Au trecut cinci luni de la alegerile locale. O perioadă suficient de mare pentru a putea analiza cu detaşare rezultatele înregistrate. În plus, cu doar o lună înainte de alegerile parlamentare, o privire retrospectivă poate oferi informaţii nu doar utile, ci şi necesare despre viitor. Este adevărat că scrutinul local nu acţionează de fiecare dată ca o hârtie de turnesol pentru alegerile parlamentare. Cu atât mai puţin atunci când scena politică este una echilibrată. Cu toate acestea, alegerea în premieră a parlamentarilor prin aşa-numitul „vot uninominal” face ca procesul electoral din această toamnă să se apropie din multe puncte de vedere de ceea ce s-a petrecut la alegerile locale.
Câştigătorii alegerilor locale
de Daniel Buti
Au trecut cinci luni de la alegerile locale. O perioadă suficient de mare pentru a putea analiza cu detaşare rezultatele înregistrate. În plus, cu doar o lună înainte de alegerile parlamentare, o privire retrospectivă poate oferi informaţii nu doar utile, ci şi necesare despre viitor. Este adevărat că scrutinul local nu acţionează de fiecare dată ca o hârtie de turnesol pentru alegerile parlamentare. Cu atât mai puţin atunci când scena politică este una echilibrată. Cu toate acestea, alegerea în premieră a parlamentarilor prin aşa-numitul „vot uninominal” face ca procesul electoral din această toamnă să se apropie din multe puncte de vedere de ceea ce s-a petrecut la alegerile locale.
Succesiunea alegeri locale – alegeri parlamentare, într-un interval de timp relativ scurt (mai puţin de şase luni) face ca prima confruntare electorală să reprezinte de fapt o aliniere la start a competitorilor în vederea marii curse parlamentare. Scrutinul local are menirea de a evidenţia principalii competitori, de a contura axele electorale şi chiar de a conduce la o redefinire a opţiunii de vot în favoarea majorităţii sau a actorului politic dominant. În esenţă, primul moment electoral constituie un indicator sau un predictor al alegerilor parlamentare.
Există cel puţin două motive care, corelate cu factorul timp, fac ca acest mecanism să funcţioneze. Primul dintre acestea se referă la controlul administraţiei locale. Acesta este un element important care oferă acelui actor ce se impune prin număr de primari, consilieri locali şi judeţeni în cât mai multe zone ale ţării un avantaj cert pentru momentul electoral ulterior. Al doilea motiv este de natură psihologică. El presupune un mecanism de tipul „spirală a tăcerii”, ce funcţionează în favoarea câştigătorului sau a celui perceput ca atare. Practic, rezultatele alegerilor locale contribuie la promovarea şi potenţarea imagologică a principalilor competitori, având capacitatea de a stimula votul util sau conformismul social.
Iată de ce alegerile locale au o importanţă ce depăşeşte simpla câştigare a unor posturi de primar sau consilier local ori judeţean. Dacă la toate acestea se adaugă o serie de elemente specifice, contextuale, miza alegerilor desfăşurate în iunie 2008 creşte considerabil. În primul rând este vorba despre resurse. Accesul la putere, fie pe plan central, fie local, presupune de fapt învestirea cu autoritatea şi legitimitatea necesare gestionării banului public. Din acest punct de vedere, primul scrutin local desfăşurat după aderarea la UE a stimulat competiţia mai mult ca oricând deoarece resursele publice la care câştigătorii au acces sunt însemnate, fondurile europene creând perspective economice şi sociale sunt favorabile unei guvernări de succes. În paralel, modificarea legislaţiei electorale a general un nou front de conflict între actorii politici angrenaţi în lupta pentru putere. Alegerea prin vot direct a preşedinţilor de consilii judeţene1 a ridicat miza alegerilor locale. Investiţi cu legitimitate populară, aceşti actori capătă o relevanţă sporită atât la nivelul raporturilor de forţe de pe plan local, cât în interiorul partidelor din care fac parte (autonomia lor faţă de conducerea centrală se accentuează). De aici importanţa acestor alegeri şi contribuţia lor la crearea unui climat specific momentului electoral din iunie.
