Home » Politică internă » Autorităţile şi reacţia lor la inundaţii

Autorităţile şi reacţia lor la inundaţii

Te uiţi halucinat la spectacolul mizer al inundaţiilor care lovesc an de an România. O poveste care se repetă din 2004, atunci când s-a descoperit „patentul” celei mai profitabile surse de venit pentru toată lumea, astfel încât poţi spune că efectiv în fiecare an se aşteaptă de către băieţii deştepţi, cu sufletul la gură, să plouă cât se poate de puţin sau mult, pentru a se pune în mişcare un mecanism al fraudei la nivel naţional, de pe urma căruia câştigă toată lumea, mai puţin sinistraţii şi consumatorii români.

Sinistraţi de profesie

Miile de case luate de apele râurilor în vară urmează să fie construite de către stat, pentru că autorităţile nu îndrăznesc să supere în prag de alegeri electoratul afectat de prăpăd, chiar dacă este vinovat în mare parte de catastrofă. Este emblematic cazul bătrânului din Moldova, zonă spre care ne vom în­drep­ta şi noi reflectorul, care aproa­pe se lăuda că apele i-au distrus trei case, iar pe a patra, făcută bineînţeles, cu bani de la stat, o vrea ridicată pe aceleaşi loc unde au pierit celelalte trei. Statisticile făcute în urma inun­daţiilor sunt aproape halucinante. În România, cele mai multe case ridicate în zone inundabile sunt în Moldova, unde se află şi cele mai multe cons­truite ilegal, plus că unele case sunt atât de vechi încât nu au prins reglementările în domeniu. Sunt 3639 de case şi gospodării aflate de-a lungul cursului principal al râului Siret, fără afluenţi, şi 9013 case şi gospodării aflate de-a lungul râului Prut, fără afluenţi, situate în aval de acumularea Stânca-Costeşti, pe partea româ­neas­că a râului, după cum se arată în statisticile Administraţiei Naţionale Apele Române.
Făcând un simplu calcul constaţi că 60-70 % din sumele totale alocate sinistraţilor nu ajung niciodată la aceş­tia. Se reconstruiesc inclusiv casele care nu au autorizaţie de construcţie şi au scăpat taxării legate de autorizare. Guvernul dă materialele pentru cons­truc­ţie, însă taxele şi costurile de autorizare se suportă de sinistraţi, în timp ce vedetele fac teledonuri care strâng sume derizorii, adică sub valoarea a jumătate dintr-o casă în care locuieşte o asemenea vedetă, în timp ce firmele de telefonie mobilă prin care se derulează teledonul fac şi ele profit, că aşa este regula jocului. Asta ca să nu mai vorbim că statul român încasează şi el TVA la SMS-urile şi telefoanele de la teledon.
Guvernul profită de prilej să organizeze licitaţii de achiziţie a materialelor de construcţie destinate sinistraţilor, fără să mai facă de fapt nici o licitaţie, pentru că nu este timp, iar băncile în care sunt trimişi banii pen­tru sinistraţi îşi reţin şi ele comi­sioa­ne de administrare sau de trans­fer. În final se ajunge ca într-un contai­ner modular pentru 1-2 persoane să stea înghesuite până la opt, plus că nu se construieşte până nu vine tele­viziu­nea să filmeze nu ştiu ce reprezentant al autorităţilor bătând un cui.
Şocant este, aşa cum bine observa un bun prieten, faptul că aceste inundaţii scot la iveală mizeria umană şi morală din România, ele demons­trează faptul înfricoşător al nepăsării şi modului în care se profită de drama unor oameni ca să se facă bani şi iar bani. La un calcul simplu, se arată faptul că preţul caselor distruse este de vreo 100 milioane euro, iar nivelul profiturilor generale făcute de stat, televiziuni, companii, persoane fizice trece uşor de un miliard euro.

Aspecte mai puţin comice

Am însumat informaţiile vehiculate post-inundaţii prin presă, pentru a vă face o imagine generală de cum ară­tăm. Asta pentru că, fără să vrem, participăm la o involuntară manelizare a realităţii, venind dinspre teleno­ve­lizarea tragediei umane după excesul de procesări mediatice.
Din localitatea botoşăneană Rădău­ţi Prut s-a furat din donaţiile pentru sinistraţi. Moda de colectare a fondurilor de ajutorare pentru sinistraţi prin punerea la dispoziţie a unor conturi bancare a devenit de multă vreme o metodă simplă de a face dispărute imense sume de bani. Deocamdată nu se cunoaşte nici un caz în care cineva să fi fost curios să afle ce s-a întâmplat cu banii strânşi în anumite fonduri în anii 2005 sau 2006 sau chiar mai devreme, în anii 1990, când zone din România au fost afectate de calamităţi. Consilierii plo­ieş­teni s-au certat pe banii sinistraţilor, mai exact pe destinaţia lor, mai impor­tantă fiind culoarea politică a prima­rului acelei localităţi. O parte dintre si­nis­traţii inundaţiilor produse la înce­putul lunii august şi-au cheltuit aju­toa­rele sociale primite de la stat pe băuturi alcoolice, imediat după ce au intrat în posesia banilor, aşa cum s-a petrecut în judeţul Neamţ.

