Orientarea campaniei pentru alegerile europarlamentare spre teme interne şi neglijarea celor europene a generat discuţii aprinse în cadrul politic românesc. Fenomenul în sine nu este unul particular românesc.
În majoritatea statelor admise în Uniunea Europeană după 2004 şi care au derulat campanii pentru a-şi trimite reprezentanţi în Legislativul european, factorii politici au apelat la problematicile interne ale statelor respective pentru a câştiga, în detrimentul unor teme europene considerate mai puţin importante pentru propriile lor electorate. Aşadar, în cazul României, unde dezbaterea pe probleme comunitare este într-un stadiu incipient, apelul la teme interne în campanie pare să fie unul cât se poate de firesc.
Campania pentru Parlamentul European se desfăşoară pe fondul unei scene politice caracterizată printr-o puternică asimetrie, o distribuţie inegală între putere şi opoziţie, fapt ce conduce inevitabil la o accentuată conflictualitate şi instabilitate politică. Avem, pe de o parte, o opoziţie extrem de divizată în interiorul ei şi care se raportează în mod diferit şi imprevizibil la putere, iar pe de altă parte, un guvern fragil, cu o susţinere politică incertă, dar decis să facă acele compromisuri pentru a-şi îndeplini responsabilităţile şi a-şi duce la final mandatul.
De altfel, în cursul acestui ultim an, viaţa politică a cunoscut evoluţii spectaculoase, care au condus la modificări semnificative în zona de opoziţie. Scena politică de după alegerile din 2004 aparent echilibrată, a fost supusă unor presiuni ce au determinat o polarizare a forţelor politice către segmentul de opoziţie.
Principalii actori politici ai scenei româneşti – PSD, PD şi PNL sunt şi principalii adversari în campania pentru alegerile europarlamentare. Aflate în opoziţie, PSD şi PD au, însă, moduri diferite de raportare la putere.
PSD va acuza ineficienţa guvernării de dreapta
PSD intră în această campanie pe fondul eşecului unor proiecte ce au vizat redresarea PSD pe scena politică – referendumul de demitere a preşedintelui Traian Băsescu şi moţiunea de cenzură.
Cu certitudine, PSD nu a reuşit, în aceşti ani, să valorifice perioada de opoziţie şi să se afirme în acest spaţiu. În mare parte datorită conflictelor sale interne, PSD a avut o atitudine reactivă, o poziţie ezitantă, balansând între tentaţia cooptării la putere, fie ea şi limitată şi decizia menţinerii în opoziţie, cu beneficii presupuse pe termen mai lung. Principalul său atu -majoritatea parlamentară – a fost un instrument
Strategia PSD de a separa Alianţa DA şi susţinerea pe care acesta a oferit-o PNL de a forţa ieşirea PD din guvern s-a dovedit greşită. Este greu de delimitat finalitatea acestei strategii a PSD – fie a avut ca scop, într-o formă sau alta, venirea social democraţilor la putere – fie pur şi simplu nu se poate vorbi de o strategie, ci doar de nişte mişcări conjuncturale, fără o finalitate şi cu un scop pur defensiv. Cele două proiecte ale PSD – referendumul şi moţiunea de cenzură – au dovedit o viziune politică confuză a conducerii social democrate. Fiecare iniţiativă a PSD în ultimii doi ani i-a accentuat situaţia de criză, în condiţiile în care fiecare dintre acestea a fost decisă sub imperativul conflictelor interne din partid.
Pentru PSD următoarea perioadă va fi una extrem de complicată, în condiţiile în care va trebui să împartă zona de opoziţie cu PD. Situat între doi adversari – PNL, la putere şi PD, în opoziţie – PSD va trebui să găsească o dublă abordare. În acest caz este foarte probabil ca social democraţii să identifice, în această campanie electorală, un adversar comun şi să uzeze de sintagma guvernare de dreapta. PSD va reclama lipsa de eficacitate a actualului guvern, precum şi deficienţa PNL la nivelul resurselor umane.
Deşi timpul rămas până la alegerile din 2008 este foarte scurt, pentru PSD este foarte important să-şi consolideze statutul de partid în opoziţie. În ultimii doi ani, social-democraţii nu au reuşit să-şi stabilească o poziţie în acest sens, iar acum acest demers este mult mai complicat în situaţia în care PD vizează acelaşi obiectiv. Concurenţa pe zona de opoziţie este foarte puternică iar mesajul social democrat este unul confuz. Pe de altă parte, faptul că deţine o majoritate parlamentară poate deveni o problemă şi o situaţie care să oblige PSD să se situeze de o parte sau de alta în relaţia conflictuală dintre PNL şi PD. Deşi în mod firesc trebuie să reprezinte principalii săi factori de dialog, PSD a neglijat consultările cu partenerii sociali (sindicate, asociaţii profesionale).
PD va pleda pentru lupta împotriva corupţiei
Celălalt mare partid din opoziţie, Partidul Democrat, continuă să dispună de atuurile pe care i le oferă imaginea publică a preşedintelui Traian Băsescu. PD este un partid foarte bine antrenat pe zona de opoziţie, aşadar este de aşteptat să aibă mai multă disponibilitate de a fructifica avantajele acestei poziţii. Principalii adversari sunt PNL şi PSD, dar cu cel din urmă relaţia nu este una tocmai clarificată. Sondajele de opinie plasează PD pe primul loc în preferinţele electoratului, motiv pentru care democraţii preferă să evite tema unei eventuale alianţe sau apropieri de vreun partid sau altul. Problema corupţiei va fi principala temă de atac a PD – deopotrivă împotriva PSD – căruia îi reproşează că nu s-a reformat şi nu s-a delimitat de o serie de persoane suspectate de corupţie – dar şi împotriva PNL – care s-a orientat, în opinia democraţilor, în jurul unor centre de interese financiare corupte. Perioada în care s-a aflat la guvernare a fost scurtă, iar faptul că au plecat din executiv la presiunile colegilor de coaliţie din PNL conferă PD un argument în favoarea desolidarizării lor de actuala guvernare. În fapt, PD justifică ieşirea din Alianţa DA prin faptul că nu a putut tolera direcţia nouă pe care a luat-o PNL după intrareala guvernare. PD a reuşit cu succes să speculeze acest aspect, preluând tema luptei anticorupţie şi asumându-şi rolul de principal promotor şi susţinător al acesteia.
În cazul PNL, miza alegerilor pentru Parlamentul European este aceeaşi – rezultatul va reprezenta un fel de barometru pentru poziţionarea partidului la viitoarele alegeri din 2008. Sondajele plasează PNL în jurul unui procent de 15% dar este oarecum dificil de estimat în ce măsură exerciţiul guvernării a erodat imaginea PNL. În mod firesc, PNL va miza în această campanie electorală pe principalele realizări ale guvernării.
Putem aprecia că pentru partidele politice româneşti alegerile europarlamentare reprezintă o competiţie importantă doar în măsura în care rezultatele acestora vor crea premise pentru alegerile din 2008. Rolul şi importanţa reprezentării României în Parlamentul European nu sunt foarte foarte bine conştientizate de electoratul românesc. Acesta este motivul pentru care partidele vor pune accent pe teme interne iar dezbaterile se vor axa, în principal, pe conflicte interne (problemele din justiţie, agricultură sau politică externă). Rezultatele vor fi semnificative pentru partide în condiţiile în care vor reprezenta un punct de plecare pentru alegerile din anul viitor.