La acest climat au contribuit şi două caracteristici generale ale scenei politice. Prima dintre ele se referă la existenţa unui sistem politic multipolar echilibrat (în formulă tripartită), în care nici unul dintre principalii competitori nu deţine o poziţie dominantă. Acest lucru acutizează conflictul şi lasă competiţia deschisă oricărui rezultat. A doua caracteristică face trimitere la o situaţie politică unică în istoria postdecembristă. Este vorba despre coabitarea dintre un preşedinte având o culoare politică şi o majoritate parlamentară ostilă, fapt ce a creat un spaţiu politic conflictual. În astfel de situaţii, tensiunile cresc, iar atitudinile se radicalizează.
Câştigarea alegerilor locale pe un astfel de background a reprezentat aşadar o performanţă politică şi de imagine pe care toţi protagoniştii scenei politice şi-au dorit-o. Este motivul pentru care, după ce momentul electoral s-a consumat, fiecare dintre principalii competitori a revendicat în mod public statutul de învingător. Partidele relevante şi-au asumat pe rând victoria. S-au considerat şi s-au prezentat fiecare în faţa opiniei publice în calitate câştigător, încercând să impună o astfel de percepţie. Iar rezultatele electorale au favorizat un astfel de deznodământ. Chiar şi UDMR, o formaţiune politică cu un electorat limitat în jurul pragului de 7%2 poate fi considerată o câştigătoare a alegerilor locale din iunie 2008. De aceea, este important de identificat adevăratul câştigător al acestor alegeri locale şi mai ales de stabilit criteriile relevante de care trebuie să se ţină cont într-un astfel de demers. În prealabil însă este nevoie de o imagine clară a rezultatelor înregistrate.
***
Organizate în baza unui sistem electoral majoritar cu scrutin uninominal (în două tururi), alegerile pentru desemnarea primarilor pot crea confuzii prin prisma rezultatelor pe care le generează. Aceasta deoarece victoria în locuri nu aparţine întotdeauna câştigătorului în voturi. Altfel spus, partidul care obţine cele mai multe mandate de primar nu beneficiază de fiecare dată de cel mai mare număr de voturi la nivel naţional. Având ca regulă de atribuire a mandatelor principiul „câştigătorul ia tot”, sistemul electoral majoritar poate crea discrepanţe evidente între votul popular şi votul politic. Explicaţia constă în faptul că regula majorităţii nu se aplică la nivel naţional, ci în fiecare circumscripţie în parte. Astfel, pentru câştigarea mandatului pus în joc, un candidat nu are nevoie de mobilizarea în exces a cât mai multor voturi, ci doar a acelui număr care să îi permită plasarea înaintea celorlalţi competitori. Ceea ce contează într-un astfel de sistem electoral este performanţa înregistrată în fiecare circumscripţie şi nu la nivel naţional. Accentul cade pe câştigarea cât mai multor mandate (plasarea pe primul loc în cât mai multe circumscripţii uninominale, indiferent de numărul de voturi obţinut) şi nu a cât mai multor voturi. Alegerile locale din 2008 pentru desemnarea primarilor relevă o astfel de situaţie, de inversare a rezultatelor (câştigătorul în voturi nu obţine şi victoria în locuri).
Ierarhia electorală este următoarea: pe primul loc se situează PD-L, care obţine 33,54% din voturile valabil exprimate (2.965.070); locul secund este deţinut de PSD cu 30,79% din voturi (2.722.023), urmat la distanţă de PNL cu 19,48% (1.721.834); clasamentul este completat de UDMR cu 4,28% (378.413), de PC cu 2,53% (224.182) şi de PNG-CD care obţine 1,82% din voturi (161.629); lista este închisă de candidaţii independenţi, care au acumulat 1,64% (145.213) din voturile valabil exprimate şi de PRM cu 1,40% (124.492)3.
