Urmare din numărul trecut
Cea mai importantă consecinţă a dispariţiei hegemonului sovietic din regiunea Asiei Centrale constă în intensificarea fără precedent a competiţiei politice şi economice între diferiţii actori regionali sau globali pentru controlul vastelor resurse energetice descoperite în respectiva zonă.
Resursele de petrol şi gaze sunt văzute de statele din regiune ca singura oportunitate pentru depăşirea greutăţilor tranziţiei de la o stare de sărăcie aproape endemică la o prosperitate economică mult-dorită nu doar de lideri, dar şi de populaţie. În acelaşi timp, ele pot constitui piatra de temelie în schimbarea statutului internaţional, în obţinerea influenţei şi puterii care să le permită definitivarea construcţiei statale şi consolidarea independenţei recent obţinute.
Aceleaşi resurse atrag interesele companiilor petroliere internaţionale dispuse să facă investiţii importante pentru a-şi asigura accesul la respectivele resurse, purtătoare de profituri ulterioare imense. La aceşti actori se adaugă statele din vecinătatea mai apropiată sau mai depărtată dornice să-şi valorifice financiar poziţia geografică prin intermediul taxelor pentru tranzitarea teritoriului lor de actualele sau viitoarele reţele de conducte.
Şi de parcă harta nu ar fi şi aşa destul de complicată, în joc au intrat şi actorii geopolitici importanţi precum Statele Unite, Uniunea Europeană, Rusia, Iran, China, Turcia. Interesant este faptul că noul joc geostrategic în Asia Centrală se desfăşoară pe două dimensiuni, prima constând în obţinerea controlului asupra infrastructurii extractive, iar cea de-a doua în obţinerea controlului asupra infrastructurii de transport a hidrocarburilor extrase spre diferitele pieţe regionale. Complexitatea jocului a determinat apariţia unor blocuri sau alianţe de interese între marii actori, la care statele din regiune au încercat să se alinieze în funcţie de complementaritatea intereselor.
Blocul american şi susţinătorii lui
Interesul Statelor Unite pentru asigurarea accesului la hidrocarburile central-asiatice poate fi uşor înţeles ţinând cont de faptul că SUA sunt principalul consumator de petrol la nivel global şi de faptul că este într-o măsură mare dependentă de importul acestei resurse energetice. Deşi principala sursă de aprovizionare rămâne zona Golfului Persic, instabilitatea din această regiune şi perpetuarea conflictului israeliano-palestinian au determinat administraţia americană să identifice posibile alternative.
Pătrunderea în Asia Centrală serveşte unor obiective americane diverse. La nivel geopolitic, SUA sunt interesate să ajute statele din regiune în dezvoltarea infrastructurii industriale necesare extragerii şi prelucrării petrolului şi gazelor naturale. Efectul preconizat al acestui sprijin va consta într-o creştere economică susţinută a respectivelor state care le va îndepărta de sfera de influenţă rusească. Prezenţa americană va întări izolarea Iranului şi va ajuta Turcia în urmărirea propriilor obiective. La nivel economic, toate aceste planuri de dezvoltare vor constitui oportunităţi de investiţii şi profit pentru companiile americane.
Turcia rămâne unul dintre cei mai fideli aliaţi ai Statelor Unite în privinţa obiectivelor din Asia Centrală. De altfel, Turcia poate fi privită ca o poartă de acces pentru statele occidentale în această regiune. Principalele avantaje constau în legătura etnică cu populaţia turcică din aceste state, legătura confesională (la fel ca în Turcia, majoritatea locuitorilor central-asiatici sunt de religie musulmană sunnită) şi statutul său de ţară musulmană dezvoltată economic şi puternică din punct de vedere politic şi militar. Pentru a răsplăti această fidelitate, dar şi pentru a înlătura influenţa Moscovei, SUA au susţinut politic proiectul privind construirea unei reţele de conducte de transport a hidrocarburilor din zona Asiei Centrale prin Turcia (Baku-Ceyhan), în pofida costurilor mai ridicate şi a unor riscuri mari (instabilitatea din regiunea Nagorno-Karabah şi din regiunea kurdă a Turciei).
Un alt aliat important îl reprezintă China, ţinând cont de interesele comune ale celor două puteri vizavi de Asia Centrală. China are o importanţă strategică deosebită pentru SUA deoarece poate balansa Rusia şi poate împiedica posibilele ambiţii ale Moscovei de a readuce regiunea în sfera sa de control. Pentru China, SUA sunt importante în legitimarea rolului său, în îmbunătăţirea imaginii sale de posibil hegemon şi în stimularea investiţiilor străine.
