Pe scena politică internă, anul a debutat spectaculos pentru PSD, cu scandalul “mătuşa Tamara”. Dacă până la începutul acestui an se vorbea despre averea fabuloasă, ascunsă pe te miri unde, a ex-premierului şi actual lider marcant al PSD, Adrian Năstase, iată că milioanele de euro ies la suprafaţă.
Povestea cu mătuşa bogată care trăia într-o garsonieră într-un cartier din Bucureşti e greu de justificat în instanţă, iar în planul credibilităţii Năstase s-a compromis definitiv. Ceea ce mi se pare şi mai grav este că domnul Adrian Năstase, în calitatea sa de preşedinte al Camerei Deputaţilor, este al treilea om în stat. Prin calitatea pe care o deţine, scandalul “matuşa Tamara” nu-l compromite numai pe el sau partidul din care face parte, compromite întreaga clasă politică şi România până la urmă.
Este de apreciat poziţia ambasadorului Marii Britanii la Bucureşti cu privire la această chestiune. Dacă domnului Năstase i se pare firesc să rămână în continuare liderul PSD e problema lui. Dacă PSD doreşte să se identifice cu tot scandalul creat pe această temă în jurul domnului Năstase este problema lor. Dar românii îşi doresc integrarea în Uniunea Europeană la 1 ianuarie 2007 şi nu acceptă întârzieri din cauza unor scandaluri de corupţie pe care unii vor să le coasă cu aţă albă. Din acest motiv actuala putere ar trebui să găsească pârghiile necesare pentru suspendarea lui Adrian Năstase de la preşedinţia Camerei Deputaţilor măcar până se lămureşte problema în justiţie. S-a văzut până acum că pesediştii, în general, excepţiile întărind regula, sunt mai preocupaţi de propriile averi decât de social-democraţie şi integrarea în Uniunea Europeană. Sintagma “corupţie fără corupţi” i se potriveşte foarte bine acestui partid. Ceea ce uită să spună Adrian Năstase când vorbeşte despre realizările din timpul guvernării sale este că România dă corijenţa la integrare. Deşi a fost primită la negocieri, la Helsinki în 1999, în acelaşi val cu cei zece care s-au integrat în 2004, România a rămas la coadă, să mai repete la materiile importante.
În ceea ce priveşte guvernul, miniştrii par hotărâţi să-şi facă temele pentru ca integrarea în UE la 1 ianuarie 2007 să nu ne dea emoţii. Premierul Tăriceanu are pregătită strategia pentru 2006. În economie investiţiile ocupă primul loc, asta însemnând în plan social mai multe locuri de muncă pentru români. Dacă la sfârşitul anului 2005 supermarketurile şi-au dublat încasările faţă de anul 2004, probabil în acest an le vor tripla. Dacă România va fi ferită de vicisitudinile naturiiîn acest an vom fi mai prosperi şi poate mai fericiţi.
Totuşi disputele nu vor ocoli partidele aflate în coaliţia de guvernare şi nici schimburile de “replici” între cele două palate. Deja există discuţii între preşedintele Traian Băsescu şi ministrul Şereş – care în problema preţului la gaze, nici usturoi n-a mâncat, nici gura nu-i miroase. Când preşedintele statului îşi exprimă suspiciunea cu privire la anumite nereguli, credem că este în cunoştinţă de cauză şi are la bază notele serviciilor de informaţii. Şi, dacă la instalarea actualei guvernări, cuiul lui Pepelea se aştepta să fie UDMR, n-a fost aşa. “Soluţia imorală” a primit prea mult, căciula e prea mare pentru ea. Să vedem dacă îi va fi luată. Cât priveşte fuziunea între PNL şi PD, va mai curge multă apă pe Dâmboviţa până se va realiza, dacă se va realiza vreodată. Liderii celor două partide afirmă că doresc fuziunea, însă rămâne să ne anunţe ce ideologie va avea partidul rezultat, în care Internaţională va intra.
În planul relaţiilor internaţionale, anul 2006 nu va aduce schimbări spectaculoase. Chiar dacă începutul de an a adus în prim-plan problema nucleară a Iranului, se vor găsi soluţii în Consiliul de Securitate al ONU şi la masa negocierilor pentru ca problema să nu degenereze. Hegemonia Chinei, aşa cum apare şi titlul de pe coperta acestui număr al revistei, nu este o surpriză. China îşi face strategiile de dezvoltare pentru 50 de ani. Ceea ce se întâmplă acum în China este rezultatul reformelor economice introduse de liderul comunist Deng Xiaoping în 1978. China devine al doilea pol de putere mondială, contrabalansând puterea, până acum unipolară, a SUA. Deşi Rusia se doreşte o contrapondere a Statelor Unite, “marele imperiu” rus trebuie să se mulţumeasă cu statutul de lider regional. În Irak, chiar dacă sunt atacuri cu maşini-capcană aproape zilnic şi coaliţia multinaţională va mai rămâne în zonă, ţara începe să aibă instituţii şi lideri politici aleşi democratic. Se pare că proiectul american în Irak va reuşi. Tot în Orientul Mijlociu vom asista, în primăvara acestui an, la alegeri în Israel şi probabil în Palestina. Îmbolnăvirea premierului Sharon a dat peste cap toate sondajele de opinie, fiind greu de prognozat cine va prelua puterea. În Palestina rămâne de văzut dacă Hamas va avea dreptul să participe la alegeri. Dacă da, are toate şansele să acceadă democratic la putere. În acest an se aşteaptă o clarificare în problema “închisorilor CIA” şi soluţionarea problemei respectării drepturilor omului în închisoarea de la baza militară americană Guantanamo.