Figura 1. Primari. Raportul voturi/mandate
Cu toate acestea, cele mai multe mandate de primar4 au fost câştigate de PSD – 1.138 (35,75%). Pe locul al doilea se situează PD-L cu 909 mandate (28,55%), urmat de PNL cu 706 primari (22,18) şi de UDMR cu 184 (5,78%). Clasamentul este completat de candidaţii independenţi care au câştigat 56 de primării (1,75%), de PC cu 47 de mandate (1,47%) şi de PNG-CD cu 37 de primari (1,16%)5.
O situaţie asemănătoare, de inversare a rezultatelor se înregistrează şi în cazul alegerii preşedinţilor de consilii judeţene. Scoasă de sub incidenţa majorităţii politice stabilită post-electoral în forul legislativ judeţean, această funcţie a fost pentru prima dată supusă mecanismelor electorale directe (populare). Sistemul electoral, folosit în premieră în România (majoritar cu scrutin uninominal într-un singur tur) a oferit acele premise favorizante pentru o situaţie în care partidul preferat de cei mai mulţi dintre alegători nu obţine şi cele mai multe mandate6. Astfel, în ierarhia voturilor înregistrate la nivel naţional conduce PD-L cu 28,17% (2.243.144). Este urmat de PSD cu 28,06% din voturi (2.234.465), de PNL cu 19,80% (1.576.214) şi de UDMR cu 5.26% din voturile valabil exprimate (419.028).
Figura 2. Preşedinţi de CJ. Raportul voturi/mandate
În ceea ce priveşte mandatele obţinute7, PSD este şi de această dată mai eficient decât PD-L, candidaţii social-democraţi reuşind să câştige în 17 (41,46%) din cele 41 de circumscripţii. PD-L a avut câştig de cauză în 14 circumscripţii (34,14%), în vreme ce PNL a intrat în posesia a 5 mandate (12,19%). Au mai obţinut preşedinţia unor consilii judeţene UDMR cu 4 mandate (9,75%) şi FDGR cu 1 mandat (2,43%).
Dacă alegerea primarilor şi a preşedinţilor de consilii judeţene presupune o confruntare electorală personalizată şi contextualizată, desemnarea prin vot a consilierilor locali şi judeţeni reprezintă un indicator mult mai clar al locului şi al perspectivelor pe care fiecare actor politic le are în raport cu zonele de putere şi de influenţă spre care aspiră. Momentul electoral vizând consiliile locale şi judeţene are o încărcătură politică mai mare. El scoate în evidenţă poziţia pe care partidele şi nu candidaţii individuali o ocupă în preferinţele electoratului. Caracterul plurinominal al circumscripţiilor şi sistemul electoral proporţional folosit sunt doi factori explicativi pentru această stare de fapt. Chiar dacă există „locomotive electorale” care trag după ele listele de candidaţi, rezultatul se contabilizează în dreptul partidului, oferind o dimensiune cantitativă rolului şi relevanţei sale politice.
Având în vedere natura proporţională a sistemului electoral în baza căruia sunt aleşi consilierii locali şi judeţeni este de aşteptat ca ierarhia electorală (dată de numărul de voturi) şi cea politică (dată de numărul de mandate) să nu înregistreze diferenţe, aşa cum s-a întâmplat în cazul primarilor şi al preşedinţilor de consilii judeţene. Numărul de voturi primite de fiecare partid şi mai ales poziţia sa în preferinţele electoratului ar trebui să se reflecte, cu o fidelitate mai mare sau mai mică, în numărul de mandate deţinute şi mai ales în poziţia sa pe scena politică. Şi totuşi, efectul de inversare a rezultatelor se manifestă şi în cazul alegerilor pentru consiliile locale şi judeţene. Explicaţia este următoarea: sistemul electoral este într-adevăr proporţional, dar el funcţionează ca atare doar la nivel local, acolo unde se distribuie mandatele. Atunci când se însumează la nivel naţional voturile şi mandatele obţinute de fiecare partid, în fiecare localitate/judeţ se operează de fapt cu mecanisme specifice sistemului electoral majoritar plurinominal. De aceea, şi în acest caz, câştigătorul în voturi nu este întotdeauna acelaşi cu câştigătorul în locuri. Rezultatele alegerilor pentru consiliul judeţean confirmă acest lucru.
