În urmă cu câteva luni, într-un articol ce analiza atacurile teroriste din Spania, începeam prin a sublinia coincidenţa datei de 11, care părea să devină o zi preferată pentru astfel de atrocităţi. Acum, în urma masacrului de la Beslan, septembrie, ce ne aminteşte de atacurile teroriste din Statele Unite, pare a se transforma într-o lună fatidică. Însă coincidenţele se opresc aici, deoarece alegerea de către terorişti a respectivei date nu a fost determinată de intenţia de a copia într-un fel sau altul ceea ce s-a întâmplat la 11 septembrie 2001, ci de”oportunitatea” reprezentată de începerea anului şcolar în Rusia, deşi termenul “oportunitate” este foarte cinic.
“Terorismul a devenit o armă sistematică a unui război care nu cunoaşte graniţe şi rareori are o faţă.”
Jacques Chirac
Este greu să dai un sens la ceva ce nu are sens şi imposibil să justifici ceva ce nu poate fi justificat. Un astfel de act nu are, şi nimeni nu ar trebui să caute, o justificare. Nu poţi justifica faptul că atacul a avut drept ţintă copiii din Beslan, victime nevinovate la fel ca acelea din Statele Unite şi Madrid, la fel cum nu poţi justifica faptul că ziua declanşării lui (prima zi de şcoală) a fost aleasă astfel încât numărul celor luaţi ostatici să fie cât mai mare (copii, profesori, părinţi, rude). Nu poţi justifica nici faptul că teroriştii şi-au torturat victimele, refuzând ajutoarele de apă, hrană, medicamente, la fel cum nu poţi justifica uciderea celor care, speriaţi de detonarea accidentală (sau nu) a unei bombe, au încercat să-şi salveze viaţa fugind, printre gloanţele trase de terorişti şi forţele speciale ruseşti, din clădirea care se prăbuşea. De altfel cum poţi justifica faptul că în doar câteva minute, 1% din populaţia unui oraş a fost omorâtă? Recunoscând că există o diferenţă între a justifica şi a analiza, trebuie să înţelegem Beslan.
Motivaţiile din spatele “perdelei de fum”
Deşi preşedintele Putin a evitat mult timp să facă o conexiune directă între războiul din Cecenia şi atacul terorist de la Şcoala nr. 1 din Beslan, legătura este evidentă. Motivaţiile liderului rus, care a clasificat incidentul ca unul din cadrul luptei împotriva terorismului internaţional, pot fi identificate în dorinţa acestuia de a păstra aparenţa controlului asupra situaţiei din republica separatistă. De altfel tot Putin a fost cel care a anunţat cu mult timp în urmă că al doilea război din Cecenia s-a încheiat. Însă realitatea pare a-l contrazice, şi nu este vorba doar de evenimentele din micul oraş din Republica Osetia de Nord, ci şi de deturnarea şi prăbuşirea, cu doar câteva zile înainte, a două avioane ruseşti de pasageri sau de atacul cu bombă din Moscova, la 31 august, autorii acestor atacuri fiind sinucigaşi ceceni.
Politica intransigentă a Rusiei faţă de Cecenia a contribuit din plin la şirul lung de violenţe. Bilanţul: două războaie cu zeci de mii de morţi şi nenumărate acte teroriste. Această politică poate fi explicată pe de o parte de importanţa strategică a Ceceniei, ca republică de tranzit pentru conductele ruseşti de petrol, iar pe de altă parte de strategia Moscovei de a nu permite, o dată cu obţinerea independenţei republicii, revirimentul unor mişcări separatiste şi în celelalte republici, finalul putând fi unul al dezintegrării întregii Federaţii Ruse (care ar putea împărtăşi astfel soarta Uniunii Sovietice, dar la un alt nivel). Consecvent acestei politici, Kremlinul a preferat să trimită armata şi să instaleze la Groznâi diverse marionete pro-ruse, în loc să negocieze cu separatiştii sau cu elementele moderate.
