Alegerile prezidenţiale din Statele Unite ale Americii au generat numeroase dezbateri furtunoase pro sau contra celor doi candidaţi. Relevanţa globală a acestor alegeri nu mai trebuie demonstrată, deşi nu întotdeauna alegerile aduc schimbări semnificative în politicile americane faţă de diferite regiuni ale lumii. Şi apoi nu mică mi-a fost surprinderea să constat că în multe cazuri, argumentul forte în favoarea republicanului Mitt Romney era reprezentat de necesitatea venirii la putere a unui politician care să impună ordinea şi “să pună la colţ” duşmanii măreţei Americii. Cumea ironiei, dar un astfel de argument invocau şi susţinătorii lui Vladimir Putin la alegerile prezidentiale din Federatia Rusa, atunci când clamau revenirea colosului de la Est între marile puteri planetare, ceea ce a scandalizat Occidentul. Dubla măsură şi ipocrizia continuă să fie un instrument inseparabil politicii, dar aceasta e deja o altă discuţie.
Revenind la victoria democratului Barack Obama, nu avem cum sa nu remarcam faptul că, iată, cea mai democratică ţară din lume se confruntă ea înseşi cu acuze de fraudare a alegerilor, organizaţia Truth the Vote anunţând că deţine argumente şi dovezi că au existat nereguli în procesul de votare. Personal, cred însă că un argument de tipul ” nici un preşedinte american în funcţie, din ultimii 60 de ani, nu a obţinut un nou mandat la un procent atât de mare de şomeri” este insuficient, oricât s+ar strădui sociologii să demonstreze pe baza tiparelor standard de comportament al categoriilor de votanţi. Mai mult, reiterez o idee mai veche, spunând că multe din tarele societăţii actuale pleacă de la inocularea unor calcule sociologice de standardizare a comportamentului uman. Şi nu în ultimul rând, opţiunea pleacă şi de la alternativa propusă de contracandidat. Societatea americană este una vlăguită de criză, obosită de intervenţiile militare externe, cu tot mai puţine posibilităţi pentru marea masă de alegători de a vedea în perspectivă pe termen lung. Planul economic propus de Obama pare să fie cât de cât logic (nu neapărat şi viabil). Din acest punct de vedere, există un motiv pentru care nici un analist independent nu a agreat planul lui Romney. Pentru că nu are nici un sens economic.
Proaspăt revigorat de triumful electoral, președintele Obama a început să-și consume o parte din capitalul politic nou-acumulat (odată cu obţinerea încă unui mandat la Casa Albă) cu un apel public către Congresul american în încercarea de a preveni iminenţa “vârfului fiscal” cu care Statele Unite se vor confrunta dacã pânã la sfârşitul anului nu se va ajunge la un acord, în Congresul rãmas divizat între democraţi şi republicani, privind planul de reducere a datoriei publice, precum şi privind majorarea impozitelor plătite de cei mai bogaţi americani, Obama asigurând în același timp populaţia că obligaţiile fiscale ce revin clasei de mijloc nu vor crește. Republicanii şi democraţii sunt obligaţi sã ajungã la un acord asupra bugetului, fie şi temporar, înainte de sfârşitul acestui an, când se va materializa “vârful fiscal”. Termenul desemneazã majorarea imediatã a impozitelor şi reducerea generalã a cheltuielilor publice care vor intra automat în vigoare în ianuarie, conform unei legi votate în 2011. De la pupitrul prezidenţial de la Casa Albă, președintele Obama a spus: ” e timpul să mă întorc la muncă … Poporul american a votat pentru acțiune, nu pentru politică…aşa ca de obicei”. Referitor la principalele acţiuni în plan intern, Obama a subliniat: “Am prezentat un plan detaliat, care ne permite să facem investiții … reducând în același timp deficitul de 4000 miliarde dolari în următorul deceniu”. Argumentele invocate au dorit să semnaleze deschiderea sa pentru găsirea unei soluţii de compromis, Obama fiind foarte conștient de exit-poll-urile electorale care au arătat că majoritatea americanilor sunt de acord cu impunerea unor impozite mai mari (în total dezacord cu opoziția republicană) celor care câştigă mai mult de 250.000 dolari pe an. De menţionat că, înainte cu două ore de conferinţa de presă a preşedintelui american, într-un semn că republicanii nu intenţionează să accepte cu uşurinţă un compromis, președintele republican al Camerei Reprezentanţilor, John Boehner, a reiterat opoziția față de creșterile de taxe pentru bogați. În ce îi priveşte pe cei care ar fi afectaţi de o astfel de măsură, reacţia cea mai acidă a venit din partea magnatului Donald Trump, care a caracterizat rezultatul alegerilor drept o ruşine, o făcătură ordinară şi i+a îndemnat pe americani să pornească o revoluţie. Ulterior, Trump a şters mare parte din postările insultătoare de pe contul său de Twitter. Este însă destul de greu de cuantificat câţi din bogaţii americani au o opinie similară.