Cel mai mare număr de voturi obţine şi de această dată PD-L. Formaţiunea democrat-liberală a fost preferată de 28,38% (2.220.313) din electoratul prezent la urne (voturi valide). Pe locul al doilea, la mică distanţă se află PSD cu 28,22% din voturi (2.207.745). Urmează în clasament PNL cu 18,64% (1.458.490), UDMR cu 5,43% din voturi (425.218), PRM, în dreptul căruia se regăsesc 3,65% din voturile valabil exprimate (285.475) şi PC cu 3,31% (258.891)8.
Figura 3. Consilieri judeţeni. Raportul voturi/mandate
În ceea ce priveşte numărul de mandate obţinut, clasamentul se inversează la vârf. Astfel, partidul cu cei mai mulţi consilieri judeţeni este PSD cu 32,58% (436). În urma sa, cu doi consilieri mai puţin se află PD-L (32,43%)9. Pe locul al treilea se poziţionează PNL cu 289 de mandate câştigate (21,59%). Acesta este urmat de UDMR cu 89 de mandate (6,65%), PCM cu 19 consilieri (1,42%), PC cu 16 (1,19%) şi PRM cu 12 mandate (0,89%).
Un scenariu similar s-a derulat şi în cazul alegerilor pentru consiliile locale. Deznodământul confruntării electorale relevă aceeaşi situaţie: PD-L obţine cele mai multe voturi, dar PSD intră în posesia celor mai multe mandate. Astfel, clasamentul voturilor este următorul: pe prima poziţie se situează PD-L cu 27,70% din voturi (2.356.584); este urmat de PSD cu 26,67% (2.268.271) şi de PNL cu 18,08% (1.537.840); locul patru revine şi de această dată UDMR cu 4,75% din voturi (404.657); au mai obţinut scoruri supraunitare PC cu 3,71% (315.825), la mică distanţă PRM cu 3,70% din voturi (314.731), PNG-CD, preferat de 3,53% (300.661) din electoratul prezent la urne (voturi valabil exprimate) şi candidaţii independenţi cu 3,38% (288.305)10.
Figura 4. Consilieri locali. Raportul voturi/mandate
În ierarhia mandatelor deţinute11, primul loc este ocupat de PSD cu 12.137 de locuri (30,11%); urmează PD-L cu 11.129 mandate (27,61%), PNL cu 8.529 consilieri (21,16%), UDMR care obţine 2.195 mandate (5,44%), PC cu 1.398 de consilieri locali (3,46%), PNG-CD cu 1.203 (2,98%) şi PRM cu 1.090 de aleşi locali (2,70%).
***
Având în vedere toate acestea, cine este câştigătorul alegerilor? Răspunsul nu este deloc simplu. El depinde în primul rând de referenţial. În iunie 2008 au avut loc nu mai puţin de patru confruntări electorale. Au fost aleşi primarii, consilierii locali, consilierii judeţeni şi preşedinţii de consilii judeţene. Prin urmare, există patru dimensiuni electorale, patru tipuri de voturi şi patru tipuri de rezultate. Implicit, se poate vorbi despre existenţa a patru câştigători. Din fericire, realitatea indică în toate cazurile aceeaşi ierarhie: PD-L obţine în toate confruntările electorale cele mai multe voturi, în vreme ce PSD intră, de fiecare dată, în posesia celor mai multe mandate. Acesta este însă un caz particular. În plus, el nu răspunde cu exactitate la întrebarea, cine a câştigat alegerile: partidul cu cele mai multe voturi sau partidul cu cele mai multe mandate? Pentru a răspunde este nevoie de câteva precizări.
