Aderarea la NATO este unul dintre obiectivele principale de politica externa ale României; este unul dintre subiectele despre care ne face placere sa discutam, în special dupa 21 noiembrie 2002, când – la Praga- Consiliul Nord-Atlantic a anuntat decizia de a invita sapte state sa se alature Aliantei, printre care si România.

Suntem la momentul bilanturilor. Au trecut zece ani de când presedintele României adresa Secretarului General al NATO cererea oficiala de aderare la Alianta Nord-Atlantica. Anul viitor, România va deveni stat aliat si, tot atunci, vor fi trecut zece ani de când tara noastra semna Documentul-cadru al Parteneriatului pentru Pace (PfP). Multi români îsi amintesc de faptul ca am fost primul stat care a semnat documentul si ca am devenit, în acest fel, partener al unei aliante militare care reprezinta unul dintre pilonii securitatii si stabilitatii în spatiul euro-atlantic.

În tot acest timp, entuziasmul românilor fata de aderare a continuat sa fie mentinut la cotele cele mai înalte. Sprijinul populatiei s-a manifestat în mod constant si a completat, cu succes, eforturile de pregatire a aderarii.

Evolutii post-Praga

lÎn urma deciziilor adoptate la Praga, pâna la sfârsitul lunii martie 2003, au fost îndeplinite doua obiective majore în relatia dintre statele invitate si NATO: derularea convorbirilor de aderare si elaborarea de catre invitati, cu sprijinul Aliantei, a calendarului pentru finalizarea reformelor. Calendarul general al procesului de convorbiri pentru aderare a determinat, la 26 martie 2003, semnarea protocoalelor de aderare.

Conform celor stabilite de aliati, statele invitate au parcurs un proces de negociere a aderarii la NATO cu oficialitatile Aliantei. La modul practic, nu a fost vorba de o negociere propriu-zisa, ci de discutii între oficialitatile statului invitat si cele ale NATO, pe marginea aspectelor legate de respectarea principiilor Tratatului de la Washington si a celor care guverneaza conduita statelor membre, în plan intern si international, precum si de calendarul de actiuni în domeniul reformelor interne pe care statele invitate s-au angajat sa le puna în aplicare în perioada urmatoare, atât înainte, cât si dupa momentul aderarii (mai 2004).

Echipa de negociere a României a desfasurat cele doua runde de convorbiri de aderare la 13 decembrie 2002 si, respectiv, 9 ianuarie 2003, prilejuri cu care au fost abordate aspecte politice si economice, militare, precum si chestiuni legate de resursele necesare pentru îndeplinirea obiectivelor pe care le implica statutul de aliat, protectia informatiilor NATO si adaptarea cadrului legislativ intern în vederea aderarii.

Pe baza inventarului de obiective sugerat de catre expertii NATO, România si-a stabilit propriul calendar individual, care cuprinde obiective concrete si termene de realizare. În proces au fost antrenate toate institutiile nationale care desfasoara activitati pe linie NATO, acestora fiindu-le solicitat sa asigure îndeplinirea obiectivelor în termenele fixate.

În ceea ce priveste aspectele legate de aparare, au fost discutate chestiunile cunoscute privind reforma armatei, astfel încât aceasta sa fie din ce în ce mai mult adaptata criteriilor Aliantei si, în consecinta, sa aiba un grad sporit de interoperabilitate, în vederea participarii – alaturi de alte forte ale statelor membre NATO – la operatiuni aliate.

La capitolul resurse, au fost discutate detalii referitoare la contributia României la bugetul Aliantei. Viitoarea contributie si costul reprezentarii României la NATO si la celelalte structuri aliate constituie, practic, singurele costuri directe pe care le presupune aderarea la NATO. Evident, cea mai mare parte a resurselor care vor trebui sa fie mobilizate sunt, de fapt, fondurile care vor constitui baza bugetului apararii si care sunt destinate reformei fortelor armate. lRomânia a confirmat ca dispune de resursele necesare implementarii angajamentelor asumate în domeniile politic si militar.

La capitolul securitatea informatiilor , au fost discutate aspecte tehnice legate de aderarea la acordurile NATO în domeniu si de asimilare a legislatiei relevante în plan intern.

La capitolul juridic , oficialitatile NATO au explicat modalitatea în care statele invitate devin parti la Tratatul de la Washington (din 1949), întinderea teritoriala a obligatiei cuprinse în articolul 5 (apararea colectiva), implicatiile si importanta acordului privind statutul fortelor aliate pe teritoriul României (SOFA), a acordurilor de securitate din cadrul NATO si a altor documente care urmeaza sa fie parte integranta a legislatiei române.

România a confirmat ca accepta obligatiile ce decurg din Tratatul de la Washington si ca este în masura sa asimileze întregul acquis juridic al NATO în maximum 6 luni de la aderare.

La finalul convorbirilor de aderare, a fost elaborat un calendar de reforme, care a fost prezentat aliatilor si evaluat de catre acestia în cadrul reuniunii Comitetului Politic Consolidat, cu România (19+1) ? Bruxelles, 18 februarie 2003.

Calendarul de reforme

Obiectivele stabilite de România prin calendarul de reforme sunt foarte precise. Ele se refera la masurile care urmeaza sa fie întreprinse în domeniile principale de interes pentru Alianta, dar si pentru România, avute  de altfel  în vedere si în cadrul procesului MAP (Membership Action Plan – initiativa lansata de NATO cu prilejul summit-ului de la Washington, din aprilie 1999, care este modelul oferit de Alianta pentru elaborarea Planurilor Nationale Anuale de pregatire a aderarii statelor candidate la NATO).

