Comisia Europeană a dat publicităţii un comunicat în data de 10 ianuarie în care se precizează că la Bruxelles se studiază un proiect de reglementare la nivelul Uniunii Europene prin care profiturile IMM-urilor să fie impozitate în ţara de origine a firmei. Sistemul “Home State Taxation” (HST) – dacă va fi pus în aplicare – poate “demola” mai mult de jumătate din firmele mici şi mijlocii româneşti.
Teoria spune că o întreprindere mică este viabilă dacă a reuşit să reziste în primii 5 ani de la înfiinţare, cele mai frecvente trei dificultăţi fiind de constituire (produse, piaţă de desfacere) în primii 1-2 ani, apoi de consolidare (controlul întreprinderii, management performant, personal calificat) în anii 2-3 şi de expansiune în anii 3-5 (surse de finanţare, concurenţă cu firme mai mari, spaţiile de activitate, dependenţa de câţiva angajaţi valoroşi).
Cel mai mare risc pentru o întreprindere îl constituie desigur falimentul. O bună parte din cauzele generatoare de dificultăţi pentru întreprindere provin din mediul economico-social şi concurenţial în care firma acţionează (din studiile statistice efectuate în Europa Occidentală s-a constatat că factorii externi deţin o pondere de circa 50% în declanşarea falimentului), cauzele interne (legate de o gestiune deficitară) fiind de asemenea cauze importante ce pot provoca falimentul.
Studii efectuate în ţări ale Uniunii Europene au identificat cauzele principale ca fiind pe rând :
– falimentul unor clienţi – 21%
– stocuri prea mari – 11%
– reducerea creditelor – 11%
– cheltuieli cu personalul prea mari – 10%
– decesul sau boala conducătorului – 10%
– contabilitatea deficitară, necunoaşterea costului complet – 9%
– organizarea deficitară a întreprinderii – 6%.
Pentru România putem adăuga la cele de mai sus altele specifice: instabilitatea legislativă, mediocritatea infrastructurii, ineficacitatea instituţiilor orizontale (administrative, juridice etc.), decalajul IT faţă de ţările Uniunii Europene.
La noi
La noi cele trei cauze majore au durat mai mult, atât din cauza lipsei de acumulare de capital de la începutul anilor ’90, dar şi a statului care a creat un sistem legislativ mereu în schimbare, în special din punct de vedere fiscal. În plus putem adăuga “şocurile” economice care le-au fost administrate, dintre care se remarcă creşterea ucigătoare a dolarului în 1997 şi dificultăţile întâlnite la contractarea creditelor.
Experienţa ultimelor state intrate în Uniunea Europeană ne-a pus în faţă mult-discutatul caz al Ungariei, unde impactul a fost în prima fază puternic resimţit de IMM-uri. Deşi în ţara vecină s-au desfăşurat ample programe guvernamentale de susţinere, la un an după integrare circa 60% din întreprinderile mici şi mijlocii au dat faliment, iar 40% din cele rămase se află de asemenea cu sabia lui Damocles deasupra capului.
Un studiu efectuat de către CNIPMMR (Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România) arată că două IMM-uri din trei au introdus în anul 2004 produse sau servicii noi. Având în vedere că doar un sfert din totalul întreprinderilor intervievate au un departament de cercetare-dezvoltare, este de presupus ca ponderea celor noi să fie de fapt mult mai mică. Şi cum să fie altfel în condiţiile în care la un sondaj efectuat de CNIPMMR firmele au răspuns că sursele de finanţare sunt acoperite în proporţie de 94% din resurse proprii, 32% credite, 16% leasing şi doar 7% fonduri nerambursabile?! De reţinut că 3% au beneficiat de fonduri publice.
Excluzând leasingul – contractat de firme în special pentru achiziţii de mijloace fixe care nu sunt direct productive (în special autoturisme) -, ne rezumăm la 32% credite. Băncile privesc IMM-urile cu suspiciune peste tot în lume. Perceperea acestui segment ca fiind unul cu risc ridicat este normală, însă acordarea greoaie de credite şi silirea clientului să se căciulească chiar şi atunci când planul de afaceri este bun pun o mare frână dezvoltării normale şi corecte a acestor întreprinderi.
Preţul integrării
Creditul ocupă un loc important în pregătirea firmelor mici şi mijlocii pentru aderare. Unele standarde europene privind diferite ramuri de activitate sunt greu de atins. Cu mai multe luni în urmă un studiu anticipa că 70% din firmele care au ca obiect de activitate termopanele nu pot îndeplini standardele UE. Câte din ele vor reuşi? Dar cele din industria alimentară? Despre normele europene privind mediul – situaţia este dramatică; ca de obicei la noi se vorbeşte mult şi se face puţin.