Alegerile constituie principiul de bază al democraţiilor reprezentative deoarece ele oferă guvernanţilor legitimitate, iar votul este acel mecanism care cuantifică voinţa şi preferinţele politice ale cetăţenilor. Sigur că transformarea numărului de voturi în locuri presupune folosirea unor tehnici specifice (moduri de scrutin), dar ceea ce contează din perspectiva principiilor democratice este în primul rând votul. Conform teoriei democraţiei electorale votul reprezintă vocea poporului. El arată care sunt opţiunile politice ale electorilor şi care este impactul, atractivitatea şi gradul de dezirabilitate publică al actorilor politici la un moment dat. Prin urmare, acesta este criteriul în baza căruia ar trebui stabilit câştigătorul alegerilor. Din acest punct de vedere, victoria aparţine PD-L. Chiar dacă formaţiunea democrat-liberală nu se impune într-o manieră categorică (distanţa faţă de al doilea clasat este mică), ea este preferată de cei mai mulţi dintre alegătorii prezenţi la urne12.
***
Aceasta este doar o concluzie parţială, fiind rezultatul imaginii pe care clasamentul electoral o oferă. Perspectiva însă este una statică. Alegerile reprezintă o fotografie a momentului, iar în vederea stabilirii câştigătorului, aceasta se poate dovedi de multe ori irelevantă. Este nevoie aşadar de o privire de ansamblu care să permită identificarea unui trend evolutiv al actorilor politici. O comparaţie cu performanţa politică şi mai ales electorală înregistrată în urmă cu patru ani, la precedentele alegeri locale este un instrument care poate oferi o imagine mult mai fidelă a câştigătorului13.
Şi în acest caz, în funcţie de termenul de comparaţie folosit (alegerile pentru primari, pentru consiliile locale sau cele pentru consiliile judeţene) pot exista mai multe răspunsuri. Dintre acestea, cel care are ca sistem de referinţă alegerile pentru consiliile judeţene este cel mai apropiat de realitate. Motivul constă pe de o parte în caracterul politic al votului, mult mai pronunţat în cazul consilierilor decât în cel al primarilor. Circumscripţia de tip uninominal face ca, în situaţia celor din urmă, încărcătura politică a votului să fie diluată de acele aspecte (preponderent imagologice) personale, subiective pe care candidaţii individuali le folosesc şi le promovează, dincolo de eventuala apartenenţă politică, pentru a mobiliza electoratul. Pe de altă parte, scrutinul judeţean are în raport cu cel local un grad de cuprindere mult mai mare. Practic, rezultatele înregistrate la alegerea consilierilor judeţeni sunt mai relevante pentru un calcul de bilanţ, la nivel naţional14.
Ca atare, comparând două momente electorale similare – alegerile pentru consiliile judeţene în 2004 şi 2008 – performanţa actorilor politici (măsurată în voturi) capătă, sub influenţa factorului timp, o altă consistenţă. Un partid politic poate fi considerat câştigător sau pierzător prin raportare atât la ceilalţi competitori, cât şi la propriul statul şi propria evoluţie. Din această a doua perspectivă, realitatea arată ca în Figura 5: dacă în 2004 PSD obţinea 32,71% din voturi (2.957.617), în 2008 randamentul său a fost de 28,22% (2.207.745); PD avea în urmă cu patru ani un scor de 12,79% (1.156.867), iar în prezent, sub titulatura PD-L (rezultat al unui proces de reorganizare –comasare prin fuziune cu PLD) a ajuns la 28,38% (2.220.313); pe un trend ascendent se află şi PNL care în 2004 beneficia de 15,99% din voturi (1.445.674) pentru ca, în 2008 să obţină 18,64% (1.458.490); UDMR înregistrează un parcurs uşor descendent de la 5,67% (513.165) în 2004 la 5,43% (425.218) în 2008; pe aceleaşi coordonate, evoluţia PRM este de la 8,10% (732.935) în urmă cu patru ani, la 3,65% (285.475) în prezent, iar PC/PUR scade şi el de la 6,01% (543.860) la 3,31% (258.891).
