Disputa dintre preşedintele Traian Băsescu şi premierul Călin Popescu Tăriceanu a marcat un nou moment de controversă între cei doi: este vorba despre proiectele de lege referitoare la reorganizarea serviciilor secrete şi strategia de securitate naţională.
Dincolo de ceea ce ar fi trebuit să constituie o dezbatere publică pe articole şi implicaţii juridice, cei doi lideri au marcat startul disputei printr-un “hop ideologic”, reflectat în eterna “cotonogeală instituţională”. Preşedintele Traian Băsescu avea în spate un arsenal bogat de atacuri recente, ultimele prin apariţia la Antena 1, în care îşi manifestase regretul că-l desemnase pe Călin Popescu Tăriceanu premier şi ulterior la Pro Tv în care recunoscuse clar că şi-a pierdut încrederea în primul ministru.
Dilema prizonierului
Preşedintele Traian Băsescu a anticipat că sintagma “buna guvernare” din Strategia de securitate naţională va trezi nemulţumirea şi reacţiile premierului. Introducerea conceptului “bună guvernare” într-un document programatic a fost corelată cu includerea unui articol din proiectul de lege privind activitatea de informaţii, contrainformaţii şi securitate (art. 8, alin. 8). Prin urmare, conceptul “bună guvernare” a fost introdus “cu premeditare”, o capcană întinsă reuşită prin puterea de provocare şi anticipare a următoarei reacţii a adversarului, respectiv a premierului Tăriceanu.
Încă de la preluarea mandatului, preşedintele Traian Băsescu a atacat sistematic autoritatea premierului Tăriceanu, inventând teme ca “alegerile anticipate”, “grupurile de interese nelegitime din jurul Executivului”, “cazul Patriciu”. Evident, răspunsul şi reacţia preşedintelui, anticipând astfel opoziţia primului ministru, aveau nevoie de resurse de legitimitate, şi ce legitimitate mai consistentă poate fi decât Tratatul Constituţiei Europene? Dar putea să spună chiar Strategia de Securitate Europeană, care includea, printre riscuri şi ameninţări la adresa statului, “proasta guvernare”. Referirile includ într-adevăr şi structurile corupte ale statului, dar ele sunt gândite în plan global, ca factori de stabilizare atât a sistemului statal, cât mai ales a relaţiilor dintre state.
Confuzia voită de termeni
Fără îndoială că preşedintele Traian Băsescu ştia termenul european de “bună guvernare” şi l-a definit ca atare, însă extensia termenilor folosiţi trimite într-adevăr, aşa cum remarca şi premierul Tăriceanu, la termenul de “government”, ca parte instituţionalizată şi structură a actorilor angrenaţi în procesul de luare a deciziilor.
Distincţia dintre “governance” şi “government” este, dacă vreţi, similară cu diferenţa dintre “policy (policies)” şi “politics”. Ambele concepte trebuie înţelese pe clivajul centru-periferie. În terminologia de specialitate, “good governance” nu are ca opus “bad governance”, ci “self government”. Ce înseamnă aceasta de fapt? Conceptul de “governance” face trimitere la principiul european al subsidiarităţii, în care deciziile sunt luate la nivelul structurilor care au o autonomie de luare a deciziilor, iar centrul intervine “în ultimă instanţă” şi doar în situaţia în care această intervenţie măreşte nivelul de eficienţă a deciziilor care se iau în plan local. Acesta este sensul pe care ar trebui să-l înţelegem şi în strategia de securitate naţională propusă de preşedintele României.
Numai că cei doi termeni au o ciudată incidenţă în zona “meta-tematică” deja a existenţei “grupurilor de interese” şi a “luptei împotriva corupţiei”, decretată deja din campania electorală de Traian Băsescu ca o “prioritate naţională”, văzută în sfera “atentării la siguranţa şi interesul naţional”.
De ce îi este teamă premierului?
Chiar şi aşa fiind, de ce îi este teamă premierului? Constituţia României scrie foarte clar: Guvernul răspunde în faţa Parlamentului (art. 109, alin. 1), premierul nu poate fi revocat de preşedinte (art. 107, alin. 2), iar preşedintele României nu are drept de iniţiativă parlamentară (art. 74). Până la urmă, Guvernul poate veni cu un pachet de legi alternativ, chiar total diferit de cel al preşedintelui, care să fie votat în această formă de către Parlament (art. 114).
Sigur, pe traseul Parlament-preşedinte, eventual Curtea Constituţională, s-ar putea produce un blocaj menit să declanşeze o criză de sistem.
Chiar şi aprobat în forma propusă de preşedintele Traian Băsescu, premierul rămâne neclintit. Iar deocamdată Legea referendumului a picat…
