Europa Centrală şi de Est nu a oferit numai exemplul comunismului pus în practică, ci şi interesante teorii, de sorginte marxistă, pentru a critica aceste regimuri. Analiza contemporană de cel mai înalt nivel a regimurilor autointitulate socialiste se bazează pe teorii cum ar fi cea a capitalismului de stat sau a dictaturii asupra nevoilor. Spectrul comunismului nu mai bântuie Europa, ci mediile academice americane şi vest-europene.
Ne-am obişnuit să gândim sistemele politice ale secolului XX în termeni foarte distincţi, inflexibili şi, îndeobşte, antitetici: comunism vs. capitalism, democraţie vs. totalitarism, stânga vs. dreapta. Ne întrebăm de prea puţine ori de unde vin aceste concepte şi dacă sensul lor este la fel de evident pentru ceilalţi aşa cum este pentru noi.
Omniprezenta teorie liberală
Comunism şi comunist sunt cuvinte ce continuă să provoace reacţii puternice, pasionale chiar, cu efecte ce au penetrat chiar şi lupta politică. Să ne amintim doar vâlva pe care a făcut-o declaraţia candidatului la preşedinţie Traian Băsescu în ultima dezbatere televizată din decembrie anul trecut, ce a precedat turul doi al alegerilor prezidenţiale. Este oare un blestem, se întreba actualul preşedinte al României, că românii au ajuns, la cincisprezece ani de la Revoluţie, să fie nevoiţi să aleagă între doi foşti comunişti? Puternica conotaţie negativă asociată atributului comunist este relevantă pentru un întreg curent de evaluare a trecutului Europei Centrale şi de Est. Trecerea de la comunism la capitalism, de la totalitarism la democraţie este văzută ca o eliberare, ca o ruptură definitivă cu trecutul. Metafora Cortinei de Fier (acolo libertate, aici dictatură) continuă să domine analizele asupra acestei zone, chiar şi analizele de actualitate care nu ezită să găsească cauzele înapoierii, disfuncţionalităţii sau inadaptării acestei părţi din Europa în “greaua moştenire” a sistemului comunist. Această viziune, asupra lumii în definitiv, este totuşi o viziune liberală şi, chiar dacă a fost îmbrăţişată aproape fără discernământ de partea aceasta a fostei Cortine de Fier, nu trebuie să uităm că este doar unul din modurile de a înţelege istoria secolului XX.
Teoria capitalismului de stat
Ceea ce a fost propus, în locul acestei concepţii, simpliste până la urmă, asupra comunismului este o teorie ce subliniază mai degrabă asemănările decât deosebirile dintre capitalism şi comunism. Precizez de la bun început că ceea ce numesc aici comunism este comunismul/ socialismul real, adică experienţa ultimilor aproximativ 45 de ani în ţările est şi central-europene, de la ocuparea lor de către armatele sovietice până în 1989. Acest înţeles al termenului comunism nu are nici o legătură cu ceea de gânditorii de stânga înţeleg prin comunism, dar este totuşi cea mai frecventă accepţiune a termenului în ţări ca România şi vecinele ei.
Această teorie încearcă să acrediteze ideea că socialismului real, actually existing socialism, ca să folosesc un termen consacrat în mediul academic occidental, este de fapt un capitalism de stat. Dacă acceptăm existenţa şi importanţa crucială a capitalului în funcţionarea societăţilor occidentale, atunci trebuie să acceptăm şi faptul că el nu a dispărut în ţările comunismului real, ci a trecut doar din proprietatea privată în proprietate de stat. Relaţiile de producţie descrise de intelectualii radicali de stânga, exploatarea, generate de existenţa capitalului, au continuat să existe şi în societăţile aşa-zis comuniste. Să ne amintim doar de situaţia muncitorilor din fabricile comuniste şi de dependenţa totală a salariatului comunist faţă de angajator, adică faţă de stat. Să ne amintim doar că lipsa unui loc de muncă era o crimă acum mai puţin de 20 de ani. Capitalul are tendinţa de a se concentra şi centraliza, au observat analiştii societăţile democratice. Experienţa socialismului real nu a fost decât o realizare extremă a acestei tendinţe: capitalul s-a concentrat în mâinile unui singur proprietar: statul.
