Deschiderea fabricii Nokia lângă Cluj nu este umbrită de nici un scandal, în ciuda faptului că unii se străduiesc în acest sens. În primul rând, dacă cineva are o problemă, şi anume una de imagine, este Nokia care poate pierde – e drept, doar pe termen scurt – o parte din cota de piaţă pe care o deţine în Germania. Fiţi siguri, riscul este unul calculat din vreme şi asumat.
Atitudinea şi frustrarea oamenilor care se văd rămaşi fără loc de muncă este de înţeles. Economia Germaniei nu mai este de foarte mult timp “locomotiva Europei”, de fapt nu mai duduie de mult, încă îşi spune cuvântul frâna pusă la momentul înglobării RDG-ului. Situaţia economico-socială se deteriorează de la an la an, deşi nu la modul dramatic, mersul lucrurilor îngrijorează mai ales în contextul evoluţiilor şi tendinţelor economiei mondiale.
Nu acelaşi lucru se poate spune despre clasa politică germană. Preşedintele Partidului Social-Democrat german, Kurt Beck, a declarat că în casa lui nu vor mai exista telefoane Nokia. Pe lângă populismul de doi bani, Beck nu se putea face mai tare de râs, dând dovadă de fals patriotism: în condiţiile acerbei lupte de pe piaţa telefoanelor mobile, ar fi dat mai bine în ochii opiniei publice un Siemens – marcă-simbol al tehnologiei germane de peste 160 de ani.
Horst Seehofer – ministrul pentru protecţia consumatorului – a anunţat că va boicota în întregul minister telefoanele Nokia. La afirmaţia asta mă umflă râsul. Mai rămâne să le dea foc în piaţă, iar apoi “ilegaliştii” care le folosesc să fie trimişi în lagăre.
Angela Merkel a încercat să păstreze o atitudine demnă de un cancelar, dar tot a spus că “acest boicot este de înţeles”. De înţeles?! În ce sens? Că nervii par a fi scăpaţi de sub control când situaţia este greu de gestionat?
Singurul care pare a fi înţeles situaţia este ministrul finanţelor Peer Steinbrück, care a catalogat operaţiunea “capitalism de caravană”, o afirmaţie dură, dar cât se poate de adevărată. Dar mutarea spre Est e o deviză a tuturor multinaţionalelor, inclusiv a celor germane. Dacă sunt adepţii unei formule moderne “prin noi înşine”, atunci de ce şi-au mutat şi marii producători germani fabricile în Est?
Panta descendentă
A urmat o amplă manifestaţie în Bochum, acelaşi oraş care a mai “găzduit” un miting dur de
aceeşi natură în 2004, atunci când General Motors a închis fabrica Opel. De ce tot acolo? Nu mai este Germania ţara lucrurilor trainice, bine făcute şi de calitate? Are economia Germaniei o problemă?
Problema este că tendinţa spre economia de consum afectează o ţară cu o mentalitate în care primează conştiinciozitatea şi calitatea mult mai mult decât cantitatea. Similar VW, maşina populară, a ajuns să fie o maşină cu la fel de multe probleme ca Renault sau Fiat, luate de valul mecanismelor pieţei. Este vorba de o ecuaţie cu multe variabile, fiind grea din punct de vedere al mentalităţii germane găsirea unei soluţii perfecte în raport de productivitatea muncii, calitatea şi creşterea producţiei în condiţii de eficienţă în condiţiile pieţei actuale de consum. Sună a manual de economie, sună prea teoretic, dar în condiţiile în care vorbim de o ţară cu multe probleme: peste 5 milioane de şomeri, populaţie îmbătrânită, datorie publică ce reprezintă două treimi din PIB şi poate mai ales cu visul neîmplinit al unei înfloritoare Germanii unite, vis promis de Kohl, dar la care mai este mult de lucrat şi acum după cele peste 1.500 miliarde euro pompate din Vest în Est… Revenirile spectaculoase după cele două războaie mondiale au creat speranţa repetării istoriei, care istoria se repetă, dar nu depinde de ea însăşi.
S-au mai închis fabrici cu scandaluri mai mici sau mai mari, poate peste 10 ani Nokia va migra şi mai la Est, iar clujenii vor ieşi la fel de firesc şi ei în stradă. Sper însă până atunci să atingem un grad de civilizaţie care să ne ferească de declaraţii infecte de genul celei a premierului Renaniei de Nord-Westfalia care, potrivit NewsIn, a declarat: “Mă întreb dacă ei (conducerea Nokia) cred că oamenii din România, care pot desigur să facă şi ei treabă bună, sunt mai buni decât angajaţii şi angajatele de aici, din Bochum. Eu nu cred că sunt mai flexibili, mai harnici şi mai cinstiţi decât angajaţii şi angajatele care au făcut până acum ca firmei Nokia să-i meargă foarte bine.” Clujeni, voi ce spuneţi?
Răspunsul României
Răspunsul la întrebare vine tot din Germania. Producătorul german de componente pentru motoare Kolbenschmidt Pierburg (KSPG) va investi în Parcul Industrial Dej (tot judeţul Cluj!) circa 100-120 milioane de euro unde vor produce blocuri motoare pentru constructorii Porsche şi Mercedes. Şi să nu uităm că Trelleborg şi ACE-Fujikura se află deja acolo.
