Vorbim atât de mult la Bruxelles despre comunicarea europeană, încât avem impresia că există o abordare consistentă a acestei politici de zeci de ani. E surprizător să constaţi că de fapt doar în iunie 2001 Comisia a adoptat un cadru de cooperare pentru activităţi ce privesc informarea şi politica de comunicare în UE. Pentru prima dată a fost recunoscută importanţa rolului statelor membre în diseminarea informaţiilor pe politicile europene.
Alegerile din 2004 pentru Parlamentul European au sublinit agravarea lipsei de interes al cetăţenilor pentru politicile UE. În acelaşi an noua “Comisie Barroso” a reacţionat prin numirea unui nou comisar pentru comunicare şi a numit-o în această funcţie pe fosta comisară pentru mediu Margot Wallström. La scurt timp însă, în 2005, liderii UE au fost şocaţi de problemele ivite în ratificarea Constituţiei Europene, adevãrat punct nodal în comunicarea cu cetãţenii.
Dacă încercăm să vizualizăm “faimoasa” comunicare a Uniunii Europene cu proprii cetăţeni, este interesant să o urmărim şi dintr-o perspectivă “diplomatică”. Este clar că strategiile de comunicare ale UE utilizează o diversitate de politici ale diplomaţiei publice pentru a-şi atinge ţelurile. Se urmăreşte înţelegerea reciprocă şi cooperarea în abordarea procesului de comunicare şi informare, iar pentru aceasta, strategiile de comunicare ale UE pot fi imaginate ca iniţiative bine-dezvoltate ale diplomaţiei publice.
Diplomaţia Standard e ceva foarte vizibil şi poate fi descrisă ca fiind căile prin care liderii guvernamentali comunică între ei la cele mai înalte nivele. Diplomaţia Publică, prin contrast, se axează pe căile prin care o ţară (sau o organizaţie multi-laterală) comunică cu cetăţenii. Democraţia publică efectivă începe de la premisa că dialogul, mai mult decât o prezentare cu scopul de a vinde ceva, este adesea elementul central pentru realizarea ţelurilor politicilor externe.
Strategiile de comunicare ale UE trebuie astfel gândite, încât să amelioreze lipsa de interes a cetăţenilor, dar şi evidenta lipsă de informare. Într-o Europă a cetăţenilor, acesta vrea să înţeleagă sistemul comunitar şi felul în care politicile europene şi deciziile produce îi influentează viaţa, dar nu trebuie plictisit cu detalii tehnice, care pentru el par irelevante.
Cetăţenii trebuie să fie informaţi corect şi complet, trebuie să îşi cunoască drepturile şi trebuie să şi le exercite, cunoscând situaţia reală existentă la nivel european, pe plan politic, social, economic, etc. Comunicarea cu cetăţenii UE şi cu cei din ţările care aspiră la statutul de membru UE, reflectă majoritatea eforturilor diplomaţiei publice a Comisiei.
Dan LUCA este Doctor în Relaţii Internaţionale şi Studii Europene, fondator în 2003 al Clubului “România-UE” Bruxelles. Are 40 de ani şi îşi desfăşoară activitatea la Bruxelles de 15 ani. Predă cursul de “Tehnici de comunicare în UE” la universităţi din Bucureşti, Bruxelles şi Gorizia (Italia). Este autorul a 3 cărţi despre România afacerilor europene, Bruxelles-ul european şi dilemele comunicării.