Revenind la necesitatea măsurilor economice, menţionăm că Oficiul independent pentru Buget al Congresului (CBO) i-a atras atenţia preşedintelui că amânarea implementării unui plan privind fiscalizarea dincolo de finele acestui an ar împinge economia Statelor Unite înapoi în recesiune anul viitor, iar rata șomajului se va duce la mai mult de nouă la sută cât este în prezent. Mai mult, aceasta ar putea duce la creşterea taxelor şi pentru cei din clasa mijlocie, lucru pe care Obama încearcă din răsputeri să+l evite. De altfel, el a subliniat că “planul propus Congresului ar putea da o speranţă la milioane de familii, 98 la sută dintre americani și 97 la sută din întreprinderile mici au nevoie de ajutor pentru a avea certitudinea că vor intra în noul an”.
Dacă în privinţa măsurilor fiscale, un compromis între republicani şi democraţii pare greu de realizat, în schimb referitor la reforma privind asigurările de sănătate, supracunoscută şi ca “Obamacare” cele două părţi par să fi ajuns la o înţelegere. Purtătorul de cuvânt republican al Camerei Reprezentanţilor SUA, John Boehner, a afirmat, citat de AFP, cã republicanii vor renunţa la orice demers în vederea abrogãrii reformei sistemului asigurãrilor de sãnãtate, introdusã de preşedintele Barack Obama şi detestatã de adversarii acestuia, dar care trebuie sã intre complet în vigoare în noul context politic. Raportul de forţe pe Capitoliu rãmâne acelaşi ca înainte de alegeri, tabãra democratã a preşedintelui Obama, majoritarã în Senat, fiind obligatã sã ajungã la o înţelegere cu republicanii, majoritari în Camera Reprezentanţilor.
În plan extern, preşedinţia lui Obama a marcat relocarea scutului anti+rachetă din Europa, resetarea relaţiilor cu Rusia, o anumită continuitate a proiectelor americane la Marea Neagră, aşa încât în preajma alegerilor cei iniţiaţi în subiectele politico-militare au exprimat mai curând speranţa ca lucrurile să rămână neschimbate. Purtătorul de cuvânt al diplomaţiei SUA, Victoria Nuland, a refuzat să comenteze întrebările legate de problemele internaţionale şi prioritatea lor pentru noua administraţie SUA după alegerile prezidenţiale. Un lucru este cert: principalul intermediar între Casa Albă şi comunitatea internaţională în timpul mandatului precedent, Secretarul de Stat Hillary Clinton va părăsi echipa lui Obama după reînvestirea acestuia din 20 ianuarie 2013. Până la această oră, pentru fotoliul ocupat de doamna Clinton au fost luate în calcul numele lui John Kerry, fostul contracandidat al lui George W. Bush de la alegerile prezidenţiale din 2004, sau Susan Rice, ambasadorul la ONU al SUA. Preyenţa celei din urmă pe lista posibililor succesori la şefia diplomaţiei SUA a produs deja o oarecare iritare la Kremlin, ştiut fiind că Susan Rice a avut câteva dispute verbale cu ambasadorul rus la ONU cu privire la atitudinea Moscovei faţă de conflictul sirian, aşa încât Moscova anticipează că “va fi dificil” să lucreze cu Washingtonul, dacă Rice va ajunge la putere, au declarat surse din interiorul Ministerului de Externe de la Moscova. Totuşi nu relaţia cu Rusia pare a solicita prioritar atenţia Casei Albe. De altfel, va rămâne antologică discuţia dintre Obama şi fostul preşedinte rus, actual premier Dmitri Medvedev în care Obama cerea puţin timp până după alegeri când va putea fi ceva mai flexibil în relaţiile cu Rusia. Medvedev l-a asigurat pe Obama că va transmite doleanţa sa lui Vladimir Putin, iar republicanii au făcut realmente o criză de furie pe marginea acestui subiect. Totuşi aceasta se pare că nu a contat prea mult în decizia americanilor de a-I acorda lui Obama un nou mandat, excepţie făcând desigur cei cu vederi clar rusofobe, dar care sunt departe de a influenţa decisiv relaţiile Washingtonului cu Moscova. Pe lista acţiunilor viitorului staff de la Washington şi al preşedintelui Obama rămâne în continuare Dosarul sirian şi mişcările islamiste tot mai puternice din Orientul Mijlociu, Iranul şi nu în ultimul rând, deja recunoscută public – focalizarea atenţiei SUA asupra regiunii Asia-Pacific şi a capacităţii de influenţă exercitată aici în toate domeniile prioritare: economic, politic şi militar.
Lanny Davis, unul din foştii consilieri ai ex+preşedintelui Bill Clinton a sugerat într+un editorial pentru The Hill, că el consideră cel mai probabil ca Obama să lucreze mai mult cu juriştii indiferent că e vorba de problemele fiscale sau de reforma imigraţiei, dar mai ales că este probabil să urmeze modelul celui de-al doilea mandat a predecesorului Clinton. Să fie aceasta explicaţia faptului că prima persoană pe care a sunat-o Obama după aflarea rezultatelor a fost Bill Clinton ?