Figura 5. Consilieri judeţeni. % voturi în 2004 şi 2008
Datele prezentate comparativ necesită două observaţii suplimentare. Pentru o imagine cât mai exactă a modului în care a evoluat din punct de vedere electoral fiecare actor politic trebuie puse în balanţă voturile exprimate în cifre absolute. Ele reprezintă un indicator mult mai fidel al performanţei electorale, în condiţiile în care scorul procentual aferent fiecărui partid are o bază de calcul variabilă. Astfel, în timp ce în 2004 numărul total de voturi valabil exprimate a fost de 9.043.072, în 2008 acesta s-a redus cu 13,51% (7.821.148), pe fondul unei prezenţe mai scăzute la urne.
Cea de-a doua observaţie vizează Alianţa D.A., funcţională în 2004, la alegerile locale, doar în Bucureşti şi Cluj (în cele două circumscripţii PNL şi PD au prezentat liste comune de candidaţi). În aceste condiţii, atât pentru liberali, cât şi pentru democraţi o comparaţie a rezultatelor înregistrate în două momente electorale similare, succesive se poate dovedi incompletă dacă nu se ţine cont de faptul că cei doi actori au beneficiat în realitate de un număr mai mare de voturi, ce nu se regăseşte în dreptul fiecăruia dintre ei. Din cei 459.466 (5,08%) de electori ai Alianţei D.A., o parte sunt votanţi ai PNL, o parte ai PD şi o parte sunt votanţii alianţei. Această configuraţie este importantă deoarece ea poate influenţa tendinţa evolutivă a celor două formaţiuni. Dacă PD/PD-L aproape şi-a dublat performanţa de la un moment electoral la altul, astfel încât, în cazul său, chiar şi un surplus de 459.466 de voturi este irelevant, pentru PNL o astfel de cifră poate inversa dimensiunea parcursului electoral. În 2008, liberalii au obţinut cu 12.816 voturi mai mult decât în 2004, dar, având în vedere raportul de forţe existent în urmă cu patru ani între cei doi parteneri, probabilitatea ca PNL să fi contribuit mai mult decât PD la zestrea electorală a Alianţei D.A. este mai mare. Altfel spus, votanţii Alianţei D.A. sunt într-o proporţie mai mare votanţi PNL, decât votanţi PD.
Acestea fiind spuse, este momentul pentru o nouă concluzie parţială: ţinând cont de poziţia la start a actorilor politici, poziţie câştigată în urmă cu patru ani, victoria în alegerile locale din iunie 2008 aparţine PD-L. Chiar dacă diferenţa faţă de locul secund este relativ mică, de doar 12.568 voturi, formaţiunea democrat-liberală a avut o evoluţie spectaculoasă, dublându-şi numărul de voturi şi situându-se în vârful ierarhiei electorale. Practic, PD-L cunoaşte cea mai consistentă creştere, dar şi cea mai mare volatilitate electorală. Făcând abstracţie de modul în care se pot distribui voturile Alianţei D.A. între partidele componente, un alt actor care înregistrează o creştere electorală în raport cu anul 2004 este PNL. Cu excepţia acestor două partide, toţi ceilalţi actori parlamentari se află pe un trend descendent. Susţinerea lor electorală a scăzut, chiar dacă în anumite cazuri, cum este cel al PSD, performanţa şi anvergura politică s-au menţinut la cote similare celor din trecut15.
***
Pentru ca imaginea câştigătorului alegerilor locale din iunie 2008 să fie completă trebuie introdus un al treilea criteriu de analiză. Perspectiva de abordare este tot una de tip comparativ, dar de această dată referenţialul este oferit de sondajele de opinie. Datele sociologice privind intenţia de vot creează un anumit orizont de aşteptare privind performanţa electorală a fiecărui actor politic. În acelaşi timp, ele indică o posibilă ierarhie electorală, reprezentând atât pentru partidele politice, cât şi pentru electorat un reper ce poate influenţa strategii şi intenţii de vot. Chiar dacă valoarea sondajelor de opinie premergătoare momentului electoral este mai degrabă una imagologică, relevanţa ştiinţifică a instrumentului contribuie la acurateţea concluziei finale.
