La douăzeci de ani de la destrămarea Uniunii Sovietice, Caucazul de Nord pare mai mult ca oricând un teritoriu al nimănui. Exacerbarea tendinţelor separatiste însoţite de conflictele inter-etnice şi creşterea indicelui de islamizare au făcut ca în Cecenia, Inguşeţia şi Daghestan atentatele, răpirile, asasinatele să facă parte din agenda fiecărei zile.
Până în prezent, autorităţile de la Moscova s-au dovedit incapabile să găsească o soluţie viabilă de rezolvare a situaţiei. Politica de forţă s-a dovedit ineficientă şi chiar contraproductivă, ducând la crearea unei spirale a violenţei.
Necesitatea unei noi abordări şi a unei noi strategii pentru ceea ce jurnaliştii au numit metaforic „mormântul puterii Rusiei” se impunea cu prioritate. Deşi găsirea unei soluţii definitive pentru o zonă măcinată de conflicte cu rădăcini istorice pare mai mult decât improbabilă. Recent, preşedintele Rusiei, Dmitri Medvedev, a decis crearea Regiunii federale a Caucazului de Nord şi l-a numit pe fostul guvernator al teritoriului Krasnoiarsk (Siberia), Aleksandr Hloponin, reprezentantul său în această regiune. Conform strategiei Kremlinului, Regiunea federală a Caucazului de Nord, a opta regiune federală rusă, îşi va avea centrul administrativ în oraşul Piatigorsk. Din această regiune vor face parte republicile Daghestan, Inguşetia, Kabardino-Balkaria, Karaceaevo-Cerkesia, Osetia de Nord, Cecenia şi teritoriul Stavropol. În districtul federal de Sud, în conformitate cu textul decretului va rămâne Republica Adîgheia, Calmîchia, regiunea Krasnodar, Astrahan, Volgograd şi regiunea Rostov.
Imediat după numirea sa, Aleksandr Hloponin le-a declarat jurnaliştilor din Rusia că „În Caucazul de Nord nu sunt probleme care nu pot fi rezolvate”. O declaraţie pe cât de optimistă, pe atât de pripită şi hazardată am spune. Caucazul nordic se confruntă de mai multe luni cu o intensificare a violenţelor, rebeliunea islamistă, ale cărei rădăcini provin din cele două războaie care au devastat Cecenia în anii 1990 şi la începutul anilor 2000, arătându-se din ce în ce mai agresivă. Vidul de putere, creat ca urmare a incapacităţii autorităţilor federale de a gestiona situaţia, a oferit extremismului islamic un teren extrem de fertil pentru manifestare. Legea terorii impusă de wahabiţi pare mai puternică decât strategiile Kremlinului. Atacurile sau exploziile frecvente vizează în special forţele de ordine şi responsabilii din aparatul de stat. Cinci poliţişti au fost ucişi la începutul acestei luni în urma unui atentat sinucigaş comis împotriva unui post de poliţie din capitala Daghestanului, Mahacikala. Insurgenţii islamişti au revendicat deasemenea şi atentatul asupra trenului Nevski Express. O singură privire aruncată pe statistica realizată de Stratfor ne arată că în anul 2009 numărul incidentelor din Caucazul de Nord poate figura în top alături de conflictul din Afghanistan: 786 de atacuri (2009) vs 898 (în primele 7 luni din 2009), iar numărul victimelor a crescut de la 914 în 2008 la 1263 în 2009. Într-un astfel de context, o declaraţie precum cea menţionată mai sus, făcută de către viceprim-ministrul şi trimisul prezidenţial în nou înfiinţata regiune, nu poate fi considerată decât lipsită de realism.
Discuţiile privind noua strategie pentru Caucazul de Nord şi speculaţiile privind persoana noului emisar al Kremlinului au început în noiembrie, anul trecut, când preşedintele rus Dmitri Medvedev a menţionat în discursul său despre Starea Naţiunii că situaţia în Caucazul de Nord ar fi mai puţin gravă dacă sfera socială şi cea economică ar fi mai dezvoltate, atrăgând atenţia că nivelul corupţiei şi al spiritului de clan în regiune este fără precedent. Medvedev a trecut de la strategia de forţă şi de la declaraţiile belicoase prin care cerea forţelor de ordine „lichidarea fără milă a teroriştilor” la o strategie a medierii cu accent pe latura socială şi economică. El a cerut Guvernului să elaboreze un set de măsuri eficiente pentru rezolvarea problemelor din regiune şi să găsească o persoană care să fie responsabilă de situaţia din regiune. Potrivit unor membri ai Dumei de Stat, măsurile demarate de preşedintele Medvedev sunt doar provizorii, până la conturarea unui plan clar de acţiune ce ar viza reglementarea gravelor probleme din regiune în decursul următorilor cinci-şapte ani.
