Problema energiei are o importanţă vitală, iar siguranţa aprovizionării cu petrol şi gaze naturale constituie o prioritate absolută pentru orice economie a lumii. În condiţiile apariţiei unor jucători noi pe piaţă care deţin rezerve energetice importante (ţările de la Marea Caspică), marii consumatori de energie au ocazia să se reorienteze spre aceste surse de aprovizionare. Un amănunt important constă în faptul că ţările de la Marea Caspică nu sunt membre OPEC şi nu respectă strategia de reglementare a preţului petrolului a acestei organizaţii.
Rezervele ţărilor de la Marea Caspică sunt interesante atât pentru UE, care şi-ar putea reduce în acest fel dependenţa de importurile energetice din Rusia, cât şi pentru alte ţări: China, SUA şi Coreea de Sud, aceasta din urmă intenţionând să cumpere petrol din Rusia sau Kazahstan pentru a evita zona tensionată a Orientului Mijlociu.
Definirea contextului actual
Atât pentru gazele naturale, cât şi pentru petrol, traseul nordic de transport este controlat de Rusia, continuitatea aprovizionării cu energie fiind supusă riscului politic. Ţările de la Marea Caspică depind de sistemul de conducte al Rusiei şi din acest motiv ele nu obţin preţul pieţei pentru exporturile lor de ţiţei sau gaze. De exemplu, Turkmenistanul are rezerve foarte mari de gaze naturale, dar singura modalitate de export este prin conductele Gazprom care traversează Uzbekistanul, Kazahstanul, Rusia şi Ucraina.
În prezent, în exportul petrolului rusesc şi caspic prin regiunea Mării Negre un rol major îl are Strâmtoarea Bosfor. Dificultatea transportului resurselor energetice prin acest loc derivă din existenţa unor limitări (imposibilitatea tranzitului strâmtorii de către marile tancuri petroliere, proceduri care conduc la întârzierea navelor) şi riscuri (în special de mediu).
Toate aceste considerente au adus în discuţie problema unor trasee alternative de transport ale petrolului caspic spre Europa Occidentală.
Stakeholderii
Grupurile interesate în susţinerea unor proiecte de transport al ţiţeiului dinspre Marea Caspică spre vestul Europei sunt:
style=”mso-tab-count: 1″> Ţările cu mari rezerve de petrol de la Marea Caspică (Kazahstan, Uzbekistan, Turkmenistan) care vor avea posibilitatea să exporte ţiţei fără a mai depinde de Rusia;
style=”mso-tab-count: 1″> Marile companii petroliere internaţionale (BP, Chevron Texaco, Lukoil, ENI, Shell, ExonMobil, ConnocoPhillips etc.) implicate în explorarea, producţia şi exportul petrolului caspic;
style=”mso-tab-count: 1″> Turcia, care nu numai că-şi va reduce substanţial o problemă majoră (supraaglomerarea Strâmtorii Bosfor), dar va avea şi beneficii de natură economică, ea fiind traversată de oleoductul Baku-Ceyhan;
style=”mso-tab-count: 1″> Ţările din regiunea Mării Negre, care vor fi traversate de conductele de petrol şi gaze şi care vor obţine din tranzit venituri însemnate;
style=”mso-tab-count: 1″> Statele UE care-şi vor putea reduce dependenţa energetică faţă de Rusia (aceasta îi furnizeaza UE o mare parte din necesarul de gaze naturale – 40% şi petrol – 20%).
Proiecte energetice
În domeniul aprovizionării cu resurse energetice există o concurenţă acerbă între mai multe propuneri de proiecte de oleoducte sau conducte de gaze naturale care vor transporta ţiţeiul şi respectiv gazele de la Marea Caspică spre UE. Deosebit de important pentru succesul acestor proiecte este factorul politic.
Conducta Baku-Tbilisi-Ceyhan are o valoare estimată la 3,3 miliarde USD, traversează teritoriul Turciei, Georgiei şi Azerbaidjanului şi va transporta petrol caspic. Construcţia ei a început în 2003, urmând ca aceasta să devină operaţională la începutul anului viitor. Sprijinul american pentru proiect şi implicarea unor mari companii petroliere internaţionale (British Petroleum, ENI, ConnocoPhillips etc.) au fost factorii care au jucat un rol important în reuşita proiectului şi au eliminat eventuala influenţă a Rusiei.
