Home » Politică internă » Cine este „naşul” şefului ANAF?

Cine este „naşul” şefului ANAF?

Sorin Blejnar, preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală – ANAF – instalat în funcţie pe algoritmul PD-L, a fost acuzat adesea în presă că ar fi „regina” în scandalul corupţiei din vămi, iar mai mulţi lideri PD-L i-au cerut demisia.

Jurnalul Naţional cere demisia şefului ANAF, Sorin Blejnar, cercetat de poliţişti şi procurori braşoveni încă din vara anului trecut pentru protejarea contra-cost a unor grupări specializate în contrabanda cu petrol şi evaziune fiscală.
Cu alte cuvinte, în loc să fie spaima contrabandiştilor, şeful ANAF a devenit unul de-al lor. „Din eşalonul de condu­cere şi consiliere (al grupării cercetate – n.r.) face parte şi şeful ANAF Sorin Blejnar, zis Naşul Mare, care, în schim­bul prestaţiilor şi intervenţiilor la auto­ri­tăţile competente din teritoriu (autori­ză­ri antrepozit fiscal, variante de eva­ziune, declarare fictivă a livrărilor intracomunitare, contracte de manage­ment, închiriere etc.) ar fi pretins 3 mili­oane de euro, sumă ce urmează să-i fie virată într-un cont la o bancă din străinătate“, arată concluziile prelimi­nare consemnate în dosarul întocmit în cazul unei grupări infracţionale consti­tuite în jurul lui Cecilian Morcov.
În acelaşi dosar, în octombrie 2010 au fost reţinuţi şi doi subordonaţi ai lui Sorin Blejnar: Monea Claudiu Gheor­ghe – directorul Direcţiei Judeţene pen­tru Accize şi Operaţiuni Vamale Braşov şi Ciobanu Dorel, şef Birou Supraveghere Produse Accizate din cadrul aceleiaşi instituţii. Cei doi au fost puşi sub acuzare pentru sprijinirea unui grup infracţional organizat, com­pli­citate la evaziune fiscală şi fals intelectual. Prejudiciul cauzat statului a fost estimat la 11.730.891,574 RON. Acuzaţiile sunt extrem de grave şi trebuie să fie un motiv mai mult decât suficient pentru ca premierul Boc să-l demită urgent pe Sorin Blejnar.
Nu ar fi altceva decât o dovadă de consecvenţă din partea premierului care declara la 26 februarie la Oradea că, dacă Parchetul sau DNA îi va trimite o sesizare cu privire la urmărirea pe­nală, Sorin Blejnar va fi demis. „Dacă Parchetul sau DNA îmi va trimite o sesizare cu privire la începerea urmă­ririi penale, la fel cum am procedat în cazul oricărui demnitar împotriva căruia se începe urmărirea penală, va fi demis“, a afirmat Boc.
El a subliniat că nu e vorba despre o regulă nouă. „Această regulă nu am anunţat-o de ieri sau de astăzi. Orice dem­nitar pe care l-am numit şi împo­triva căruia Parchetul va începe urmă­rirea penală, repet, nu trimiterea în jude­cată, ci începerea urmăririi penale, va fi demis“, a spus Boc. În plus, şeful ANAF a fost acuzat de foşti şi actuali angajaţi din Vamă că el ar fi „regina“ de pe tabla de şah a corupţiei din vămi. Aşadar, cerem demisia lui Sorin Blejnar de la şefia ANAF. Jurnalul Naţional (18 martie, 2011)

„Sorin Blejnar are o vilă care valorează 2 milioane de euro”

Realitatea bate declaraţia de ave­re. Şeful ANAF, Sorin Blejnar, a declarat în 2009, atunci când şi-a cumpărat locuinţa de lângă Piaţa Domenii că proprietatea valorează puţin peste 200.000 de euro. Analiştii imobiliari fac însă alte estimări, de zece ori mai mari. În plus, din primăvara anului tre­cut, lucrările de renovare nu mai conte­nesc. Acum, casa arată ca un adevărat palat: suprafaţa locuibilă are în jur de 1.000 de metri pătraţi.
Sorin Blejnar a cumpărat casa în anul 2009. De atunci şi până acum, şeful ANAF a construit şi o mansardă. Casa are o suprafaţă de 276 de metri pătraţi, iar valoarea estimată a acestei locuinţe este de „două milioane de euro, dacă nu şi mai mult“, a declarat Radu Zilişteanu, analist imobiliar.
Şeful ANAF a declarat însă altceva în declaraţia de avere. O sumă cam de 10 ori mai mică. Vecinii spun că locuinţa a înflorit văzând cu ochii.
„Casa era până la etajul 1. Au fă­cut-o din 2009. Dacă ştiţi ce cadă are, nu am văzut în viaţa mea. Dacă ştiţi ce cadă are la subsol. Am văzut-o când au montat-o. Că eu trec cu căţelul zilnic“, a spus un vecin.
Modernizarea vilei continuă. Muncitorii au lăsat însă treaba la o parte şi au considerat că este mai important să-şi expună părţile intime. Chiar de la fereastra locuinţei lui Sorin Blejnar”. (Cotidianul, 16 martie 2011)

