Mediul de afaceri în economia de piaţă este acel spaţiu economic creat pentru libera iniţiativă şi concurenţă, bazat pe o legislaţie simplă, transparentă şi stabilă.
Din punct de vedere instituţional, responsabilitatea pentru monitorizarea şi coordonarea cadrului de desfăşurare a activităţii IMM-urilor revine Agenţiei Naţionale pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, înfiinţată încă din 2003 printr-o hotărâre de Guvern. Mai există o asociaţie patronală, Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România, care funcţionează din 1992. Nu există, aşadar, nici o contribuţie viabilă a actualei guvernări la dezvoltarea cadrului instituţional.
Cadrul financiar este o altă problemă cu care se confruntă tinerii antreprenori.
Desigur, există, teoretic, numeroase fonduri, europene sau autohtone, la dispoziţia investitorilor. Există doar două probleme: costul extrem de ridicat al creditelor, care, asociat cu instabilitatea sistemului fiscal, generează teama investitorilor de a nu ajunge în situaţia imposibilităţii achitării datoriilor financiare; în al doilea rând, antreprenorii resimt o acută nevoie de educaţie, de dobândire a unui know-how la care acum nu au acces.
Până în prezent, singura măsură care s-a luat în finanţarea lucrărilor agricole este de fapt o promisiune lansată verbal de primul ministru şi abandonată ulterior: „Guvernul intenţionează să înfiinţeze o reţea de case de credit rural care să faciliteze accesul la credite pentru rezidenţii din mediul rural.” Acest proiect este destinat investitorilor în agricultură – în special mici fermieri, cu proiecte în valoare de cel mult 10.000 euro.
Programele anunţate sporadic de Guvern, cu menirea de a ajuta sectorul IMM, par mai curând nişte firimituri aruncate în derâdere. Astfel, oficialităţile anunţă un program pentru IMM-uri, cu fonduri totale de 44,5 milioane de lei pentru investiţii, modernizare şi retehnologizare, derulat de Agenţia Naţională pentru IMM-uri prin intermediul unei bănci comerciale. Banca urmează să acorde beneficiarului eligibil un credit de finanţare, pe termen mediu sau lung, care va acoperi minim 25% din valoarea proiectului de investiţii. Contribuţia proprie a beneficiarului trebuie să fie de minim 15% din valoarea proiectului de investiţii, în natură sau în numerar. Fondurile pot fi utilizate pentru achiziţionarea de terenuri, clădiri, construcţii, maşini, utilaje şi echipamente, mijloace de transport de mărfuri, brevete de invenţie, licenţe, dar şi pentru construcţia, reconstrucţia, extinderea sau modernizarea de active corporale direct legate de realizarea proiectului de investiţii. În acelaşi timp, însă, aflăm dintr-un alt raport că doar 2,24% din întreprinderile mici şi mijlocii au accesat fonduri europene şi finanţări nerambursabile de la stat. Este clar, aşadar, că problema antreprenorilor nu este atât lipsa de fonduri, cât lipsa de educaţie în acest domeniu, corelată cu neîncrederea în viabilitateasistemul fiscal şi în modul în care schimbările dese şi impredictibilitatea sistemului legislativ le pot afecta capacitatea de rambursare a unui eventual credit contractat.
b) În privinţa alocării unui cuantum adecvat din PIB pentru programe de pregătire a resurselor umane, marketing precum şi pentru îmbunătăţirea calităţii produselor şi serviciilor.
A existat un singur proiect de acest tip, destinat unui singur sector economic: turismul. În acelaşi timp, dacă luăm în considerare datele furnizate de Strategia Guvernamentală Pentru Susţinerea Dezvoltării Întreprinderilor Mici şi Mijlocii în perioada 2004-2008, constatăm că ponderea IMM-urilor ce activează în turism este de 0,8%, un procent atât de mic încât nu este dificil să bănuim că fondurile puse la dis poziţie prin acest program – 325 milioane euro – vor fi accesate, în cea mai mare parte, tot de firmele mari ce controlează ramura economică a turismului în România.
Un studiu întreprins recent de Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România relevă foarte clar situaţia dramatică în care se găseşte în prezent acest sector. 50% dintre IMM-uri nu au încă un program concret de măsuri care să asigure supravieţuirea firmei în noul context concurenţial impus de integrarea României în Uniunea Europeană; doar 14,15% au implementat programul cu succes. Domeniile care le ridică cele mai multe probleme întreprinzătorilor sunt: pentru 48,11% dintre aceştia – costurile cu forţa de muncă, pentru 40,57% – certificarea produselor, reglementările tehnice şi standardele, pentru 33,02% – regulile concurenţei, pentru 29.25% – protecţia mediului, în sfârşit, pentru 19,81% problema principală ar fi calitatea şi siguranţa produselor.