Principala problemă ridicată de acest tip de comparaţie constă în faptul că sondajele de opinie ce au fost făcute publice în preajma alegerilor reflectă, în mod evident percepţii şi intenţii de vot locale. Mai mult, majoritatea se concentrează asupra confruntării electorale din Bucureşti. Or, identificarea câştigătorului în alegeri presupune stabilirea unui clasament naţional, adică realizarea unui tablou general al performanţelor electorale, prin însumarea rezultatelor locale. De aceea, raportarea la sondajele de opinie este într-o oarecare măsură viciată deoarece singurul indicator naţional ce poate fi pus în balanţă cu votul propriu-zis este intenţia de vot pentru alegerile parlamentare. În acest caz, accentul cade pe dimensiunea politică a votului fapt ce reduce acele incompatibilităţi generate de modul diferit în care electorii definesc două situaţii electorale distincte (atât ca problematică, soluţii şi semnificaţii, cât şi ca grad de concretizare). Prin urmare, alegerile pentru consiliul judeţean reprezintă şi de această dată termenul optim de comparaţie. Ele pot oferi o imagine generală a raporturilor de forţe existente pe scena politică, ce poate fi pusă faţă în faţă cu realitatea sondajelor. Ca atare, iată câteva date sociologice anterioare datei alegerilor:
– sondaj IMAS16, realizat în perioada 8-15 august 2007: PD conduce detaşat cu 42%; este urmat de PSD cu 17%, PNG cu 13%, PNL cu 12% şi PRM cu 5% opţiuni de vot; cu 4% intenţie de vot UDMR se află sub pragul electoral la fel şi PLD, preferat de 3% dintre respondenţi.
– sondaj INSOMAR17, realizat în perioada 8-13 noiembrie 2007: PD se află pe prima poziţie, cu 40% intenţie de vot, fiind urmat de PSD cu 19%, PNL cu 13%, PRM cu 6% şi PLD cu 6%; la limita pragului electoral se situează UDMR şi PNG cu câte 5%.
– sondaj INSOMAR18, realizat în perioada 6-10 decembrie 2007: PD este preferat de 40% dintre cei chestionaţi, în vreme ce PSD se plasează pe locul secund cu 18%, urmat de PNL cu 13%; clasamentul este completat de UDMR cu 7%, PLD cu 6% şi de PRM cu 5%.
– sondaj CURS19, realizat în perioada 18-30 decembrie 2007: PD se află pe primul loc în preferinţele celor chestionaţi cu 36%, fiind urmat de PSD cu 25%, PNL cu 14% şi UDMR cu 6%; topul formaţiunilor ce ating pragul electoral este încheiat de PRM şi PNG cu câte 5%.
– sondaj ATLE20, realizat în perioada 20-28 ianuarie 2008: PD-L este creditat cu 35,6% din opţiunile celor intervievaţi, fiind secondat de PSD cu 25,4% şi PNL cu 12,9%; ierarhia este completată de PNG cu 5,3% şi PRM cu 5%; UDMR se poziţionează imediat sub pragul electoral cu 4,7%. Sondajul ATLE a măsurat şi intenţia de vot pentru alegerile locale, 33% dintre cei chestionaţi optând pentru PD-L; pe următoarele poziţii se situează PSD cu 28,6%, PNL cu 14,5% şi PNG cu 5,9%.
Rolul acestor date nu este acela de a sugera câştigătorul alegerilor. Ele arată un raport de forţe pre-electoral care, odată întipărit în mentalul colectiv poate influenţa percepţia asupra rezultatului final al alegerilor. Astfel, PD-L a plecat în cursa electorală cu un avantaj oferit de statutul dominant din de sondajele de opinie, fiind în mod cert un pretendent la prima poziţie. Distanţa de minim zece procente în faţa PSD anunţa o victorie relativ facilă. Aceasta s-a şi concretizat, formaţiunea democrat-liberală situându-se ca şi în sondaje, în vârful ierarhiei electorale. Clasamentul a fost confirmat cel puţin în privinţa primelor trei poziţii. PD-L este şi din această perspectivă câştigătorul alegerilor locale numai că succesul său nu este la fel de categoric pe cum îl anunţau sondajele de opinie. Intenţia de vot a fost mai mare decât votul în sine, iar diferenţa faţă de al doilea partid clasat este de numai 0,16% (12.568 de voturi). Pe acelaşi tip de raţionament, dar funcţionând în sens invers se remarcă performanţa PNL care, deşi a confirmat poziţia a treia relevată de sondaje a înregistrat un scor superior celui anunţat de cercetările sociologice. În concluzie, ierarhia din sondaje se menţine, dar raportul de forţe este mult mai echilibrat.