Conducta AMBO (Burgas-Vlore) va transporta petrol rusesc şi caspic şi are o valoare estimată la 1,2 miliarde USD. Unul din beneficiile aduse de acest proiect constă în decongestionarea strâmtorilor Bosfor şi Dardanele. Deşi traseul acestui proiect este mai puţin stabil din punct de vedere politic, permite încărcarea directă a ţiţeiului pe tancurile petroliere care ajung în America de Nord. Acest proiect se bucură de sprijinul SUA.
Conducta Druzba-Adria este puternic susţinută de Rusia, care va exporta astfel iniţial 5 şi treptat până la 15 milioane tone de ţiţei anual. Ţările participante la proiect sunt Belarus, Ucraina, Slovacia, Ungaria şi Croaţia, care au semnat încă din 2002 un acord în acest sens. Există însă o problemă în ceea ce priveşte Croaţia, care foarte probabil va renunţa să mai ia parte la proiect datorită riscurilor foarte mari de mediu. Astfel, Croaţia obţine din turism 4 miliarde USD anual, iar veniturile potenţiale în urma construirii oleoductului nu ar depăşi în cel mai fericit caz 80 milioane USD.
Conducta Burgas-Alexandoupolis are o valoare estimată de 900 milioane Euro şi se preconizează că va deveni operaţională în 2008. Acest proiect a fost iniţiat în urmă cu 11 ani, dar nu s-au obţinut nici un fel de rezultate datorită disputelor dintre cele trei ţări cu privire la proprietatea şi finanţarea oleoductului. Proiectul a devenit viabil numai după ce s-a luat hotărârea finanţării sale de către utilizatorii conductei, şi nu de la bugetul de stat.
Conducta Odessa-Brody a fost planificată de Ucraina şi Polonia cu sprijinul politic al SUA în anul 2002 şi avea ca obiectiv transportul ţiţeiului de la Marea Caspică spre UE. Profitând de monopolul pe care-l deţine asupra tranzitului de petrol din Kazahstan, Rusia a împiedicat folosirea oleoductului timp de doi ani. În anul 2004, oleoductul a început să fie folosit însă “în sens invers” faţă de traseul iniţial: în loc să transporte petrol caspic spre nord, aceasta transportă petrol rusesc spre Odessa pentru a fi exportat prin strâmtorile turceşti până în bazinul Mării Mediterane. În acest fel, guvernul Ucrainei a înregistrat pierderi foarte mari, nerecuperându-şi investiţiile făcute.
Conducta Constanţa-Trieste va avea o capacitate de 90 milioane tone anual, iar ţările implicate sunt: România, Croaţia, Serbia şi Muntenegru. Italia a devenit membru în comitetul interstatal care supervizează proiectul de construcţie a conductei care ar putea începe, cel mai devreme, în 2007.
În ceea ce priveşte proiectele de conducte de gaze naturale, există două propuneri importante.
Prima se referă la proiectul Nabucco în care ţările participante sunt România, Turcia, Bulgaria, Ungaria şi Austria. Valoarea estimată a proiectului este de circa 4,6 miliarde euro, acesta putând deveni operaţional din 2011.
O a doua propunere este cea a unui gazoduct la Marea Baltică, între Rusia şi Germania. Valoarea totală a lucrărilor de investiţii este de circa 8-10 miliarde USD, iar sursa de aprovizionare este gazul natural din Rusia. Se estimează că lucrările de construire vor începe în acest an, urmând a se finaliza în 2010. Acest gazoduct va aproviziona Germania, ţările scandinave şi Marea Britanie.
În contextul unei competiţii atât de puternice între proiectele energetice prezentate, este esenţial ca ţările din sud-estul Europei să-şi intensifice eforturile pentru a transforma în realitate propunerile existente. Părerea experţilor este că nu vor fi puse în practică decât cel mult două din aceste propuneri. În aceste condiţii, este vital ca România să demonstreze că proiectele la care este parte sunt viabile şi să atragă atât sprijinul unor mari companii petroliere, cât şi finanţare din partea unor instiţutii financiare internaţionale.
Iustina Macovei este expert în cadrul Departamentului de Analize şi Strategii Economice şi Sociale, Administraţia Prezidenţială.
Publicat în : Economie de la numărul 26
