Datele obţinute după 11/09/01 arată că efectele traumei psihice se pot transmite între generaţii foarte devreme în relaţia părinte-copil, posibil chiar în stadiul intrauterin.
Studiile au fost realizate la Centrul pentru Sănătatea Copilului de la Universitatea Columbia şi la Spitalul Mont Sinai.
Scurt istoric
Atacul terorist din 11 septembrie 2001 a îngrozit şi a şocat o lume întreagă. Consecinţele pe termen scurt şi lung ale evenimentelor de atunci au fost profund negative atat uman şi social, cât şi economic, politic şi strategic, iar evoluţia lor în timp este greu de prevăzut. Printre alteleacestă manifestare de ură atât de crud exprimată a dus la declanşarea unui nou război în Golful Persic după un altul în Afganistan, cu multă ură înmagazinată de ambele părţi, cu mii de morţi şi mult mai multe tragedii personale. Practic istoria a consemnat în septembrie 2001 încă o dată, dacă mai era nevoie, că ura naşte ură, o lecţie pe care, după câte se pare, nu a reuşit încă să o înveţe nici una dintre părţile aflate în conflictul armat din Asia-, dar al cărei preţ îl plătesc cu viaţa mult prea multe victime, adesea colaterale.
Se ştie acum că, în dimineaţa lui 11/09/01, 19 militanţi musulmanifundamentalişti aparţinând organizaţiei teroriste Al-Qaeda au deturnat patru avioane comerciale americane. Două dintre ele au lovit succesiv, în intervalul dintre orele 9 şi 10 a.m., cele două blocuri gemene ale World Trade Center din New York, al treilea a lovit Pentagonul, iar ultimul s-a prăbuşit în Pennsylvania ratând ţinta. Numărul persoanelor decedate în urma acestor evenimente a fost de aproximativ 3.000 (la WTC) la care se adaugă circa 200 (la Pentagon) şi cele 40 de persoane din al patrulea avion. Numărul victimelor este însă mult mai mare dacă se ţine cont de toţi cei care au avut de suferit medical (şi nu numai) de pe urma acelei zile de coşmar, iar evaluarea este departe de a se fi terminat.
Efectele constatate asupra sănătăţii martorilor şi participanţilor la operaţiunile de salvare pot fi sistematizate în două categorii – în plan orizontal (asupra celor aflaţi în zona zero sau vecinătate) şi în plan vertical (asupra copiilor celor care au decedat şi a copiilor care s-au născut din mamele însărcinate aflate în zonă în momentul atacului).
Victimele adulte
Pentru a depista şi trata consecinţele medicale ale atacului terorist, SUA au finanţat un proiect federal care s-a derulat din 2002 până în aprilie 2004, iar de anul acesta s-a prelungit pentru încă cinci ani. Numit Programul de Screening Medical al Lucrătorilor şi Voluntarilor de la World Trade Center, proiectul a evaluat până acum circa 12.000 de specialişti şi voluntari care au participat la operaţiunile de salvare din zona afectată. Se consideră că peste 40.000 de persoane au inhalat praf, fum şi funingine.
Screening-ul s-a realizat la centrele medicale Saint Sinai şi Edinborough din New York în colaborare cu alte spitale.
Afecţiunile diagnosticate sunt în special cele de tract respirator şi psihologice sau mentale. S-au găsit pacienţi cu astm, bronşite, sinuzite, silicoză. Se aşteaptă ca în timp să apară cazuri de cancere şi alte afecţiuni respiratorii severe.
Ca boli psihice sau mentale s-au întâlnit mai frecvent diferite forme de anxietate şi depresie şi mai ales sindromul de stres posttraumatic (PTSD). Rezultatele statistice arată că cel puţin jumătate din salvatorii de la WTC suferă în urma acestui şoc de o afecţiune psihologică sau mentală care necesită tratament.
