, implicit, preluarea funcţiilor de conducere în partid.
Mircea Geoană a menţinut statu-quo-ul intern
Dacă ar fi să facem un bilanţ al mandatului lui Mircea Geoană la conducerea PSD, am putea aprecia că formaţiunea social-democrată a cunoscut schimbări semnificative, dar nu neapărat în direcţia cea bună. În fapt, PSD este perceput ca un partid în derivă, care nu se poate decide cu ce altă formaţiune politică se poate alia pentru a reveni în zona puterii.
Ultimele evoluţii politice au arătat că, pentru perioada următoare, nu mai există condiţii care să favorizeze predominanţa unui singur partid pe scena politică. Cu toate acestea, PSD nu a fost capabil să gestioneze perioada de opoziţie. Preluând conducerea PSD într-un moment extrem de critic, Mircea Geoană a preferat să menţină statu quo-ul intern. În relaţia cu filialele, Geoană a decis să acorde multă libertate conducerilor locale, neamestecându-se în problemele lor interne. Creşterea autonomiei în filialele teritoriale, apreciată ca un fel de democratizare a vieţii de partid, nu s-a produs, însă, în paralel cu o consolidare a puterii centrale a PSD. Susţinerea conducerilor locale şi neimplicarea în problemele lor interne i-au asigurat preşedintelui PSD un sprijin consistent din partea preşedinţilor de organizaţii judeţene. Gestionarea unor conflicte şi orgolii atât de diferite ale grupărilor interne din PSD este un proces dificil, care presupune deopotrivă calităţile unui diplomat, dar şi pragmatismul unui politician versat.
În funcţie de conjuncturi, Mircea Geoană a încercat să împace aceste orgolii, plasându-se într-o tabără sau alta, astfel încât să menţină echilibrul de putere în partid, fără să-şi pregătească o echipă alternativă credibilă. Deşi mulţi comentatori au prevăzut căderea lui Mircea Geoană (fie la alegerile europarlamentare, fie la cele locale din iunie 2008), se pare că liderul PSD are resursele necesare şi dispune de susţinerea unor persoane puternice pentru a se menţine în funcţie. Fie că nu există o alternativă, fie că grupurile de putere nu reuşesc să se pună de acord asupra unui alt candidat la conducerea PSD, este evident faptul că Mircea Geoană va mai rămâne preşedinte al partidului o bună perioadă de timp.
În ultimii trei ani, raporturile de putere din PSD n-au evoluat într-o direcţie clară. În fapt, revenirea lui Adrian Năstase şi a lui Miron Mitrea în partid a complicat relaţiile de putere, iar grupările interne s-au reconfigurat. Dincolo de orgolii şi afinităţi personale, taberele s-au regrupat pe interese ce ţin de o viitoare politică de alianţe a PSD. Relaţia cu celelalte partide politice, sistemul de alianţe şi în mod special raportarea la PDL, respectiv la Traian Băsescu, sunt principalele teme de dispută între liderii PSD.
Un rol esenţial în acest sens îl au organizaţiile judeţene, a căror forţă şi autonomie au crescut foarte mult şi care au interese locale extrem de variate în ceea ce priveşte alianţele politice sau electorale în plan local. Un exemplu semnificativ este protocolul semnat cu Partidul Conservator, care a stârnit reacţii ostile în teritoriu, dar care a fost susţinut cu fermitate la nivel central. Întreaga evoluţie a PSD după 2004 a stat sub semnul frustrării de a fi pierdut puterea în favoarea lui Traian Băsescu, acesta devenind principalul reper al strategiilor social-democraţilor. Incapacitatea de a-şi construi alte repere, de a gestiona ruptura Alianţei D.A. sunt efecte, dar şi cauze ale crizei interne şi ale conflictelor din PSD.
Rezultatele de la alegerile locale nu afectează prea mult echilibrul de putere în PSD
Rezultatele de la alegerile locale din iunie 2008 au confirmat evoluţiile recente ale filialelor PSD. Rezultatele slabe obţinute la alegerile locale în oraşele din zona Transilvaniei vor diminua forţa aripii considerate reformatoare – gruparea de la Cluj. De asemenea, pierderea unor judeţe importante în Moldova reprezintă un semnal alarmant pentru conducerea PSD, respectiv o grupare din PSD. Conducerea PSD a abordat cu mult optimism rezultatele acestor alegeri, apreciind în mod special câştigarea în majoritate a mandatelor de preşedinte de consiliu judeţean. Deşi a câştigat mai multe primării în comune şi sate, PSD a pierdut primării de municipii şi oraşe reşedinţă de judeţ, situaţie ce poate alimenta migraţia primarilor PSD către alte partide, în speţă PDL.
Speculaţiile privind creşterea influenţei lui Ion Iliescu în partid sunt justificate, iar întreaga saga a candidaturii lui Sorin Oprescu la Primăria Capitalei nu a făcut decât să amplifice puterea preşedintelui de onoare al PSD.
Sistemul de putere în PSD s-a complicat foarte mult, în sensul că grupările deja consacrate – cea conservatoare şi respectiv reformatorii – s-au ramificat, în funcţie de susţinerea pe care o au din partea filialelor. Campania electorală a oferit, de pildă, unor lideri care pierduseră legătura cu partidul ocazia de a se deplasa în teritoriu şi de a reface legături întrerupte în urmă cu trei ani.
Rezultatele de la alegerile locale nu par să clarifice foarte mult situaţia în PSD, pentru simplul motiv că nu sunt tranşante, pot fi interpretabile. Cu certitudine, ele vor duce, în teritoriu, la formarea unor grupări regionale, a căror forţă este dată de rezultatele obţinute la aceste alegeri. Pe de altă parte, asumarea acestor rezultate nu aparţine unei grupări sau alta din interiorul PSD. Este previzibil ca statu-quo-ul să se menţină în PSD şi să se aştepte rezultatele de la alegerile parlamentare. Pericolul unei sciziuni, indiferent de rezultatul pe care îl va obţine Sorin Oprescu, este, însă, puţin probabil.
