M-am gândit că ar fi interesant de citit un material legat de ceea ce înseamnă politica, mai mult într-o formă teoretică. Care sunt de fapt bazele pe care ar trebui să se deruleze actiunile politice, pentru că, dacă este vorba de practică, trebuie să recunoaştem că sunt mari diferenţe între aşteptări şi realitate.
Să nu ne mire că în România se proiectează participarea şi angajamentul politic ca pe o luptă între totul sau nimic. Partidele politice devin forme instituţionalizate ale puterii, iar aşteptările omului simplu, neimplicat politic, sunt total denaturate.
Un partid politic nu este statul sau instituţiile acestuia. Partidul nu este o companie privată sau multinaţională, şi nici măcar o organizaţie neguvernamentală. Conform definiţiei din Dicţionarul Explicativ al Limbii Române, un partid politic este o “grupare de oameni uniți prin comunitatea concepțiilor politice, ideologice, a intereselor sociale”. “Partidul politic este o grupare relativ organizată şi stabilă, care exprimă sintetic și reprezintă interesele unui anumit grup social, căutând să le apere și să le promoveze împotriva altora şi luptând pentru cucerirea sau menținerea puterii politice”.
În cadrul mişcării politice se discută doctrine politice şi adaptarea lor la contextul şi contemporanitatea fiecărui peisaj demografic. Într-o permanentă interacţiune cu simplii cetăţeni, partidul decide ce fel de mesaje sunt importante şi căile cele mai bune de transmis, iar – teoretic – în caz de victorie în confruntările electorale, coaliţiile câştigătoare trebuie să “instituţionalizeze” promisiunile.
Prea mulţi au părerea total greşită însă, că politicienii ar avea puteri magice, adevăraţi zei mitologici, controlând sisteme în care prin “voinţa politică” totul e aranjabil şi posibil. Şi nu contează că respectivul politician e la putere sau în opoziţie, ales sau chiar neales într-o funcţie publică. Facem o mare greşeală dacă gândim sistemul politic românesc în acest mod…
Din cauza frământărilor de tot felul, atât din motive financiare, cât şi diferitele crize politice interne, au condus la o tendinţă generală în întreaga Europă, în care oamenii politici şi-au pierdut credibilitatea. Cum se manifestă această lipsă de încredere? În special prin lipsa la vot şi dezinteresul faţă de viaţa politică. Cea mai concludentă dovadă a fost prezenţa la alegerile pentru Parlamentul European din 2009. Cei mai mulţi cetăţeni europeni care recunosc ca şi-au pierdut interesul pentru politică sunt de părere că votul lor pentru alegerea europarlamentarilor nu ar fi schimbat cu nimic situaţia actuală.
Citind un material recent, semnat de fostul ministru Vasile Dâncu, am remarcat câteva idei care mi-au plăcut în mod deosebit. Acesta argumentează de ce este necesară totuşi prezenţa şi implicarea în politică, spre deosebire de a aştepta schimbările în bine, fără a face nimic – “Când faci politică poţi da cuiva un mandat greşit, te poţi înşela. Când nu faci politică dai un mandat în alb oricui, nu ai nimic de spus, nu ai nicio şansă pentru a-ţi pune amprenta ta asupra regulilor jocului”. Tot aşa, “Când acţionezi în comunitate sau în societate, faci politică, chiar fără să-ţi dai seama”.
“Pentru că politica trebuie să redea speranţa oamenilor, speranţa că mersul lumii este înainte şi că merită să muncim pentru că lumea de mâine, cea a copiilor şi nepoţilor noştri, va fi un loc mult mai bun decât cel în care am trăit noi. Dacă vom abandona atât de uşor, s-ar putea ca mâine să fie prea târziu, iar România trebuie salvată acum!”
Dan LUCA este Doctor în Relaţii Internaţionale şi Studii Europene, fondator în 2003 al Clubului “România-UE” Bruxelles. Are 40 de ani şi îşi desfăşoară activitatea la Bruxelles de 15 ani. Predă cursul de “Tehnici de comunicare în UE” la universităţi din Bucureşti, Bruxelles şi Gorizia (Italia). Este autorul a 3 cărţi despre România afacerilor europene, Bruxelles-ul european şi dilemele comunicării.
