După 11 septembrie 2001, aproape toţi politicienii şi experţii în relaţii internaţionale s-au grăbit să afirme că lumea se va schimba în mod radical, iar respectivele atentate vor constitui un punct de cotitură în redesenarea hărţii geopolitice mondiale, proces ce va afecta întregul sistem mondial. Acum la ceva mai mult de trei ani de la tragicele evenimente de la New York şi Washington se aduc numeroase date empirice care ar trebui să confirme veridicitatea acestei ipoteze. Indubitabil schimbările pot fi sesizate cu ochiul liber: Statele Unite sunt angajate militar şi economic în Afganistan şi Irak ca parte a efortului global de combatere a terorismului; NATO, aflată într-un amplu proces de tansformare, este prezentă în Afganistan pentru a ajuta guvernul de la Kabul să instaureze legea şi ordinea pe tot teritoriul ţării; după extinderea de la Marea Baltică la Marea Neagră, Uniunea Europeană şi NATO caută un format nou pentru interacţiune cu vecinătatea sa imediată din sud şi est; resursele energetice concentrate în partea de vest a Mării Caspice datorită construcţiei de noi conducte vor deveni direct accesibile din 2005 importatorilor occidentali ş.a.
În mod surprinzător Asia Centrală nu s-a bucurat de o atenţie deosebită din partea Occidentului, de aceea regiunea respectivă nu figurează în enumerarea anterioară. Se pare că după un scurt flirt între Taşkent, Astana, Bişkek, Duşanbe şi Washington provocat de intervenţia Statelor Unite în Afganistan, problematica de securitate în Asia Centrală a fost marginalizată gradual, lăsând republicile ex-sovietice pe cont propriu în faţa multiplelor provocări la adresa siguranţei naţionale. S-a considerat probabil că pentru a asigura stabilitate în regiune vor fi suficiente câteva baze militare americane, precum şi sprijinul financiar acordat guvernelor în reformarea forţelor armate şi crearea infrastructurii pentru controlul eficient al teritoriului.
Însă o analiză mai profundă arată că Asia Centrală, datorită numeroaselor probleme de ordin politic, economic, militar şi social, ascunde un potenţial exploziv care poate erupe oricând şi în acest fel să afecteze serios securitatea la nivel global. La această stare de instabilitate aproape cronică în Asia Centrală contribuie mai mulţi factori: numeroase dispute teritoriale cu privire la demarcarea frontierelor care privesc cele cinci republici ex-sovietice, Rusia şi China; regimuri politice autoritare sau semiautoritare în care lupta pentru putere după decesul “şahului” poate declanşa războiul între diverse facţiuni politice sau religioase; dispute pentru controlul resurselor de apă (de exemplu pentru Marea Aral dintre Kazahstan şi Uzbekistan) şi multiplele probleme ecologice pe care le generează această competiţie; rată a şomajului sporită în special în rândul populaţiei între 25şi 45 de ani; controlul superficial al frontierelor şi imigraţia ilegală de proporţii din China, Afganistan şi Pakistan cu direcţia Europa de Vest; resurgenţa islamului militant şi nu în ultimul rând traficul de droguri, care constituie o sursă constantă pentru procurarea armamentului de către gherile sau organizaţii paramilitare care activează în zonă.
Luând în considerare fragilitatea actualului status-quo din regiune, dar şi eventualele eforturi ale Occidentului de a conecta exploatările de gaze şi petrol din estul mai bogat în resurse al Mării Caspice la reţeaua transcaucaziană de conducte, toate acestea pot transforma Asia Centrală într-o ţintă a internaţionalei teroriste. Previziunea nu este lipsită de argumente şi este destul să ne aducem aminte de războiul civil din Tadjikistan din 1992-1997, intervenţiile pe teritoriul Uzbekistanului şi Kârgâzstanului în 1999 şi 2000 ale gherilelor Mişcării Islamiste a Uzbekistanului, actele teroriste de pe teritoriul Kârgâzstanului şi mai recent din Uzbekistan în primăvara şi vara anului 2004 ca să luăm în serios ameninţările teroriste din regiune. Există suficiente informaţii care confirmă că pe teritoriul unor republici din Asia Centrală deja există o infrastructură teroristă autonomă care poate facilita organizarea unor atacuri de proporţii împotriva intereselor Occidentului.