Această teorie a fost îmbrăţişată cu mult entuziasm de intelectualii de stânga din Europa Occidentală în perioada postbelică. Este, în definitiv, o teorie foarte liniştitoare pentru acei intelectuali lucizi care se vedeau puşi în acelaşi borcan ideologic cu sistemul politic şi economic din spaţiul sovietic şi din cel ocupat de armatele sovietice. Să dai vina pentru coşmarul din Europa de Est tot pe capitalism, iată o lovitură de maestru a intelectualilor marxişti! Dincolo însă de aceste considerente ce ţin de confortul psihic al unora, teoria capitalismului de stat a deschis câteva linii de analiză ce se dovedesc şi astăzi interesante. Mai interesante cu siguranţă decât veşnica subliniere a încălcării libertăţilor şi drepturilor omului, a căror existenţă nu era de altfel atât de convingător dovedită nici în ţările aflate de partea ,,corectă” a Cortinei de Fier.
Teoria dictaturii asupra nevoilor
Dizidenţii de stânga din ţările comunismului real, căci da, au existat şi aceştia, au încercat să conteste teoria capitalismului de stat accentuând incoerenţa acestei teorii în punctul în care se dovedea că, în ciuda existenţei capitalului în ţările socialiste, acesta nu avea acelaşi traseu ca în economiile capitaliste. Mai exact, folosirea capitalului în scopul maximizării profitului nu părea să fie un principiu în economia ţărilor socialiste. Această constatare era pusă de adepţii teoriei capitalismului de stat pe seama unei ,,iraţionalităţi inerente” a sistemelor socialiste din estul şi centrul Europei. Ferenc Féher, Agnes Heller şi György Márkus au înlocuit teoria ,,iraţionalităţii inerente” cu ,,dictatura asupra nevoilor” (dictatorship over needs) ca principiu de funcţionare a economiilor socialiste reale. Pe scurt, statul socialist este un sistem auto-reproductibil al cărui mijloc de menţinere a coeziunii sociale este menţinerea cetăţenilor într-o stare permanentă de incertitudine în privinţa nevoilor de bază (hrană, adăpost, securitate).
Prin urmare, subordonarea principiului profitabilităţii unor considerente sociale mai largi nu era doar propagandă în ţările Europei Centrale şi de Est, ci realitate crudă. O astfel de teorie explică, de exemplu, importanţa pe care economiile socialiste o acordă acaparării resurselor şi mai ales a acelor ramuri economice care generează resurse. Dezvoltarea exagerată a industriei grele în România socialistă îşi află coerenţa în cadrul acestei teorii. Cozile interminabile la produsele de bază, uneori artificial create, sunt o altă latură a aceluiaşi fenomen, subsumat principiului dictaturii asupra nevoilor. Tangenţa cu teoria capitalismului de stat se află în faptul că statul socialist menţine această dictatură asupra nevoilor tot prin intermediului capitalului şi a relaţiilor de dependenţă generate de acesta, ca şi statele capitaliste.
Câteva concluzii
Interesant este că aceste teorii sofisticate au fost generate nu în Europa de Vest care avea, din cauza aceleiaşi mereu invocate Cortine de Fier, o imagine fragmentată asupra realităţilor din Europa socialismului real, ci din spatele Cortinei de Fier. O generaţie de intelectuali de stânga, mulţi dintre ei maghiari, a oferit o serie de analize asupra sistemului socialist folosite şi explorate şi astăzi de cercetători americani şi europeni interesaţi de găsirea unor teorii coerente ce ar putea explica fenomenul socialist şi post-socialist. Pentru cercetătorii români interesaţi de subiect, este important de observat că aceste teorii născute în vecinătatea noastră au avut nevoie de filiera americană pentru a ajunge şi în spaţiul academic românesc. Este un fenomen mai larg de ignoranţă reciprocă între naţiunile din această parte a Europei.
Şi mai interesant este că baza acestor teorii rămâne critica marxistă a societăţii capitaliste. Nu ştiu dacă acest fenomen poate fi numit un paradox sau nu. Aceeaşi teorie, care a oferit fundamentele construcţiei unei societăţi aşa-numite socialiste, a generat şi conceptele teoretice necesare unei critici şi analize reale a acestor societăţi. Paradoxal sau nu, o altă concluzie se desprinde din contemplarea fenomenului. Separaţia operată politic între comunism şi capitalism, înainte şi după, socialism şi post-socialism poate fi contestată. Există experienţe în trecutul unor ţări ca România şi vecinele ei care pot fi luate în considerare nu numai ca un exemplu aflat la polul diametral opus al situaţiei actuale, ci ca un model de capitalism exacerbat. O experienţă ratată, evident, dar motivele acestei ratări pot fi analizate şi dintr-o perspectivă care pune accent mai curând pe continuităţi decât pe diferenţe ireconciliabile.