Întreprinzătorii au lansat un apel către Guvern, solicitând, pe ultima sută de metri, asistenţă şi atenţia cuvenită din partea autorităţilor. Ei cer elaborarea unui program special de informare, pregătire şi consultanţă a IMM-urilor, organizarea de traininguri, mese rotunde, seminarii şi conferinţe centrate pe tema acquis-ului comunitar, realizarea unor studii de impact al aderării care să conţină şi un capitol de ameninţări şi oportunităţi pentru IMM-urile româneşti. Antreprenorii români susţin că, în situaţia în care nu le vor fi luate în seamă nevoile de informare, mai mult de jumătate din IMM-urile de pe scena economică vor dispărea după integrare.
VI. Exportul – sublim, dar lipseşte cu desăvârşire
Problemele întâmpinate de antreprenorii români în ceea ce priveşte exportul sunt aproape în stadiul de boală cronică. Ele au început odată cu aprecierea tot mai accentuată a leului în raport cu euro, ceea ce a condus la scăderea profitabilităţii exporturilor. Însă aceasta nu este singura problemă a exportatorilor.
Mihai Ionescu, secretar general al Asociaţiei Naţionale a Exportatorilor şi Importatorilor din România (ANEIR), a precizat că exportatorii traversează o perioadă extrem de grea. „S-au pierdut, anul trecut, sume importante de bani şi riscăm ca, şi în acest an, antreprenorii să piardă alţi bani. În 2006, vor fi mai multe falimente decât anul trecut, sute de mii de oameni urmând să-şi piardă locurile de muncă”, a spus Ionescu. Potrivit acestuia, Strategia Naţională de Export este doar în stadiul de simpozioane. „Este una din ultimele şanse de a crea o economie competitivă. Pot dispărea anumite ramuri din economie. Nu am dorit ca prin această strategie să salvăm sectoare muribunde. Au fost identificate câteva ramuri profitabile; dacă nu susţinem aceste sectoare înseamnă că degeaba am muncit”, a subliniat Mihai Ionescu. Exportatorii cer Executivului să includă în hotărârea de guvern în care s-a aprobat Strategia un program de măsuri pe termen scurt cu aplicabilitate în cursul anului acesta.
Putem trage concluzia că, în cele 500 de zile scurse de la învestitură, politica Guvernului în domeniul mediului de afaceri a stat sub semnul provizoratului, al compromisurilor şi al luptei pentru putere care s-a desfăşurat în interiorul Coaliţiei.
În acţiunile întreprinse au fost evidente atât latura de capitalism sălbatic promovată în special de liberalii din Ministerul de Finanţe, cât şi populismul demagogic al democraţilor de la Ministerul Muncii. Lipsa totală de corelare în aceste domenii a provocat un adevărat haos căruia i-au căzut victime în special întreprinderile mici şi mijlocii. Se poate spune că IMM-urile sunt „carnea de tun” a actualei guvernări: centrul de greutate al fiscalităţii se bazează pe ele, în condiţiile în care apropiata integrare în Uniunea Europeană le va impune condiţii mult mai drastice pentru funcţionare. Firesc ar fi fost ca, dimpotrivă, statul să încerce să ajute IMM-urile să treacă pragul integrării prin ceea ce se specifica atât de frumos în Programul de Guvernare, adică „înlăturarea obstacolelor din calea iniţiativei private”. În atari condiţii, acceptarea cinică de către Guvern a faptului că circa jumătate dintre IMM-uri sunt inevitabil sortite falimentului arată că politica reală a Executivului este cea de distrugere deliberată a acestui segment economic – adică tocmai segmentul capabil să genereze avânt economic şi prosperitate pentru majoritatea populaţiei ţării.
Politica liberală, care seamănă, acum, întristător de mult cu soluţia lui Caţavencu: „Până când să n-avem şi noi faliţii noştri?”, lasă, practic, toată economia României la dispoziţia unui grup restrâns de oligarhi şi liberă în faţa invaziei produselor de import. România devine, astfel, o simplă piaţă de desfacere a Europei sau, cel mult, încă doi-trei ani, o ţară pentru lohn.
Partidul Conservator, care a militat vehement pentru dezvoltarea IMM-urilor şi care deţine în Guvern o funcţie de viceprim-ministru, nu a avut nici un fel de greutate în decizia guvernamentală în aceste 500 de zile. Fie că a fost ocolit la discuţii şi pus în faţa faptului împlinit de către liberali şi democraţi, fie că, după cum a sugerat George Copos, IMM-urile sunt, de fapt, marile întreprinderi ale domniei sale şi ale altora ca el.