În acest context, nu este de mirare că elementele fundamentaliste au obţinut treptat suportul unei largi majorităţi a populaţiei cecene, dispusă la acte teroriste pentru un scop măreţ ca acela al obţinerii independenţei sau doar pentru scopuri mai limitate ca răzbunarea unui apropiat. De altfel, mulţi analişti au subliniat faptul că tradiţia cecenă include “răzbunarea sângelui”, care permite şi chiar obligă rudele unui cecen ucis să se răzbune în acelaşi fel pe autorul omorului sau pe un apropiat al acestuia. Prezenţa “văduvelor negre” în rândul teroriştilor este explicabilă tocmai prin această tradiţie, ele fiind în fapt mamele sau soţiile unor ceceni ucişi în acţiunile armatei ruse. Se estimează că doar numărul victimelor din rândul copiilor ceceni, de-a lungul a peste un deceniu de conflict, este de aproximativ 40.000, de unde rezultă tot atâtea potenţiale “văduve negre”.
Alegerea locului şi a zilei nu a fost întâmplătoare. Osetia de Nord a rămas, de-a lungul timpului, singurul aliat fidel al Moscovei din Caucazul de Nord. Spre deosebire de Cecenia şi Inguşeţia, republici cu populaţie majoritar musulmană, Osetia este o republică creştin ortodoxă. Atacul a urmărit astfel să demonstreze locuitorilor din această republică incapacitatea Kremlinului de a le asigura protecţia.
Prezenţa unui cetăţean provenind din Inguşeţia în rândul teroriştilor de la Beslan nu este nici ea întâmplătoare ţinând cont de relaţiile tensionate dintre cele două republici vecine. De altfel, în 1992 între Inguşeţia şi Osetia de Nord s-a declanşat un conflict interetnic. În logica organizatorilor ceceni, reizbucnirea războiului dintre cele două republici ar destabiliza întreg Caucazul de Nord şi ar ţine forţele militare ale Moscovei ocupate, departe de operaţiunile secesioniştilor din Cecenia.
Indiferent dacă a fost vorba de motivaţii personale sau obiective strategice, indiferent dacă a fost rezultatul politicii intransigente şi uneori chiar violente a Moscovei faţă de Cecenia sau al dorinţei separatiştilor de a şoca Moscova şi a o obliga astfel să recunoască independenţa micii republici caucaziene, sângerosul incident de la Beslan va rămâne în memoria tuturor ca unul dintre cele mai violente acte teroriste cu care s-a confruntat umanitatea.
“Lecţiile” şcolii din Beslan
Dacă New Yorkul şi Madridul nu au demonstrat-o suficient, Beslanul a arătat că terorismul poate produce atrocităţi la care nimeni nu se poate gândi, că ţintele lui sunt variate şi de cele mai multe ori nevinovate, că nu există o limită peste care nu se poate trece şi că orice este posibil. Oricine, oriunde, oricând este vulnerabil.
Incidentele de la Beslan au mai demonstrat întregii comunităţi internaţionale şi faptul că scopul unor astfel de atacuri teroriste este acela de a şoca prin violenţa lor. Spre deosebire de mişcările naţionaliste de la sfârşitul secolului al XIX-lea sau de cele anticoloniale de după cel de-al doilea război mondial, mişcările secesioniste de la începutul secolului al XXI-lea sunt mult mai brutale şi lipsite de scrupule în atingerea scopurilor propuse, indiferent dacă acestea sunt juste sau nu. Rusiei i-au demonstrat că războiul din Cecenia este departe de a fi încheiat şi că pacea nu poate fi obţinută prin atrocităţile comise de armata rusă sau prin impunerea unor lideri-marionetă pro-ruşi care nu se bucură de suportul populaţiei, violenţa născând întotdeauna violenţă.
Faptul cel mai grav este că terorismul devine o modă pentru orice grupare sau comunitate care îşi revendică un drept la autodeterminare sau independenţă, iar politica marilor puteri nu contribuie cu nimic la diminuarea acestui fenomen. Poate că în locul unor intervenţii armate în diverse state şi republici, acţiuni suspecte de a trezi şi mai multe resentimente, mai eficient ar fi să fie abordate cauzele reale ale acestor acte teroriste, trecându-se peste barierele constrângătoare ale unei ordini mondiale care nu mai are nici o tangenţă cu realitatea.