Famiglia lui Sorin Blejnar

„Blogul meu www.sroscas.ro a debutat în ziua de 25 iulie 2009 cu un articol intitulat “Criminalitate şi corup­ţie la vârf”, care îl viza în mod direct pe Sorin Blejnar, relativ recent numit în funcţia de director ANAF. Dezvăluirea se referea la garnituri de tren încărcate cu motorină, dar având documente pe care scria “păcură”. Diferenţele uriaşe obţinute din accize, avertizam eu atunci, mergeau la partid. La care partid? La PD-L. În 18 septembrie, tot 2009, am semnalat pentru prima dată că Sorin Blejnar are un dosar penal în calitate de făptuitor. Pentru acelaşi tip de operaţiuni. Cine este acest Sorin Blejnar? Cine îi tine spatele? Şi el ţine spatele cui? Pretextul pentru a răspun­de la aceste întrebări îl constituie recentul scandal generat de numirea playboy-ului Silviu Văduva în importan­ta funcţie de şef al Vămii Bucureşti.
Acest Silviu Văduva, un fervent cotizant al clubului de noapte Bamboo, cu o viaţă sexuală aventuroasă şi, de altfel, publică, legată atât de Mioara Mantale, demnitar PD-L şi fost prefect al Capitalei, cât şi de Ramona Gabor, sora Monicăi Columbeanu, etc., etc., etc., fără vreo experienţă în domeniu, a ajuns mare mahăr al celei mai importante vămi din România. Care, prin statutul ei, le controlează şi pe cele­lalte. Credeţi că a fost vorba de vreo loterie a numirilor, al cărei fericit câştigător este acest Silviu Văduva? Nicidecum. El este un mai vechi prote­jat al lui Adriean Videanu. Şi al lui Sorin Blejnar. În această calitate, este de “profesie” consilier. Ba la un sector al Capitalei, ba la Ministerul Muncii. După cum se ştie, regula în România este ca, în asemenea funcţii de consilier, la diverse etaje sunt numiţi protejaţi de partid. La rândul lor, aceştia adună şpaga. Pe care, apoi, o redistribuie. După ce o taxează ei înşişi.
Din această perspectivă, Silviu Văduva a reuşit în 2009 performanţa de a dona partidului care, la un mo­ment dat, l-a şi pus pe listele provizorii pentru Parlamentul României, de vreo opt ori mai mulţi bani decât a câştigat pe parcursul unui an întreg. Mai mult, el a reuşit să acorde altora împru­muturi în valoare de aproape două milioane euro. Înţelegeţi? Din leafa de funcţionar public. De simplu consilier.” – Sorin Roşca Stănescu – Ziua de vest – 01.03.2011.

Reţeaua lui Sorin Blejnar. Schema corupţiei din ANAF

Preşedintele ANAF, Sorin Blejnar, s-a înconjurat numai de cercetaţi penal şi arestaţi în varii dosare de trafic de influenţă, de mită, de contrabandă. Punând cap la cap numele de persoane şi datele deţinute de la DNA, sau din alte zone judiciare, Agentia.org prezintă schema corupţiei de la Agen­ţia Naţională de Administrare Fiscală. Senatorul PSD Valer Marian, fost procuror la Sibiu, cel care a deschis după revoluţie dosarul Nicu Ceau­şes­cu, a stat mai multe nopţi şi a anchetat „cu materialul clientului“ reţeaua Blejnar. A pus cap la cap date pe care ar fi trebuit să le coroboreze cei de la DNA, şi iată ce a rezultat:
Consilierul superior Nicolae Adrian Gavrilă din Direcţia Generală Coor­do­nare Inspecţie Fiscală din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fis­cală (ANAF), reţinut de structura centrală a DNA şi arestat de Curtea de Apel Bucureşti pentru trei infracţiuni de trafic de influenţă, având ca obiect primirea sumei de 1,8 milioane de euro de la omul de afaceri italian Antonello Celestini, din care se presupune că cea mai mare parte ar fi ajuns la preşedintele ANAF, Sorin Blejnar, şi la actualul director al Autorităţii Naţionale a Vămilor (ANV), Viorel Comăniţă, fost director al Direcţiei Juridice şi al Direcţiei Supraveghere Accize şi Operaţiuni Vamale din ANV, este cercetat şi de Serviciul teritorial Oradea al DNA pentru implicare în cazul mitei de 130.000 euro oferită de fosta şefă a Vămii Halmeu, Nicoleta Dobrescu. Mai exact, procurorii de la DNA Oradea verifică dacă Nicolae Adrian Gavrilă este aceeaşi persoană cu un func­ţionar de la ANAF, care s-a pre­zentat sub prenumele „Adrian” şi i-a oferit unuia din inculpaţii arestaţi în dosarul mitei de la Vama Halmeu, Ioan Romeo Niţu, suma de 200.000 de euro pentru a nu reveni în ţară ori pentru a păstra tăcerea. Fost angajat al unui duty-free din Vama Halmeu, care a colectat suma de 130.000 euro pentru fosta şefă Nicoleta Dobrescu, inculpatul Ioan Romeo Niţu a declarat atât în faţa procurorilor DNA, cât şi în faţa Curţii de Apel Oradea că la începutul lunii februarie a.c. a fost contactat de un funcţionar public din ANAF, care s-a recomandat cu prenumele Adrian, şi că s-a întâlnit cu acesta în ştrandul din localitatea Hajduszoboszlo din Ungaria. Cu acest prilej, funcţionarul respectiv de la ANAF i-a propus să nu revină în ţară, iar, dacă revine, i-a solicitat să nu declare nimic care ar putea duce la anchetarea unor persoane din conducerea ANV şi a ANAF, oferindu-i o recompensă de 200.000 de euro în schimbul tăcerii… Agentia.org – 7.03.2011.

© 2010 REVISTA CADRAN POLITIC · RSS · Designed by Theme Junkie · Powered by WordPress