Acum, aceeaşi zonă este vizată şi de Daimler, care analizează oportunitatea deschiderii unei fabrici care să producă modelele Mercedes A-Klasse şi B-Klasse, alternativa poloneză Wroclaw fiind dezavantajată de nivelul salarial mai ridicat, dar câştigând la capitolul infrastructură. Investiţia este estimată la circa 400 milioane euro.
Sunt prezente în România numeroase firme germane în domenii variate de activitate în care deţin poziţii importante: asigurări (Allianz), energie (E.ON), retail (grupul Metro, inclusiv diviziile Praktiker şi Real, Rewe cu Selgros, Plus), anvelope (Continental), industria alimentară (Dr. Oetker) etc. Germania se află pe locurile 3-4 în topul investitorilor străini (la egalitate cu Franţa, dar după Olanda şi Austria), dar într-un astfel de ritm investiţional devine posibilă avansarea în top.
La începutul anului, Viorel Gavrea, directorul Tetarom, declara public că investitori foarte serioşi şi-au manifestat intenţia de a investi în parcul industrial, ceea ce a dus la creşterea cererii de la 500 la 700 hectare, motiv pentru care a cerut teren în plus pentru extinderea Tetarom III.
Clujul tinde să devină un „El Dorado” pentru investitorii străini, tocmai pentru că acolo au fost canalizate eforturi importante pentru atragerea unor companii importante. Tipic românesc, au apărut vocile contestatoare şi invidia. Mult mai indicat ar fi ca aceştia să îşi concentreze energia în sens pozitiv, găsind soluţii pentru copierea fenomenului în zone slab industrializate şi/sau cu şomaj mai ridicat (Mehedinţi, Gorj, Vaslui, Botoşani etc.).
Crearea condiţiilor necesare extinderii investiţiilor direct productive într-un ritm susţinut este imperios necesară, iar aici autorităţile centrale şi locale trebuie să încerce să găsească un numitor comun indiferent de culoarea politică, grupuri de interese sau altceva, altfel Clujul va fi doar o excepţie care întăreşte regula şi atunci vom recunoaşte şi la noi destui care nu ştiu să piardă. În fapt, am pierde toţi, ca dovadă o scurtă privire aruncată pe nivelul deficitului de cont curent.
Planuri de viitor
Evenimentele legate de relocarea fabricii Nokia de la Bochum la Jucu ne-a deschis porţile unor interesante paralele între Germania şi România. Nu trebuie să ne îmbătăm cu apă rece, ci să ne gândim cum putem fructifica oportunităţile ivite tocmai pentru a micşora cât mai rapid decalajul de trei decenii care ne separă. Ritmul de creştere economică ne dă speranţe nouă, nu lor.
În România deja se vorbeşte de un deficit de forţă de muncă – fenomen parţial adevărat pentru anumite posturi –, ridicându-se problema readucerii în ţară a cât mai multor români plecaţi, în acest sens fiind organizat la sfârşitul lunii februarie un târg la Roma. Acesta este doar un mic pas, dar urmat de alţii se pot rezolva dintr-un foc atât probleme de ordin economic, cât şi cele de ordin social, acestea din urmă căpătând un trend tot mai dramatic. Sigur, există şi alternativa importului de forţă de muncă, cu avantaje şi dezavantaje. Lucrurile trebuie cântărite cu grijă, pentru a nu regreta mai târziu… şi nu doar din punct de vedere economic.
În timp ce la Roma se desfăşura târgul de forţă de muncă, în Germania se anunţa intenţia Siemens de a concedia aproximativ 3.000 de angajaţi din divizia de telecomunicaţii SEN (Siemens Enterprise Networks). Tot în februarie, Airbus a anunţat că doreşte accelerarea procesului de restructurare în Germania, preţul fiind 3.100 locuri de muncă, iar Continental va disponibiliza 2.000 de oameni.
Conform Oficiului federal de statistică al Germaniei (Destatis), 18% din companiile care au peste 100 de angajaţi au transferat o parte a activităţii în străinătate sau urmează să o facă în scurt timp. Destinaţiile favorite sunt cele 12 state care au aderat la Uniunea Europeană în 2004 şi 2007, pentru care au optat 60% dintre aceste companii. Pe locul 2 se află – firesc?! – China. Destatis precizează că impactul acestor relocări în perioada 2001-2006 este concedierea a circa 188.000 de oameni şi crearea a 105.000 noi locuri de muncă.
Şi atunci pentru ce s-a făcut atâta tevatură în Germania? O variantă poate fi aceea de a umbri concedierea a 3.500-4.000 de angajaţi (din totalul de 5.200) la Forest în Belgia, ca urmare a închiderii fabricii Volkswagen în care se fabrica modelul Golf. Altă variantă – pentru a primi de la Comisia Europeană subvenţii de milioane de euro pentru proiecte în sprijinul lucrătorilor disponibilizaţi, aşa cum s-a întâmplat anul trecut când Germania a primit 12,8 milioane euro pentru cei 3.300 de disponibilizaţi ca urmare a vânzării a două uzine Siemens către compania taiwaneză BenQ. Răspuns corect: ambele variante de mai sus.
