La doi ani de la preluarea mandatului de preşedinte al României, tragem linie şi încercăm să evaluăm prestaţia politică a lui Traian Băsescu. Nu sunt puţine vocile care îi reproşează preşedintelui Traian Băsescu faptul că este un politician fără proiect politic. Deşi a iniţiat foarte multe teme pe piaţa politică, majoritatea dintre acestea fie s-au consumat fără să-i aducă un câştig la capitolul imagine, fie au un risc ridicat de a se întoarce chiar împotriva celui care le-a iniţiat. Fie că vorbim despre lupta împotriva corupţiei, de “dosariadă”, de condamnarea comunismului sau de piaţa energiei, fiecare dintre acestea au numeroase semne de întrebare şi par să nu fie extrem de solide.
Lupta împotriva corupţiei la nivel înalt. Adrian Năstase, Dinu Patriciu şi… atât
A început în forţă, dar s-a stins treptat. E vorba despre anchetarea şi judecarea unor mari cazuri de corupţie. Dosare ca Zambaccian, cu implicarea lui Adrian Năstase, sau Rompetrol, cu implicarea lui Dinu Patriciu, sunt acum pe masa judecătorilor. Ele sunt însă atât de stufoase, iar cei doi au avocaţi atât de buni încât cu siguranţă judecarea proceselor va dura ani de zile. În schimb, sub mandatul lui Traian Băsescu s-a afirmat conceptul de „telejustiţie”. Aproape zilnic avem informaţii, vedem la televizor sau citim în presa scrisă despre audieri la Parchet, la DNA. Oameni de afaceri importanţi, politicieni cu rang înalt au trecut pragurile celor două instituţii, în calitate de martori sau chiar de inculpaţi în diferite dosare. Dar cam atât. Nu există condamnări, în schimb există un grad înalt de neîncredere în munca procurorilor, dar şi a judecătorilor. De aici şi până la a spune că unele dintre aceste dosare au şi implicaţii politice nu mai este decât un pas. De ce Adrian Năstase? De ce Dinu Patriciu? Adrian Năstase a fost prim-ministru, este un lider important al opoziţiei şi ar fi putut rămâne, la fel ca în 2004, un adversar redutabil pentru Traian Băsescu. În plus, Adrian Năstase este victima perfectă a „telejustiţiei”. Atacul la Dinu Patriciu are mai degrabă o componentă economică, dar nu trebuie neglijat aspectul politic. Patriciu a fost şi va fi în continuare cel care conduce din umbră PNL, adică partidul politic care a refuzat fuziunea cu PD şi care l-a atacat de nenumărate ori pe preşedintele Traian Băsescu. Deşi a câştigat alegerile având printre slogane „Să-i ardem pe corupţi”, Traian Băsescu riscă să transforme lupta împotriva corupţiei într-o simplă vendetă politică.
„Dosariada” şi disputa dintre „securiştii buni” şi „securiştii răi”
Preşedintele Traian Băsescu şi-a asumat în 2006 riscul de a declanşa aşa-zisa “Dosariadă”. Mai întâi a mediat scandalul generat de numirea lui Corneliu Turianu la şefia CNSAS. S-a ajuns la o soluţie de compromis: Claudiu Secaşiu. Nu trebuie uitat că, în contextul scandalului legat de numirea noii conduceri a Colegiului CNSAS, Traian Băsescu a fost huiduit pentru prima oară de la preluarea mandatului de şef al statului. În altă ordine de idei, declanşarea „dosariadei” a dus la predarea unui număr important de dosare de la serviciile de informaţii. Mai mult sau mai puţin obiectiv, trei nume importante ale vieţii politice, Dan Voiculescu, Mona Muscă, Rodica Stănoiu, s-au aflat pe lista celor cu verdict de poliţie politică. Au fost şi încercări de a atrage în jocul politic al dosarelor de la Securitate numele preşedintelui Traian Băsescu. Acesta a reuşit însă să blocheze atacurile, folosind o sintagmă care probabil va face carieră: „Daţi-mi dosarul şi îl public”. Întreaga discuţie în jurul „dosariadei” a avut pe alocuri şi derapaje. Printre acestea cel legat de discuţia promovată şi provocată, mai mult sau mai puţin intenţionat, că au existat „securişti buni” şi „securişti răi”. În aceste condiţii, este greu de crezut că din sutele de mii de dosare, unele dintre ele trecute la siguranţă naţională, doar doi sau trei politicieni importanţi au făcut poliţie politică. Din această cauză, „dosariada” poate fi inclusă şi ea în categoria armelor folosite în bătălia politică.