La capitolul politic si economic, prioritatile înscrise în caledar se refera la:

• definitivarea cadrului legislativ necesar consolidarii luptei împotriva coruptiei si implementarea completa a masurilor avute în vedere în domeniul respectiv;
• consolidarea stabilitatii macroeconomice  (sporirea ratei de crestere economica, scaderea ratei somajului si a ratei inflatiei, echilibrarea balantei de plati);
• intensificarea reformelor în domeniile-cheie ale economiei  si restructurarea si consolidarea sectorului privat;
• consolidarea cadrului macroeconomic pentru sprijinirea bugetului apararii;
• continuarea implementarii masurilor întreprinse în domeniul protectiei minoritatii roma, a copilului si privind restitutia proprietatilor;
• continuarea asigurarii controlului democratic asupra fortelor armate si dezvoltarea relatiei civili-militari;
• continuarea informarii opiniei publice pentru consolidarea sprijinului acesteia fata de obiectivul aderarii la NATO si fata de misiunile Aliantei.

În ceea ce priveste sectorul militar, se va pune accent pe:

• asigurarea cadrului constitutional care sa permita participarea la operatiuni de tip articolul 5 (apararea colectiva);
• implementarea Planului de restructurare pe termen lung a fortelor armate în scopul flexibilizarii acestora pentru a fi în masura sa participe la întreaga gama de misiuni ale Aliantei;
• pregatirea pentru angajarea fortelor si a capacitatilor în vederea participarii la operatiuni aliate, utilizând procesul de planificare a apararii caracteristic Aliantei;
• implementarea acordurilor referitoare la sprijinul tarii gazda (host nation support);
• adaptarea programelor de pregatire militara astfel încât acestea sa reflecte strategiile, doctrinele, procedurile si standardele NATO;
• selectarea si pregatirea unui numar suficient de specialist civili si militari care sa poata sa-si desfasoare activitatea la sediul NATO sau în structurile nationale cu responsabilitati pe problematica NATO;
• asigurarea, în continuare, a unui nivel suficient al cheltuielilor de aparare, care sa sustina procesul de reforma a fortelor armate;
• adaptarea structurilor de personal în domeniul apararii, astfel încât acestea sa fie similare celor ale NATO si ale aliatilor, precum si asigurarea conditiilor adecvate pentru reconversia fortelor armate;

În ceea ce priveste detaliile tehnice, calendarul de reforme face referire la resursele concrete care vor fi alocate pentru îndeplinirea obiectivelor politice si militare. De asemenea, se va acorda prioritate crearii cadrului juridic care sa permita aderarea la Tratatul de la Washington si la celelalte acorduri relevante în perspectiva obtinerii statutului de aliat.

Perioada pre-aderare

Dupa semnarea protocoalelor de aderare la NATO, urmeaza ratificarea documentelor, probabil ?în pachet?, în parlamentele statelor membre NATO. Dupa cum a fost convenit la Praga, procesul ratificarii protocoalelor de aderare a tuturor statelor invitate sa adere la NATO se va finaliza în prima parte a anului 2004.

În momentul în care toate cele 19 parlamente aliate vor fi ratificat protocoalele de aderare, Secretarul General al NATO va transmite scrisori celor sapte state, prin care le va informa în legatura cu aceasta si le va invita ? în mod oficial ? sa adere la Alianta.

În ceea ce ne priveste, Parlamentul României va adopta legea de aderare la NATO, care va fi promulgata de presedinte, prin care partea româna va ratifica Tratatul de la Washington. Momentul în care vom deveni membru al NATO este momentul în care vom depune, la Guvernul SUA, instrumentul de ratificare. Noua reuniune la nivel înalt a Aliantei din mai 2004 va fi momentul în care NATO va accepta de jure sapte noi membri.

Contributia României la misiuni ale NATO

Directiile de revizuire ale EAPC si PfP permit utilizarea, de catre România, a unor atu-uri proprii, precum si valorificarea unor noi oportunitati. Experienta dobândita în cadrul procesului MAP – esentiala pentru succesul reformelor interne, desfasurarea mandatului de Presedinte în exercitiu al OSCE în anul 2001 (si participarea la activitatea Troicii OSCE în anul 2002 pentru continuarea proiectelor initiate), cooperarea în Europa de Sud-Est sunt doar câteva elemente care demonstreaza capacitatea tarii noastre de a se implica eficient în noile proiecte lansate de Alianta.

Calitatea contactelor desfasurate de România cu state din Europa de Sud-Est sau din Caucaz va constitui un catalizator în promovarea politicilor Aliantei în zonele respective.

Contributia României la Alianta va însemna, însa, în primul rând, participarea la misiuni si operatiuni militare. În faza de început, în calitate de stat aliat, România va trebui sa-si asume rolul de contribuitor cu trupe combatante sau de mentinere a pacii. Ulterior, participarea României la misiuni si operatiuni aliate va trebui sa se diversifice treptat si sa includa un spectru mai larg de contributii.

În anul 2004, România va deveni membru al NATO. Ne vom afla la sfârsitul unei etape, dar si la începutul unui nou drum. Vom fi evaluati, permanent, dupa modul în care vom întelege sa ne implicam activ în realizarea obiectivelor Aliantei si dupa seriozitatea cu care ne vom respecta angajamentele asumate. Prin valoarea adaugata pe care vom sti sa o aducem Aliantei, vom fi acceptati în familia NATO, asa dupa cum ne-a asigurat recent Lordul Robertson cu prilejul vizitei sale la Bucuresti, la 3 martie 2003.

Publicat în : Politica externa  de la numărul 2