În prezent, în Asia Centrală îşi desfăşoară activitatea un număr semnificativ de organizaţii sau mişcări locale şi internaţionale extremiste, care nu se sfiesc să recurgă la instrumentele terorii. Printre acestea pot fi menţionate “Fraţii Musulmani” a cărei filială a fost recent descoperită în sudul Kazahstanului, “Comitetul Musulmanilor Asiei”, “Hizb-ut Tahrir”, “Tabligi Djamaat”, “Partidul Islamist din Estul Turkestanului”, “Centrul Dezvoltării Islamice”, “Mişcarea Islamistă a Turkestanului” (creată pe baza “Mişcării Islamiste a Uzbekistanului”), “Tovba” ş.a. Majoritatea mişcărilor şi organizaţiilor enumerate mai sus urmăresc instituirea regimurilor islamiste sau crearea unui califat islamic în Asia Centrală. Principalii adversari care stau în calea realizării acestor proiecte sunt consideraţi cetăţenii Statelor Unite, evreii şi regimurile laice din ţările musulmane, inclusiv cele din Asia Centrală.
Activismul mişcărilor islamiste şi gradul riscurilor teroriste în Asia Centrală nu sunt distribuite uniform între cele cinci republici. Din această perspectivă, Turkmenistanul rămâne a fi cea mai sigură ţară- din regiune, acolo nefiind înregistrată vreo organizaţie extremistă şi, chiar dacă ar exista o tentativă de creare a uneia, ar fi reprimată din start cu ajutorul imensei maşinării represive. Incidentul din noiembrie 2002, care a fost calificat de autorităţile de la Aşgabad ca atentat terorist împotriva preşedintelui Saparmurat Niazov, s-a adeverit a fi o înscenare a serviciilor secrete pentru a justifica lichidarea fragilei opoziţii politice.
În opinia experţilor, până în prezent Kazahstanul a fost ocolit de mişcările islamiste, însă există destule dovezi care indică o anumită activizare a acestora după 11 septembrie 2001. Regiunea preferată a acestor organizaţii este sudul ţării cu o puternică diaspora uzbekă, în special Şimkent, Turkestan- şi alte oraşe şi oblasti care se învecinează cu Kârgâzstanul şi Uzbekistanul. De asemenea este de aşteptat în următorii ani intensificarea activităţii grupărilor islamiste şi în regiunea caspică a Kazahstanului, ţinta find în primul rând sectorul energetic.
Însă fieful extremismului islamic în Asia Centrală rămâne Valea Ferganei care se află la graniţa a trei republici cu pericol terorist sporit – Uzbekistan, Kârgâzstan şi Tadjikistan. De altfel, în aceste ţări au fost înregistrate atentate teroriste cu mai multe victime, răpiri, incendierea moscheilor sau chiar intervenţii pe teritoriul lor ale unor formaţiuni paramilitare care au preluat temporar controlul asupra unor localităţi greu accesibile în părţile muntoase. Experţii au afirmat că mai multe atentate au fost sponsorizate din afară, iar printre sursele externe figurează organizaţia din Liban “Al-Baiat”. Referindu-ne la cele tei ţări, putem afirma că o serie de atentate de proporţii sau unul îndreptat împotriva unor lideri poate declanşa un război civil cu consecinţe grave pentru întreaga regiune.
Trebuie menţionat că, în ciuda legăturilor care s-au constituit în timp între diverse mişcări şi organizaţii islamiste din Asia Centrală, acestea rămân extrem de fragmentate. Tocmai lipsa unui lider regional cu autoritate care să asigure coordonarea activităţilor acestora sau care să grăbească alăturarea lor într-o reţea împiedică intensificarea activităţii lor distructive în regiune. Însă această trăsătură nu este specifică doar organizaţiilor islamiste, ci şi guvernelor din regiunea respectivă care totuşi au mers mai departe formând pe hârtie în cadrul CSI şi Organizaţiei de Cooperare de la Shanghai două structuri antiteroriste, a căror viabilitate va fi testată în curând. În perspectiva sporirii ameninţării teroriste în regiune, se părea că doar Occidentul dispune de multiple pârghii pentru a organiza activitatea antiteroristă la nivel regional, însă comunităţii euro-atlantice deocamdată îi lipseşte o viziune coerentă asupra felului în care aceasta trebuie organizată.