În situaţia în care dezvoltarea IMM-urilor a fost oricum îngreunată, dar nu se conştientizează, a apărut comunicatul de la Bruxelles pe 10 ianuarie.
Laszlo Kovacs, membru al Comisiei Europene pentru taxe şi impozite, declara: “Îndemn ţările membre să se folosească de această oportunitate pentru eliminarea unor complicaţii de ordin fiscal care împiedică IMM-urile să participe pe piaţa internă a Uniunii Europene”.
Conceptul sistemului HST este bazat pe ideea unei recunoaşteri mutuale a regulilor fiscale din ţările membre ale UE. Astfel, profiturile unui grup de companii care activează în mai multe ţări memebre vor fi impozitate conform unui singur sistem – cel al ţării de origine. În cazul în care un IMM doreşte să-şi deschidă o reprezentanţă sau o sucursală în altă ţară, aceasta va putea utiliza sistemul fiscal cu care este deja familiarizat, ceea ce va conduce în mod firesc la scăderea costurilor şi la uşurarea pătrunderii pe o piaţă nouă. Comisia a indicat că IMM-urile care îşi extind afacerile în afara ţării sunt supuse astăzi unei fiscalităţi şi unor costuri mai ridicate decât în cazul companiilor mari. Deci oportunităţi mai multe, dar şi o concurenţă mult mai acerbă.
Definiţia unui IMM va fi comună pentru întreaga Uniune Europeană: companii cu până la 250 de angajaţi, o cifră de afaceri de până la 50 milioane de euro şi/sau active în valoare de 43 milioane euro.
Totodată se precizează în comunicat că implementarea sistemului “home state taxation” nu înseamnă că toate taxele şi impozitele vor fi calculate în ţara-mamă, ci doar cele de bază, fiind precizat ca exemplu doar impozitul pe profit.
Potrivit proiectului, sistemul ar trebui să fie adoptat voluntar de state prin tratate bilaterale şi multilaterale, fie prin suspendarea temporară a acordurilor privind evitarea dublei impuneri, fie prin încheierea unei noi convenţii multilaterale. S-a precizat o perioadă-pilot de 5 ani.
Probabil că asistăm la un gest reflex de autoapărare – sau chiar contraatac! – al statelor vechi membre în faţa potenţialului pericol care vine din ţările noi intrate, dar şi a candidatelor precum România.
Această iniţiativă apare la aproximativ două luni după documentul din noiembrie 2005 iniţiat tot de către Comisia Europeană, “Implementarea Programului Comunitar Lisabona, Politica modernă a IMM pentru creştere economică şi angajare”. Prin acest document s-a subliniat necesitatea promovării în principal a IMM-urilor cu potenţial rapid de creştere, cum ar fi cele din domeniul high-tech sau din IT&C, unde pentru demararea activităţii este nevoie de capital consistent. Evident, posibilităţile pentru IMM-urile de la noi de încadrare în această categorie sunt reduse.
Încă este timp
În România aproximativ 50% din IMM-uri sunt axate pe comerţ, procent dublu faţă de nivelul european. La polul opus se află turismul cu doar 1%, faţă de aproximativ 5% în UE. Media numărului de angajaţi este de asemenea sub media europeană: 4,8 faţă de 5,5. Iar productivitatea muncii, de 19 ori mai mică (sursa: Agenţia Naţională pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii).
Până acum a fost vorba doar de adaptarea la condiţiile Uniunii Europene, ceea ce includea şi concurenţa. Nu trebuie să fim prăpăstioşi, dar, în cazul în care sistemul HST va fi implementat, IMM-urile vor fi supuse unei presiuni concurenţiale şi mai aprige.
Iar pentru aceasta trebuie să fie pregătite, prima condiţie fiind informarea. Nu e prima oară când ştiri economice importante sunt prea puţin popularizate. De altfel, deşi Agenţia Naţională pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii are intenţii bune, constructive, ele rămân cu precădere în sfera teoreticului, ca urmare a unui buget insuficient. Pentru că numărul IMM-urilor trece de 400.000, din care 89% sunt microîntreprinderi, 9% întreprinderi mici şi doar 2% întreprinderi mijlocii. Buget insuficient, măsuri de popularizare insuficiente.
În contextul în care SUA în anii ’80-’90 şi-au dublat exporturile, 80-90% din creştere fiind realizată de întreprinderile mici şi mijlocii, modelul regăsindu-se la un nivel mai mic şi în România actualului deceniu, importanţa sectorului trebuie privită cu mai multă seriozitate
Atitudinea repetativ-obsesivă a plăcii cu “IMM-urile nu sunt pregătite pentru integrarea în UE” nu are darul de a bate apa în piuă, chit că face audienţă, ci ca întreprinzătorii, dar mai ales statul, să pregătească cât mai bine aderarea. Altfel, va fi rău nu doar pentru IMM-uri, ci pentru întreaga economie naţională.