S-a zvonit că iniţial postul de curator al Caucazului de Nord ar fi fost oferit prim-viceprim-ministrului pentru Jocurile Olimpice, Dmitri Kozak, dar acesta după cum era de aşteptat, a refuzat. Potrivit şefului Administraţiei prezidenţiale de la Kremlin, Serghei Naryshkin, în fişa postului lui Alexandr Hloponin figurează „nu numai lupta cu militanţii islamişti, dar în primul rând lupta cu starea de înapoiere economică a regiunii, şomajul în masă, criminalitatea economică şi corupţia”, remarcând că alegerea a luat în considerare faptul că Hloponin dispune de o vastă experienţă în afaceri şi în serviciul public. Kremlinul aşteaptă de la împuternicitul său rezultate privind îmbunătăţirea situaţiei economice, dar în calitate de trimis oficial Hloponin va trebui să demonstreze competenţe asociate cu personalul de lucru, de cooperare cu organele de drept, aşa cum reiese din declaraţia lui Naryshkin.
Deşi reputaţia de manager eficace a lui Hloponin e un atu necontestat, analiştii s-au arătat destul de sceptici privind şansele sale de a avea rezultate notabile. Majoritatea au admis însă că rezultatele misiunii sale depind foarte mult de măsura în care trimisul preşedintelui Medvedev va şti să se impună în faţa liderilor locali. În principal în faţa lui Ramzan Kadyrov. Pentru că, după cum bine se ştie, liderul cecen se vrea la rândul său un lider regional şi are propriile sale contacte la Kremlin sau în Duma de Stat. Mai mult, acesta şi-a arătat în mai multe rânduri disponibilitatea de a face ordine în regiune. Desigur, cu nerostita dar implicita condiţie ca Rusia să asigure o finanţare, din ce în ce mai costisitoare a acestui tip de strategie.
O altă opinie exprimată în rândul analiştilor politici susţine că numirea lui Hloponin seamănă mai degrabă cu trimiterea în zonă a unui pompier de serviciu, fostul guvernator al Krasnoyarsk-ului trebuind să încerce o mediere pe fondul unor reforme economice şi să aibă grijă ca focarul din zonă să nu capete dimensiuni apocaliptice. Pe de altă parte se consideră că Kremlinul urmăreşte să combată spiritul de clan în Caucazul de Nord, drept pentru care încearcă să numească în poziţiile de decizie din zonă oameni necontroversaţi şi neasociaţi cu republicile caucaziene. Numai că percepţia este că aceste numiri seamănă mai degrabă a exil şi a soluţie de compromis. Iar doritorii nu au făcut coadă de aşteptare la uşile Kremlinului. Potrivit analistului politic Evgheni Minchenko, dacă situaţia din zonă nu va cunoaşte îmbunătăţiri, puterile depline acordate lui Hloponin fac din acesta un ţap ispăşitorşi exonerează autorităţile de la Moscova de responsabilităţi. Cât de viabile pot fi reformele economice într-o zonă în care banii şi armele sunt la putere ? Sau mai exact cu ce costuri o astfel de strategie ar avea şanse ? Dacă ar exista o singură cauză a violenţei în această zonă, poate că o cale spre normalitate ar fi mai uşor de găsit. Dar, la ameninţările gherilei islamiste şi crimelor forţelor de ordine comise în numele luptei antiteroriste, se adaugă reglările de conturi mafiote şi tradiţia caucaziană de „răzbunare a sângelui“. „Banditismul” în acest context nu reprezintă în ochii populaţiei o crimă, ci mai degrabă o chestiune de tradiţie şi obligaţie socială pentru bărbaţii tineri, precum şi o formă de rezistenţă socială şi naţională. La aceasta mai trebui adăugat faptul că membri ai reţelelor teroriste internaţionale inspectează în mod regulat grupările insurgente din aceste republici şi le furnizează arme şi explozibil.
În Caucazul agrar, lipsit de industrie şi dependent de sprijinul Moscovei, apartenenţa la gherilă a devenit o perspectivă de viitor pentru mulţi tineri. Sau un mijloc de a scăpa de hărţuiala poliţiei, care îi ridică şi uneori îi omoară pe cei bănuiţi de simpatii islamiste, chiar dacă nu există dovezi ale săvârşirii unei infracţiuni. Când vorbim de Rusia, chiar la nivel general, corupţia din poliţie şi proasta administrare au făcut din organele de ordine un „bau-bau” monstruos în ochii populaţiei. Nu e greu de înţeles în acest caz cum sunt percepute organele de ordine într-o zonă turbulentă precum Caucazul de Nord. Timur Akiev, analist al ONG-ului Memorial din Nazran, susţine că Rusia ar fi greşit când a lăsat forţele de ordine să pună capăt mişcării separatiste cecene, fapt ce a făcut din ideologia islamistă cel mai puternic element de coagulare socială, exportat cu succes şi în republicile vecine.
Între timp, ideea de independenţă a micilor republici caucaziene nordice s-a transformat într-un proiect islamist al unui mare emirat. Anticipând că, dacă situaţia continuă în trendul actual, Rusia s-ar putea trezi fără Caucazul de Nord, Kremlinul a decis să schimbe modul de abordare. La o analiză a situaţiei actuale, Cecenia, Inguşetia şi Daghestan nu pot fi separate, indiferent din ce unghi sau domeniu privim. O viziune şi o politică unică de gestionare a situaţiei e benefică şi chiar mai uşor de implementat. Aplicată greşit însă va fi un catalizator important al tendinţelor separatiste. Deocamdată însă e prematur de concluzionat.