Ajutorul de sus, considerat firesc
Epoca inundaţiilor, care a cuprins România cu patru ani în urmă, are şanse să continue cel puţin cinci ani, pentru că planul de combatere a dezas­trelor a început să fie pus pe hârtie abia anul acesta. Cât mai trebuie aşteptat până ce strategia va ajunge în teren, în calea puhoaielor, a explicat Petre Stanciu, directorul Institutului Naţional de Hidrologie: „Termenul impus de UE este 2013, pentru lucrările care să prevină inun­daţiile. Lucrările sunt în fază incipien­tă”. Până la realizarea acestor strate­gii, pe teren Ministerul de Interne se bâlbâie. Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă a intervenit în loca­lităţile inundate din judeţul Suceava cu numai trei bărci, „pentru că au fost suficiente”, „iar de elicoptere nu a fost nevoie”, afirmă Alin Maghiar, purtător de cuvânt. Oamenii din satele inundate nu au fost evacuaţi din timp pentru că nu a existat un pericol iminent, consideră acesta. Astfel au interpretat autorităţile codul roşu de avertizare.
La fel de adevărat este şi faptul că prostia sau lăcomia oamenilor au mărit dezastrul. Să amintim doar faptul că în Paşcani, oameni inconştienţi s-au ascuns prin poduri ca să nu fie găsiţi de jandarmii ce evacuau cartierul. Sau cazul din Maramureş, unde 192 turişti, printre care mulţi străini, au rămas blocaţi în munţi pentru că au vrut să aibă amintiri de neuitat cu mocăniţa, singura locomotivă cu abur funcţională pe o cale ferată forestieră din Europa, pe potop.
„Apele Române” ar trebui să golească lacurile de acumulare pentru a face loc viiturii şi să ia orice alte măsuri pentru diminuarea impactului. Vizita cu încruntări de îngrijorare a preşedintelui Traian Băsescu la deschi­derea sezonului de inundaţii 2008 ar fi fost una banală, dacă trei propoziţii scurte, rostite de un primar din Sucea­va, nu îi dădeau greutate de simbol. Undeva, spre sfârşitul vizitei de la Vicovul de Jos, primarul cu geacă galben-PNL le arunca oamenilor, adu­naţi să soarbă speranţă, încurajarea supremă: „Nu vă mai panicaţi. Acum totul se rezolvă. Domnul preşedinte e aici, cu noi”. Ce traducere superbă, ce arc peste şleaurile timpului, de la „Iliescu apare, soarele răsare!” Zicerea dă şi măsura relaţiei autorităţilor cu preşedintele, dincolo de cea a cetă­ţenilor.
Într-o ţară cu sistem paternalist, în care ajutorul de sus este considerat firesc, ba chiar obligatoriu, tendinţa este acum de a te folosi nu doar de resursele financiare, ci şi de trecerea pe care o ai pe lângă vârfurile ierarhiei. Cea mai tare fază îl are erou pe acelaşi preşedinte-jucător, care, la reuniunea Asociaţiei Comunelor de la Neptun, a declarat că a văzut la un coman­da­ment pentru inundaţii „o atitudine imbe­cilă din partea unui ministru. Imbecilul acela nu avea contactul cu realitatea”, care a cerut să vină pri­ma­rii la el, fără a-l nominaliza, afirmaţie care a stârnit reacţii diverse, pro şi contra.
La Săuceşti, de pildă, nu a venit nimeni să-i întrebe pe oameni ce au pierdut şi ce le-a rămas. Din cele 800 de case distruse, doar o parte vor fi reconstruite de guvern până la 1 decembrie, aşa cum s-a promis de ministrul Paul Păcuraru. Şi acest caz, din păcate, nu este singular.

Final fără happy-end

Prăpăd, sub acest cuvânt ar putea fi rezumate efectele revărsărilor de ape din nordul ţării, mai ales că experţii spun că marile râuri de aici cunosc asemenea debite doar o dată la un secol sau chiar mai rar.
Preşedintele Băsescu a fost mulţumit de reacţia autorităţilor, în timp ce, de pildă, deputatul PRM Ioan Aurel Rus a criticat reacţia acestora, care au progresat doar prin faptul că „şi-au luat cizme de cauciuc”. Ca să nu mai vorbim de mesajul lui Tăriceanu, conform căruia „dacă nu trăia Ceau­şescu, inundaţiile ar fi fost evitate”. În realitate, aruncarea vinovăţiei asupra lui Ceauşescu reprezintă o încercare a premierului de a reorienta atenţia publică spre o zonă confortabilă pentru autorităţi.
În lipsa soluţiilor şi a planurilor concrete, se caută vinovaţi. Iar identificarea de vinovaţi e soluţia cea mai simplă. Însă, dincolo de bilanţuri (cinci morţi, 9000 de persoane şi 2000 locuinţe afectate), statistici, analize, se întinde o mare durere, a oamenilor care şi-au văzut agoniseala de-o viaţă înecată pe loc sau, mai rău, pe cei dragi smulşi de lângă ei de torentele dezlănţuite. Cu gândul la Potopul biblic, bătrânii se gândesc chiar că păcatele lor au provocat inundaţiile care le-au adus nenorocirea. Doar oare numai păcatele cetăţenilor? Auto­rită­ţile n-au niciodată vreo vină?

Publicat în : Politica interna  de la numărul 59
© 2010 REVISTA CADRAN POLITIC · RSS · Designed by Theme Junkie · Powered by WordPress