Blocul rusesc şi strategia păstrării status-quo-ului
Rusia este preocupată nu doar de încercările americane de a pătrunde în regiune, fapt ce-i va limita libertatea de acţiune în ceea ce Moscova consideră o sferă de influenţă tradiţională, dar şi de faptul că interesul crescând al statelor occidentale pentru hidrocarburile din regiune ar putea determina o reorientare a investiţiilor companiilor petroliere din aceste state dinspre Siberia şi Orientul Îndepărtat rusesc spre Asia Centrală, ceea ce ar constitui o pierdere financiară importantă.
În încercarea de a bloca planurile americane, Rusia este interesată în găsirea unor aliaţi ale căror interese să fie similare. O primă componentă a acestei strategii o reprezintă întărirea relaţiilor cu Iranul. Această axa tradiţională între cele două state (care a devenit vizibilă după revoluţia islamică din 1979) are două componente majore. O primă dimensiune este cea strategică, dată de dorinţa Iranului ca Rusia să menţină tutela asupra noilor state central-asiatice în încercarea de a preveni pătrunderea americană, cel puţin până la refacerea influenţei Teheranului în regiune. Ambele puteri sunt reluctante faţă de consolidarea independenţei fostelor republici sovietice, se înscriu în acelaşi aliniament strategic în privinţa conflictului din regiunea Nagorno-Karabah şi au poziţii similare în problema delimitării apelor teritoriale ale Mării Caspice. Cea de-a doua componentă este una militară, Iranul având nevoie de armamentul rusesc pentru restabilirea balanţei militare cu Irakul şi Turcia.
India poate deveni un alt aliat important al Rusiei în Asia Centrală. Interesul Indiei este unul combinat între economic (accesul la resursele de petrol pe fondul multiplicării necesarului de resurse energetice) şi geostrategic (stabilizarea regiunii şi limitarea influenţei fundamentalismului islamic şi a propagării acestuia).
Statele Asiei Centrale şi determinismul hărţii
Resursele energetice redesenează harta Asiei Centrale. Competiţia dintre diverşii actori internaţionali pentru dobândirea controlului asupra infrastructurii extractive şi de transport are însă, din păcate, prea puţin de-a face cu interesele statelor din regiune.
Deşi este mai puţin fezabilă şi ridică problema unor costuri mai mari, reţeaua de conducte Baku-Ceyhan este susţinută de Statele Unite în defavoarea altor rute mai eficiente. Una dintre acestea ar fi transportul respectivelor resurse energetice prin sud, Iranul având o infrastructură de transport bine dezvoltată. Însă aceasta ar fi în detrimentul politicii americane de izolare internaţională a Teheranului. Pe de altă parte, în obţinerea sprijinului Chinei, SUA sunt dispuse să susţină chiar o rută spre est, care va traversa teritoriul chinez, chiar dacă o astfel de rută ar fi foarte costisitoare. În acelaşi timp, Rusia susţine ruta nordică, care, pornind de la Baku, traversează teritoriul său ajungând la Novorosisk. Deşi este o alternativă viabilă, ţinând cont de deja existenta infrastructură de transport rusească, ei i se opun cu vehemenţă Statele Unite în încercarea de a limita pe cât posibil controlul rusesc asupra spaţiului central-asiatic.
Polarizarea actorilor în blocuri concurente şi politizarea excesivă a proiectelor privind viitoarele reţele de transport au indus efecte negative pentru stabilitatea şi securitatea regiunii. În această competiţie acerbă între diferitele puteri regionale şi globale, statele din regiune au prea puţine de spus. Descoperirea rezervelor de hidrocarburi le-au dat mari speranţe privind dezvoltarea economică şi politică. Însă companiile petroliere internaţionale sunt reticente să investească importante resurse financiare atâta timp cât nu ştiu care proiect de infrastructură va fi susţinut de puterile implicate în acest joc geopolitic. Starea de expectativă a investitorilor şi reducerea progresivă a investiţiilor începând cu 1997, când competiţia a devenit mai acerbă, înseamnă pentru statele Asiei Centrale o reducere a veniturilor bugetare cu toate implicaţiile negative asupra unor economii slab dezvoltate şi instabile. Din nou, poziţionarea geografică pe hartă determină destinul unor state abia scăpate de hegemonia sovietică.