Condamnarea comunismului – mai multe contestaţii decât aprecieri
Cu siguranţă atunci când Traian Băsescu a decis să formeze o comisie prezidenţială, care să publice un raport ştiinţific pe baza căruia să fie condamnat comunismul, s-a gândit că ar putea fi unul din acele proiecte politice cu care s-ar putea mândri. Ce a urmat însă a declanşat un adevărat război politic. Preşedintele Traian Băsescu a fost huiduit în Parlament, iar raportul privind condamnarea comunismului este contestat puternic chiar de istorici şi oameni de ştiinţă. În plus, adversarii politici au acuzat duplicitatea preşedintelui Traian Băsescu, care a condamnat oficial comunismul, dar în acelaşi timp a spus că o lege a lustraţiei este inutilă în acest moment. Practic, dintr-un proiect politic croit special pentru a aduce puncte, condamnarea comunismului nu a făcut decât să dezbine clasa politică şi societatea civilă.
Piaţa energiei – o sabie cu două tăişuri pentru Traian Băsescu
Dacă în urmă cu mai bine de un an şeful statului vorbea despre „băieţii deştepţi” de pe piaţa energiei, spre sfârşitul anului 2006 lucrurile au început să se mişte. A fost desecretizat contractul de privatizare al Petrom. Imediat au fost declanşate proceduri de control care au culminat cu anchete penale în cazul a doi miniştri ai Cabinetului Tăriceanu şi arestări ale unor intermediari de pe piaţa energiei. S-a format aşa-zisul „Dosar al privatizărilor”. Deşi la prima vedere părea un dosar construit solid de procurori, cu acuzaţii grave de spionaj, trădare sau subminarea economiei naţionale, aşa cum s-a întâmplat şi cu alte dosare penale importante, şi în acest caz lucrurile încep să scârţâie. Suspecţii încep să fie eliberaţi şi nu este exclus să asistăm şi la schimbări de încadrări juridice pentru inculpaţi. Două sunt riscurile majore pentru imaginea preşedintelui Traian Băsescu în problema pieţei energetice. Unu: atâta timp cât preţurile la gaze, carburanţi şi curentul electric vor continua să crească, ceea ce e foarte posibil, întreaga iniţiativă legată de desecretizarea unor contracte din piaţa energiei nu va avea efectul scontat. Doi: aşa cum se prezintă acum, „Dosarul privatizarilor” riscă să fie inclus şi el în „telejustiţia” care a dominat o mare parte a mandatului de preşedinte al lui Traian Băsescu.
Războiul între palate a atins apogeul
Chiar dacă preşedintele Traian Băsescu a refuzat să recunoască faptul că ar exista o dispută între Palatul Cotroceni şi Palatul Victoria, faptele şi evenimentele au arătat contrariul. Cel mai important eveniment a venit dinspre Traian Băsescu care a recunoscut că regretă numirea lui Călin Popescu Tăriceanu în funcţia de prim-ministru. A fost practic o oficializare a rupturii dintre cei doi demnitari, cu consecinţe asupra relaţiei dintre PNL şi PD. Un singur proiect politic nu a fost pus în practică de Traian Băsescu: alegerile anticipate. Aşa cum arată lucrurile, nici în 2007 nu sunt şanse să avem alegeri anticipate din cel puţin două motive: este un an preelectoral, iar din punct de vedere constituţional sunt foarte greu de declanşat. Un alt proiect politic pe care Traian Băsescu va încerca să-l pună în practic este legat de debarcarea lui Călin Popescu Tăriceanu de la conducerea Guvernului. Nu trebuie uitat însă că premierul Tăriceanu a dovedit că este un bun încasator politic, care uneori l-a luat prin surprindere chiar şi pe Traian Băsescu.
La doi ani de la preluarea mandatului de preşedinte al României, Traian Băsescu a pus în practică ceea ce a promis: a fost un „preşedinte-jucător”. A jucat pe mai multe fronturi, dar în schimb şi-a făcut şi mai mulţi duşmani. Riscul cel mai mare care îl paşte pe Traian Băsescu în 2007 este faptul că ar putea fi izolat pe scena politică.