***
Cine este câştigătorul alegerilor locale? Această întrebare are în acest moment un răspuns. Ţinând cont de faptul că aproape fiecare dintre principalii competitori (partidele parlamentare) şi-a revendicat într-o formă sau alta victoria a fost nevoie de identificarea unor criterii relevante în stabilirea unei ierarhii. Aceasta cu atât mai mult cu cât partidele ce şi-au însuşit statutul de câştigător au argumentat în mod diferit, raportându-se la realităţi eterogene.
Criteriile folosite au fost:
1. numărul de voturi obţinut în cazul alegerii consilierilor judeţeni (vot politic). La acest capitol, câştigătorul este PD-L. Chiar dacă victoria este la limită, formaţiunea democrat-liberală se află în vârful ierarhiei electorale, înaintea tuturor celorlalţi competitori. În plus, poziţia este confirmată şi de numărul de mandate deţinute (consilieri judeţeni + consilieri generali ai municipiului Bucureşti).
2. evoluţia electorală, prin raportare la performanţa înregistrată în urmă cu patru ani. Şi în acest caz victoria aparţine PD-L. Ascensiunea sa este evidentă şi categorică, chiar dacă stabilitatea acestei poziţii nu este confirmată de factorul timp.
3. imaginea şi gradul de aşteptare create de sondajele de opinie. Din nou câştigătorul este PD-L. Victoria nu este una categorică şi nu la nivelul prognozat de cercetările sociologice, dar ea există.
Concluzia se desprinde cu uşurinţă: PD-L este câştigătorul alegerilor locale din iunie 2008. La acest moment, formaţiunea democrat-liberală este preferată de către cei mai mulţi dintre electori. Trendul său este pozitiv în raport cu situaţia electorală din 2004, dar negativ în relaţie cu realitatea sondajelor de opinie.
Cu toate acestea, argumentele celorlalţi actori politici nu trebuie ignorate. PSD deţine cei mai mulţi primari, cei mai mulţi preşedinţi de consilii judeţene şi cei mai mulţi consilieri locali. De asemenea, se află imediat în spatele PD-L ca număr de consilieri judeţeni. Raportul de forţe este echilibrat. În plus, formaţiunea social-democrată pare a se afla pe o pantă ascendentă, depăşind nivelul indicat de sondajele de opinie. Într-o situaţie oarecum similară este şi PNL care a crescut din punct de vedere electoral şi faţă de momentul similar din 2004, dar şi în raport cu măsurătorile sociologice premergătoare alegerilor locale din 2008. Şi UDMR poate considera că scorul electoral înregistrat (comparabil cu cel obţinut în urmă cu patru ani) reprezintă un succes deoarece este pentru prima dată când formaţiunea maghiară a avut un adversar direct (PCM), din interiorul etniei, care s-a adresat aceluiaşi public ţintă.
În fine, un astfel de tablou politic şi electoral permite şi o predicţie în legătură cu rezultatele alegerilor parlamentare. Deşi se poate vorbi în continuare despre un sistem partidist bipolarizat21 (a nu se confunda cu un sistem bipartidist), dimensiunea sa este diminuată, primele două partide însumând 57% din voturi. Ca atare, scena politică este una echilibrată, competiţia electorală din toamnă fiind deschisă oricărui rezultat (cel puţin într-o măsură mult mai mare decât în cazul precedentelor scrutine parlamentare).