PTSD
Conceptul de sindrom posttraumatic de stres este cunoscut încă de la începutul secolului trecut, fiind fundamentat de Pierre Janet şi utilizat de Freud în psihanaliza copiilor. Diagnosticul este însă utilizat sistematic în psihiatrie doar de câteva decenii, mai ales după războiul din Vietnam. Afecţiunea poate fi vindecată prin psihoterapie şi/sau tratament medicamentos. Tratamentul a fost sistematizat în forma actuală de doctorul Eric Lindemann de la Facultatea de Medicină Harvard, psihiatru la Spitalul General Massachusetts din Boston.
Sindromul apare după evenimente sau experienţe înfricoşătoare la care viitorul pacient participă direct sau este doar martor, adesea evenimentul sau experienţa ameninţând viata sau soldându-se chiar cu decesul unei alte persoane. În mod normal, aceste momente produc o frică profundă, sentimente de neajutorare şi oroare, însoţite de manifestări vegetative de stres. PTSD cuprinde atât trauma, cât şi reacţia persoanei la traumă, durează mult (în formele acute poate depăşi o lună, iar în cele cronice trei sau chiar şase luni), depinde se pare de expunerea anterioară la traume şi de ereditate, şi are consecinţe invalidante îndelungate în diverse planuri (social, profesional etc.). Acestea constau în retrăirea experienţei sau a evenimentului sub formă de coşmaruri îngrozitoare, sau imagini sau momente din acea perioadă apărute brusc în memorie peste zi. Pacientul are un comportament evitant faţă de ceea ce-i reaminteşte de cele petrecute, iar vigilenţa sa faţă de acestea creşte. Victima este iritabilă, are izbucniri necontrolate de furie, tulburări de somn şi de concentrare, răspunsuri exagerate la şocuri etc.
Se estimează că circa 10% din totalul populaţiei are un episod de PTSD în viaţă, apariţia sindromului fiind precipitată de războaie (15% din 500.000 de participanţi la războiul din Vietnam), agresiuni fizice sau psihice, violuri, răpiri (ca acelea din Irak, de exemplu) şi ameninţări cu moartea.
Victimele copii
În urma atacurilor teroriste din septembrie 2001, circa 3.000 de copii au rămas orfani de cel puţin un părinte, aproximativ 100 fiind născuţi după evenimente. Este greu de apreciat chiar şi astăzi, la câţiva ani de la tragedie, consecinţele pe termen lung ale reacţiei de doliu a copiilor, ca şi ale afectării psihologice produse atât de pierderea suferită, cât şi de retrăirea cronică a dramei prin mediatizarea constantă şi repetată a acesteia.
Studiile încheiate anul trecut şi realizate la Centrul pentru Sănătatea Copilului de la Universitatea Columbia şi la Centrul Medical Beth Israel pe circa 400 de cazuri arată clar că toţi copiii născuţi din gravide care s-au aflat în preajma WTC în 11 septembrie 2001 au venit pe lume după o gestaţie prelungită, având dimensiuni şi greutate mici pentru vârsta gestaţională respectivă. Acest fapt se explică prin expunerea fătului la multiplele toxice din zona atacurilor, prin stresul mamei sau prin amândouă.
Mai mult decât atât, la aceşti copii, nivelul cortizolului determinat salivar are valori scăzute, corespunzătoare celor de la mama cu PTSD. Acestparametru este un indicator important al PTSD, fiind identificat la toţi pacienţii cu acest diagnostic. Scăderea cortizolului în organismul copiilor arată că ei vor avea semnele sindromului la vârsta la care acesta se va putea manifesta clinic. Concluzia studiului este uimitoare deoarece până acum se asocia PTSD doar la copiii supravieţuitorilor Holocaustului. De aceea el a fost considerat ca fiind indus de depresia părinţilor (care sufereau deja în urma traumei), ca şi de povestirea repetată a evenimentelor.
Datele obţinute după 11/09/01 arată că efectele traumei psihice se pot transmite între generaţii foarte devreme în relaţia părinte-copil, posibil chiar în stadiul intrauterin.
Studiile au fost realizate la Centrul pentru Sănătatea Copilului de la Universitatea Columbia şi la Spitalul Mont Sinai.
Publicat în : Sanatate de la numărul 26
